Pastorala de Paşti a ÎPS Aurel Percă

Mesaj cu ocazia Paștilor 2020
al ÎPS Aurel Percă,
Arhiepiscop Mitropolit de București

Sfințiile Voastre, cucernici Părinți,
Dragi persoane consacrate,
Iubi frați și surori în Cristos,

La începutul Postului Mare abia auzeam câte ceva despre coronavirus și am pornit pe drumul obișnuit de pregătire la sărbătoarea Paștelui. Numai că odată cu trecerea timpului, postul asumat – mai mult sau mai puțin convențional – a început să capete un alt contur, aducând cu sine foarte multe renunțări și îngrădiri în diferitele domenii ale vieții, ajungându-se chiar și la un adevărat „post euharistic”, cu imposibilitatea participării la Sfânta Liturghie comunitară… Și chiar cu perspectiva unui Paște „trăit” online prin mijloacele de comunicare. Epidemia coronavirusului Covid-19 s-a abătut asupra lumii întregi, inclusiv asupra țării noastre, ca o adevărată furtună de nisip în pustiu. În mod necesar, totul trebuie să se oprească până ce furtuna va trece. Este exact ceea ce trăim noi creștinii în coincidență cu zilele Postului Mare, când pregătirea noastră pornită cu invitația la convertire – „convertiți-vă și credeți în Evanghelie” la impunerea cenușii pe cap – ne aduce aminte de formula alternativă: „Memento, homo, quia pulvis es, et in pulverem reverteris” – „amintește-ți, omule, că ești praf și în praf te vei întoarce”. Nu sunt cuvinte neliniștitoare, nu sunt cuvinte amenințătoare, nu reprezintă un fel de „terorism spiritual”. Suntem pământ iubit de Dumnezeu, răscumpărat de Cristos. Isus a pătimit pe Cruce, dar a învins moartea și noi credem în învierea trupurilor, în viața veșnică.

Paștele este sărbătoarea acestei victorii asupra morții. Este vorba de o realitate minunată, extraordinară, eliberatoare, de care ne-am dat seama abia în aceste zile de pandemie. Acest timp de criză provocată de coronavirus ne pune înaintea unei realități care ne cere să nu fugim, să nu ne întoarcem încă o dată în altă parte, ci să înfruntăm cu mare simț de libertate și de responsabilitate prezentul, de a nu continua să-L acuzăm pe Dumnezeu, de a nu evoca în zadar pedepsele Sale mai mult sau mai puțin meritate, de a fi onești și de a recunoaște că unica afirmație sigură și indiscutabilă pe care o putem împărtăși este că suntem un „mister fragil”, mysterium fragile.

Fiecare din noi știe foarte bine că este născut și știe foarte bine că va muri: nu este o veste de nenorocire, dar este o simplă realitate. În calitate de creștini trebuie să adăugăm la această realitate o altă realitate, la fel de indiscutabilă, și anume „teologia mântuirii”, adică scopul ultim spre care tindem. Acest scop nu este „nimicul”, ci este Dumnezeu. Acest timp de izolare și de epidemie poate și trebuie folosit și pentru a reflecta asupra acestui „mysterium fragile”: suntem praf, argilă plăsmuită de mâinile înțelepte ale lui Dumnezeu Creatorul, care conduce pașii noștri cu înțelepciune și dispune orice lucru după providența Sa, spre nostra salutis causa, adică pentru mântuirea noastră. Dacă vom ști să ne oprim și să reflectăm asupra acestui mare mister, vom descoperi adevărul cuvintelor Apostolului Paul, care în Scrisoarea către Romani afirmă: „Căci sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălțimile, nici adâncurile și nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru” (Rom 8,38-39).

Desigur, nu va putea această nouă pandemie provocată de numitul virus Covid-19, alias virus corona, să ne separe de iubirea lui Dumnezeu și desigur, până la urmă totul se va sfârși bine, pentru că ultimul cuvânt asupra fragilei noastre existențe, chiar și asupra evenimentului inevitabil al morții, totul îi revine lui Dumnezeu. Pentru noi, creștinii, cea mai mare teamă, realitatea teribilă de care trebuie să fugim este păcatul de moarte, nu păcatul corporal; el poate fi doar amânat, dar nu anulat. Așa cum pentru lupta cu virusul este necesară o perioadă de „carantină” (recomandată sau obligatorie!), la fel, primul lucru care trebuie făcut pentru vindecarea de păcat este retragerea în „pustiu”, într-un loc separat de lume („stați acasă”!), pentru a rămâne singuri cu noi înșine și cu Dumnezeu (nici măcar la biserică nu trebuie să-L căutăm!). Postul Mare – patruzeci de zile sunt un timp cronologic cu o valoare simbolică foarte puternică – sunt zile (acceptate de voie sau de nevoie!) ca un îndemn puternic de a revizui propriul stil de viață și de schimbare a unor atitudini dăunătoare. Nicio posibilitate de a avea un post mai scurt! Trebuie să-l facem până la Paște.

Pe de altă parte, așa cum epidemia coronavirusului cere o perioadă de îngrijiri și analize pentru recuperarea sănătății trupești, la fel Postul Mare (asociere întâmplătoare sau nu, din punct de vedere etimologic, cuvântul din limba latină „quadragesima” se asociază foarte bine cu „carantină”) se prezintă ca un „timp favorabil” (2Cor 6,2), în care este nevoie să activăm anticorpii pentru a învinge în bătălia cea grea. Între aceste atitudini, lecția pe care pandemia actuală ne-o prezintă în mod evident și neechivoc este acceptarea convinsă a sensului limitei, recunoașterea fragilității noastre (omul = „mysterium fragile”) și a caracterului limitat al umanității noastre. Acceptarea propriilor limite ajută la recuperarea valorii „carității”, a solidarității și a fraternității. Acestea sunt aspectele pozitive pe care epidemia coronavirusului le pune în evidență într-un mod exemplar. În aceste zile, la noi în țară, dar și în țările Europei, asistăm la un minunat spectacol: un adevărat concurs de solidaritate, de dăruire, de împărtășire. Dialogul, disponibilitatea față de cel slab, construirea unei adevărate fraternități, sunt adevărate bogății, pe care oamenii au învățat să le recupereze. Desigur, „virusul” pe care Postul Mare vrea să-l scoată din suflet este păcatul. Dacă toți, într-adevăr, experimentăm faptul că suntem sclavi ai păcatului, Isus Cristos vine să ne elibereze. Triumful său asupra păcatului va fi sigilat cu Moartea și Învierea Sa.

Vigilia pascală, noaptea de veghe, chiar celebrată în condiții de austeritate anul acesta, va vesti și în acest an triumful lui Cristos Isus, Domnul nostru, asupra păcatului și asupra morții. Aprinderea lumânărilor, proclamarea solemnă a Învierii cu preconiul pascal – proclamarea Învierii – și intonarea solemnă a strigătului de victorie – Aleluia! – se vor face „virtual”, și mulți dintre dumneavoastră veți fi în comuniune cu preoții din biserici doar online, cu ajutorul mijloacelor de comunicație. Dar va fi realitate și se va celebra Paștele în acest an, în aceste condiții de „situație de urgență”. Și anul acesta vom cânta, poate din casele noastre, „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim în ea!”. Și după aceea, în familiile noastre, vom ciocni ouăle roșii, în semn de bucurie și speranță. Vigilia pascală este și va rămâne o noapte a minunilor: „o, fericită Noapte, care singură ai meritat să cunoști timpul și ceasul în care Cristos a înviat din morți!” (Preconiul pascal). Poate vom simți nostalgia sunetului solemn al clopotelor, dar anul acesta ne mulțumim cu ecoul lor care vestește în mod tainic: Cristos a înviat!

Iubiți frați și surori în Cristos,

Anul acesta va fi un Paște marcat de „durere”, diferit pentru întreaga lume creștină, și bisericile goale din această ultimă perioadă sunt deja un semn. Pandemia coronavirus ne obligă să trăim „la distanță” toate celebrările din Săptămâna Sfântă. Dar vestea finală va fi aceeași: Cristos a înviat! A înviat cu adevărat! Aleluia! Clopotele și cântările, executate mai mult „solo”, vor cânta totuși victoria libertății asupra sclaviei, a luminii asupra întunericului, a vieții asupra morții… a vieții asupra morții, și vrem să sperăm că va fi și o victorie și eliberare de temutul virus care ne-a întunecat prea tare zilele Postului Mare. Cuvintele Sfântului Paul din Scrisoarea către Romani pot fi o încurajare pentru a spera mai departe în victoria binelui, a luminii, a vieții: „Cine ne va despărți de iubirea lui Cristos? Oare necazul, sau strâmtorarea, sau persecuția, sau foametea, sau lipsa de haine, sau primejdia, sau sabia?” (Rom 8,35), și răspunsul Apostolului ca un ecou care ajunge la noi: „Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit… și nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru” (v. 37-39). Învingători prin Pătimirea, Moartea și Învierea Fiului lui Dumnezeu! Paștele este și rămâne sărbătoarea bucuriei prin excelență: Cristos Înviat rămâne mereu cu noi, El ne arată lumina feței sale de Înviat și nu părăsește pe cei care sunt în încercări, durere și doliu. El este speranța noastră și cea mai frumoasă tinerețe a acestei lumi. Tot ceea ce atinge El devine tânăr, devine nou, se umple de viață. Dacă „virusul” va mai continua să semene teroare și preocupări, amintiți-vă că Isus Cristos a învins tot răul și moartea! Cu aceste trăiri și sentimente încheiem timpul Postului Mare și ne pregătim pentru „sărbătoarea sărbătorilor”, inima anului liturgic și nucleul credinței noastre. Paștele înseamnă viață, lumină și speranță și noi toți avem nevoie mare de viață nouă, de lumină adevărată și de speranță vie care nu înșală. Învierea lui Cristos ne spune că iubirea lui Dumnezeu este mai puternică decât orice rău și decât însăși moartea.

Ca Păstor al dumneavoastră, mă adresez tuturor comunităților parohiale, tuturor familiilor și persoanelor consacrate, pentru a vă spune: curaj, nu vă temeți, Cristos Înviat este cu noi! Tuturor vă doresc Sărbători pascale binecuvântate, pline de darul bucuriei și al speranței aduse de Cristos!

Cristos a înviat! Aleluia!

† Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București