Pastorala de Paşti a PS Ioan Şişeştean

Scrisoare Pastorală
La Sărbătoarea Învierii Domnului
2010

IOAN
din mila lui Dumnezeu și grație Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
episcop român unit, greco-catolic, al Eparhiei de Maramureș

Onoratului cler și iubitului popor credincios: har, pace și mântuire de la Dumnezeu, iar de la noi arhierească binecuvântare!

„De ce căutați pe Cel viu printre cei morți?
Nu este aici, ci S-a sculat: Aduceți-vă aminte, cum v-a zis, încă fiind în Galileea.” (Lc 24, 29)

Preaiubiți frați în Cristos,

Vestea cea mare, pe care îngerul a împărtășit-o femeilor ce dis-de-dimineață au venit la mormântul Domnului, veste pe care femeile au dus-o „apostolilor și lui Petru” (Mc 16, 7), este marea bucurie izvorâtă din mormântul Învierii. Este bucuria ce ne conduce la celebrarea euharistică a morții și învierii Domnului.

După încredințarea învierii lui Cristos, ucenicii și urmașii lor, au transmis-o mai departe până în zilele noastre. De atunci, spune un scriitor francez, Alfred de Musset, „o imensă speranță a traversat pământul”. Învierea lui Cristos este acel eveniment din istoria omenirii, care, mai mult decât oricare altul, a marcat și schimbat întregul ei curs și întreaga viziune a omului asupra viitorului său.

Iubiți frați în Cristos,

Învierea lui Cristos este biruința vieții asupra morții, căci „nu era cu putință să fie El ținut de ea” (Fapte 2, 24). Nu este doar o întoarcere a sufletului în trup, cum s-a întâmplat cu Lazăr sau cu tânărul din Nain, ci este o înviere a aceluiași trup nesupus stricăciunii și glorificat: „Deci, fiind seară, în aceeași zi, cea dintâi a săptămânii, fiind ușile încuiate, …Isus a venit și a stătut în mijloc, și le-a zis: Pace vouă! Și zicând acestea, le-a arătat mâinile și coasta!” (In 20, 19-20). La fel a zis lui Toma: „Adu-ți degetul încoace, și vezi mâinile mele; adu-ți mâna și o pune în coasta mea; și nu fi necredincios, ci credincios” (In 20, 27). Așadar, cu trupul cu care a fost răstignit și îngropat, cu acela a și înviat, dar glorificat și nesupus stricăciunii.

Acesta este fundamentul credinței noastre, fără de care nu ne putem mântui. Învierea lui Cristos este darul făcut de Dumnezeu omenirii, garanție a învierii noastre. În felul acesta, viața noastră capătă un adevărat sens, o destinație precisă, o rațiune.

Prin viața și moartea sa, Isus ne arată calea pe care trebuie s-o urmăm și noi pentru a putea ajunge la o înviere glorioasă împreună cu El. S-a „născut din femeie”, a trăit muncind cu mâinile Sale, a cunoscut, ca noi, oboseala și durerea; a plâns și s-a bucurat; a fost părtaș întru totul nouă, în afară de păcat. Înviat din morți, Dumnezeu Tatăl îl face „Domnul măririi” (1 Cor 2,8) și „judecător al viilor și morților” (Fapte 10,42), dar El nu încetează să fie unul dintre noi, „întâiul născut dintre mulți frați”, după cum ne spune Sf. Pavel (Rom 8,29). El se înalță la cer înaintea tuturor pentru a ne pregăti și nouă un loc: ” … merg să vă gătesc un loc … și vin iarăși și vă voi lua la Mine, ca unde sunt Eu, să fiți și voi” (In 14, 23).

Cel care trăiește mereu viața în unire cu Cristos, cel mort și înviat, nu este un călător dezorientat pe acest pământ, nu este solitar, nu trăiește doar pentru sine. El știe că odată cu primirea sfintei taine a Botezului, sămânța propriei sale învieri, trebuie să trăiască și să moară împreună cu Cristos, pentru a învia împreună cu El.

Bucuria Învierii lui Cristos, bucuria Paștelui, nu este o bucurie de moment, o trăire izolată, la care facem referire o dată pe an, cu ocazia sărbătorilor, ci bucuria ce se nutrește mereu din viața trăită moment de moment, după modelul nostru, Isus Cristos. În felul acesta, întreaga noastră viață devine o trăire pascală continuă.

Fericirea noastră veșnică începe acum, aici pe pământ, cu crucea de care ne bucurăm zi de zi, cu toate problemele vieții, cu toate eșecurile și suferințele, dar oferite lui Dumnezeu ca pe un mare dar primit din partea Lui, spre fericirea noastră.

Drumul spre glorie cere dăruire și sacrificiu. Dacă ucenici n-au înțeles că Isus Cristos trebuia întâi să pătimească și așa să intre în glorie (Lc 24, 26), noi care celebrăm Paștile, trebuie să știm că suntem „moștenitori împreună cu Cristos, dacă și suferim împreună cu El, ca împreună cu El să ajungem la glorie” (Rom 8, 17).

Iubiți frați în Cristos,

Înainte de a le anunța învierea, îngerul le încurajează pe femei spunându-le: „nu vă temeți” (Mc 16,6). Aceste cuvinte, pline de speranță și forță, au răsunat ca un ecou de-a lungul veacurilor până la noi, deoarece, Cristos cel înviat, prin moartea Sa a omorât moartea, ne-a eliberat din robia păcatului și a primit „toată puterea în cer și pe pământ” (Mt 28, 19).

Și dacă pentru o clipă moartea lui Isus a fost un moment de cumpănă, de îndoială pentru unii dintre ucenicii săi, totuși a existat un suflet, o inimă îndurerată, sfâșiată de durere, dar mereu încrezătoare: „fericită este cea care a crezut că se vor împlini cele zise ei de la Domnul” (Lc 1, 45). Aceasta este Maria, Mama lui Isus și Mama noastră.

Să o rugăm pe Mama noastră să ne împărtășească din marea bucurie a învierii Fiului ei, pentru a putea trăi restul vieții noastre în mod pascal, mărturisind constant moartea și învierea Fiului său.

Tuturor, din tot sufletul, vă dorim Sărbători sfinte și fericite.

Cristos a înviat!

+ IOAN
Episcop de Maramureș
Dată în reședința Noastră
din Baia Mare, la Sărbătoarea Învierii,
4 aprilie 2010