Cuvântul PF Teoctist la plecarea Papei din România

Cuvântarea PF Patriarh Teoctist
cu ocazia plecării din România
a Sanctității Sale Papa Ioan Paul II,
de pe aeroportul București – Băneasa
9 mai 1999

Sanctitatea Voastră,

Aici se încheie pelerinajul pe care Sanctitatea Voastră l-ați efectuat în România unde ați vizitat Biserica Ortodoxă din această țară, ați binecuvântat obștea catolică de aici și ați întâlnit reprezentanții vieții politice, culturale și religioase românești.

Ați trăit pe parcursul a trei zile întâlnirea cu o țară pentru care Hristos a fost, este și va fi temelie a viețuirii vremelnice și grație mântuirii veșnice. În rugăciunea celebrărilor liturgice mai ales, dar și în convorbirile pe care le-ați avut cu smerenia noastră, cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe cu Episcopatul catolic și cu cârmuitorii acestei țări, ați pătruns în atmosfera actuală a țării noastre cu bucuriile, încercările, dar mai ales cu speranțele locuitorilor săi.

Luați cu Sanctitatea Voastră voastră acum, la întoarcerea spre Vatican, imaginea Bizanțului latin al României cu trecutul și năzuințele sale. Ați contemplat adânc, stăruitor, cum știți atât de bine să o faceți, România – singura țară care poartă în însăși numele ei, numele Romei. ați contemplat România în mărturisirea credinței ei apostolice, în stăruința prin care-și definește obârșia latină, în evlavia prin care-și cinstește eroii jertfiți pentru neam și pentru slava lui Dumnezeu. Ați contemplat-o în ochii bătrânilor ce au cunoscut tragediile dictaturilor și războaielor acestui veac. V-ați întâlnit privirea cu ochii tinerilor și ai copiilor care poartă în inimi nădejdea unui viitor mai bun.

Ați luat aminte cu siguranță la îngrijorarea tuturor pentru ceea ce se întâmplă în această parte a lumii și în special în țara vecină, Iugoslavia, unde oameni nevinovați din Kosovo iau drumul pribegiei și un neam este supus urgiei nedrepte a războiului.

Ați sesizat, cu siguranță, la noi, răni care nu s-au vindecat încă, frustări care n-au fost încă depășite în totalitate. România se află în durerile nașterii pentru intrarea într-o nouă fază a istoriei sale. Este un drum greu. Cunoaștem și trăim intens acest lucru. Românii au însă experiența, atât a răstignirii pe Golgota istoriei, cât și a lumii pascale prin biruință asupra vitregiilor de tot felul, ca izvoare ale Învierii.

Credința în Hristos și memoria sfinților noștri martiri ne sunt călăuzite în viețuirea românească actuală. Cultura română, latină în esența ei, cu aporturi geto-dacice, slave, dar mai ales bizantine, la care se adaugă contribuții recente din lumea franceză și germană, ne este, de asemenea, suport în pelerinajul nostru actual împreună cu alte națiuni ale Europei.

Sanctitatea Voastră,

Am trăit cu toții în aceste zile bucuria întâlnirii între Primatul Bisericii Catolice și noi, ierarhii, preoții și credincioșii Bisericii Ortodoxe Române. Avem încredințarea că întâlnirea dintre Bisericile noastre s-a realizat după voința lui Dumnezeu.

V-am primit cu căldură și dragoste. Credem, cu smerenie, că acest fapt constituie un semn important într-o perioadă caracterizată prin răceala dialogului ecumenic la nivel mondial și prin conflicte ce iau uneori credința drept motiv de luptă.

În timpul acestor zile ne-am reconfirmat convingerea că, deși încă despărțiți, tindem cu determinare spre unitate. Să continuăm ceea ce am început și să îndrăznim lucruri noi: să ne punem încrederea în Dumnezeu, în lucrarea Lui în noi și prin noi și să ascultăm cu atenție vocea poporului credincios doritor de unitate.

Dumnezeu ne călăuzește pașii ce vor urma, atât în relațiile dintre ortodocșii și catolicii de ambele rituri din România, cât și în cadrul dialogului teologic internațional ortodox-catolic.

Să avem puterea de a rezista ispitelor celui care prin nume dezbinător este și astfel, întăriți de reafirmarea legăturii ce există deja între noi, să ne apropiem de ziua în care vom putea aduce lui Dumnezeu jertfa euharistică împreună.

Dumnezeu să vă binecuvânteze drumul spre Vatican și să ne păstrați aceeași amintire pe care o purtăm și noi: a unei întâlniri frățești în numele aceluiași Domn și Mântuitor, Cap nevăzut al Bisericii, Isus Hristos.