Predica Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
la ceremonia de beatificare a șase Servi ai lui Dumnezeu
1. „Isus însuși, apropiindu-se, mergea împreună cu ei” (Luca 24,15). Isus, după cum tocmai am auzit în lectura evanghelică de astăzi, s-a alăturat ca și călător celor doi discipoli care mergeau spre Emaus. El le-a explicat sensul Scripturii și apoi, când au ajuns la destinație, a frânt cu ei pâinea, așa cum a făcut-o cu Apostolii în seara dinaintea morții Sale pe cruce. În acel moment, ochii discipolilor s-au deschis și l-au recunoscut (cf. Luca 24,31).
Experiența pascală din Emaus este reînnoită continuu în Biserică. Putem admira un exemplu minunat și în viețile celor pe care astăzi avem bucuria de a-i ridica la gloria altarelor: preoții Gaetano Errico, Lodovico Pavoni și Luigi Variara; fecioara María del Tránsito Cabanillas de Jesús Sacramentado; fratele Artemide Zatti; fecioara María Romero Meneses.
Asemenea discipolilor din Emaus, acești noi Fericiți au știut să recunoască în Biserică prezența vie a Domnului, și, depășind dificultățile și temerile, au devenit mărturisitori Lui entuziaști și curajoși în fața lumii.
2. „Nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați […] ci cu scumpul sânge al lui Cristos” (1 Petru 1,18-19). Aceste cuvinte, din a doua lectură, ne fac să ne gândim la Fericitul Gaetano Errico, preot și fondator al Congregației Misionarelor Sfintelor Inimi a lui Isus și a Mariei.
Într-o perioadă definită de profunde schimbări politice și sociale, în opoziție față de rigorismul spiritual al janseniștilor, Gaetano Errico a proclamat măreția îndurării lui Dumnezeu, care îi cheamă mereu la convertire pe cei care trăiesc sub stăpânirea răului și a păcatului. Adevărat martir al confesionalului, noul Fericit a petrecut zile întregi dăruindu-și energiile primirii și ascultării penitenților. Prin exemplul său, el ne îndeamnă să redescoperim valoarea și importanța Sacramentului Penitenței, prin care Dumnezeu distribuie iertarea Sa într-un mod atât de generos și care demonstrează gingășia Tatălui în relația cu fiii Săi mai slabi.
„Dumnezeu a înviat pe Acest Iisus, Căruia noi toți suntem martori” (Fapte 2,32). Conștiința acestui adevăr, devenită credință arzătoare și neînfrântă, a ghidat experiența spirituală și preoțească a lui Lodovico Pavoni, preot, fondator al Congregației Fiilor Mariei Neprihănite.
Dăruit cu un suflet extraordinar de sensibil, el s-a dedicat cu totul asistenței tinerilor săraci și abandonați, și în special surdo-muților. Activitatea sa s-a extins în multe direcții, de la educație la sectorul editorial, cu intuiții apostolice originale și cu inovații curajoase. La baza tuturor acestora a stat o spiritualitate solidă. Prin exemplul său, el ne îndeamnă să avem încredere în Isus și să ne cufundăm în misterul iubirii Sale.
3. „Și începând de la Moise și de la toți proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El” (Luca 24,27). Prin aceste cuvinte ale Evangheliei, Isus s-a manifestat ca un însoțitor pe drumul vieții și ca un Învățător răbdător, care știe cum să încălzească inima și să lumineze mintea pentru ca acestea să înțeleagă planul lui Dumnezeu. După întâlnirea cu El, discipolii din Emaus, lăsând în urmă tristețea și confuzia, au alergat înapoi la nou născuta comunitate creștină pentru a proclama vestea bună a întâlnirii cu Domnul Înviat.
Această spiritualitate este comună celor trei noi Fericiți care își trag sfințenia din modelul oferit de Don Bosco și din tradiția saleziană. Ridicarea la cinstea altarelor a preotului Luigi Variara, a fratelui călugăr Artemide Zatti și a surorii María Romero constituie o mare bucurie pentru această familie religioasă.
4. Din Italia, mai precis din Dieceza de Asti, părintele salezian Luis Variara a mers în Columbia, discipol fidel al lui Isus și apropiat de cei aflați în suferință. Încă din primul moment, el și-a dedicat energia tinerească și multele sale daruri slujirii leproșilor. A fost primul preot salezian hirotonit în Columbia. El a reușit să adune în jurul său un grup de tinere consacrate, unele dintre ele având lepră sau fiind fiice ale unor leproși, și de aceea neacceptate în alte ordine religioase. În timp, acest grup a devenit Congregația Fiicelor Sfintelor Inimi a lui Isus și a Mariei, un ordin înfloritor care are case în diferite țări ale lumii.
Artemide Zatti, frate călugăr salezian, a părăsit Dieceza de Reggio Emilia împreună cu familia, în căutarea unei vieți mai bune în Argentina, tărâmul visat de Don Bosco. Aici el și-a descoperit vocația de salezian, care a luat forma unei slujiri pasionate, competente și iubitoare a bolnavilor. Cei aproape cincizeci de ani de viață petrecuți în Viedma reprezintă istoria unui călugăr exemplar, atent la a-și îndeplini sarcinile în comunitatea sa și devotat total slujirii celor nevoiași. Fie ca exemplul său să ne ajute să fim întotdeauna conștienți de prezența Domnului și să îl primim în toți semenii aflați în nevoi.
Sora María Romero Meneses, Fiică a Mariei Ajutorul Creștinilor, a știut să reflecte fața lui Cristos, care se face cunoscut în frângerea pâinii. Născută în Nicaragua, ea a primit o formare religioasă în El Salvador, și și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în Costa Rica. Aceste iubite popoare din America Centrală, unite în bucuria beatificării ei, pot găsi în noua Fericită, care le-a iubit atât de mult, o abundență de exemple și învățături pentru a-și reînnoi și întări viața lor creștină, profund înrădăcinată în țările lor.
Cu iubire aprinsă pentru Dumnezeu și cu încredere nelimitată în ajutorul Preasfintei Fecioare Maria, sora María Romero a fost o călugăriță exemplară, apostol și mamă a săracilor, care, fără a exclude pe nimeni, erau favoriții ei. Fie ca amintirea ei să fie o binecuvântare pentru toți, și fie ca operele fondate de ea, între care „Casa Fecioarei” din San Jose, să continue să fie fidele idealurilor care au condus la inițierea lor!
5. „Oare nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale și când ne tâlcuia Scripturile?” (Luca 24,32). Această mărturisire surprinzătoare a discipolilor care mergeau spre Emaus este ceea ce s-a întâmplat și cu vocația Maicii Maria del Transito Cabanillas de Jesus Sacramentado, fondatoarea Misionarelor Franciscane Terțiare, și prima femeie argentiniană ridicată la cinstea altarelor.
Flacăra care a ars în inima ei a condus-o pe Maria del Transito la a căuta intimitatea cu Isus în viața contemplativă. Ea nu s-a descurajat atunci când, din cauza sănătății precare, a trebuit să abandoneze mănăstirile în care a trăit, ci a continuat cu încredere și abandonându-se în voia Domnului, pe care ea a căutat să o urmeze în mod constant. Idealul franciscan i-a apărut apoi ca adevărata cale pe care Dumnezeu o dorea pentru ea, și, ajutată de îndrumători înțelepți, ea a intrat pe drumul unei vieți a sărăciei, umilinței, răbdării și carității, dând naștere unei noi familii religioase.
6. „Arată-ne, Doamne, calea vieții” (răspuns la psalmul responsorial). Să ne însușim această invocație a psalmului responsorial, pe care tocmai l-am cântat. Avem nevoie ca Mântuitorul Înviat să ne arate drumul, să meargă împreună cu noi pe cale, și să ne conducă la deplina comuniune cu Tatăl ceresc.
Arată-ne calea vieții! Doar Tu, Doamne, ne poți arăta adevăratul drum al vieții, singurul care ne conduce spre țintă, așa cum ai făcut cu acești Fericiți, care strălucesc astăzi în gloria Cerului.
Piața San Pietro,
14 aprilie 2002
Papa Ioan Paul al II-lea