Pastorala de Crăciun a PS Mihai Frăţilă

+ MIHAI
Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului Apostolic al Romei și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma,
Episcop al Eparhiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de București

Iubiți frați și surori în Hristos,

Ne descumpănește – nu-i așa – fragilitatea pruncului așezat în ieslea de la Betleem. Care să fie legătura dintre neputința liber asumată a lui Dumnezeu, sosit în lume, și tristele istorii ale vieții omului de azi? „Hristos e pe pământ, să ne înălțăm!” – ne amintește catavasia Crăciunului. E semnul că minunea care se întâmplă la Betleem este deasupra minții noastre tulburate. În lumea aflată sub imperiul urii, al temerii și al singurătății rivalitatea puterii arată cât de schimonosite ajung să fie sufletele oamenilor care nu admit decât să-și construiască siguranța aici, pe pământ. În plină frenezie a comunicării virtuale suntem mai singuri ca niciodată, ne redescoperim sărmani și indiferenți la necesitățile adevărate ale semenilor. Într-o asemenea lume mai mărturisesc idealurile noastre gustul Raiului?

foto: EpiscopiaBucuresti.ro / Eugen Ivuț

În chipul pruncului neajutorat, coborât pe pământ, Isus ne învață dorul Cerului, oferindu-ne calea de a-l simți alături și de a ne lăsa inspirați de dragostea lui smerită față de noi. Nu putem fi creștini decât în măsura în care îl lăsăm pe Dumnezeu să transforme felul nostru de a fi sărman în minunea harului putinței sale. Dăruirea și atenția față de semeni, răbdarea, zelul pentru lucrurile Domnului și pentru bunătate, compasiunea pentru cel păcătos fac lumea mai bună și din omenie o prioritate, permițându-i vieții noastre să primească încă de aici, de pe pământ, chipul veșniciei. Reușim să ne „înălțăm”, prin urmare, oferind prezentului consistența veșniciei!

Dragi credincioși,

Să ni-l imaginăm pe Fericitul Iuliu Hossu în ultimii paisprezece ani de viață. În cămăruța unde trăiește în izolare, pe o masă simplă, el celebrează zilnic Sfânta Liturghie. În fața lui, străjuiește crucea compusă din iconițele decupate din calendarele creștine – cu anul apariției lor –, pe care episcopul le-a lipit pe peretele din spatele măsuței. Are în fața ochilor șiragul anilor săi de robie pentru Isus, timp în care răbdarea lui se adâncește. Trăirea Liturghiei îl ajută să nu piardă încrederea devenită sămânța care, murind, aduce rod. Nici pe drum, nici printre pietre, nici prin buruieni, numai în pământul bun. „Se cade ca eu să scad și Isus să crească” (Ioan 3, 30) – își amintește episcopul. „Cine-mi urmează, să se lepede de sine…”(Matei 16, 24). Toate aceste stări de încredere, de abandon în grija Părintelui ceresc și de speranță sunt un fericit refren în memoriile martirului. Ajuns la o vârstă înaintată, după ce a încercat omenește totul ca să păstreze libertatea micii sale comunități, episcopului Iuliu Hossu își dă seama că secretul reușitei nu constă în victorii deșarte, ci în taina pe care o ascunde trăirea răbdării: „Dacă rămâneți în cuvântul meu, veți fi cu adevărat ucenicii mei; veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32). Acest cuvânt adresat de Isus apostolilor, în seara arestării sale, ne inspiră în prezent să căutăm – întotdeauna, în Biserică – dialogul credinței prin fidelitatea personală față de voința lui Dumnezeu.

Roadele martirilor suntem noi, Biserica de azi. Istoriile, la fel ca tradițiile, nu au țel sufletesc fără consecvența spiritului Evangheliei în viețile noastre. În lipsa dragostei nu putem să ne bucurăm de venirea lui sau să păstrăm adevărul lui Isus – Cel sărman din iesle! Lumina Crăciunului primește puterea de a schimba lumea, doar dacă ea este primită în suflete. Așa, pământul „se face Cer” pe drept cuvânt. Descoperind sărăcia ieslei, păstorii și magii văd, la rândul lor, că măreția lui Dumnezeu e diferită de așteptările lumii. Pentru a intra în această bucurie nemaipomenită, ei se lasă surprinși, interiorizând întâlnirea cu Pruncul, și află cu adevărat căile lui Domnului. Speranța ni se arată, așadar, când primim bucuria de a-l accepta pe Isus cel smerit care biruie lumea prin jertfa crucii pentru care vine între noi.

Dragii mei,

Aș dori ca împreună cu voi să aduc mulțumită Sfintei Treimi pentru Anul Sfânt al speranței, care se apropie de sfârșit, pentru harul vieții și al misiunii Sfântului Părinte Papa Leon al XIV-lea, ca și pentru fericita alegere a noului Arhiepiscop major al Bisericii Române Unite, Preafericitul Claudiu.
Isus – apărătorul sărmanilor, refugiul celor slabi, speranța păcătoșilor – să ne ajute să mărturisim curajoși fericita nădejde a Împărăției sale! Vă împărtășesc tuturor de Crăciun felicitările, urările și arhiereasca binecuvântare. Un An Nou, 2026, în pacea lui Hristos și a Maicii Preacurate!