Etichetă: Audienţe generale
Audienţa generală de miercuri
Despre Paşte miercuri, 27 aprilie 2011 Iubiţi fraţi şi surori, În aceste prime zile din Timpul Pascal, care se prelungeşte până la Rusalii, suntem încă plini de prospeţimea şi de bucuria nouă pe care celebrările liturgice le-au adus în inimile noastre. De aceea, astăzi aş vrea să reflectez împreună cu…
Audienţa generală de miercuri
Despre triduum-ul pascal miercuri, 20 aprilie 2011 Iubiţi fraţi şi surori, Am ajuns de acum în inima Săptămânii Sfinte, împlinire a drumului Postului Mare. Mâine vom intra în Triduum-ul pascal, cele trei zile sfinte în care Biserica face comemorarea misterului pătimirii, morţii şi învierii lui Isus. Fiul lui Dumnezeu, după…
Audienţa generală de miercuri
Despre sfinţi miercuri, 13 aprilie 2011 Iubiţi fraţi şi surori, În Audienţele generale din aceşti ultimi doi ani ne-au însoţit figurile atâtor sfinţi şi sfinte: am învăţat să-i cunoaştem mai îndeaproape şi să înţelegem că toată istoria Bisericii este marcată de aceşti bărbaţi şi femei care cu credinţa lor, cu…
Audienţa generală de miercuri
Audienţa generală de miercuri
Audienţa generală de miercuri
Sfântul Laurenţiu de Brindisi miercuri, 23 martie 2011 Iubiţi fraţi şi surori, Încă îmi amintesc cu bucurie primirea bucuroasă care mi-a fost rezervată în anul 2008 la Brindisi, oraşul care în anul 1559 a dat naştere unui vestit Învăţător al Bisericii, sfântul Laurenţiu de Brindisi, nume pe care Giulio Cesare…
Audienţa generală de miercuri
Despre Postul Mare miercuri, 9 martie 2011 Iubiţi fraţi şi surori, Astăzi, însemnaţi cu simbolul auster al cenuşii, intrăm în Timpul Postului Mare, începând un itinerar spiritual care ne pregăteşte să celebrăm cu vrednicie misterele pascale. Cenuşa binecuvântată impusă pe capul nostru este un semn care ne aminteşte de condiţia…
Audienţa generală de miercuri
Sfântul Francisc de Sales 2 martie 2011 Iubiţi fraţi şi surori, „Dieu est le Dieu du coeur humain” [Dumnezeu este Dumnezeul inimii umane] (Tratat despre iubirea lui Dumnezeu, I, IV): în aceste cuvinte aparent simple vedem amprenta spiritualităţii unui mare învăţător, despre care aş vrea să vă vorbesc astăzi, sfântul…
Audienţa generală de miercuri
Sfântul Robert Bellarmin miercuri, 23 februarie 2011 Iubiţi fraţi şi surori, Sfântul Robert Bellarmin, despre care doresc să vă vorbesc astăzi, ne duce cu memoria la timpul sciziunii dureroase a creştinătăţii occidentale, când o gravă criză politică şi religioasă a provocat despărţirea unor naţiuni întregi de Scaunul Apostolic. Născut la…