Discursul Papei adresat comunității Institutului Teologic Pontifical „Ioan Paul al II-lea”

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat comunității academice de la
Institutul Teologic Pontifical „Ioan Paul al II-lea”
pentru Științele Căsătoriei și Familiei

luni, 24 octombrie 2022

Iubiți frați și surori, bună ziua și bine ați venit!

Sunt bucuros să vă întâlnesc pe voi care formați comunitatea academică de la Institutul Teologic Pontifical „Ioan Paul al II-lea” pentru Științele Căsătoriei și Familiei. Mulțumesc Monseniorului Vincenzo Paglia – cred că are Premiul Nobel pentru creativitate! – marele cancelar al vostru, pentru cuvintele pe care mi le-a adresat. Îl salut pe președinte, Monseniorul Philippe Bordeyne, pe vicepreședinții secțiunilor extra urbe, pe distinșii profesori și pe voi toți, dragi studenți și studente, împreună cu perechile care au început cursul de formare permanentă la institut. Reprezentarea voastră internațională scoate în evidență mărimea și bogăția rețelei care face parte din institut; ea reprezintă o resursă pentru Biserică și pentru societate.

Vatican Media

Au trecut cinci ani de când, cu motu proprio Summa familiae cura, am voit să „investesc” în această moștenire lăsată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, care a întemeiat institutul în 1981. Am intenționat să-i dau o nouă vigoare și o dezvoltare mai amplă, pentru a răspunde la provocările care se prezintă la începutul celui de-al treilea mileniu. Această dezvoltare dorită – garantată de calitatea academică în disciplinele teologice și în științele umane și sociale – o simt deosebit de importantă, pentru că integrează competențele necesare pentru a discerne valorile relaționale proprii ale constelației familiale. Teologia însăși, pentru a fi la înălțimea acestei lărgiri, este chemată să elaboreze o viziune creștină a faptului de a fi părinți, de a fi copii, de a fi frați – deci nu numai a legăturii conjugale -, care să corespundă experienței familiale, în orizontul întregii comunități umane și creștine. Și cultura bunicilor, care este foarte importantă. De fapt, cultura credinței este chemată să se măsoare, fără naivitate și fără supunere, cu transformările care marchează conștiința actuală a raporturilor dintre bărbat și femeie, dintre iubire și generare, dintre familie și comunitate.

Apreciez și încurajez angajarea voastră de a duce înainte cu coerență și creativitate proiectul magisterial care inspiră moștenirea sa și actualizarea sa. Este o angajare care, zi de zi, umple de conținut titlul de „pontifical” atribuit institutului, de înțeles în pregnanța sa, adică a sluji Biserica pe urma slujirii lui Petru este darul pe care el îl primește și, în același timp, îl transmite. Pentru aceasta ar greși grav cine ar citi legătura sa reînnoită cu magisteriul viu în termeni de contrapoziție față de misiunea primită cu instituirea sa originară. În realitate, sămânța crește și generează flori și roade. Dacă sămânța nu crește rămâne acolo ca o piesă de muzeu, dar nu crește.

Misiunea Bisericii solicită astăzi cu urgență integrarea teologiei în legătura conjugală cu o teologie mai concretă a condiției familiale. Turbulențele inedite, care în acest timp pun la încercare toate legăturile familiale, cer un discernământ atent pentru a percepe semnele înțelepciunii și ale milostivirii lui Dumnezeu. Noi nu suntem profeți de nenorocire, ci de speranță. De aceea, luând în considerare motivele de criză, nu vom pierde din vedere niciodată nici semnele mângâietoare, uneori emoționante ale capacităților pe care legăturile familiale continuă să le arate: în favoarea comunității de credință, a societății civile, a conviețuirii umane. Toți am văzut cât sunt de prețioase, în momentele de vulnerabilitate și de constrângere, tenacitatea, ținerea, colaborarea legăturilor familiale.

Familia rămâne o „gramatică antropologică” de neînlocuit a afectelor umane fundamentale. Forța tuturor legăturilor de solidaritate și de iubire învață acolo, în familie, secretele sale. Când această gramatică este neglijată sau răscolită, întreaga ordine a relațiilor umane și sociale îndură rănile. Și uneori sunt răni profunde, foarte profunde.

De exemplu: voluntariatul social, oare nu-și trage simbolurile și modalitățile celor mai bune relații ale sale din aceste legături generative și fraterne ale iubirii? Protejarea celui lipsit de apărare, oare nu-și are rădăcina în grija față de cel născut? Fraternitatea nu este o experiență ușoară, desigur, dar există oare un mod mai bun al faptului de a fi născuți ca frați și surori pentru a ajunge să înțelegem sensul faptului de a fi – toți și toate – la fel de umani?

Iată, fraților și surorilor, care sunt frontierele provocării care ne solicită să reluăm de la capăt firul iradierii tuturor componentelor iubirii familiale – nu numai cea de cuplu – pentru întreaga societate. Calitatea căsătoriei și a familiei decide calitatea iubirii fiecărei persoane și a legăturilor comunității umane însăși. De aceea este responsabilitate fie a statului fie a Bisericii să asculte familiile, în vederea unei proximități afectuoase, solidare, eficace: care să le în munca pe care deja o fac pentru toți, încurajând vocația lor pentru o lume mai umană, adică mai solidară și mai fraternă. Trebuie să păzim familia dar nu s-o închidem, s-o facem să crească așa cum trebuie să crească. A fi atenți la ideologiile care se amestecă pentru a explica familia din punct de vedere ideologic. Familia nu este o ideologie, este o realitate. Și o familie crește cu vitalitatea realității. Dar atunci când vin ideologiile ca să explice sau să zugrăvească familia se întâmplă ceea ce se întâmplă și se distruge tot. Există o familie care are acest har de bărbat și femeie care se iubesc și creează, și pentru a înțelege familia trebuie să mergem mereu la concret, nu la ideologii. Ideologiile ruinează, ideologiile se amestecă pentru a face un drum de distrugere. Fiți atenți la ideologii!

Nu trebuie să așteptăm ca familia să fie perfectă pentru a ne îngriji de vocația sa și a încuraja misiunea sa. Căsătoria și familia vor avea mereu imperfecțiuni, până când nu vom fi în cer. Noilor soți le spun mereu: dacă vreți, certați-vă, tot ceea ce vreți, dar cu condiția ca să faceți pace înainte de a se termina ziua. Această capacitate de „a se reface” pe care o are familia în fața dificultăților este un har, pentru că dacă nu se reface, „războiul rece” al zilei următoare este periculos. Și totuși, noi încredințăm Domnului însăși imperfecțiunea noastră, pentru că a scoate din harul sacramentului pentru o creatură căreia îi este încredințată transmiterea sensului vieții – nu numai a vieții fizice – este „posibilul” lui Dumnezeu.

În această societate plină de crăpături, mult depinde de bucuria regăsită a aventurii familiale inspirate de Dumnezeu. Timp de treizeci de ani întruparea Fiului Unicul Născut a constat în a locui și în a se înrădăcina în legăturile familiale și comunitare ale condiției sale umane. Nu era un simplu timp de „așteptare”, era un timp de „înțelegere” cu condiția umană cea mai comună, locuită cu privirea îndreptată spre „cele ale Tatălui” (cf. Lc 2,49). Vreau să vă relatez o experiență pe care am avut-o în piața [Sfântul Petru], când făceam salutul în piață înainte de pandemie. Un cuplu, păreau tineri – 60 de ani de căsătorie! -, da, erau tineri, pentru că ea avea atunci 18 și el 20, și am spus: „Dar voi nu vă plictisiți după atâția ani? Vă simțiți bine?”. S-au privit, eu am rămas pe loc, și apoi s-au întors, plângeau: „Ne iubim”. A fost răspunsul după 60 de ani. Aceasta a fost cea mai bună, cea mai frumoasă teologie despre familie pe care am văzut-o.

Domnul să însoțească pasiunea credinței voastre și rigoarea inteligenței voastre, în misiunea formidabilă de a susține, a îngriji, a îmbucura – da, și a îmbucura – această binecuvântare creaturală și eclezială care este familia. Mă bucură să știu și să percep că vă dedicați acestei angajări și prin maturarea unui climat familial și a unui spirit sinodal al comunității academice însăși. Maica Domnului, care mai mult decât noi toți este expertă în această legătură dintre misterul mântuitor al noii creaturi și condiția familială a afectelor umane, să vă însoțească și să vă păzească. Din inimă vă binecuvântez, și ca de obicei – pentru că papa este un cerșetor – vă cer cu rugăminte să vă rugați pentru mine. Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 24.10.2022
Publicarea pe acest sit: 24.10.2022
Etichete: ,

Comentariile sunt închise.