Discursul Papei adresat Colegiului Cardinalilor

Discursul Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea
adresat Colegiului Cardinalilor după alegerea ca Papă
18 octombrie 1978

Venerați frați!

Ce pot și doresc să vă spun în această întâlnire în timp ce, cu siguranță, cu toții suntem încă emoționați de evenimentele ecleziale din aceste zile?

Înainte de toate îi mulțumesc Cardinalului Decan pentru nobilele cuvinte pe care mi le-a adresat, dând glas sentimentelor voastre, și în particular îmi exprim recunoștința pentru încrederea pe care ați demonstrat-o față de umila mea persoană, alegându-mă ca Succesor al lui Petru în Scaunul din Roma. Numai în lumina credinței îmi este cu putință să accept cu pace interioară și cu încredere faptul că în virtutea alegerii voastre mi-a revenit mie să devin Vicarul lui Cristos pe pământ și Capul văzut al Bisericii.

Venerabili frați, a fost un act de încredere și în același timp de mare curaj acela prin care ați dorit să chemați ca Episcop de Roma un „ne-italian”. Nu putem spune nimic mai mult, ci doar să plecăm capul în fața acestei decizii a Sacrului Colegiu.

Poate că niciodată ca în aceste ultime evenimente, care au implicat Biserica lipsind-o în două luni de două ori de Păstorul ei universal, Poporul creștin nu a simțit și experimentat importanța, delicatețea, responsabilitatea îndatoririlor pe care trebuie să le desfășoare Sacrul Colegiu al Cardinalilor; și poate că niciodată ca în această perioadă – trebuie să o recunoaștem cu o autentică mulțumire – credincioșii nu au demonstrat atâta stimă plină de afecțiune și atâta înțelegere binevoitoare față de Eminenții Părinți. Aplauzele intense și prelungite care v-au fost adresate la sfârșitul Liturghiei „Pro eligendo Papa” și anunțul alegerii noului Pontif au fost dovada cea mai expresivă, cea mai înălțătoare și mai impresionată a acestui lucru.

Credincioșii au înțeles cu adevărat, venerați Frați, că purpura pe care voi o purtați este semnul acelei fidelități „usque ad effusionem sanguinis”, pe care voi i-ați promis-o Papei prin jurământ solemn. Veșmântul vostru este unul de sânge, care amintește și prezintă sângele pe care apostolii, Episcopii, Cardinalii, de-a lungul secolelor, l-au vărsat pentru Cristos. Îmi vine în minte, în acest moment, figura marelui Episcop Sfântul John Fisher, creat Cardinal – după cum se știe – în timp ce se afla închis pentru fidelitatea sa față de Papa de la Roma. În dimineața zilei de 22 iunie 1535, în timp ce se pregătea să își ofere capul pentru securea călăului, îndreptându-se spre mulțime exclama: „Popor creștin, sunt dat la moarte pentru credința în Sfânta Biserică Catolică a lui Cristos”.

Aș îndrăzni să adaug că și în epoca noastră nu lipsesc cei care nu au fost și nu sunt nici acum lipsiți de experiența închisorii, a suferințelor, a umilirii pentru Cristos.

Această fidelitate de neclintit față de Mireasa lui Isus să fie mereu semnul distinctiv de cinste și de mândrie al Colegiului Cardinalilor.

Aș dori mai să subliniez un alt element în această scurtă întâlnire a noastră: sensul fraternității, care în această ultimă perioadă s-a manifestat și consolidat tot mai mult în cadrul Sacrului Colegiu: „O quam bonum et quam iucundum habitare fratres in unum!” (Sal 133,1). Sacrul Colegiu a trebuit să facă față, de două ori la o distanță foarte scurtă, uneia dintre problemele cele mai delicate ale Bisericii: cea a alegerii Pontifului Roman. Și cu această ocazie a strălucit autentica universalitate a Bisericii. S-a putut constata cu adevărat ceea ce afirmă Sfântul Augustin: „Ipsa Ecclesia linguis omnium gentium loquitur… Diffusa Ecclesia per gentes loquitur omnibus linguis” (Sant’Agostino, In Ioannis Evang. tract., XXXII, 7: PL 35,1645).

Experiențe, exigențe, probleme ecleziale complexe, diferite, și uneori și diverse. Dar această varietate a fost – și va fi cu siguranță – mereu în armonie într-o singură credință, așa cum ne amintește însuși Episcopul de Hippona, când subliniază frumusețea și varietatea veșmântului Bisericii-regină: „Faciunt istae linguae varietatem vestis reginae huius. Quomodo autem omnis varietas vestis in unitate concordat, sic et omnes linguae ad unam fidem” (Sant’Agostino, Enarrat in Psal., XLIV, 23: PL 36,509).

Îmi este greu să nu îmi exprim profunda recunoștință față de Sfântul Părinte Paul al VI-lea și pentru faptul că a voit să dea Sacrului Colegiu o dimensiune atât de largă, internațională, intercontinentală. Membrii săi, într-adevăr, provin din cele mai îndepărtate margini ale pământului. Acest lucru permite nu doar să se pună în evidență universalitatea Bisericii, ci și aspectul universal al Urbei.

Peste câteva zile vă veți întoarce la locurile voastre de responsabilitate: cea mai mare parte dintre voi în Diecezele voastre; alții în Dicasteriile Sfântului Scaun, pentru a continua toți cu o angajare tot mai mare ministerul pastoral, plin de responsabilități, de preocupări, de sacrificii, dar și mângâiat de harul Domnului și de bucuria spirituală pe care El o dă slujitorilor săi fideli. Deși conduceți Biserici particulare, să fiți însă mereu părtași la grija pentru întreaga Biserică, trăind și realizând cu toate forțele ceea ce recomandă Conciliul Vatican II: „Ca urmași legitimi ai Apostolilor și membri ai Colegiului episcopal, Episcopii să se știe mereu uniți între ei și să se arate preocupați de toate Bisericile, de vreme ce, din orânduirea lui Dumnezeu și în virtutea îndatoririi apostolice, fiecare dintre ei este, împreună cu ceilalți Episcopi, răspunzător pentru Biserică” (Christus Dominus, 6; cf. Ivi, 3; Lumen Gentium, 23).

Invocând asupra voastră a tuturor, asupra credincioșilor încredințați zelului vostru pastoral și asupra celor dragi vouă, harul lui Cristos și ocrotirea atentă a Mariei, „Mater Ecclesiae”, doresc să împart cu mare afecțiune Binecuvântarea mea Apostolică; doresc să o fac mai întâi pentru voi, și apoi cu voi toți: pentru ca astfel să fie binecuvântată Biserica de pretutindeni de noul Episcop al Romei și de întreg Colegiul Cardinalilor, ai cărui Membri vin din toate părțile lumii și sunt apropiați de el.