Mesajul Sfântului Părinte Papa Leon al XIV-lea
participanților la a II-a Conferință Anuală despre Inteligența Artificială,
Etică și Guvernanța Corporativă (Roma, 19-20 iunie 2025)
vineri, 20 iunie 2025
Cu ocazia acestei a doua Conferințe Anuale de la Roma despre Inteligența Artificială, transmit urările mele de bine celor care participă. Prezența voastră atestă nevoia urgentă de o reflecție serioasă și de o discuție continuă asupra dimensiunii intrinsec etice a IA, precum și asupra guvernării sale responsabile. În acest sens, mă bucur că a doua zi a conferinței va avea loc în Palatul Apostolic, o dovadă clară a dorinței Bisericii de a participa la aceste discuții care afectează în mod direct prezentul și viitorul familiei noastre umane.
Împreună cu potențialul său extraordinar de a aduce beneficii familiei umane, dezvoltarea rapidă a IA ridică și întrebări mai profunde cu privire la utilizarea corectă a unei astfel de tehnologii în generarea unei societăți globale mai autentice, mai drepte și mai umane. În acest sens, deși, fără îndoială, este un produs excepțional al geniului uman, IA este „mai presus de toate un instrument” (Papa Francisc, Discurs la sesiunea G7 privind inteligența artificială, 14 iunie 2024). Prin definiție, instrumentele indică inteligența umană care le-a creat și își trag o mare parte din forța lor etică din intențiile indivizilor care le mânuiesc. În unele cazuri, IA a fost utilizată în moduri pozitive și într-adevăr nobile pentru a promova o mai mare egalitate, dar există, de asemenea, posibilitatea utilizării sale greșite în scopuri egoiste în detrimentul altora sau, mai rău, pentru a incita conflicte și agresiune.
La rândul său, Biserica dorește să contribuie la o discuție senină și informată asupra acestor întrebări presante, subliniind mai ales necesitatea de a evalua ramificațiile IA în lumina „dezvoltării integrale a persoanei umane și a societății” (Nota Antiqua et Nova, 6). Aceasta implică luarea în considerare a bunăstării persoanei umane nu numai material, ci și intelectual și spiritual; înseamnă protejarea demnității inviolabile a fiecărei persoane umane și respectarea bogățiilor și diversității culturale și spirituale a popoarelor lumii. În cele din urmă, beneficiile sau riscurile IA trebuie evaluate tocmai conform acestui criteriu etic superior.
Din păcate, așa cum a subliniat regretatul Papă Francisc, societățile noastre de astăzi se confruntă cu o anumită „pierdere, sau cel puțin o eclipsă, a simțului uman”, iar acest lucru ne provoacă pe toți să reflectăm mai profund asupra adevăratei naturi și unicități a demnității noastre umane comune (Discurs la sesiunea G7 privind inteligența artificială, 14 iunie 2024). IA, în special IA generativă, a deschis noi orizonturi pe multe niveluri diferite, inclusiv prin îmbunătățirea cercetării în domeniul sănătății și al descoperirilor științifice, dar ridică și întrebări tulburătoare cu privire la posibilele sale repercusiuni asupra deschiderii umanității către adevăr și frumusețe, asupra capacității noastre distinctive de a înțelege și procesa realitatea. Recunoașterea și respectarea a ceea ce este caracteristic în mod unic persoanei umane este esențială pentru discuția despre orice cadru etic adecvat pentru guvernarea IA.
Sunt sigur că toți suntem preocupați de copii și tineri și de posibilele consecințe ale utilizării IA asupra dezvoltării lor intelectuale și neurologice. Tinerii noștri trebuie ajutați, nu împiedicați, în călătoria lor către maturitate și adevărată responsabilitate. Ei sunt speranța noastră pentru viitor, iar bunăstarea societății depinde de faptul că li se oferă capacitatea de a-și dezvolta darurile și capacitățile date de Dumnezeu și de a răspunde cerințelor vremurilor și nevoilor celorlalți cu un spirit liber și generos. Nicio generație nu a avut vreodată un acces atât de rapid la cantitatea de informații disponibilă acum prin IA. Dar, din nou, accesul la date – oricât de extins – nu trebuie confundat cu inteligența, care în mod necesar „implică deschiderea persoanei față de întrebările ultime ale vieții și reflectă o orientare către Adevăr și Bine” (Antiqua et Nova, nr. 29). În cele din urmă, înțelepciunea autentică are mai mult de-a face cu recunoașterea adevăratului sens al vieții decât cu disponibilitatea datelor.
În această lumină, dragi prieteni, îmi exprim speranța că deliberările voastre vor lua în considerare și IA în contextul necesarei ucenicii inter-generaționale, care va permite tinerilor să integreze adevărul în viața lor morală și spirituală, informându-le astfel deciziile mature și deschizând calea către o lume cu o mai mare solidaritate și unitate (cf. ibid., 28). Sarcina care este în fața voastră nu este ușoară, dar este de o importanță vitală. Mulțumindu-vă pentru eforturile voastre de acum și din viitor, invoc din inimă asupra voastră și a familiilor voastre binecuvântările divine ale înțelepciunii, bucuriei și păcii.
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 17.05.2025
Publicarea pe acest sit: 20.06.2025
Etichete: Papa L14