Audienţa generală de miercuri

Triduumul sfânt
miercuri, 4 aprilie 2007

Dragi frați și surori,

Încheindu-se drumul Postului Mare, început în Miercurea Cenușii, liturgia de astăzi a Miercurii Sfinte ne introduce deja în atmosfera dramatică a zilelor ce urmează, pătrunse de amintirea pătimirii și morții lui Cristos. În liturgia de astăzi, de fapt, evanghelistul Matei ne propune spre meditare scurtul dialog dintre Isus și Iuda din Cenacol. „Oare eu să fiu, Învățătorule?”, întreabă trădătorul pe dumnezeiescul Învățător, care anunțase: „Adevăr, adevăr vă spun, unul dintre voi mă va vinde”. Cât de concis este răspunsul Domnului: „Tu ai spus-o” (cfr. Mt 26,14-25). La rândul său Ioan încheie relatarea vestirii trădării lui Iuda cu câteva cuvinte semnificative: „Și era noapte” (In 13,30). Când trădătorul părăsește Cenacolul, întunericul îi contaminează inima – este noapte interioară – crește rătăcirea în inima celorlalți ucenici – căci și ei merg spre noapte – în timp ce întunecimile abandonului și urii năvălesc asupra Fiului Omului care începe săvârșirea sacrificiului său pe cruce. Ceea ce vom comemora în zilele următoare este confruntarea supremă dintre Lumină și Întuneric, dintre Viață și Moarte. Trebuie să ne așezăm și noi în acest cadru, conștienți de „noaptea” noastră, de vinovățiile nostre și de responsabilitățile noastre dacă vrem să retrăim cu rodnicie spirituală Misterul pascal, dacă vrem să ajungem la lumina inimii prin acest Mister, care constituie pilonul central al credinței noastre.

Începutul Triduumului Pascal are loc în Joia Sfântă, mâine. În timpul Liturghiei Crismei, care poate fi considerată ca și preludiu al Triduumului Pascal, Păstorul diecezei și colaboratorii săi apropiați, preoții, înconjurați de Poporul lui Dumnezeu, reînnoiesc promisiunile rostite în ziua Hirotonirii preoțești. Este vorba, an de an, de un moment de comuniune eclezială puternică, ce scoate în evidență darul preoției ministeriale lăsat de Cristos Bisericii, în ajunul morții sale pe cruce. Și pentru orice preot este un moment mișcător în această vigilie a Pătimirii, în care Domnul ni s-a dat pe sine însuși, ne-a dat sacramentul Euharistiei. Este o zi care atinge toate inimile noastre. Sunt apoi binecuvântate Uleiurile pentru celebrarea Sacramentelor: Uleiul Catecumenilor, Uleiul Bolnavilor și Sfânta Crismă. Seara, intrând în Triduumul Pascal, Comunitatea creștină retrăiește la Liturghia Cinei Domnului ceea ce s-a petrecut la Ultima Cină. În Cenacol, Mântuitorul vrea să anticipe, în Sacramentul pâinii și al vinului transformate în Trupul și Sângele său, sacrificiul vieții sale: el anticipă această moarte a sa, își dă în mod liber viața, săvârșește dăruirea definitivă de sine față de omenire. Prin spălarea picioarelor, se repetă gestul prin care el, iubindu-i pe ai săi, i-a iubit până la sfârșit (cfr In 13,1) și le-a lăsat ucenicilor ca și semn al lor acest act de umilință, iubirea până la moarte. După Liturghia Cinei Domnului, liturgia îi invită pe credincioși să rămână în adorarea Preasfântului Sacrament, retrăind agonia lui Isus în Ghetsemani. Și vedem cum ucenicii au adormit, lăsându-l singur pe Domnul. Și astăzi deseori dormim noi, ucenicii săi. În această noapte sfântă a Ghetsemani-ului vrem să fim treji, nu vrem să-l lăsăm singur pe Domnul în aceste clipe; astfel putem înțelege mai bine misterul Joii Sfinte, care cuprinde întreitul dar suprem al Preoției ministeriale, al Euharistiei și al Poruncii noii a iubirii (agape).

Vinerea Sfântă, care comemorează evenimentele cuprinse între condamnarea la moarte și răstignirea lui Cristos, este o zi de penitență, de post și rugăciune, de participare la Pătimirea Domnului. La ora fixată, Poporul creștin parcurge din nou, cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu și al gesturilor liturgice, istoria infidelității omenești față de planul divin, care oricum tocmai astfel se împlinește, și ascultă din nou relatarea mișcătoare a Pătimirii dureroase a Domnului. Înalță apoi Tatălui ceresc o lungă „rugăciune a credincioșilor”, care îmbrățișează toate necesitățile Bisericii și ale lumii. Comunitatea adoră așadar Crucea și se apropie de Euharistie, primind sfintele taine păstrate de la Liturghia Cinei Domnului din ziua precedentă. Comentând Vinerea Sfântă, sfântul Ioan Crisostom remarcă: „Mai înainte crucea însemna disprețul, dar acum este venerabilă, mai înainte era simbol al condamnării, astăzi este speranță de mântuire. A devenit într-adevăr izvor de bunuri infinite; ne-a eliberat de greșeală, a împrăștiat întunericul nostru, ne-a împăcat cu Dumnezeu, din dușmani ai lui Dumnezeu ne-a făcut membrii casei sale, din străini ne-a făcut apropiații săi: această cruce este distrugerea dușmăniei, izvorul păcii, cufărul comorii noastre” (De cruce et latrone I,1,4). Pentru a retrăi în mod mai angajant Pătimirea Răscumpărătorului, tradiția creștină a dat viață multor manifestări de pietate populare, printre care cunoscutele procesiuni din Vinerea Sfântă cu riturile pline de expresivitate care se repetă an de an. Dar există un exercițiu plin de evlavie, acela al „Căii Crucii”, care ne oferă de-a lungul întregului an posibilitatea de a fixa mereu tot mai profund în sufletul nostru misterul Crucii, de a merge cu Cristos pe această cale și de a ne asemăna astfel interior cu el. Putem spune că bine cunoscuta Cale a Crucii ne educă, pentru a folosi o expresie a sfântului Leon cel Mare, să-l „privim cu ochii inimii pe Cristos răstignit, în așa fel încât să recunoaștem în trupul său propriul nostru trup” (Disc. 15 despre pătimirea Domnului). Și tocmai în aceasta constă adevărata înțelepciune a creștinului, pe care vrem să o deprindem urmând Calea Crucii chiar în Vinerea Sfântă la Colosseum.

Sâmbăta Sfântă este ziua în care liturgia tace, ziua marii tăceri, și creștinii sunt invitați să păstreze o atitudine de reculegere interioară, adesea dificil de realizat în acest timp în care trăim, pentru a se pregăti mai bine la Vigilia pascală. În multe comunități sunt organizate momente de reculegere spirituală și întâlniri de rugăciune mariană, parcă tocmai pentru a se uni cu Maica Răscumpărătorului care așteaptă cu încredere nerăbdătoare învierea Fiului răstignit. În sfârșit în Vigilia pascală vălul de tristețe, care acoperă Biserica datorită morții și îngropării Domnului, va fi sfâșiat de strigătul biruinței: Cristos a înviat și a înfrânt pentru totdeauna moartea! Vom putea atunci să înțelegem cu adevărat misterul Crucii, „cum Dumnezeu creează minuni chiar și din imposibil – scrie un autor antic – pentru ca să se știe că el singur poate face ceea ce vrea. Din moartea sa viața noastră, din rănile sale vindecarea noastră, din căderea sa învierea noastră, din coborârea sa ridicarea noastră” (Anonimo Quartodecimano). Însuflețiți de o credință mai puternică, în mijlocul Vigiliei pascale îi vom primi pe cei nou-botezați și vom reînnoi făgăduințele Botezului nostru. Vom experimenta astfel că Biserica este mereu vie, reîntinerește mereu, este mereu frumoasă și sfântă, pentru că se sprijină pe Cristos care, înviat, nu mai moare.

Dragi frați și surori, Misterul pascal, pe care Triduumul Sfânt ne va face să-l retrăim, nu este doar o amintire a unei realități trecute, ci este realitate actuală: Cristos și astăzi învinge prin iubirea sa păcatul și moartea. Răul, sub toate chipurile sale, nu are ultimul cuvânt. Biruința finală este a lui Cristos, a adevărului și a iubirii! Dacă suntem dispuși să suferim și să murim cu el, așa cum ne va aminti sfântul Paul în Vigilia pascală, viața sa va deveni viața noastră (cfr Rom 6,9). Pe această siguranță sălășluiește și se construiește existența noastră creștină. Invocând mijlocirea Preasfintei Maria, care l-a urmat pe Isus pe calea Pătimirii și a Crucii și l-a îmbrățișat după coborârea sa, vă doresc vouă tuturor să participați cu pietate la Triduumul Pascal pentru a gusta bucuria Paștelui împreună cu toți cei dragi vouă.