Discursul IPS Robu adresat Papei la primirea Episcopilor în audienţă

Discursul IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București,
adresat Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la audiența acordată membrilor Conferinței Episcopale Române
vineri, 12 februarie 2010

Sfinte Părinte,

Dând glas sentimentelor fraților mei întru episcopat, doresc înainte de toate să depun cu umilință la picioarele Sanctității Voastre omagiul filial și respectul sincer al tuturor catolicilor din România.

Sunt aici reuniți, în prezența Sanctității Voastre, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Preafericitul Lucian, împreună cu Sinodul aceleași Biserici, precum și Arhiepiscopii și Episcopii Bisericii latine, alături de Excelența Sa Mons. Anton Cosa, episcop de Chișinău în Moldova.

Toți împreună formăm o singură Conferință Episcopală și toți împreună am venit „să-l vedem pe Petru”, pentru a fi, încă o dată, întăriți de el în credință.

Împreună cu credincioșii noștri am ieșit de sub regimul comunist acum mai bine de douăzeci de ani și, în această perioadă de timp, imaginea țării noastre s-a schimbat simțitor. Într-un mod nu mai puțin relevant s-a modificat profund și situația Bisericilor noastre.

În România unitatea eclezială catolică, deși e într-o condiție minoritară, exprimă într-un mod atât de elocvent caracterele comuniunii universale din care face parte: pluralitatea de rituri (bizantin, latin, armean) se unește de fapt cu pluralitatea limbilor utilizate de diferitele comunități în celebrările liturgice (română, maghiară, germană, ucraineană, slovacă, poloneză).

Alături de Biserica Ortodoxă majoritară încercăm să fim mărturisitori credibili ai credinței creștine într-o lume care este în schimbare și care se secularizează cu rapiditate.

Într-un context de-acum – din 2007 – pe deplin european, mulțumind Domnului, comunitățile catolice în ansamblu înaintează cu curaj, și oferă întregii societăți românești contribuția proprie de credință și de spiritualitate.

Poporul credincios este aproape de păstorii săi; în toate Eparhiile și Diecezele funcționează școlile catolice; tinerii, cu disponibilitatea lor, urmăresc viața Bisericii; Seminarele noastre sunt încă pline și în ele e multă vitalitate și entuziasm; mai sunt încă vocații la viața consacrată și monahală, deși au scăzut la număr; preoția, atât în forma familială bizantină, cât și în forma celibatară latină, este trăită cu echilibru și profundă devoțiune față de Biserică și față de Domnul.

Pe lângă aceasta, marea majoritate a poporului român, de orice confesiune, manifestă o vie aprecierea față de activitatea, luările de poziție și scrisorile enciclice ale Sanctității Voastre.

Acest lucru nu exclude, Sfinte Părinte, faptul că timp de mai bine de patruzeci de ani de ateocrație totalitară și-au lăsat amprenta asupra populației.

Suntem nevoiți să ne confruntăm cu o societate în care numărul familiilor marcate de separări și divorțuri este foarte ridicat; o societate în care materialismul a dus la considerarea avortului drept metodă de planificare a nașterilor; o societate în care mizeria a dus la apariția fenomenului abandonării copiilor.

Pentru a face față urgențelor de acest fel se dezvoltă tot mai mult pastorația tinerilor și a familiilor, și s-a intensificat serviciul social al Caritas.

Comunitatea catolică, în contextul libertății redobândite, a căutat să ofere orizonturi ideale noi, însă munca pastorală este dificilă, deoarece ne confruntăm cu experiențe noi, pe care nu le-am întâmpinat până acum sau pentru care încă nu s-a aflat (și asta nu doar la nivel local) un răspuns adecvat.

Într-un asemenea context suntem îndemnați să privim – pentru a afla mângâiere și inspirație pentru acțiunea noastră pastorală în lumea de azi – la mărturia dată despre Cristos Domnul de către episcopii noștri morți în închisori, pentru credință și pentru primatul lui Petru. Dorința noastră arzătoare este să fie dus la capăt procesul, care să permită introducerea numelor lor în marele Martirologiu al secolului al XX-lea și să ne permită să-i venerăm drept martirii noștri. Ei sunt tăria noastră iar sângele lor alimentează credința meleagurilor noastre.

Noi toți considerăm deosebit de important dialogul cu Biserica Ortodoxă; acesta, de altfel, se desfășoară foarte lent și încă nu a reușit să rezolve problema restituirii edificiilor sacre confiscate de către guvern de la Biserica Greco-Catolică în 1948. Convingerea noastră este aceea că aceleași lăcașe de cult ar putea fi foarte bine utilizate de greco-catolici și de ortodocși prin celebrări desfășurate de comun acord în momente diferite.

Așa încât ne preocupă și mai mult în unele cazuri să asistăm neputincioși la demolarea edificiilor sacre care au aparținut cândva Bisericii Unite.

Trebuie, de altfel, subliniat faptul că, dincolo de toate aceste chestiuni, împreună cu frații noștri ortodocși, tocmai pentru că avem multe lucruri în comun, desfășurăm colaborări promițătoare la nivel social (prin intermediul asociațiilor Caritas), în domeniul spiritual (datorită implicării diferitelor asociații de laici), dar și în sectorul academic (în Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, care este mândră să aibă venerata persoană a Sanctității Voastre printre „doctores honoris causa” ai săi, la Institutul de Istorie Bisericească și la Centrul de Bioetică, înființat în colaborare cu Universitatea Catolică din Milano, la care predau profesori de la Facultatea de Teologie ortodoxă, dar și de la Facultățile de Teologie greco-catolică și romano-catolică, precum și de la Facultatea de Teologie reformată).

Este un motiv de îngrijorare, împărtășit de prelați și de credincioșii de toate riturile, atitudinea asumată de autoritățile politice față de Catedrala Sf. Iosif, monument istoric și arhitectonic, de importanță națională și internațională, a orașului București. Cererile noastre, prezentate Președintelui Republicii și Guvernului, au fost ignorate și ceea ce am putea defini un ‘ecomonstru’ crește tot mai mult alături de clădirea sacră și istorică.

O asemănătoare pricină de îngrijorare o constituie faptul că, la ritmul deosebit de lent cu care înaintează lucrările Comisiei guvernamentale pentru restituirea bunurilor confiscate de Biserica Catolică în 1948, se adaugă propuneri cu caracter legislativ, aduse de unele grupuri politice, cu scopul de a împiedica prezența efectivă a Bisericii Unite în realitatea socială transilvană.

O problemă gravă, care marchează în momentul de față viața întregii țări, și care constituie reflectarea complexei situații economice determinată de conversia economiei de Stat prin încetarea activității din industriile sale care erau neproductive și ieșite din uz, este migrația masivă a românilor în alte regiuni ale Uniunii Europene în căutarea unui loc de muncă.

În multe sate comunitățile au văzut cum în mod progresiv dispare generația adultă, cum multe familii s-au dezmembrat, cum copiii sunt încredințați bătrânilor sau altor rude. Problema are implicații directe și profunde asupra acțiunii pastorale a Bisericii, atât în țară cât și în străinătate. De fapt, în țările de adopție, au apărut vaste comunități românești, pentru care a trebuit să ne îngrijim să trimitem preoți din România în acord cu episcopii locului.

În aceste zile am celebrat Dumnezeiasca Liturghie la mormântul Sfântului Petru, și l-am rugat pe Slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea să mijlocească la Domnul ca să trimită asupra României – „grădina Maicii Domnului” – și asupra credincioșilor noștri belșug de haruri și binecuvântări.

Am întâlnit, de asemenea, în diferitele Dicastere ale acestei Biserici Romane, care este centrul catolicității, mulți frați în credință implicați să ne ajute să înaintăm pe drumul către „Împărăție”. Dorim să exprimăm, aici, recunoștința noastră față de toți.

Încheind aceste câteva cuvinte și făcându-mă mesagerul întregii Conferințe Episcopale din România, vă rog să-mi permiteți să adresez Sanctității Voastre invitația, plină de respect și de stimă, de a face un pelerinaj pastoral în țara noastră, pentru a întări mărturia pe care credincioșii greco-catolici și romano-catolici o aduc în această țară, și pentru a întâlni întregul popor român și a oferi Bisericilor îmbrățișarea păcii, în caritate, din partea Bisericii pe care o conduceți.

Vă mulțumim, Sfinte Părinte, pentru slujirea pe care o aduceți Bisericii lui Cristos, și pentru lucrarea neobosită pe care o desfășurați în apărarea celor slabi și pentru promovarea păcii dintre oameni și națiuni!

+ Ioan Robu
Arhiepiscop Mitropolit de București
Președintele Conferinței Episcopale din România

[Originalul în limba italiană]