Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului

A XXIII-a Zi Mondială a Turismului
Ecoturismul, cheia dezvoltării susținute
Mesajul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea
cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului
27 septembrie 2002

Preaiubiți frați și surori,

1. Celebrarea Zilei Mondiale a Turismului, care se va ține la data de 27 septembrie, pe tema „Ecoturismul, cheia dezvoltării susținute„, îmi oferă plăcuta ocazie de a readuce în atenție unele reflecții asupra fenomenului mobilității umane, care s-a dezvoltat foarte mult în deceniile recente, implicând milioane de persoane. Turismul permite folosirea unei părți din timpul liber pentru a contempla bunătatea și frumusețea lui Dumnezeu în creația sa și, grație contactului cu alții, ajută la aprofundarea dialogului și cunoașterii reciproce. Timpul liber și practicarea turismului pot, astfel, să acopere carențele omenirii, care adesea sunt experimentate în existența cotidiană.

Sfânta Scriptură consideră experiența călătoriei ca o oportunitate deosebită de lărgire a cunoașterii și a înțelepciunii, deoarece pune individul în contact cu popoare, culturi, obiceiuri și țări diferite. Este scris: „Cine a călătorit, cunoaște multe lucruri, cine are multă experiență, va vorbi cu inteligență. Cine nu a avut încercări, cunoaște puțin; cine a călătorit, și-a sporit cunoașterea. Am văzut multe lucruri în călătoriile mele, știința mea este mai mare decât cuvintele mele” (Sir 34,9-11).

În Geneză, iar apoi în viziunea înnoitoare din cărțile profetice, în contemplarea sapiențială a lui Iob sau a autorului cărții Înțelepciunii, precum și în experiențele de credință despre care se dă mărturie în Psalmi, frumusețea creației constituie un semn revelator al măreției și al frumuseții lui Dumnezeu. Isus, în parabole, ne invită să contemplăm natura înconjurătoare pentru a învăța că încrederea în Tatăl din ceruri trebuie să fie totală (cf. Lc 12,22-28) și credința trebuie să fie constantă (cf. Lc 17,6).

Creația este încredințată omului pentru ca acesta, cultivând-o și ocrotind-o (cf. Gen 2, 15), să-și rezolve necesitățile și să-și procure „pâinea cea de toate zilele”, dar pe care însuși Tatăl din ceruri îl face tuturor fiilor săi. Trebuie să învățăm să contemplăm creația cu ochi limpezi și plini de uimire. Se întâmplă, din păcate, ca uneori respectul datorat creației să fie deficitar. Dar atunci când omul, din ocrotitor, devine tiran al naturii, aceasta, mai devreme sau mai târziu, se răzvrătește în fața delăsării omului (cf. Ioan Paul al II-lea, Omilia la jubileul agricultorilor, 12 noiembrie 2000).

2. Dintre nenumărații turiști care în fiecare an străbat drumurile lumii, puțini sunt cei care se pornesc în călătorie cu scopul explicit de a merge să descopere natura, explorând-o până în colțurile cele mai ascunse. Un turism inteligent tinde să pună în valoare frumusețile creației și îl orientează pe om spre a se apropia de ele cu respect, bucurându-se de aceste frumuseți, dar fără a le altera echilibrul.

Cum se poate însă nega faptul că omenirea trăiește astăzi, din păcate, o urgență ecologică? O anumită formă de turism sălbatic a contribuit și contribuie încă la perpetuarea acestei situații, chiar și prin intermediul amenajărilor turistice construite fără o planificare care să respecte impactul asupra mediului înconjurător.

Așa cum observam în Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii 1990, este „necesar să se meargă la origini și să se abordeze în totalitate criza morală profundă, degradarea mediului înconjurător fiind unul din aspectele preocupante ale acestei crize” (nr. 5: Învățături XII/2, 1466). Dezastrul ambiental arată, de fapt, cu claritate unele dintre consecințele alegerilor făcute în funcție de interese particulare, care nu răspund exigențelor proprii ale demnității omului. Predomină adesea lăcomia nestăpânită de a acumula bogății, lăcomie care ne împiedică să ascultăm alarmantul strigăt de sărăcie al popoarelor. Cu alte cuvinte, căutarea egoistă a propriei bunăstări induce o stare de ignorare a așteptărilor legitime ale generațiilor prezente și ale celor viitoare. Adevărul este că, atunci când omul se detașează de planurile lui Dumnezeu în ceea ce privește creația, foarte adesea este deficitară atenția față de ceilalți frați și respectul pentru natură.

3. Nu lipsesc totuși motivele de speranță. Multe persoane, sensibile față de această problemă, de o bună perioadă de timp se implică în găsirea unor anumite remedii. Ele se preocupă mai ales să recupereze dimensiunea spirituală a raportului cu creația, grație redescoperirii misiunii pe care Dumnezeu a încredințat-o omenirii la origine (cf. In 2,15). „Ecologia interioară” favorizează, de fapt, „ecologia exterioară”, cu o serie de consecințe imediate pozitive nu doar pentru lupta împotriva sărăciei și foametei, ci și pentru sănătatea și bunăstarea personale. Este o linie care trebuie încurajată pentru a face să predomine din ce în ce mai mult cultura vieții și pentru a înfrânge cultura morții.

Vor trebui favorizate forme de turism care să fie mult mai respectuoase față de mediul înconjurător, mai moderate în folosirea resurselor naturale și mai solidare față de culturile locale. Sunt forme care presupun, după cum este evident, o puternică motivare etică bazată pe convingerea că mediul înconjurător este casa tuturor și că bunurile naturale sunt destinate celor care se găsesc în prezent în zonele respective, precum și generațiilor viitoare.

4. Se afirmă, de asemenea, o nouă sensibilitate, în mod comun cunoscută sub numele de „ecoturism”. În principiu, ea este, desigur, bună. Va fi nevoie totuși de multă atenție, pentru ca să nu se denatureze și să nu devină un vehicul de exploatare și de discriminare. De fapt, ori de câte ori s-ar promova tutelarea mediului înconjurător ca scop în sine, s-ar risca apariția unor forme moderne de colonialism, care ar dăuna drepturilor tradiționale ale comunităților rezidente într-un anumit teritoriu. Ar fi îngreunate supraviețuirea și dezvoltarea comunităților locale și ar fi sustrase resurse economice din patrimoniul autorităților locale, primii responsabili ai ecosistemelor și ai bogăției de forme naturale prezente în respectivele teritorii.

Fiecare intervenție într-o anumită arie a ecosistemului nu se poate să nu ia în considerație consecințele care vor fi determinate în alte arii și, în general, efectele care vor fi produse asupra bunăstării generațiilor viitoare. Ecoturismul conduce oamenii în locuri, ambiente sau regiuni în care echilibrul natural are nevoie de grijă constantă pentru a nu fi compromis. Trebuie încurajate studiile și controalele riguroase care să aibă ca scop combinarea respectului naturii și dreptul omului de a se folosi de aceasta pentru dezvoltarea sa personală.

5. „Noi așteptăm ceruri noi și un pământ nou” (2Pt 3,13). În fața exploatării agresive a creației, care își are originea în insensibilitatea omului, societatea de astăzi nu va găsi o soluție adecvată dacă nu își va revizui cu seriozitate stilul de viață, ajungând să-și pună bazele pe „solide puncte de referință și de inspirație: conștiința clară a creației ca operă a înțelepciunii prevăzătoare a lui Dumnezeu și conștiința demnității și responsabilității omului în planul creațional” (Ioan Paul al II-lea, Discurs la Congresul „Mediul ambiant și sănătatea„, 24 martie 1997, 6: Învățături XX/1, 523).

Turismul poate fi un instrument eficace pentru formarea acestei conștiințe. O abordare mai puțin agresivă a mediului înconjurător natural va ajuta la descoperirea și la mai buna apreciere a bunurilor încredințate responsabilității tuturor și fiecăruia. A cunoaște de aproape fragilitatea multor aspecte ale naturii va conferi o mai mare conștiință a urgenței unor misiuni adecvate de protecție, pentru a pune capăt exploatării agresive a resurselor naturale. Atenția și respectul pentru natură vor putea favoriza sentimente de solidaritate față de bărbați și femei, al căror ambient uman este în mod constant agresat de exploatare, de sărăcie, de foame sau de lipsa de educație și de sănătate. Tuturor, dar mai ales operatorilor din sectorul turistic, le revine misiunea de a acționa în așa fel încât aceste obiective să devină realitate.

Credinciosul extrage din credință o eficientă linie directoare pentru raportul său cu mediul înconjurător și pentru implicarea în a-i conserva integritatea în avantajul omului de astăzi și de mâine. Mă adresez în special creștinilor, pentru ca aceștia să facă din turism și o ocazie de a-l contempla și de a-l întâlni pe Dumnezeu, Creatorul și Tatăl tuturor, și să fie, astfel, întăriți în serviciul dreptății și păcii în spirit de fidelitate față de cel care a promis ceruri noi și un pământ nou (cf. Ap 21,1).

Doresc ca apropiata celebrare a Zilei Mondiale a Turismului să ajute la redescoperirea valorilor sădite în această experiență umană de contact cu creația și să-l facă pe fiecare om să respecte habitatul natural și culturile locale. Încredințez mijlocirii Mariei, Maica lui Cristos, pe toți cei care se interesează de acest sector specific al vieții umane, invocând asupra tuturor binecuvântarea lui Dumnezeu atotputernicul.

Vatican, 24 iunie 2002

Ioan Paul al II-lea