Mesajul IPS Ioan Robu pentru luna iulie:
„Avem nevoie de rugăciune!”
Îmi aduc aminte de lungul șir de credincioși care, nu demult, așteptau ore întregi să ajungă la relicva Sfântului Anton adusă-n Catedrala noastră. Unii mai discutau între ei, alții înaintau în tăcere, nu puțini erau cei care-și priveau ceasul, probabil întrebându-se cât va mai dura să ajungă în fine la relicva Sfântului. M-a impresionat lungimea șirului de oameni în așteptare și mă gândeam că fiecare așteaptă un moment anume, acela al rugăciunii intime, spusă-n preajma Sfântului și încredințată lui, spre a fi ascultată de Dumnezeu. Dacă înainte erau discuții, gesturi de nerăbdare, priviri împrejur, în momentul când fiecare se apropia de relicva Sfântului Anton, toți erau transfigurați și concentrați; sosea clima contactului, a rugăciunii secrete, a gândului încredințat făcătorului de minuni.
Ca atunci, și acum mă gândesc că avem nevoie neîntreruptă de asemenea momente de rugăciune intensă, de trăiri interioare care depășesc spațiul și timpul; avem nevoie de rugăciune care să restabilească echilibrul speranței, ne este foame și sete de intimitate cu Dumnezeu și cu sfinții mijlocitori. Fără asemenea clipe privilegiate de dialog cu cei din cer ne simțim neîmpliniți. Oricât am vorbi cu cei din jur și le-am încredința cele mai intime gânduri, preocupări, speranțe și așteptări, dacă nu le întrecem pe acestea prin rugăciune și încredințare lui Dumnezeu, recurgând și la mijlocirea sfinților săi, rămânem pe marginea drumului tristeții, a singurătății, a nemulțumirii fără chip.
Avem nevoie fără încetare de clipe intime de rugăciune. Simt acest lucru din toată ființa mea, și de aceea îl și mărturisesc acum, mai ales că știu că se apropie pentru mulți timpul vacanțelor și al concediilor.
Imi amintesc de spusa directorului spiritual din seminar: „sufletul nu are vacanță”, Sfinția Sa îndemnându-ne să nu neglijăm rugăciunea, meditația zilnică, rozariul, lectura spirituală etc. pe timpul de vacanță. Peste comentariile copilărești pe care le făceam pe atunci la insistențele părintelui spiritual, îmi rămâne convingerea mărturisită și mai sus, că fără dialogul de rugăciune cu Dumnezeu și cu sfinții săi mijlocitori, suntem prea săraci, prea însingurați, prea neîmpliniți și nemulțumiți.
De aceea, vă îndemn pe toți, în vacanță, în concediu sau nu, să luați aminte la ceea ce ne face întregi în conștiința noastră și-n statura noastră de oameni credincioși: la dialogul nostru zilnic cu Dumnezeu, la rugăciunea de fiecare zi, la clipele de intimitate ale credinței iubitoare și încrezătoare. în fond, rugăciunea completează și împlinește în mulțumire vacanța, concediul și orice timp. Dacă știm să găsim clipe de rugăciune în fiecare zi, înseamnă că am înțeles ce înseamnă să fim întregi în fața lui Dumnezeu și-n fața conștiinței proprii.
Astfel, rugăciunile fiecăruia dintre noi ne vor aduna pe toți zilnic într-un șir invizibil de oameni care „în așteptare” își pregătesc gândul pentru clipa mare a întâlnirii sufletești cu Cel Sfânt și îndurător. Vor fi fost înainte vorbe, gesturi, preocupări de o clipă, străine mai mult sau mai puțin gândului intim de vorbire cu Dumnezeu, dar toate dispar când îi spui Stăpânului timpului și al istoriei, că tu ești al lui și că aștepți totul de la El. în fiecare zi. și iarăși în fiecare zi! Sufletul nu are vacanță.
La 29 iunie vor fi sfințiți trei preoți noi pentru arhidieceză. îi cer cu încredere Domnului, prin mijlocirea Sfinților Apostoli Petru și Paul, ca ei să fie exemple de rugăciune și încredințare lui Dumnezeu; să cheme poporul credincios și să-l conducă pe calea intimității zilnice cu Dumnezeu, prin rugăciune, încredere și speranță. Sunt sigur că știu și ei: creștem ca oameni dialogând cu oamenii, dar nu creștem îndeajuns dacă nu vorbim și cu Dumnezeu: prin rugăciune. Spunându-le noilor preoți un bun venit în secerișul Arhidiecezei, vă îndemn pe voi toți: nu uitați că avem neîntreruptă nevoie de rugăciune ca să fim împliniți, ca oameni botezați.
Copyright: ARCB.ro
Publicarea în original: 21.06.2004
Publicarea pe acest sit: 01.07.2004
Etichete: IPS Ioan Robu