Pastorala de Paşti a PS Virgil Bercea

Dragi credincioși,

Cristos a Înviat!

Cuvintele acestea, anunțând cu bucurie și cutremurare o revelație, ne vin ca un ecou din veac, ne sunt cunoscute și familiare, ne dau sensul întâlnirii și al speranței, ne definesc în afirmarea credinței noastre și dau rost adânc vieții noastre, a fiecăruia individual și a tuturor împreună, ca umanitate.

E ora când gândul ne duce la felul în care, în viața-I pământească, Isus a întâlnit mai întâi, la râul Iordanului (Lc 3,22), pe Ioan Botezătorul, apoi, prin Galileia, pe rând, i-a întâlnit pe Petru și pe Andrei (Mt 4,2; Mc 1,16, Lc 6,14), pe Filip și pe Bartolomeu (Mc 3, 18) și pe ceilalți care aveau să-i devină apostoli. La Ierihon, Isus l-a întâlnit pe Zaheu (Lc19,2), în Betania pe Maria și pe Marta, la fântâna lui Iacob o întâlnește pe Femeia Samarineană, iar pe Muntele Măslinilor o va întâlni pe Maria Magdalena (Io 8, 1-11). Tot astfel, a întâlnit mulțimile pe toate drumurile și văile, prin toate orașele si satele din Țara Sfântă. După Înviere, în schimb, sunt Mironosițele cele care-L întâlnesc, sunt Petru și Ioan și apoi apostolii în Galileia neamurilor, iar mai apoi și Toma în sala Cinei celei de Taină.

Aceste întâlniri pilduitoare ale Mântuitorului din timpul peregrinării Sale pe pământ au fost fundamentale și au avut un rol întemeietor în viața acelor oameni și a acelor comunități. Isus îi cheamă, le schimbă viața înnoind-o, îi însănătoșește pe cei bolnavi, ,,orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește” (Lc 7,22), speranța învie. După moartea pe cruce a Domnului, femeile Mironosițe sunt dornice să-L revadă iar speranța lor reînvie când văd mormântul gol. Aceeași speranță o trăiește Maria Magdalena când îl vede pe Rabuni, pe Învățătorul, în grădină (Io 20,16) și, de aceeași speranță este însuflețit Petru care, ,,sculându-se, a alergat și s-a minunat” (cf Lc 24,12). Cu toții, la întâlnirea ce li se părea până în ultima clipă cu totul de nesperat cu Domnul cel Înviat, au sufletele, iată, în chip miraculos, pline de speranță și în toți ,,inima le arde” (cf. Lc 32) de iubire la întâlnirea cu Învățătorul. Cu toții îl căutau pe Isus, o căutare a ceea ce putea să-i adeverească pe ei înșiși și să-i mântuiască. Omul, oamenii, noi toți – fiecare cu grijile și îngrijorările, cu suferințele lăuntrice, cu toată viața noastră de zi cu zi – trăim acest miracol și această Bucurie fără seamăn: Domnul este viu și dorește să fie căutat printre vii de cei care nu-și pierd speranța!

Dragi credincioși,

Mormântul gol se iluminează de lumina nefirească și strălucitoare a hainelor îngerilor (Lc 24, 4), din mormântul gol îngerii dau speranță mironosițelor: ”nu este aici, a Înviat” (Lc 24, 6) iar Petru se miră și se minunează văzând cele întâmplate. În această noapte sfântă întunericul nu mai are putere, temerile sunt sfărâmate, viața a învins, Domnul a Înviat! Domnul este bucuria noastră, El este cel care poate să ne deschidă ochii pentru ca să-L cunoaștem și să-L recunoaștem precum au făcut ucenicii în Emaus: El rămâne cu noi, el ne susține și ne dă putere.

Dragii mei,

Celebrăm în acest an jubileul a 225 de ani de la înființarea Seminarului Greco-Catolic de la Oradea, care și-a deschis porțile pentru copiii românilor la 1792. Noi cei de acum interpretăm fondarea Seminarului de către Episcopul de atunci, Ignație Darabant, ca pe un eveniment cu încărcătură simbolică, fondatoare: o ,,întâlnire cu Domnul” și o bucurie de Înviere. Da, deschiderea porților Seminarului a fost o întemeiere prin fondarea unei instituții eclesiastice cu scopul precis al luminării neamului spre mântuirea sufletelor. Da, deschiderea porților Seminarului a reprezentat ,,îndepărtarea pietrei de pe mormântul” (cf Mc 16,3) uitării și a neștiinței în care au fost îngropați românii din aceste părți de veacuri. Deschiderea porților Seminarului a însemnat luminare și educație și cultură, deșteptare și înviere; a însemnat preoți și dascăli pentru credincioșii români și pentru copiii acestora; a însemnat legături de spiritualitate cu catolicismul, cu Cetatea Romei papale și cu lumea largă; a însemnat ,,întâlnirea” cu Domnul și Învierea în Domnul, Învierea poporului.

Dincolo de mormântul gol este speranța, este Învierea. Citind trecutul deslușim mai bine înțelesurile și neînțelesurile prezentului și pricepem mai cu folos că această ,,fântână a darurilor” de la Oradea, Seminarul, a însemnat luminare întru cultură și înțelepciune, înălțare întru cuvânt și limbă, deșteptare întru neam și țară, bucurie întru iubire și bună-înțelegere. Seminarul a format și formează tineri și conștiințe, a transformat gândirea acestora și a eliberat sufletele spre devenirea întru apostolat pentru toți românii din locurile apropiate, ca și pentru cei de pe meleaguri îndepărtate.

Preoții și dascălii formați aici, la Oradea, l-au întâlnit personal pe Isus atunci când i-a Domnul i-a chemat să intre în Seminar, precum și atunci când, la terminarea studiilor, după Înviere, au fost trimiși de același Domn, cu porunca: ,,mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura” (Mc 16, 15, Mt 28,19). Și, așa, precum Petru, aceștia ,,sculându-se, au alergat” (Lc 24,12) și s-au dus prin toată Țara Ardealului și au învățat și, așa, au propovăduit credincioșilor și pruncilor lor Evanghelia Domnului și Evanghelia Învierii neamului românesc.

Dragi mei,

Tot în acest an se împlinesc 100 de ani de la aparițiile Maicii Domnului la Fatima. Maria, Maica Domnului, cea care l-a adus în lume pe Mântuitorul și cea care a stat sub cruce în ora crucificării Fiului, prin aparițiile ei ne aduce aminte că El este Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru și ne ajută să-L întâlnim din nou pe Fiul Ei, pe Domnul nostru, speranța noastră. Pe El trebuie să-l cinstim Lui să i ne închinăm și Lui să-i aducem mărire prin Tatăl și prin Spiritul Sfânt, Treimei celei de o ființă și nedespărțite. Maria este și Mama noastră, a tuturor, ea ne ocrotește și ne conduce pașii pe urmele Fiului Ei, Domnul nostru Isus Cristos, ea ne conduce pașii spre Înviere. O imagine a Maicii Sfinte de la Fatima va fi peregrină prin Eparhia noastră din 13 mai până în 13 octombrie 2017. Astfel vom putea, și prin această devoțiune, să o lăudăm pe Maria și să îl adorăm pe Domnul Isus cel Înviat.

Iubiți credincioși,

Cristos cel Înviat ne îndeamnă: ,,Îndrăzniți! Eu am biruit lumea,” (Io 16, 33)!

Nu vă pierdeți nădejdea! Cristos cel Înviat este speranța noastră!

Iar eu vă îndemn, cu Sfântul Pavel: ,,Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința (Evr 13,7)!

Nu uitați dragilor că împreună cu Cristos și noi vom învia!

Vă doresc Sărbători fericite!

Cristos a Înviat!

Episcop
† Virgil BERCEA