Meditația Papei adresată seminariștilor cu ocazia Jubileului lor

Meditația Sfântului Părinte Papa Leon al XIV-lea
adresată seminariștilor cu ocazia Jubileului lor
marți, 24 iunie 2025

Mulțumesc, mulțumesc tuturor!

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Pacea să fie cu voi!

Eminențe, Excelențe, formatorilor și în special tuturor vouă seminariștilor, bună ziua tuturor!

Sunt foarte bucuros să vă întâlnesc și vă mulțumesc tuturor, seminariști și formatori, pentru prezența voastră călduroasă. Vă mulțumesc înainte de toate pentru bucuria voastră și acest entuziasm al vostru. Vă mulțumesc pentru că voi cu energia voastră alimentați flacăra speranței în viața Bisericii!

foto: Vatican Media

Astăzi nu sunteți numai pelerini, ci și martori ai speranței: îmi mărturisiți asta mie și tuturor, pentru că v-ați lăsat implicați de aventura fascinantă a vocației sacerdotale într-un timp dificil. Ați acceptat chemarea de a deveni vestitori blânzi și puternici ai Cuvântului care mântuiește, slujitori ai unei Biserici deschise și ai unei Biserici în ieșire misionară.

Y digo una palabra también en español, gracias por haber aceptado con valentía la invitación del Señor a seguir, a ser discípulo, a entrar en el seminario. Hay que ser valientes y no tengan miedo.

[Și spun și un cuvânt în spaniolă: vă mulțumesc că ați acceptat cu curaj invitația Domnului de a-l urma, de a fi discipoli, de a intra în Seminar. Trebuie să fiți curajoși și să nu vă fie frică!]

Lui Cristos care vă cheamă voi îi spuneți „da”, cu umilință și curaj; și acest „iată-mă”, pe care i-l adresați, încolțește în viața Bisericii și se lasă însoțit de necesarul drum de discernământ și formare.

Isus, știți asta, vă cheamă înainte de toate să trăiți o experiență de prietenie cu el și cu însoțitorii voștri de ascensiune (cf. Mc 3,13); o experiență destinată să crească în mod permanent chiar și după hirotonire și care implică toate aspectele vieții. De fapt, nu există nimic în voi care trebuie să fie rebutat, ci totul va trebui să fie asumat și transfigurat în logica bobului de grâu, pentru a deveni persoane și preoți fericiți, „punți” și nu obstacole în calea întâlnirii cu Cristos pentru toți cei care se apropie de voi. Da, el trebuie să crească și noi trebuie să scădem, pentru a putea fi păstori după Inima sa[1].

Vorbind despre Inima lui Isus Cristos, cum să nu amintim de enciclica Dilexit nos pe care ne-a dăruit-o iubitul Papă Francisc[2]? Tocmai în acest timp pe care îl trăiți, adică timpul formării și al discernământului, este important să vă îndreptați atenția către centru, către „motorul” întregului vostru drum: inima! Seminarul, în orice modalitate ar fi conceput, ar trebui să fie o școală a afectelor. Astăzi, într-un mod deosebit, într-un context social și cultural marcat de conflict și de narcisism, avem nevoie să învățăm să iubim și să facem acest lucru asemenea lui Isus[3].

Așa cum Cristos a iubit cu inimă de om[4], sunteți chemați să iubiți cu Inima lui Cristos! Amar con el corazón de Jesús [Să iubiți cu inima lui Isus]. Dar pentru a învăța această artă, trebuie să lucrați asupra propriei interiorități, unde Dumnezeu își face auzit glasul și de unde vin cele mai profunde decizii; dar care este și un loc de tensiuni și de lupte (cf. Mc 7,14-23), de convertit pentru ca toată umanitatea voastră să miroase de evanghelie. Așadar, prima lucrare trebuie făcută asupra interiorității. Amintiți-vă bine invitația Sfântului Augustin de a ne întoarce la inimă, pentru că acolo găsim urmele lui Dumnezeu. A coborî în inimă ne poate înspăimânta uneori, pentru că există și răni. Nu vă fie frică să le îngrijiți, lăsați-vă ajutați, pentru că tocmai din acele răni se va naște capacitatea de a sta alături de cei care suferă. Fără viața interioară, nici măcar viața spirituală nu este posibilă, pentru că Dumnezeu ne vorbește chiar acolo, în inimă. Dios nos habla en el corazón, tenemos que saber escucharlo. [Dumnezeu ne vorbește în inimă, trebuie să știm să-l ascultăm]. Din această lucrare interioară face parte și antrenamentul pentru a învăța să recunoaștem mișcările inimii: nu numai emoțiile rapide și imediate care caracterizează sufletul tinerilor, ci mai ales sentimentele voastre, care vă ajută să descoperiți direcția vieții voastre. Dacă veți învăța să vă cunoașteți inima, veți fi din ce în ce mai autentici și nu veți avea nevoie să vă puneți măști. Iar calea privilegiată care ne conduce în interioritate este rugăciunea: într-o epocă în care suntem hiperconectați, devine tot mai dificil să trăim experiența tăcerii și a singurătății. Fără întâlnirea cu el, nu reușim nici măcar să ne cunoaștem cu adevărat pe noi înșine.

Vă invit să-l invocați frecvent pe Duhul Sfânt, ca să plăsmuiască în voi o inimă docilă, capabilă să sesizeze prezența lui Dumnezeu, ascultând și vocile naturii și ale artei, ale poeziei, ale literaturii[5] și ale muzicii, precum și ale științelor umane[6]. În angajarea riguroasă a studiului teologic, să știți să ascultați și cu mintea și cu inima deschise glasurile culturii, cum ar fi recentele provocări ale inteligenței artificiale și cele ale social media [7]. Mai presus de toate, așa cum făcea Isus, să știți să ascultați strigătul adesea tăcut al celor mici, al săracilor și al celor oprimați și al atâtora, mai ales tineri, care caută un sens pentru viața lor.

Dacă veți avea grijă de inima voastră, cu momentele zilnice de tăcere, meditație și rugăciune, veți putea învăța arta discernământului. Și aceasta este o lucrare importantă: a învăța să discernem. Când suntem tineri, purtăm în noi atâtea dorințe, atâtea vise și ambiții. Inima este adesea aglomerată și se întâmplă să ne simțim dezorientați. În schimb, după modelul Fecioarei Maria, interioritatea noastră trebuie să devină capabilă să păstreze și să mediteze. Capabilă să synballein – așa cum scrie evanghelistul Luca (2,19.51): punând împreună fragmentele[8]. Păziți-vă de superficialitate și puneți împreună fragmentele vieții în rugăciune și în meditație, întrebându-vă: Ceea ce trăiesc ce mă învață? Ce spune drumului meu? Unde mă conduce Domnul?

Preaiubiților, să aveți o inimă blândă și smerită, precum aceea a lui Isus (cf. Mt 11,29). Urmând exemplul apostolului Paul (cf. Fil 2,5 ș.u.), fie ca voi să vă asumați sentimentele lui Cristos, pentru a progresa în maturitatea umană, mai ales cea afectivă și relațională. Este important, ba chiar necesar, încă din timpul Seminarului, să vă concentrați mult pe maturizarea umană, respingând orice deghizare și ipocrizie. Ținând privirea îndreptată spre Isus, trebuie să învățați să dați nume și glas și tristeții, fricii, angoasei, indignării, ducând totul în relația cu Dumnezeu. Crizele, limitele, fragilitățile nu trebuie ascunse, ci sunt mai degrabă ocazii de har și de experiență pascală.

Într-o lume în care există adesea nerecunoștință și sete de putere, unde uneori pare să prevaleze logica rebutării, voi sunteți chemați să mărturisiți recunoștința și gratuitatea lui Cristos, tresăltarea și bucuria, duioșia și milostivirea Inimii sale. Să practicați stilul primirii și apropierii, al slujirii generoase și dezinteresate, lăsând ca Duhul Sfânt să „ungă” umanitatea voastră chiar înainte de hirotonire.

Inima lui Cristos este animată de o imensă compasiune: este bunul samaritean al omenirii și ne spune: „Mergi și fă și tu la fel” (Lc 10,37). Această compasiune îl determină să frângă pâinea Cuvântului și a împărtășirii mulțimilor (cf. Mc 6,30-44), lăsând să se întrevadă gestul din cenacol și de pe Cruce, când el avea să se dea sine însuși de mâncare, și ne spune: „Dați-le voi să mănânce” (Mc 6,37), adică faceți din viața voastră un dar de iubire.

Dragi seminariști, înțelepciunea Maicii Biserici, ajutată de Duhul Sfânt, caută de-a lungul timpului mereu modalitățile cele mai potrivite pentru formarea slujitorilor hirotoniți, în funcție de exigențele locurilor. În această angajare, care este sarcina voastră? Este să nu vă subestimați niciodată, să nu vă mulțumiți, să nu fiți numai receptori pasivi, ci să fiți pasionați de viața sacerdotală, trăind prezentul și privind spre viitor cu inimă profetică. Sper ca această întâlnire a noastră să vă ajute pe fiecare dintre voi să aprofundați dialogul personal cu Domnul, în care să-i cereți să asimilați tot mai mult sentimentele lui Cristos, sentimentele Inimii sale. Acea Inimă care bate de iubire pentru voi și pentru întreaga omenire. Să aveți un drum bun! Vă însoțesc cu binecuvântarea mea.

Dragi seminariști,

Sunt bucuros să vă pot însoți în această dimineață, cu ocazia Jubileului vostru, împreună cu preoții care vă însoțesc pe drumul vostru formativ. Proveniți din diverse Biserici din lume și aveți experiențe de viață foarte diferite, dar în Domnul cu toții formăm un singur trup. De fapt, există o singură speranță la care ați fost chemați, cea a vocației voastre (cf. Ef 4,4). Astăzi, la mormântul apostolului Petru și împreună cu mine, succesorul său, reînnoiți solemn credința de la Botezul vostru. Acest Crez să fie rădăcina din care răsare acel „iată-mă” pe care îl veți rosti cu bucurie în ziua hirotonirii voastre sacerdotale. Dumnezeu, care a început lucrarea sa în voi, să o ducă la bun sfârșit.

[recitarea Crezului în latină]

Să ne rugăm. Tată, în acest An Jubiliar, deschide Bisericii Tale calea mântuirii, primește-ne propunerile noastre de bine și ascultă dorința noastră de a ne converti viețile la tine pentru a deveni martori autentici ai evangheliei. Cu harul Duhului Sfânt, călăuzește pașii noștri spre fericita speranță de a întâlni fața ta în Ierusalimul ceresc, unde împărăția ta își va ajunge la împlinirea deplină și desăvârșită și totul se va realiza în Cristos, Fiul tău. El viețuiește și domnește împreună cu tine și cu Duhul Sfânt în toți vecii vecilor.

[binecuvântare]

Multe felicitări vouă tuturor și pelerinaj frumos de speranță!

Note:

[1] Cf. Sf. Ioan Paul al II-lea, Exortația apostolică Pastores dabo vobis (25 martie 1992), nr. 43.
[2] Scrisoarea enciclică Dilexit nos, despre iubirea umană și divină a Inimii lui Isus Cristos (24 octombrie 2024).
[3] Cf. ibidem, nr. 17.
[4] Conciliul Ecumenic Vatican  II, Constituția pastorală Gaudium et spes, nr. 22.
[5] Cf. Francisc, Scrisoare despre rolul literaturii în formare, 17 iulie 2024.
[6] Cf. Conciliul Ecumenic Vatican II, Constituția pastorală Gaudium et spes, nr. 62.
[7] Congregația pentru Cler, Ratio Fundamentalis Institutionis Sacerdotalis, Darul vocației prezbiterale (8 decembrie 2016), nr. 97.
[8] Cf. Francisc, Scrisoarea enciclică Dilexit nos, despre iubirea umană și divină a Inimii lui Isus Cristos (24 octombrie 2024), nr. 19.