Discursul Sfântului Părinte Papa Leon al XIV-lea
adresat Corpului Gărzii Elvețiene Pontificale
cu ocazia jurământului noilor recruți
vineri, 3 octombrie 2025
Bună ziua, mulțumesc, este o plăcere să fiu aici cu voi astăzi. Voi spune două cuvinte și apoi va fi o plăcere să vă salut pe voi toți, toate familiile, în această dimineață.
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi!
Domnule comandant,
Cucernice capelan,
Preaiubiți membri ai Gărzii Elvețiene,
Dragi membri ai familiilor și prieteni,
Vă adresez tuturor salutul meu și vă urez bun venit în Palatul Apostolic. Încă de la primii pași ai pontificatului meu, dragi membri ai Gărzii Elvețiene, am putut conta pe slujirea voastră fidelă, pe care o îndepliniți cu mare abnegație și zel. Profit de această ocazie a tradiționalei ceremonii de depunere a jurământului pentru a-mi exprima mulțumirile sincere pentru dăruirea și angajarea voastră. Succesorul lui Petru își poate îndeplini misiunea în slujba Bisericii și a lumii, având certitudinea că vegheați asupra siguranței sale.

foto: Vatican Media
Dragi prieteni, veniți din diferite regiuni ale Elveției, cu culturile, limbile și tradițiile lor. Totuși, sunteți chemați să formați un corp unit, să creați legături de prietenie puternice și sănătoase între voi. Singuri, nu vă puteți realiza pe deplin. Aveți nevoie unii de alții pentru a învăța, pentru a progresa, pentru a sluji într-o lume din ce în ce mai tentată de diviziuni și de izolare. Bunăvoința, onestitatea, solidaritatea, respectul reciproc constituie pilonii pe care este posibil să se construiască o viață armonioasă. Fiecare poate fi un model pentru ceilalți cu cuvintele sale și conduita sa, cu caritatea sa și credința sa (cf. 1Tim 4,12). Și voi puteți fi un mesaj de unitate pentru întreaga Curie Romană.
Orașul Roma, cu comorile sale și bogățiile sale, vă oferă un parcurs de neuitat prin istorie, nu numai a artelor, ci și mai ales a credinței creștine, începând cu primii martori care l-au urmat pe Cristos, uneori până la sacrificarea vieții. Profitați de această ocazie pentru a cultiva viața interioară, în mijlocul freneziei societății noastre, pentru a aprofunda relația voastră cu Domnul, așa cum a recomandat Sfântul Augustin: „Nu ieși în afara ta, întoarce-te în tine însuți; adevărul locuiește în omul interior” (De vera religione, 39).
Cu acest jurământ, dragi tineri recruți, astăzi intrați într-o nouă etapă a existenței voastre. Vă încurajez să trăiți această misiune cu convingere, intrând în școala lui Cristos umil și ascultător.
Mulți dintre voi vă veți întoarce în patrie după ce ați adus servicii bune și loiale Sfântului Scaun. Se va deschide atunci un drum plin de posibilități. Unii își vor continua studiile, alții vor intra în lumea muncii. Poate că unii vor fi dezvoltat o vocație sacerdotală. Unii poate că vor porni să descopere lumea înainte de a face alegeri definitive. Oricare ar fi decizia voastră, amintiți-vă că experiența voastră în Curia Romană vă va ajuta să înfruntați schimbările cu încredere și cu privirea universală proprie a creștinului.
Provocările cu care se confruntă generația voastră sunt numeroase. Este vorba de probleme de mediu, schimbări economice, tensiuni sociale, revoluția digitală, inteligența artificială și alte realități complexe care cer discernământ și simț al responsabilității. Șederea voastră la Roma vă va putea ajuta să vă dezvoltați maturitatea și în aceste aspecte ale vieții sociale.
Mai presus de toate, vă îndemn să rămâneți fideli evangheliei și valorilor fundamentale ale credinței voastre creștine, care vă fac botezați convinși de alegerile voastre. În acest An Sfânt, fie ca, prin simpla voastră mărturie, să fiți misionari ai speranței pentru persoanele pe care le întâlniți. Fie ca flacăra speranței să lumineze viața voastră și să vă dea curajul de a îndrăzni și de a contribui împreună la civilizația iubirii.
Preaiubiților, fiți siguri de rugăciunea mea pentru voi. Încredințându-vă grijii materne a Fecioarei Maria și ocrotirii sfinților voștri patroni Martin și Sebastian, vă împart vouă, familiilor voastre și prietenilor care participă la sărbătoarea voastră, binecuvântarea mea apostolică.
Cele mai bune urări și mulțumiri tuturor!
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 03.10.2025
Publicarea pe acest sit: 03.10.2025
Etichete: Discursuri, Papa L14