Pastorala de Crăciun a PS Böcskei László

Scrisoare pastorală la
sărbătoarea Nașterii Domnului 2016

„Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască și l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfășat și l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei.” (Lc 2, 6-7)

Frați și surori în Cristos, iubiți credincioși!

În ciuda faptului, că în zilele noastre ne confruntăm cu o abordare tot mai profană a Sărbătorii Crăciunului, atunci când formele de manifestare exterioară câștigă tot mai mult teren, în detrimentul trăirii interioare a evenimentului, vestirea din Sfânta Scriptură se face totuși auzită, fiind pronunțată nu doar în liniștea locurilor sfinte, în apropierea ieslelor din bisericile noastre, dar și în viața tumultuoasă care precede aceste sărbători, în piețe și în centre comerciale, pretutindeni unde sărbătoarea oferă o rază de lumină și transmite o strălucire irezistibilă. Aceasta se datorează faptului, că este vorba într-adevăr despre un eveniment major, cu un impact puternic în istoria omenirii, despre care în decursul mileniilor oamenii au vorbit cu mare smerenie, care și acum, la început de secol XXI., conferă un dinamism aparte omului căutător al țelului vieții și al fericirii. Este un eveniment care prin simplitatea sa ne copleșește, iar prin măreția sa ne mișcă într-atât, încât ne simțim chemați să renunțăm la obișnuințele noastre, pentru a putea păși dincolo de rutina cotidiană.

Datorită acestei simplități copleșitoare, parcă nu avem suficient curaj să ne apropiem de acest eveniment și de profunzimea sărbătorii, în care, în cele din urmă este vorba tocmai despre om și apropierea lui de Dumnezeu. Stilul de viață al omului modern ne-a făcut să ne temem de lucrurile simple și la îndemâna fiecăruia. Chiar și prezența lui Dumnezeu o căutăm de multe ori în evenimente extraordinare și ieșite din comun. Omul simplu, spunem deseori, cu greu poate ajunge la descoperirea lui Dumnezeu, și din acest motiv se rezumă la o apropiere mai superficială de misterul pe care îl mai poartă undeva în credința prăfuită, dar asumată și mărturisită în anumite momente ale vieții.

Prin măreția sa, Sfântul Crăciun readuce în actualitate un adevăr fundamental, pe care trebuie să ni-l asumăm cu maximă responsabilitate. Acest adevăr vorbește despre om și despre viață într-o perspectivă nouă. Lăsându-ne conduși de valori și interese trecătoare, de multe ori evaluăm greșit valoarea omului și a vieții, depărtându-ne astfel de apropierea cu Dumnezeu. Față de aceste experiențe însă, evenimentul simplu al Sfântului Crăciun poartă în sine un mister, care ajuntându-ne să pășim peste limitele egocentrismului, ne face părtași ai unei adevărate întâlniri, în care inițiatorul principal, și de această dată este Dumnezeu. El este cel care vine între noi pentru a-și asuma condiția noastră și pentru ca noi să putem privi spre înălțimi. Numai ce se naște și provine din misterul acestei întâlniri cu Dumnezeu, ne poate face cu adevărat fericiți.

În măreția sa deci, sărbătoarea Crăciunului este timpul renașterii noastre, atunci când ne deschidem și ne curățăm sufletele, pentru primirea Darului lui Dumnezeu. Este important să nu neglijăm acest aspect, căci aici este concetrat misterul Sfântului Crăciun: trebuie să fiu pregătit să primesc Darul lui Dumnezeu, căci doar așa voi putea oferi la rându-mi un dar valoros pentru semenii mei și cei dragi mie. Trebuie să mă pot bucura pentru Darul lui Dumnezeu, Fiul său Unul născut, și atunci voi fi în măsură, să duc bucurie în viața altora!

Dragii mei!

Vestirea enunțată în Sfânta Scriptură, parcă ne-ar introduce într-o atmosferă nostalgică a sărbătorii. Cel puțin această impresie am putea-o avea la o primă citire și ascultare. „Maria …l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfășat și l-a culcat în iesle.” Ne oprim, ne minunăm, îl căutăm cu privirea pe Copil, simțim chiar compasiune pentru Maria și Iosif. Apoi mergem mai departe, chemați fiind de datorii diverse și obligații. Tindem chiar să credem, că Sărbătoarea Crăciunului se rezumă doar la o astfel de experiență și un asemene tip de întâlnire. O trecere liniștită, nostalgică în fața ieslei din Betleem, dar fără adevărata bucurie a întâlnirii lui Dumnezeu.

Adevărata experiență a Crăciunului este însă alta. Ne așează alături de Maria, care l-a înfășat pe fiul ei unul născut. Care îl ia în brațe pe fiul ei dumnezeiesc, îmbrățișându-L astfel pe Dumnezeu. Care îl culcă în iesle, un adăpot modest, dar prin care îi oferă lui Isus tot ceea ce are. Iar Iosif veghează în liniște asupra lor, căci știe ce are de îndeplinit într-o asemenea situație!

Dacă ne dorim un Crăciun adevărat, atunci să petrecem mult timp în apropierea ieslei. Să renunțăm la preocupările noastre cotidiene, acordându-ne un timp calitativ bogat în liniște și pace. Să nu ne sfiim de apropierea lui Dumnezeu, ci mai degrabă să-i oferim un loc în viața noastră! Un astfel de Crăciun să ne dorim și să ne oferim unul altuia, pentru ca taina apropierii lui Dumnezeu, să se împlinească în noi și în anturajul nostru. Sărbătoarea Crăciunului să fie un timp cu adevărat sfințit de dorul nostru după Dumnezeu, când cerul se întâlnește cu pământul, Dumnezeu cu omul, îngerii cu păstorii, eu cu aproapele – căci Dumnezeu este printre noi.

Cu aceste gânduri și cu cele mai sincere urări, doresc tuturor un Crăciun plin de har, pace și bucurie!

Oradea, Solemnitatea Nașterii Domnului,
Crăciunul 2016.

†Böcskei Ladislau
episcop diecezan