Mesajul IPS Ioan Robu despre mesajul papal pentru Postul Mare

IOAN ROBU, Arhiepiscop Mitropolit de București:
Postul Mare, 2005

În rândurile care urmează, aș dori să vă prezint, în linii mari, mesajul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, dat Bisericii Catolice acum, cu ocazia Postului Mare, „timp potrivit pentru a intensifica rugăciunea și pocăința, deschizând inima la primirea voinței divine. În ea ne este arătat itinerarul spiritual care ne pregătește să retrăim marele mister al morții și învierii lui Cristos, mai ales prin ascultarea mai asiduă a Cuvântului lui Dumnezeu și practicarea mai generoasă a mortificației.”

Tema propusă atenției noastre de Suveranul Pontif este cea ilustrată de un verset din Cartea Deuteronomului (30, 20): „El (Dumnezeu) este viața ta și lungimea vieții tale.” A ajunge la vârsta matură, în viziunea biblică, înseamnă a te bucura de binecuvântarea Domnului. Longevitatea este darul lui Dumnezeu.

„Asupra acestei teme aș vrea să vă invit să reflectați, în timpul Postului Mare, pentru a înțelege tot mai mult rolul pe care cei vârstnici sunt chemați să-l aibă în societate și în Biserică, și așa să vă pregătiți sufletește încât să-i primiți cu toată dragostea.” În epoca noastră în care, datorită științei medicale, oamenii trăiesc mai mult și ca atare a crescut numărul vârstnicilor, se cere o atenție deosebită față de ei, astfel încât potențialul de care încă mai dispun să fie pus la dispoziția întregii comunități. Îngrijirea celor de vârsta a treia, mai ales a acelora care trec prin momente grele, este o datorie de iubire și credincioșii nu trebuie să o neglijeze. „Viața omului este un dar prețios care trebuie iubit și apărat în orice fază ar fi. Porunca „să nu ucizi” cere să respecți și să promovezi mereu viața, de la începutul până la apusul ei natural. Este o poruncă valabilă și în caz de boală și când slăbirea forțelor reduce capacitatea de autonomie a ființei umane.” Dacă îmbătrânirea este privită cu seninătate în lumina credinței, aceasta ne ajută să înțelegem mai bine misterul Crucii care dă sens deplin întregii existențe umane.

Sfântul Părinte le mulțumește tuturor celor care le arată persoanelor în vârstă toată înțelegerea lor și le oferă tot sprijinul, ca ei să nu se simtă ca o povară pentru comunitate și pentru familiile lor și să nu cadă în tentația descurajării și a închiderii în sine, din cauza singurătății. Se dorește, de asemenea, ca în opinia publică să crească mai mult conștiința că bătrânii sunt o resursă care trebuie pusă în valoare.

De exemplu, în această fază a existenței lor, ei dispun de mai mult timp liber și au astfel oportunitatea de a se confrunta cu întrebarea esențială privind sensul vieții, lucru pe care până atunci nu l-au făcut. Știind că sfârșitul este tot mai aproape, persoana cu vârstă înaintată știe să se concentreze asupra esențialului, dând importanță la ceea ce uzura anilor nu distruge. „Tocmai prin această condiție a sa, omul în vârstă poate avea un rol al său în societate. Dacă e adevărat că omul trăiește din perspectiva celor care l-au precedat și că viitorul său depinde în mod determinant de felul în care i-au fost transmise valorile culturii poporului din care face parte, înțelepciunea și experiența bătrânilor pot lumina mersul său pe drumul progresului spre o formă de civilizație tot mai completă. Cât este de important să descoperi această reciprocă îmbogățire dintre diferitele generații! Postul Mare, cu îndemnul său puternic la convertire și la solidaritate, ne conduce în acest an spre o focalizare a acestor tematici care ne interesează pe noi toți.” Ar fi jalnic Poporul lui Dumnezeu dacă s-ar lăsa călăuzit de o anumită mentalitate care-i consideră inutili pe bătrânii supuși necazurilor vârstei și bolilor. Vrednică de toată lauda va fi însă comunitatea, familia care se va arăta iubitoare și primitoare, înțelegătoare față de cei care duc pe umeri și în suflet povara anilor.

Încheind Mesajul, Sfântul Părinte ne mai spune: „Dragi Frați și Surori, în timpul Postului Mare, ajutați de Cuvântul lui Dumnezeu, să ne gândim ce important este ca fiecare Comunitate să-i însoțească pe cei care îmbătrânesc, cu înțelegere iubitoare. Se cuvine, de asemenea, să ne obișnuim să ne gândim cu încredere la misterul morții, pentru ca întâlnirea definitivă cu Dumnezeu să aibă loc într-o atmosferă de pace interioară, bine știind că Cel care ne privește este Acela „care ne-a țesut în sânul matern” (Ps 139,13b) și a voit să fim „după chipul și asemănarea sa” (Gen 1,26).

Preasfânta Maria, călăuzitoarea noastră pe drumul Postului Mare, să-i conducă pe toți credincioșii, mai ales pe cei în vârstă, la o cunoaștere tot mai mare a lui Cristos mort și înviat, care este scopul ultim al existenței noastre. Ea, slujitoarea credincioasă a dumnezeiescului Fiu, împreună cu Sfinții Ioachim și Ana, să mijlocească pentru fiecare dintre noi „acum și-n ceasul morții noastre.” Tuturor, Binecuvântarea mea!