Discursul Papei la întâlnirea cu capul Bisericii Ortodoxe Copte din Egipt

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu capul
Bisericii Ortodoxe Copte din Egipt
Sanctitatea Sa Tawadros al II-lea
Vatican, 10 mai 2013

„Hristos anesti”

Sanctitate,
Iubiți frați în Cristos,

Pentru mine este o mare bucurie și un adevărat moment de har să vă pot primi aici, la mormântul apostolului Petru, în amintirea întâlnirii istorice care i-a unit, în urmă cu patruzeci de ani, pe predecesorii noștri, papa Paul al VI-lea și papa Shenouda al III-lea, recent decedat, într-o îmbrățișare de pace și de fraternitate, după secole de îndepărtare reciprocă. Așadar, cu afecțiune profundă vă adresez bun-venit Dumneavoastră, Sanctitate, și distinșilor membri ai delegației Dumneavoastră, și Vă mulțumesc pentru cuvintele Dumneavoastră. Prin intermediul vostru extind salutul meu cordial în Domnul la Episcopi, la cler, la călugări și la întreaga Biserică Coptă Ortodoxă.

Vizita de astăzi întărește legăturile de prietenie și de fraternitate care unesc deja Scaunul lui Petru și Scaunul lui Marcu, moștenitor al unei inestimabile comori de martiri, teologi, sfinți monahi și credincioși discipoli ai lui Cristos, care generații și generații au dat mărturie despre Evanghelie, adesea în situații de mare dificultate.

În urmă cu patruzeci de ani, Declarația comună a Predecesorilor noștri a reprezentat o piatră de hotar în drumul ecumenic și din ea s-a dezvoltat o Comisie de dialog teologic între Bisericile noastre, care a adus rezultate bune și a pregătit terenul pentru dialogul mai amplu dintre Biserica catolică și întreaga familie a Bisericilor Ortodoxe Orientale, care continuă cu rod până astăzi. În acea Declarație solemnă, Bisericile noastre recunoșteau că mărturisesc, în linie cu tradițiile apostolice, „o singură credință într-un singur Dumnezeu Unul și Întreit” și „divinitatea Unicului Fiu Întrupat al lui Dumnezeu […] Dumnezeu desăvârșit în ceea ce privește Dumnezeirea Sa și om desăvârșit în ceea ce privește omenitatea Sa”. Recunoșteau că viața divină ne este dată și alimentată prin cele șapte sacramente și se simțeau asociate în venerarea comună a Născătoarei de Dumnezeu.

Suntem bucuroși că astăzi putem confirma ceea ce iluștri noștri Predecesori au declarat în mod solemn, suntem bucuroși să ne recunoaștem uniți de unicul Botez, a cărei exprimare specială este rugăciunea noastră comună, care tânjește la ziua în care, împlinindu-se dorința Domnului, vom putea să ne împărtășim din unicul potir.

Desigur, suntem conștienți și de faptul că drumul care ne așteaptă este probabil încă lung, dar nu vrem să uităm traseul mare parcurs deja, care s-a concretizat în momente luminoase de comuniune, între care îmi place să amintesc întâlnirea din februarie 2000 la Cairo dintre papa Shenouda al III-lea și Fericitul Ioan Paul al II-lea, pelerin, în cursul Marelui Jubileu, la locurile de origine a credinței noastre. Sunt convins că, prin călăuzirea Duhului Sfânt, rugăciunea noastră perseverentă, dialogul nostru și voința de a construi zi de zi comuniunea în iubire reciprocă ne vor permite să facem noi și importanți pași spre unitatea deplină.

Sanctitate, cunosc multiplele gesturi de atenție și de caritate fraternă pe care Dumneavoastră le-ați rezervat, încă din primele zile ale slujirii Dumneavoastră, Bisericii Copte Catolice, Păstorului ei, Patriarhul Ibrahim Isaak Sidrak și Predecesorului său, cardinalul Antonios Naguib. Instituirea unui „Consiliul național al Bisericilor creștine”, voit cu putere de Dumneavoastră, reprezintă un semn important al voinței tuturor celor care cred în Cristos să dezvolte în viața zilnică relații tot mai fraterne și să fie în slujba întregii societăți egiptene, din care sunt parte integrantă. Să știți, Sanctitate, că efortul Dumneavoastră în favoarea comuniunii dintre cei care cred în Cristos, precum și interesul Dumneavoastră vigilent față de destinele țării Dumneavoastră și față de rolul comunităților creștine în cadrul societății egiptene, au un ecou profund în inima Succesorului lui Petru și a întregii comunități catolice.

„Dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el, iar dacă este cinstit un mădular, toate se bucură împreună cu el” (1Cor 12,26). Aceasta este o lege a vieții creștine și în acest sens putem spune că există și un ecumenism al suferinței: după cum sângele martirilor a fost sămânță de forță și de rodnicie pentru Biserică, tot așa împărtășirea suferințelor zilnice poate să devină instrument eficace de unitate. Și acest lucru este adevărat, într-un anumit fel, și în cadrul mai amplu al societății și al raporturilor dintre creștini și necreștini: de fapt, din suferința comună pot să răsară, cu ajutorul lui Dumnezeu, iertarea, reconcilierea și pacea.

Sanctitate, asigurându-Vă din inimă de rugăciunea mea pentru ca întreaga turmă încredințată îngrijirilor Dumneavoastră pastorale să poată fi mereu fidelă la chemarea Domnului, invoc ocrotirea comună a sfinților Petru apostol și Marcu evanghelist: ei care au colaborat în mod eficace în viață la răspândirea Evangheliei, să mijlocească pentru noi și să însoțească drumul Bisericilor noastre.