Discursul Sfântului Părinte Papa Leon al XIV-lea
la vizita la lucrătorii și asistații
de la Spitalul „De La Croix” din Jal ed Dib
marți, 2 decembrie 2025
Iubiți frați și surori, bună dimineața. Ṣabāḥ al-khayr (Bună dimineața)!
Vă mulțumesc pentru primirea călduroasă. Shukrán (Mulțumesc)!
Sunt bucuros să fiu aici cu voi. Am voit să vin pentru că Isus locuiește în acest loc: în voi, cei bolnavi, și în voi, cei care îngrijiți de cei bolnavi – surorile, medicii, toți lucrătorii și personalul medical. Mai presus de toate, aș dori să vă salut cu căldură și să vă asigur că sunteți în inima mea și în rugăciunile mele. Vă mulțumesc pentru frumosul imn pe care l-ați cântat! Mulțumesc corului și compozitorilor: este cu adevărat un mesaj de speranță!

foto: Vatican Media
Acest spital a fost fondat de fericitul părinte Jacques, Père Yaacuba, apostol neobosit al carității, care este amintit pentru sfințenia vieții pe care a arătat-o mai ales prin iubirea sa pentru cei mai săraci și cei suferinzi. Surorile Franciscane ale Crucii, pe care le-a fondat, continuă misiunea sa și îndeplinesc o slujire neprețuită. Vă mulțumesc, dragi surori, pentru munca pe care o desfășurați cu atâta bucurie și dăruire!
De asemenea, doresc să salut întregul personal al spitalului cu sinceră recunoștință. Prezența voastră pricepută și plină de compasiune și grija voastră față de bolnavi sunt un semn tangibil al iubirii milostive a lui Cristos. Sunteți ca bunul samaritean, care se oprește lângă omul rănit și îl îngrijește, ridicându-l și îngrijindu-i rănile. Uneori, puteți experimenta oboseală sau descurajare, mai ales având în vedere condițiile dificile în care lucrați adesea. Vă încurajez să nu pierdeți bucuria acestei misiuni. În pofida dificultăților, păstrați înaintea ochilor binele pe care sunteți capabili să îl realizați. În ochii lui Dumnezeu, este o lucrare mare!
Ceea ce se trăiește în acest loc este o amintire clară pentru toți – pentru țara voastră, dar și pentru întreaga familie umană. Nu-i putem uita pe cei mai fragili. Nu putem concepe o societate care aleargă înainte cu viteză maximă, agățându-se de falsele mituri ale bunăstării, ignorând în același timp atâtea situații de sărăcie și vulnerabilitate. În special fiind creștini, ca Biserică a Domnului Isus, suntem chemați să avem grijă de cei săraci. Însăși evanghelia ne cere acest lucru și nu trebuie să uităm că strigătul săracilor, răsunat în toată Scriptura, ne interpelează. „Pe fețele rănite ale săracilor vedem suferința celor nevinovați și, prin urmare, suferința lui Cristos însuși” (Leon al XIV-lea, Exortația apostolică Dilexi te, 9).
Iubiți frați și surori care sunteți împovărați de boală, aș dori să vă reamintesc că sunteți aproape de inima lui Dumnezeu Tatăl nostru. El vă ține în palma sa; vă însoțește cu iubire; și vă oferă duioșia sa prin mâinile și zâmbetele celor care au grijă de voi. Fiecăruia dintre voi, Domnul vă spune din nou astăzi: te iubesc, îmi pasă de tine, ești copilul meu. Nu uitați niciodată asta.
Vă mulțumesc tuturor. Shukrán! Allah ma’akum (Vă mulțumesc și fie ca Dumnezeu să fie cu voi)!
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 02.12.2025
Publicarea pe acest sit: 02.12.2025
Etichete: Discursuri, Liban, Papa L14
