Discursul Papei adresat seminariștilor din Diecezele din regiunea Triveneto

Discursul Sfântului Părinte Papa Leon al XIV-lea
adresat seminariștilor din Diecezele din regiunea Triveneto
miercuri, 25 iunie 2025

Bună ziua, bună ziua!

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Pacea să fie cu voi!

Iubiți confrați în episcopat,
Iubiți formatori și seminariști din diecezele din Triveneto,

Mă bucur să vă pot întâlni cu ocazia pelerinajului jubiliar. Cred că și ieri erau prezenți cu toții, așa că aceasta este a doua oportunitate. Ținutul vostru se mândrește cu adânci rădăcini creștine, care ne duc înapoi la vechea Biserică de Aquileia. În această memorie de credință, spirituală, strălucește mărturia multor martiri și sfinți păstori. Îl amintim pe episcopul Cromațiu; îi amintim pe Ieronim și Rufin, exemplari în studiu și în viața ascetică; precum și pe fericiții Tullio Maruzzo și Giovanni Schiavo, misionari care au răspândit evanghelia în diferite popoare, limbi și culturi.

foto: Vatican Media

Astăzi ne revine nouă să continuăm această muncă entuziasmantă. În special, voi, seminariștii, sunteți chemați să vă inserați în această bogată istorie de har, pentru a o păzi și a o reînnoi în urmarea Domnului. Nu vă descurajați dacă uneori drumul din fața voastră devine dificil. Așa cum a spus Fericitul Ioan Paul I clerului din Roma, antrenați-vă în disciplina unui „efort continuu, lung și nu ușor. Nici îngerii văzuți în vis de Iacob nu zburau, ci urcau câte o treaptă; darămite noi, care suntem oameni săraci lipsiți de aripi” (Discurs adresat clerului roman, 7 septembrie 1978). Așa vorbea un păstor în care au strălucit cele mai bune virtuți ale poporului vostru: în el aveți un adevărat model de viață sacerdotală.

Aș dori, de asemenea, să amintesc un pasaj din convertirea Sfântului Augustin, așa cum ne spune el însuși în Confesiunile sale. Pe de o parte, el era dornic să se decidă pentru Cristos, pe de altă parte, era ținut în loc de scrupule și ispite. Profund tulburat, într-o zi s-a retras să reflecteze în grădina casei sale; și acolo i-a apărut personificată virtutea Continenței, care i-a spus: „De ce te sprijini – și nu te sprijini – pe tine însuți? Aruncă-te fără teamă în Dumnezeu. El nu se va retrage pentru a te face să cazi. Aruncă-te liniștit, el te va primi și te va vindeca” (Conf. VIII, 27).

Ca un tată, vă repet aceleași cuvinte, care au făcut atât de mult bine inimii neliniștite a lui Augustin: ele nu sunt valabile doar cu referire la celibat, care este o carismă care trebuie recunoscută, protejată și educată, ci pot orienta întregul vostru parcurs de discernământ și de formare pentru slujirea primită prin hirotonire. În special, aceste cuvinte vă invită să aveți o încredere nemărginită în Domnul, Domnul care v-a chemat, renunțând la pretenția de a fi autosuficienți sau de a putea face asta singuri. Și acest lucru este adevărat nu numai pentru anii de seminar, ci pentru întreaga viață: în fiecare moment, cu atât mai mult în cei de dezolare sau chiar de păcat, repetați-vă cuvintele psalmistului: „Mă abandonez fidelității lui Dumnezeu acum și pentru totdeauna” (Ps 51,10). Cuvântul lui Dumnezeu și sacramentele sunt izvoare perene, din care puteți lua mereu limfă nouă pentru viața spirituală, precum și pentru angajarea pastorală.

Nu vă gândiți singuri și nici nu vă gândiți izolați. Fără îndoială – așa cum afirmă Ratio fundamentalis – fiecare dintre voi „este protagonistul propriei formări și este chemat la un drum de creștere constantă în sfera umană, spirituală, intelectuală și pastorală” (Congregația pentru Cler, Darul vocației prezbiterale, 130); dar protagoniști nu înseamnă soliști! De aceea vă invit să cultivați întotdeauna comuniunea, înainte de toate cu colegii voștri de seminar. Să aveți deplină încredere în formatorii voștri, fără reticențe sau duplicități. Și voi, formatorii, fiți buni însoțitori de drum ai seminariștilor încredințați vouă: oferiți-le mărturia umilă a vieții și a credinței voastre; însoțiți-i cu afect sincer. Să vă știți cu toții susținuți de Biserică, înainte de toate în persoana episcopului.

În sfârșit, cel mai important lucru: mențineți privirea îndreptată spre Isus (cf. Evr 12,2), cultivând relația de prietenie cu el. În acest sens, preotul englez Robert Hugh Benson (1871-1914) a scris așa după convertirea sa la catolicism: „Dacă există un lucru care nu lasă nicio îndoială în evanghelie este tocmai acesta: Isus Cristos dorește să fie prietenul nostru. […] Secretul care i-a constituit pe sfinți este în întregime aici: conștiința prieteniei lui Isus Cristos” (Prietenia lui Cristos, Milano, 2024, p. 17). El cere, așa cum scria Papa Francisc în enciclica Dilexit nos, „să nu te rușinezi să recunoști prietenia ta cu Domnul. Îți cere să ai curajul de a le relata altora că este un bine pentru tine că l-ai întâlnit” (nr. 211). De fapt, întâlnirea cu Isus salvează viața noastră și ne dăruiește forța și bucuria de a comunica evanghelia tuturor.

Preaiubiților, mulțumesc pentru vizita voastră. Drum bun! Să vă însoțească mereu Sfânta Fecioară Maria, precum și binecuvântarea mea. Mulțumesc!

[Recitarea rugăciunii Tatăl nostru]

[Binecuvântarea]

O zi bună! Multe mulțumiri și drum bun de credință!