Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
în Duminica Învierii
duminică, 16 aprilie 2017
Astăzi, Biserica repetă, cântă, strigă: „Isus a înviat!”. Dar cum așa? Petru, Ioan, femeile au mers la mormânt și era gol, El nu era acolo. Au mers cu inima închisă de tristețe, tristețea unei înfrângeri: Învățătorul, Învățătorul lor, cel pe care îl iubeau așa de mult a fost executat, a murit. Și din moarte nu ne întoarcem. Aceasta este înfrângerea, acesta este drumul înfrângerii, drumul spre mormânt.
Dar îngerul le spune: „Nu este aici, a înviat”. Este prima veste: „A înviat”. Și apoi învălmășeala, inima închisă, aparițiile. Însă discipolii rămân închiși toată ziua în Cenacol, pentru că le era frică să nu li se întâmple și lor același lucru care i s-a întâmplat lui Isus. Și Biserica nu încetează să spună înfrângerilor noastre, inimilor noastre închise și temătoare: „Oprește-te, Domnul a înviat”.
Dar dacă Domnul a înviat, cum de se întâmplă aceste lucruri? Cum de se întâmplă atâtea nenorociri, boli, trafic de persoane, războaie, distrugeri, mutilări, răzbunări, ură? Dar unde este Domnul? Ieri i-am telefonat unui tânăr cu o boală gravă, un tânăr cult, un inginer și vorbind, pentru a da un semn de credință, i-am spus: „Nu există explicații pentru ceea ce ți se întâmplă. Privește-l pe Isus pe Cruce, Dumnezeu a făcut aceasta cu Fiul Său și nu există o altă explicație”. Și el mi-a răspuns: „Da, dar l-a întrebat pe Fiul și Fiul a spus da. Eu nu am fost întrebat dacă voiam aceasta”. Ne înduioșează. Niciunul dintre noi nu este întrebat: „Ești mulțumit cu ceea ce se întâmplă în lume? Ești dispus să duci înainte această cruce?” Și crucea merge înainte, și credința în Isus coboară jos.
Astăzi Biserica continuă să spună: „Oprește-te, Isus a înviat”. Și nu este o fantezie: Învierea lui Cristos nu este o sărbătoare cu atâtea flori. Acest lucru e frumos, dar nu este atât, este mai mult; este misterul pietrei aruncate care ajunge să fie fundamentul existenței noastre. Cristos a înviat, aceasta înseamnă. În această cultură a rebutului unde ceea ce nu folosește ia calea acelui „folosește și aruncă”, unde ceea ce nu folosește este respins, acea piatră – Isus – aruncată și este izvor de viață.
Și noi, pietricele pe pământ, în acest pământ de durere, de tragedii, cu credința în Cristos Înviat avem un sens, în mijlocul atâtor calamități. Sensul de a privi mai departe, sensul de a spune: „Privește, nu există un zid; există un orizont, există viața, există bucuria, există crucea cu această ambivalență. Privește înainte, nu te închide. Tu pietricică, ai un sens în viață pentru că ești o pietricică lângă acel pietroi, acea piatră pe care răutatea păcatului a respins-o”.
Ce ne spune astăzi Biserica în fața atâtor tragedii? Aceasta, pur și simplu. Piatra aruncată nu este cu adevărat aruncată. Pietricele care cred și se alipesc de acea piatră nu sunt aruncate: au un sens și cu acest sentiment Biserica repetă din adâncul inimii: „Cristos a înviat”. Să ne gândim un pic, fiecare dintre noi să se gândească, la problemele zilnice, la bolile pe care le-am trăit sau pe care le are vreunul dintre rude; să ne gândim la războaie, la tragediile umane și, pur și simplu, cu glas umil, fără flori, singuri, în fața lui Dumnezeu, în fața noastră să spunem: „Nu știu cum merge aceasta, dar sunt sigur că Cristos a înviat și eu am pariat pe aceasta”. Frați și surori, iată ce am voit să vă spun. Întoarceți-vă acasă astăzi, repetând în inima voastră: „Cristos a înviat”.