Audienţa generală de miercuri

Biserica: 16. Peregrină spre împărăție
miercuri, 26 noiembrie 2014

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Prezentând oamenilor din timpul nostru Biserica, Conciliul Vatican II ținea cont foarte mult de un adevăr fundamental, pe care nu trebuie să îl uităm niciodată: Biserica nu este o realitate istorică, statică, scop în sine, ci este încontinuu în drum în istorie, spre o țintă ultimă și minunată care este împărăția cerurilor, pentru care Biserica pe pământ este germen și început (cf. Lumen Gentium, nr. 5). Când ne îndreptăm spre acest orizont, ne dăm seama că imaginația noastră se oprește, revelându-se capabilă abia să intuiască strălucirea misterului care depășește simțurile noastre.

Și apar în noi în mod spontan câteva întrebări: când va avea loc această trecere finală? Cum va fi noua dimensiune în care va intra Biserica? Ce anume va fi cu omenirea? Dar cu creația care ne înconjoară? Însă aceste întrebări nu sunt noi, deja le puseseră discipolii lui Isus în acel timp: „Când va fi aceasta? Când va fi triumful Duhului asupra creației, asupra celor create, asupra a toate…” Sunt întrebări umane, întrebări vechi. Și noi punem aceste întrebări.

1. Constituția conciliară Gaudium et spes, în fața acestor întrebări care răsună dintotdeauna în inima omului, afirmă: „Nu cunoaștem timpul împlinirii pământului și a omenirii și nici nu cunoaștem modul în care va fi transformat universul. Desigur, chipul lumii acesteia, deformat de păcat, trece, însă ni s-a dezvăluit că Dumnezeu pregătește un lăcaș nou și un pământ nou în care sălășluiește dreptatea și a cărui fericire va împlini și va depăși toate dorințele de pace care se urcă la inima omului” (nr. 39). Iată ținta spre care tinde Biserica: este, așa cum spune Biblia, „Ierusalimul nou”, „Paradisul”.

Mai mult decât un loc, este vorba despre o „stare” a sufletului, în care așteptările noastre cele mai profunde vor fi împlinite în mod îmbelșugat și ființa noastră, ca făpturi și ca fii ai lui Dumnezeu, va ajunge la maturitatea deplină. Vom fi în sfârșit îmbrăcați în bucuria, pacea și iubirea lui Dumnezeu în mod complet, fără nicio limită, și vom fi față în față cu El (cf. 1Corinteni 13,12). Este frumos să ne gândim la aceasta, să ne gândim la cer. Noi toți ne vom întâlni acolo sus, noi toți. Este frumos, dă putere sufletului.

2. În această perspectivă, este frumos să percepem că există o continuitate și o comuniune de fond între Biserica ce este în cer și cea care este încă în drum pe pământ. Într-adevăr, cei care deja trăiesc în fața lui Dumnezeu pot să ne susțină și să mijlocească pentru noi, să se roage pentru noi. Pe de altă parte, și noi suntem mereu invitați să oferim fapte bune, rugăciuni și chiar Preasfânta Euharistie pentru a ușura chinul sufletelor care sunt încă în așteptarea fericirii fără de sfârșit. Da, pentru că în perspectiva creștină, distincția nu mai este între cel care deja a murit și cel care încă nu a murit, ci între cel care este în Cristos și cel care nu este în Cristos! Acesta este elementul determinant, cu adevărat decisiv pentru mântuirea noastră și pentru fericirea noastră.

3. În același timp, Sfânta Scriptură ne învață că împlinirea acestui plan minunat nu poate să nu intereseze și tot ceea ce ne înconjoară și care a ieșit din gândul și din inima lui Dumnezeu. Apostolul Paul afirmă aceasta în mod explicit, când spune că „și creația va fi eliberată din sclavia corupției, pentru a intra în libertatea fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8,21). Alte texte folosesc imaginea „cerului nou” și a „pământului nou” (cf. 2Petru 3,13; Apocalips 21,1), în sensul că tot universul va fi reînnoit și va fi eliberat o dată pentru totdeauna de orice urmă de rău și chiar de moarte.

Ceea ce se prefigurează, ca împlinire a unei transformări ce în realitate este deja în desfășurare începând de la moartea și învierea lui Cristos, este deci o nouă creație; așadar, nu o eliminare a cosmosului și a tot ceea ce ne înconjoară, ci ducerea tuturor lucrurilor la plinătatea lor de ființă, de adevăr, de frumusețe. Acesta este planul pe care Dumnezeu, Tată, Fiu și Duh Sfânt, dintotdeauna dorește să îl realizeze și îl realizează.

Dragi prieteni, când ne gândim la aceste realități minunate care ne așteaptă, ne dăm seama cât de mult a aparține Bisericii este cu adevărat un dar minunat, care are înscrisă o vocație foarte înaltă! Să cerem așadar Fecioarei Maria, Maica Bisericii, să vegheze mereu asupra drumului nostru și să ne ajute să fim, asemenea ei, semn bucuros de încredere și de speranță în mijlocul fraților noștri.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 26.11.2014
Publicarea pe acest sit: 27.11.2014
Etichete: , ,

Comentariile sunt închise.