Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Săracilor

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc
pentru a VI-a Zi Mondială a Săracilor
13 noiembrie 2022

Isus Cristos s-a făcut sărac pentru voi (cf. 2Cor 8,9)

1. „Isus Cristos […] s-a făcut sărac pentru voi” (cf. 2Cor 8,9). Cu aceste cuvinte Apostolul Paul se adresează primilor creștini din Corint, pentru a da fundament angajării lor de solidaritate cu frații nevoiași. Ziua Mondială a Săracilor revine și în acest an ca provocare sănătoasă pentru a ne ajuta să reflectăm asupra stilului nostru de viață și asupra atâtor sărăcii din momentul prezent.

În urmă cu câteva luni, lumea ieșea din furtuna pandemiei, arătând semne de recuperare economică ce avea să redea alinare milioanelor de persoane sărăcite de pierderea locului de muncă. Se deschidea o breșă de cer senin care, fără a face să se uite durerea pentru pierderea celor dragi, promitea să ne putem întoarce în sfârșit la relațiile interpersonale directe, să ne întâlnim din nou fără obligații sau restricții. Și iată că o nouă nenorocire s-a arătat la orizont, destinată să impună lumii un scenariu diferit.

Războiul din Ucraina a venit pentru a se adăuga războaielor regionale care în acești ani seceră moarte și distrugere. Dar aici tabloul se prezintă mai complex datorită intervenției directe a unei „superputeri”, care vrea să impună voința sa împotriva principiului autodeterminării popoarelor. Se repetă scene de tragică amintire și încă o dată intimidările reciproce ale unor puteri acoperă glasul omenirii care invocă pacea.

2. Câți săraci generează nesăbuința războiului! Oriunde se îndreaptă privirea, se constată cum violența lovește persoanele lipsite de apărare și mai slabe. Deportarea a mii de persoane, mai ales copii și copile, pentru a le dezrădăcina și a le impune o altă identitate. Revin actuale cuvintele psalmistului în fața distrugerii Ierusalimului și a exilului tinerilor evrei: „Pe malurile râurilor din Babilon / ședeam și plângeam / când ne aduceam aminte de Sion. / În sălciile din ținutul acela / ne atârnasem harpele. / Căci acolo, cei care ne-au dus în robie / ne cereau cuvintele cântărilor / și opresorii noștri / ne cereau veselie […]. / Cum să cântăm noi cântările Domnului / pe un pământ străin?” (Ps 137,1-4).

Sunt milioane femeile, copiii, bătrânii constrânși să sfideze pericolul bombelor numai să se salveze căutând adăpost ca refugiați în țările vecine. Apoi, cei care rămân în zonele de conflict în fiecare zi conviețuiesc cu frica și lipsa de hrană, apă, îngrijiri medicale și mai ales de afecte. În aceste momente, rațiunea se întunecă și cei care îndură consecințele sunt atâtea persoane obișnuite, care se adaugă la numărul deja ridicat de săraci. Cum să dăm un răspuns adecvat care să aducă alinare și pace atâtor oameni, lăsați în voia incertitudinii și precarității?

3. În acest context așa de contradictoriu, vine a VI-a Zi Mondială a Săracilor cu invitația – luată de la Apostolul Paul – de a ține privirea îndreptată spre Isus, „care, pentru voi, deși era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogățiți” (2Cor 8,9). În vizita sa la Ierusalim, Paul l-a întâlnit pe Petru, pe Iacob și pe Ioan care i-au cerut să nu uite de cei săraci. Comunitatea din Ierusalim, de fapt, se afla în dificultăți grave din cauza foametei care a lovit țara. Și Apostolul s-a preocupat imediat să organizeze o mare colectă în favoarea acelor săraci. Creștinii din Corint s-au arătat foarte sensibili și disponibili. La indicația lui Paul, în fiecare primă zi a săptămânii au adunat ceea ce au reușit să economisească și toți au fost foarte generoși.

Ca și cum timpul n-ar fi trecut niciodată de la acel moment, astăzi și noi în fiecare duminică, în timpul celebrării Sfintei Euharistii, facem același gest, punând în comun ofertele noastre pentru ca fiecare comunitate să poată avea grijă de exigențele celor mai săraci. Este un semn pe care creștinii l-au făcut mereu cu bucurie și simț de responsabilitate, pentru ca niciun frate sau soră să nu ajungă să-i lipsească necesarul. Atesta asta deja rezumatul Sfântului Iustin, care, în secolul al II-lea, descriindu-i împăratului Antoninus Pius celebrarea duminicală a creștinilor, scria așa: „În ziua numită «a Soarelui» se adună toți împreună, locuitori din cetăți sau din sate și se citesc amintirile apostolilor sau scrierile profeților până când permite timpul. […] Apoi se face împărțirea și distribuirea fiecăruia din elementele consacrate și prin intermediul diaconilor se trimite celor absenți. Cei avuți și cei care doresc dau în mod liber, fiecare ceea ce vrea, și ceea ce se adună este depozitat la preot. Acesta îi ajută pe orfani, pe văduve și cel care este lipsit din cauza bolii sau a altui motiv, pe cei închiși, pe străini care se află la noi: așadar, se îngrijește de oricare se află în nevoie” (Prima Apologie, LXVII, 1-6).

4. Întorcându-se la comunitatea din Corint, după entuziasmul inițial, angajarea lor a început să dispară și inițiativa propusă de Apostol a pierdut elanul. Acesta este motivul care-l determină pe Paul să scrie în manieră pasionată, relansând colecta, „așa încât, după cum ați avut bunăvoința să o doriți, tot așa să o și înfăptuiți, din ceea ce aveți” (2Cor 8,11).

Mă gândesc în acest moment la disponibilitatea care, în ultimii ani, a mișcat populații întregi să deschidă ușile pentru a primi milioane de refugiați din războaiele din Orientul Mijlociu, din Africa Centrală și acum din Ucraina. Familiile au deschis larg casele lor pentru a face spațiu altor familii, iar comunitățile au primit cu generozitate atâtea femei și copii pentru a le oferi demnitatea corespunzătoare. Totuși, cu cât se prelungește conflictul, cu atât se agravează consecințele sale. Popoarele care primesc dau continuitate ajutorării tot mai greu; familiile și comunitățile încep să simtă greutatea unei situații care merge dincolo de urgență. Acesta este momentul de a nu ceda și de a reînnoi motivația inițială. Ceea ce am început are nevoie să fie dus la împlinire cu aceeași responsabilitate.

5. De fapt, solidaritatea înseamnă tocmai asta: a împărtăși puținul pe care-l avem cu aceia care nu au nimic, pentru ca nimeni să nu sufere. Cu cât crește simțul comunității și al comuniunii ca stil de viață, cu atât mai mult se dezvoltă solidaritatea. De altfel, trebuie luat în considerare că există țări unde, în aceste decenii, s-a realizat o creștere de bunăstare semnificativă pentru multe familii, care au ajuns la o stare sigură de viață. Este vorba de un rod pozitiv al inițiativei private și de legi care au susținut creșterea economică unită cu un impuls concret dat politicilor familiale și responsabilității sociale. Patrimoniul de siguranță și stabilitate obținut poate acum să fie împărtășit cu aceia care au fost constrânși să lase casele lor și țara lor pentru a se salva și a supraviețui. Ca membri ai societății civile, să menținem vie chemarea la valorile de libertate, responsabilitate, fraternitate și solidaritate. Și fiind creștini, să regăsim mereu în caritate, în credință și în speranță fundamentul existenței noastre și al acțiunii noastre.

6. Este interesant de observat că Apostolul nu vrea să-i oblige pe creștini constrângându-i la o operă de caritate. De fapt, scrie: „Nu spun aceasta ca o poruncă” (2Cor 8,8); mai degrabă el intenționează „să pună la încercare curăția” iubirii lor în atenția și grija față de cei săraci (cf. ibid.). La baza cererii lui Paul se află desigur necesitatea de ajutor concret, totuși intenția sa merge mai departe. El invită să se realizeze colecta pentru ca să fie semn al iubirii așa cum a fost mărturisit de însuși Isus. Așadar, generozitatea față de săraci își află motivația sa cea mai puternică în alegerea Fiului lui Dumnezeu care a voit să se facă sărac el însuși.

De fapt, apostolul nu se teme să afirme că această alegere a lui Cristos, această „despuiere” a sa, este un „har”, mai mult, „harul Domnului nostru Isus Cristos” (2Cor 8,9), și numai primindu-l noi putem da exprimare concretă și coerentă credinței noastre. Învățătura din tot Noul Testament are o unitate proprie în jurul acestei teme, care se găsește și în cuvintele apostolului Iacob: „Căutați să împliniți cuvântul, nu numai să-l ascultați, înșelându-vă pe voi înșivă, pentru că dacă cineva ascultă cuvântul și nu-l împlinește, se aseamănă cu omul care își privește propria față în oglindă: s-a privit pe sine, a plecat și a uitat îndată cum era. Dacă cineva privește cu atenție la legea desăvârșită a libertății și rămâne în ea, nu o ascultă ca apoi să o uite, ci ca să o pună în practică. Astfel, acesta va fi fericit în lucrarea sa” (Iac 1,22-25).

7. În fața săracilor nu se face retorică, ci se suflecă mânecile și se pune în practică credința prin implicarea directă, care nu poate fi delegată nimănui. În schimb, uneori se poate strecura o formă de relaxare, care duce la asumarea de comportamente incoerente, cum este indiferența față de cei săraci. În afară de asta, se întâmplă ca unii creștini, din cauzaunei alipiri excesive de bani, să rămână împotmoliți în folosirea rea a bunurilor și a patrimoniului. Sunt situații care manifestă o credință slabă și o speranță slăbită și mioapă.

Știm că problema nu este banul în sine, pentru că el face parte din viața zilnică a persoanelor și din raporturile sociale. Mai degrabă, trebuie să reflectăm asupra valorii pe care banul îl are pentru noi: nu poate să devină un absolut, ca și cum ar fi scopul principal. O asemenea alipire împiedică să privim cu realism la viața de toate zilele și întunecă privirea, împiedicând să vedem exigențele celorlalți. Nimic mai nociv nu s-ar putea întâmpla unui creștin sau unei comunități decât acela de a fi orbiți de idolul bogăției, care ajunge să înlănțuiască într-o viziune efemeră și falimentară despre viață.

Așadar, nu este vorba de a avea față de săraci un comportament asistențial, așa cum se întâmplă adesea; în schimb, este necesar să ne angajăm pentru ca nimănui să nu-i lipsească necesarul. Nu activismul salvează, ci atenția sinceră și generoasă care permite să ne apropiem de un sărac, de un frate care întinde mâna pentru ca eu să mă zgâlțâi din toropeala în care am căzut. De aceea, „nimeni n-ar trebui să spună că se menține departe de cei săraci, pentru că alegerile sale de viață comportă să se acorde mai multă atenție altor urgențe. Aceasta este o scuză frecventă în ambientele academice, întreprinzătoare sau profesionale, și chiar ecleziale. […] Nimeni nu se poate simți scutit de preocuparea față de cei săraci și față de dreptatea socială” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 201). Este urgent de a găsi noi căi care să poată merge dincolo de direcția acelor politici sociale „concepute ca o politică față de săraci, ci cu săracii, niciodată a săracilor și cu atât mai puțin inserată într-un proiect care să unească popoarele” (Enciclica Fratelli tutti, 169). În schimb, trebuie să se tindă la asumarea atitudinii apostolului care putea să le scrie corintenilor: „Alinarea altora să nu devină o povară pentru voi, ci să fie în spirit de egalitate” (2Cor 8,13).

8. Există un paradox care este greu de acceptat astăzi ca și în trecut, pentru că se ciocnește cu logica umană: există o sărăcie care face bogați. Amintind de „harul” lui Isus Cristos, Paul vrea să confirme ceea ce el însuși a predicat, adică faptul că adevărata bogăție nu constă în a acumula „comori pe pământ, unde molia și rugina le distrug și unde hoții le sapă și le fură” (Mt 6,19), ci mai degrabă în iubirea reciprocă ce ne face să purtăm poverile unii altora așa încât nimeni să nu fie abandonat sau exclus. Experiența slăbiciunii și limitei pe care am trăit-o în acești ultimi ani, și acum tragedia unui război cu repercusiuni globale, trebuie să învețe ceva decisiv: nu suntem în lume pentru a supraviețui, ci ca să fie permisă tuturor o viață demnă și fericită. Mesajul lui Isus ne arată calea și ne face să descoperim că există o sărăcie care umilește și ucide și există o altă sărăcie, a sa, care eliberează și ne face senini.

Sărăcia care ucide este mizeria, fiică a nedreptății, a exploatării, a violenței și a distribuirii nedrepte a resurselor. Este sărăcia disperată, lipsită de viitor, pentru că este impusă de cultura rebutării care nu acordă perspective și nici căi de ieșire. Este mizeria care, în timp ce constrânge în condiția de sărăcie extremă, deformează și dimensiunea spirituală, care, deși este neglijată adesea, nu înseamnă că nu există sau că nu contează. Când unica lege devine calcularea câștigului la sfârșitul zilei, atunci nu mai există frâne pentru a adopta logica exploatării persoanelor: ceilalți sunt numai mijloace. Nu mai există salariu just, orar de muncă just și se creează noi forme de sclavie, îndurate de persoane care nu au alternativă și trebuie să accepte această nedreptate otrăvitoare numai pentru a câștiga minimul pentru întreținere.

Dimpotrivă, sărăcia care eliberează este aceea care se pune în fața noastră ca o alegere responsabilă pentru a ne elibera de impediment și de a ne concentra pe esențial. De fapt, se poate întâlni cu ușurință acel sentiment de insatisfacție pe care mulți îl experimentează, pentru că simt că le lipsește ceva important și merg în căutarea lui ca niște rătăcitori fără țintă. Doritori să găsească ceea ce să-i poată satisface, au nevoie să fie îndreptați spre cei mici, cei slabi, cei săraci pentru a înțelege în sfârșit ceea ce aveau nevoie cu adevărat. A-i întâlni pe săraci permite să se pună capăt multor neliniști și frici inconsistente, pentru a ajunge la ceea ce contează cu adevărat în viață și ceea ce nimeni nu ne poate fura: iubirea adevărată și gratuită. În realitate, săracii, înainte de a fi obiect al pomenii noastre, sunt subiecți care ne ajută să ne eliberăm de lațurile neliniștii și superficialității.

Un părinte și învățător al Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur, în ale cărui scrieri se întâlnesc denunțări puternice împotriva comportamentului creștinilor față de săraci, scria: „Dacă nu poți crede că sărăcia te face să devii bogat, gândește-te la Domnul tău și încetează să te mai îndoiești de asta. Dacă el n-ar fi fost sărac, tu n-ai fi bogat; acest lucru este extraordinar, că din sărăcie a derivat bogăție abundentă. Paul înțelege aici prin «bogății» cunoașterea pietății, purificarea de păcate, dreptatea, sfințirea și alte mii de lucruri bune care ne-au fost date acum și întotdeauna. Toate acestea le avem grație sărăciei” (Omilii despre Scrisoarea a II-a către Corinteni, 17,1).

9. Textul apostolului la care se referă această a VI-a Zi Mondială a Săracilor prezintă marele paradox al vieții de credință: sărăcia lui Cristos ne face bogați. Dacă Paul a putut da această învățătură – și Biserică s-o răspândească și s-o mărturisească de-a lungul secolelor – este pentru că Dumnezeu, în Fiul său Isus, a ales și a parcurs acest drum. Dacă el s-a făcut sărac pentru noi, atunci însăși viața noastră este luminată și transformată și dobândește o valoare pe care lumea nu o cunoaște și nu o poate da. Bogăția lui Isus este iubirea sa, care nu se închide în fața nimănui și merge în întâmpinarea tuturor, mai ales a celor care sunt marginalizați și lipsiți de cele necesare. Din iubire s-a despuiat de sine însuși și a asumat condiția umană. Din iubire s-a făcut slujitor ascultător, până la moarte și până la moartea pe cruce (cf. Fil 2,6-8). Din iubire s-a făcut „pâine a vieții” (In 6,35), pentru că nimănui să nu-i lipsească necesarul și să poată găsi hrana care hrănește pentru viața veșnică. Și în zilele noastre pare dificil, așa cum a fost odinioară pentru discipolii Domnului, să se accepte această învățătură (cf. In 6,60); dar cuvântul lui Isus este clar. Dacă vrem ca viața să învingă asupra morții și demnitatea să fie eliberată din nedreptate, drumul este al său: înseamnă a urma sărăcia lui Isus Cristos, împărtășind viața din iubire, frângând pâinea propriei existențe cu frații și surorile, începând de la cei din urmă, de la cei care duc lipsă de cele necesare, ca să fie făcută egalitate, săracii să fie eliberați de mizerie și bogații de vanitate, ambele fără speranță.

10. La 15 mai l-am canonizat pe fratele Charles de Foucauld, un om care, născut bogat, a renunțat la toate pentru a-l urma pe Isus și a deveni cu el sărac și frate al tuturor. Viața sa eremitică, mai întâi la Nazaret și apoi în deșertul saharian, formată din tăcere, rugăciune și împărtășire, este o mărturie exemplară de sărăcie creștină. Ne va face bine să medităm asupra acestor cuvinte ale sale: „Să nu-i disprețuim pe săraci, pe cei mici, pe muncitori; nu numai că ei sunt frații noștri în Dumnezeu, ci sunt și cei care îl imită pe Isus în viața sa exterioară în mod perfect. Ei ni-l reprezintă perfect pe Isus, Muncitorul din Nazaret. Sunt primii născuți dintre cei aleși, cei dintâi chemați la leagănul Mântuitorului. Au fost compania obișnuită a lui Isus, de la nașterea sa la moartea sa […]. Să luăm pentru noi [condiția] pe care el a luat-o pentru sine […]. Să nu încetăm niciodată să fim în toate săraci, frați ai săracilor, însoțitori ai săracilor, să fim cei mai săraci dintre săraci ca Isus și ca el să-i iubim pe săraci și să ne înconjurăm de ei” (Comentarii la Evanghelia lui Luca, Meditația 263)1. Pentru fratele Charles, acestea nu au fost numai cuvinte, ci stil concret de viață, care l-a făcut să împărtășească darul vieții însăși cu Isus.

Această a VI-a Zi Mondială a Săracilor să devină o oportunitate de har, pentru a face o examinare personală și comunitară a conștiinței și a ne întreba dacă sărăcia lui Isus Cristos este însoțitoarea noastră fidelă de viață.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 13.06.2022
Publicarea pe acest sit: 15.06.2022
Etichete: ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.