Mesajul IPS Ioan Robu pentru SRUC

Mesajul IPS Ioan Robu
Arhiepiscop Mitropolit de București
pentru Săptămâna de Rugăciune
pentru Unitatea Creștinilor 2013

Cu ce mă voi înfățișa înaintea Domnului? (Mih 6,6-8)

Trezind în adâncul sufletelor noastre o profundă sinceritate ne lăsăm cu toții interpelați acum, în ajunulSăptămânii de rugăciune pentru unitatea tuturor creștinilor, de această întrebare pe care orice credincios din timpul profetului Mihea (sec. VIII Î.C.) și-o punea atunci când voia să se apropie de Templu pentru a dobândi bunăvoința Domnului: Cu ce mă voi înfățișa înaintea Domnului?

Pe cine sau ce vom purta noi în rugăciune înaintea Domnului în aceste zile? Săptămâna de rugăciune pentru unitatea tuturor creștinilor ne oferă o ocazie specială de a ne îndrepta privirea către multiplele situații în care creștini din mai multe colțuri ale lumii se văd nevoiți să-și trăiască credința în condiții deosebite, condiții care le cer sacrificii ori suferințe ieșite din comun. O astfel de situație o reprezintă comunitatea creștină din India unde creștinii, pe lângă apartenența la diferite culte, se văd nevoiți să trăiască despărțiți din cauza organizării în caste a societății lor.

Nici în țara noastră nu lipsesc situațiile în care unitatea dintre creștini ar da mai multă credibilitate mesajului evanghelic, atât de necesar redresării morale a societății românești. Semnificativ, în acest sens, este mesajul pe care Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea l-a adresat, în 2012, Sanctității Sale, Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol, cu ocazia sărbătorii Sfântului Andrei. Referindu-se la situația omului de astăzi, situație în care se află, mai mult sau mai puțin, și omul din România, Sfântul Părinte Papa spune, printre altele, că: „Provocarea cea mai urgentă, asupra căreia ne-am aflat întotdeauna în deplin acord, este astăzi cea a modului în care să fie vestită iubirea milostivă a lui Dumnezeu omului timpurilor noastre, adesea atât de împrăștiat, incapabil, uneori, de o reflecție profundă asupra sensului însuși al existenței sale, luat ca atare pornind de la proiectele și utopiile care nu pot decât să-l lase dezamăgit. Biserica nu are alt mesaj decât „Evanghelia lui Dumnezeu” (Rm 1,1) și nu are altă metodă decât anunțul apostolic, susținut și garantat de mărturia sfințeniei vieții păstorilor și a poporului lui Dumnezeu. Domnul Isus ne-a spus că „secerișul este mare” (Lc 10,2), iar noi nu ne putem permite ca el să se piardă din cauza slăbiciunilor noastre și a diviziunilor dintre noi.”

Conștienți de responsabilitatea noastră de a face tot mai credibil mesajul evangelic pe care ne străduim să-l vestim și să-l trăim, vă invit să ne înfățișăm înaintea Domnului în bisericile noastre purtându-ne în rugăciune unii pe alții și mai ales pe acei creștini care au nevoie de susținerea noastră frățească.

Autor: IPS Ioan Robu
Copyright: ARCB.ro
Publicarea în original: 09.01.2013
Publicarea pe acest sit: 17.01.2013
Etichete: ,

Comentariile sunt închise.