Discursul Papei adresat angajaților Sfântului Scaun

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat angajaților Sfântului Scaun și
ai statului Cetatea Vaticanului, însoțiți de rude

vineri, 21 decembrie 2019

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Sunt bucuros să mă întâlnesc din nou cu voi în această întâlnire a noastră de Crăciun. Vă mulțumesc că ați venit, și cu cei din familiile voastre. Mulțumesc!

Urarea mea de data aceasta o rezum într-un cuvânt: zâmbet.

Ideea mi-a dat-o una din ultimele țări pe care le-am vizitat, luna trecută: Thailanda. Este numită țara zâmbetului, pentru că acolo oamenii sunt foarte zâmbitori, au o gentilețe specială, foarte nobilă, care se rezumă în această trăsătură a feței, care se reflectă în toată conduita lor. Această experiență mi-a rămas imprimată și mă face să mă gândesc la zâmbet ca exprimare de iubire, exprimare de afect, tipic umană.

Când privim un nou-născut, ne vine să-i zâmbim și dacă pe fața sa mică apare un zâmbet, atunci simțim o emoție simplă, inocentă. De atâtea ori îi mângâiem și cu degetul, așa, pentru ca să zâmbească. Pruncul răspunde la privirea noastră, însă zâmbetul său este mult mai „puternic”, pentru că este nou, este curat, ca apa de izvor, iar în noi adulții trezește o nostalgie intimă a copilăriei.

Asta s-a întâmplat în mod unic între Maria și Iosif și Isus. Fecioara și soțul ei, cu iubirea lor, au făcut să apară zâmbetul pe buzele pruncului lor abia născut. Dar când s-a întâmplat asta, inimile lor au fost umplute de o bucurie nouă, venită din cer. Și micul grajd din Betleem parcă s-a luminat.

Isus este zâmbetul lui Dumnezeu. A venit ca să ne reveleze iubirea Tatălui, bunătatea sa, și primul mod în care a făcut asta a fost să zâmbească părinților săi, ca orice nou-născut din această lume. Și ei, Fecioara Maria și sfântul Iosif, prin marea lor credință au știut să primească acel mesaj, au recunoscut în zâmbetul lui Isus milostivirea lui Dumnezeu față de ei și față de toți cei care așteptau venirea sa, venirea lui Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Regele lui Israel.

Iată, preaiubiților, în iesle și noi retrăim această experiență: a-l privi pe Pruncul Isus și a simți că acolo Dumnezeu ne zâmbește și zâmbește tuturor săracilor de pe pământ, tuturor celor care așteaptă mântuirea, care speră într-o lume mai fraternă, unde să nu mai fie războaie și violențe, unde fiecare bărbat și femeie să poată trăi în demnitatea sa de fiu și fiică a lui Dumnezeu.

Și aici, în Vatican și în diferitele oficii romane ale Sfântului Scaun, avem nevoie mereu să ne lăsăm reînnoiți de zâmbetul lui Isus. Să lăsăm ca bunătatea sa dezarmată să purifice de crustele care adesea închid inimile noastre și ne împiedică să dăm ceea ce avem mai bun în noi. Este adevărat, munca este muncă, și există alte locuri și momente în care fiecare se exprimă în manieră mai deplină și mai bogată; însă este adevărat și că în mediul de muncă petrecem bună parte din zilele noastre și suntem convinși că este însoțită calitatea muncii de calitatea umană a relațiilor, a stilului de viață. Acest lucru este valabil în special pentru noi, care lucrăm în slujba Bisericii și în numele lui Cristos.

Uneori devine dificil să zâmbim, din atâtea motive. Atunci avem nevoie de zâmbetul lui Dumnezeu: Isus, numai El ne poate ajuta. Numai El este Mântuitorul și uneori trăim această experiență concretă în viața noastră.

Alteori lucrurile merg bine, dar atunci există pericolul de a ne simți prea siguri și de a uita pe alții cărora le este greu. Și atunci avem nevoie de zâmbetul lui Dumnezeu, care să ne despoaie de siguranțele false și să ne ducă din nou la gustul simplității și gratuității.

Așadar, preaiubiților, să ne facem această urare: la Crăciun, participând la Liturgie, precum și contemplând ieslea, să ne lăsăm uimiți de zâmbetul lui Dumnezeu, pe care Isus a venit să-l aducă. El însuși este acest zâmbet. Ca Maria, ca Iosif și păstorii din Betleem, să-l primim, să ne lăsăm purificați și vom putea duce și noi altora un zâmbet umil și simplu.

Mulțumesc tuturor! Duceți această urare celor dragi ai voștri acasă, în special celor bolnavi și celor mai bătrâni: să simtă mângâierea zâmbetului vostru. Este o mângâiere. A zâmbi înseamnă a mângâia, a mângâia cu inima, a mângâia cu sufletul. Și să rămânem uniți în rugăciune. Crăciun fericit!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 21.12.2019
Publicarea pe acest sit: 21.12.2019
Etichete: ,

Comentariile sunt închise.