Predica IPS Lucian Mureşan la sfinţirea bisericii din Crăciunelu de Jos

Predica IPS Lucian Mureșan,
Arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș,
Mitropolit al Bisericii Române Unite
cu Roma, Greco-Catolică,
la sfințirea bisericii din Crăciunelu de Jos
duminică, 6 octombrie 2002

Preacucernici frați preoți,
Stimată doamnă primar,
Dragi credincioși participanți la această bucurie.

În urmă cu 4 ani, pe 18 octombrie 1998, pe acest loc celebram sfânta Liturghie, după ce am sfințit locul și piatra de temelie pentru biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, pe care acum o vedem zidită, ridicată spre mai mare mărirea lui Dumnezeu, prin dragostea parohului și a credincioșilor greco-catolici din Crăciunelul de Jos. Interesant mi se pare faptul că, în acea duminică a anului 1998 era prescrisă aceeași evanghelie pe care am ascultat-o și astăzi la Sfânta Liturghie: Minunea învierii fiului văduvei din Nain.

Meditam atunci că, misiunea mântuitoare a lui Isus este de fapt misiunea Bisericii pe care El a întemeiat-o, să fie „semn și instrument al unirii intime cu Dumnezeu și al unității întregului neam omenesc” (LG,1). Isus-Viața, împreună cu apostolii și cu mulțime de popor se îndreaptă spre localitatea Nain, de unde ieșea un cortegiu funerar: un tânăr mort, singur copil la mama lui care era văduvă. La strigătul lui Isus: „Tinere, ție-ți zic, scoală-te!” (Lc 7,14) moartea dispare, iar viața iși reia cursul. Ridicarea omului din poziția orizontală, pe verticala vieții, înseamnă restaurarea omului căzut, doborât și ucis de păcat; este vorba de mântuirea omului. Isus este Mântuitorul omului! „Trebuie crezut cu tărie – afirmă Declarația Congregației pentru Doctrina credinței Dominus Iesus – ca adevăr al credinței catolice, faptul că voința salvifică universală a lui Dumnezeu Unul și Întreit este oferită și împlinită o dată pentru totdeauna în misterul întrupării, morții și învierii Fiului lui Dumnezeu” (14).

Nimeni dintre noi, cei prezenți aici, nu ne îndoim de adevărul că Isus este unicul Mântuitor și că „în afara Bisericii nu există mântuire”. Isus, prin Biserica Sa, împarte iertarea și realizează împăcarea cerului cu pământul, a omului cu Dumnezeu.

Dragii mei,

Biserica, zidire, este semnul prezenței unei Biserici formate din viețile unui grup mai mic sau mai mare de credincioși care se adună în interiorul ei pentru a aduce închinare și preamărire lui Dumnezeu și pentru a-I cere darurile de care au mai mare nevoie. Pentru aceasta, există în poporul nostru binecredincios convingerea că, o biserică înnoită, frumoasă, împodobită și curată îi reprezintă pe ei ca și comunitate vie, ca și comunitate de iubire, unită prin aceeași credință și prin același mod de viață autentic creștină.

Urmăriți și dumneavoastră curgerea și desfășurarea evenimentelor, chiar și a celor religios-ecleziastice. Credincioșii noștri greco-catolici doresc biserici, doresc biserici unde să se roage în liniște, unde pot veni și alții să se roage alături de ei. De ce nu, își doresc bisericile pe care le-au avut și de care au fost deposedați prin împrejurări pe care orice om de bună intenție le condamnă, împrejurări care le-au schimbat firea și i-au făcut să uite ceea ce era atât de bun și de bine rostuit pentru viața lor. Credincioșii noștri doresc biserici care să-i reprezinte: curate, împodobite cu dragoste, cu plăcută ambianță, care să le trezească mereu mereu dorul după cer. Nimeni să nu-mi spună că este potrivit ca un grup de credincioși să se roage lui Dumnezeu în săli improprii, și care, cu timp înainte au avut o altă destinație, total contrară mediului necesar unei adevărate reculegeri. Nici voi, iubiți credincioși din Crăciunel, nu mai aveați dreptul să celebrați Tainele sfinte într-o sală de clasă sau în localul unui birt pe care l-ați transformat în capelă. Dar, nu v-ați îndoit niciodată, nu ne-am îndoit niciodată că, Preasfânta Treime, din cerul ei luminos și preasfânt privește la umilința copiilor ei și hotărăște ora în care mâhnirea și nemulțumirea se transformă în bucurie și mulțumitoare împlinire.

Iată, așadar, Mireasa pregătită pentru Mirele ei, care va rămâne cu ea și în ea, prin Euharistie, prin Evanghelie și prin prezența Dumneavoastră, care o veți umple cu dragostea și cu recunoștința. Masa altarului pe care am întemeiat-o mai înainte reprezintă tronul Celui Preaînalt, îl reprezintă pe Cristos care s-a întrupat și care, înălțat în gloria cerească, continuă să rămână cu noi în Taina Euharistiei, prezență reală precum în cer și altădată pe pământ. Zidurile exterioare care cuprind și ocrotesc tot ce se află în interiorul edificiului, o semnifică pe Născătoarea de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria, cea care, smerită și ascultătoare fiind, L-a născut și-L naște pe Fiul lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră și care, ne naște și pe noi ca fii ai Împărăției cerești.

Tocmai din acest motiv de asemănare, Sfânta Fecioară Maria fiind mamă, și Biserica a fost numită mamă, încă din primele secole ale creștinismului. Unei mame îi dai toată iubirea, cinstea și ascultarea. Marele părinte bisericesc, Origen, spunea, referindu-se la rolul veritabil de mamă al Bisericii, credincioșilor timpului său: „O, de ați fi bucurie pentru mama voastră, Biserica; dar mă tem că ea încă trebuie să nască în tristețe și durere”. Iar Sfântul Augustin, sensibil dar realist, scrie referindu-se la Maica Biserică: „Iată sânul Mamei-Biserica, iată, ca să te nască și să te aducă la lumină se află în suferință, geme pentru tine”.

Așa se exprimau unii comentatori ai textului evanghelic de astăzi: Mama care plângea în urma sicriului care ducea mort pe fiul ei, este Biserica care plânge și este îndurerată pentru pierderea oricărui fiu al ei. Iar tânărul mort îi semnifică pe toți aceia care pier pentru că nu mai sunt capabili să găsească în Biserică mila și iubirea lui Dumnezeu dezvăluită în iertarea primită în sfânta spovadă.

Față de Biserică trebuie să existe ascultare. Organizată ierarhic, Biserica se prezintă ca un organism armonios în care fiecare mădular își știe și-și exercită rostul în folosul tuturor celorlalte mădulare. Isus, Capul Bisericii a spus că, El nu vrea să fie între oameni decât ca unul care slujește. Cei care au demnități în Biserică, începând de la Papa și până la ultimul preot sau diacon, nu sunt altceva decât slujitori ai poporului lui Dumnezeu în drumul spre mântuire. Pilda lui Isus la Cina de Taină, când a spălat picioarele apostolilor Săi este valabilă și astăzi: „Dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat vouă picioarele, și voi sunteți datori ca să spălați picioarele unii altora” (In 13,14).

Cinstiți participanți,

Ați urmărit desigur, cu emoție și cu rugăciune, ridicarea la treapta preoției a unui absolvent și licențiat al Institutului nostru Teologic din Blaj. Momentul hirotoniei întru preot este așezat de Biserică tocmai după aducerea darurilor de pâine și de vin la altar. Semn că, preotul aduce darurile credincioșilor și darurile sale pe altarul Domului, pentru ca transformate în Euharistie sfântă, să revină asupra credincioșilor și a preotului cu belșug de haruri. Candidatul la preoție, ați văzut, a făcut trei metanii mari, în semn de supunere și slujire față de Cristos și Biserica Sa, reprezentată prin arhiereul consacrator și prin comunitatea credincioșilor care-l aclamă cu „Vrednic este!”

Așadar, Părinte Aurel, adu-ți aminte totdeauna de ziua hirotoniei tale, când, prin punerea mâinilor mele, te-ai identificat cu Cristos și ai primit trăsăturile chipului Lui. Arată lumii că aparții lui Cristos și să poți spune cu Sfântul Pavel: „Trăiesc eu, dar de fapt nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine”. Un laic din Acțiunea catolică franceză obișnuia să se roage: „Dumnezeul meu, ferește-mă de pericolul de a fi un simplu funcționar în slujba lui Cristos!” Dacă așa se ruga un laic, atunci cum ar trebui să fie preotul; cum ar trebui să se roage preotul? Trebuie să fie ca unul care slujește, om al datoriei și al generozității pentru Cristos și Biserica Sa.

Pentru o preoție sfântă și rodnică te încredințez, pe tine, cel mai tânăr dintre preoții noștri, dar și pe ceilalți concelebranți prezenți aici, ocrotirii materne a sfintei Fecioare Maria, mama preotului. Să fi martorul calificat al Învierii lui Cristos și al speranței în învierea tuturor la viața veșnică. Să duci pe Cristos-Viața cea adevărată în toate întâlnirile tale cu fiii acestui popor care așteaptă preoți cuminți și demni.

Îi îmbrățișez pe părinții tăi care te-au născut și te-au crescut, pe soția ta care stă alături de tine pe calea slujirii preoțești și pe toți aceia care au contribuit în felurite forme la formarea ta pentru sacerdoțiu.

Iubite părinte Traian și iubiți credincioși din Crăciunelul de Jos.

Parohia aceasta a fost o comunitate glorioasă și atât de activă în câmpul de misiune al Bisericii Blajului. După 1990 v-ați reconstituit comunitatea derutată de vremuri prea îndelungat potrivnice firii neamului nostru, și ați pornit la lucru cu speranță. Iată, acum, cum s-au împlinit speranțele și încrederea voastră.

La intrarea dinspre apus în Mica Romă, străjuiește această biserică și casă, semn al prezenței aici a unui preot activ și preocupat de soarta credincioșilor încredințați, dar și a unei comunități viguroase, care, în ciuda tuturor relelor și a împotrivirilor, trăiește și exprimă spiritul Evangheliei lui Cristos. De dragul păcii și a liniștii între frații de aceeași limbă s-a zidit această biserică, dorind astăzi ca, adevărata pace și armonie, adevărata iubire frățească să domnească între toți locuitorii acestei frumoase și bine gospodărite localități.

Părinte Traian, fii mulțumit pentru tot ceea ce, împreună cu oamenii de bine de aici ați realizat. Nimeni și nimic de pe pământ nu vă poate umple inima de mulțumire decât Acela căruia i-ați dedicat această Casă sfântă: Domnul Dumnezeu. El să răsplătească înmiit osteneala voastră, precum și dragostea fraților noștri catolici de peste hotare, cărora le mulțumim totdeauna.

„Să-ți fie ochii Tăi, Doamne, deschiși ziua și noaptea spre casa aceasta, la acest loc, pentru care Tu ai zis: Numele Meu va fi acolo! Să asculți strigarea și rugăciunea cu care robii Tăi se vor ruga în locul acesta… să asculți și să te înduri spre ei” (III Rg 8,29-30). Amin!