Pastorala de Paşti a PS Iosif Păuleț

Mesaj cu ocazia Paștilor 2022
al PS Iosif Păuleț, Episcop de Iași

„De ce-l căutați pe Cel Viu printre cei morți? Nu este aici. A înviat.” (Lc 24,5-6)

Cucernici confrați preoți, dragi persoane consacrate, iubiți frați și surori în Domnul,

„Nu este aici. A înviat” – aceasta este vestea minunată pe care au primit-o femeile care se îndreptau spre mormântul lui Isus în dimineața de Paști și care nu încetează să răsune și astăzi și să vestească lumii biruința iubirii asupra urii, a binelui asupra răului, a vieții asupra morții.

„Nu este aici. A înviat” – aceasta este vestea care continuă să aducă mângâiere și speranță în inimile tuturor acelora care cred și se lasă transformați de prezența și iubirea Domnului Înviat.

„Nu este aici. A înviat” – aceasta este vestea centrală, inima și esența credinței noastre creștine în jurul căreia gravitează și din care se alimentează întreaga existență a Bisericii pelerine pe pământ.

Sărbătoarea Învierii Domnului este prin excelență o sărbătoare a renașterii, a vieții și a bucuriei. Dar, parcă, ne vine atât de greu zilele acestea să o celebrăm cu o autentică și sinceră bucurie! Ne gândim la Ucraina și la multe alte locuri din lume, unde răsună strigătul de ajutor al oamenilor amenințați de teroarea armelor. Ne gândim la atâția semeni de-ai noștri care se simt dezorientați în fața numeroaselor provocări care le apar în cale. Ne gândim la toți aceia care se află în dificultate din cauza bolii, a vârstei înaintate și a singurătății. Și atunci ne întrebăm: cum putem proclama cu entuziasm victoria lui Cristos asupra răului și a morții atâta timp cât Vinerea Mare pare să nu se mai termine, continuând să semene în lume atâta suferință, frică și neputință?

În realitate, tocmai pentru aceasta a venit Cristos. Pentru aceasta a dorit să experimenteze singurătatea, abandonul din partea celor apropiați, crucea și mormântul. Dar, în mijlocul întunericului și al suferinței care ne încearcă în diferite moduri, se aprinde o lumină, încolțește o speranță și răsună același glas al îngerului: „De ce-l căutați pe Cel Viu printre cei morți? Nu este aici. A înviat” (Lc 24,5-6). Cristos nu este absent, nu este departe, nu este printre cei morți. Cristos a înviat și este prezent în viața fiecărei persoane care-i deschide inima și îl primește cu credință. El este Cel Viu pentru cei cărora le este frică și suferă din cauza incertitudinilor vieții. Este Cel Viu pentru toți aceia care sunt nevoiți să lupte pentru viață și pentru demnitatea ei. Este Cel Viu pentru noi toți care dorim să construim o lume mai umană, mai dreaptă, mai fraternă.

Iată de ce, iubiți frați și surori, nu doar că putem, ci chiar trebuie să proclamăm cu tărie și bucurie anunțul pascal: „Cristos a înviat! Adevărat a înviat!” Este un mesaj de speranță de care lumea astăzi are atâta nevoie. Cristos vine în mijlocul nostru și ne întărește încrederea că răul va fi învins, iar întunericul, frica și tristețea vor fi depășite prin credința neclintită în grija și iubirea lui Dumnezeu, care ne asistă și ne însoțește neîncetat.

Când Evanghelia vorbește despre Paști, toți se pun în mișcare și încep să alerge: femeile aleargă să dea de știre ucenicilor cele văzute și auzite, Petru și Ioan aleargă și ei după ce au văzut mormântul gol. Toți aceștia au fost reînnoiți, trecând de la îndoială la credință, de la frică la încredere, de la tăcere la mărturie. Asemenea lor, să ne ridicăm și să ne punem și noi în mișcare! Să nu ne resemnăm! Să credem în puterea binelui și a luminii! Să credem că viața poate renaște întotdeauna!

Să nu uităm niciodată că împreună formăm Biserica Celui Înviat! Să fim părtași la viața ei, lăsându-ne transformați de prezența lui Cristos care ne cheamă să devenim, prin puterea Duhului Sfânt, oameni ai învierii, semne și instrumente de speranță unii pentru alții. Iubirea Celui Înviat să ne deschidă ochii inimii ca să avem grijă unii de alții, căutând noi modalități de solidaritate și de angajament reciproc. Da, prezența lui Cristos înviat ne poate ajuta să creștem în comuniune și în bunătate, astfel încât să devenim tot mai mult, așa cum ne invită Papa Francisc, o comunitate primitoare, care, „cu puterea Celui Înviat, vrea să dea naștere unei lumi noi, în care toți să fim frați, în care să fie loc pentru cei ignorați din societățile noastre, în care să strălucească dreptatea și pacea” (Fratelli tutti 278).

Iubiți frați și surori,

Doresc ca mesajul de lumină și de speranță al Învierii Domnului să ajungă la toți credincioșii Bisericii noastre locale, mai ales la cei care trec prin noaptea suferinței, a singurătății și a neputinței. Învierea lui Cristos să ne întărească în momentele de încercare și să ne dea tuturor bucuria și mângâierea prezenței sale.

Împreună cu PS Petru Sescu, episcop auxiliar, și cu PS Petru Gherghel, episcop emerit, vă dorim tuturor sărbători pascale binecuvântate! Lumina, pacea și iubirea Celui Înviat să vă însoțească mereu!

Cristos a înviat!

✠ Iosif Păuleț
episcop de Iași

Autor: PS Iosif Păuleț
Copyright: Ercis.ro
Publicarea în original: 12.04.2022
Publicarea pe acest sit: 12.04.2022
Etichete: ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.