Audiența generală de miercuri

Ciclu de cateheze. Jubileul 2025. Isus Cristos, speranța noastră.
II. Viața lui Isus. Vindecările.
11. Femeia cu hemoragie și fiica lui Iair.
„Nu te teme, crede numai!” (Mc 5,36)
miercuri, 25 iunie 2025

Iubiți frați și surori,

Și astăzi medităm asupra vindecărilor lui Isus ca semn de speranță. În el există o forță pe care și noi o putem experimenta atunci când intrăm în relație cu persoana sa.

O boală foarte răspândită în timpul nostru este truda de a trăi: realitatea ni se pare prea complexă, grea, dificil de înfruntat. Și atunci ne stingem, adormim, în iluzia că, atunci când ne vom trezi, lucrurile vor fi diferite. Însă realitatea trebuie înfruntată și, împreună cu Isus, o putem face bine. Apoi uneori ne simțim blocați de judecata celor care pretind să pună etichete pe ceilalți.

foto: Vatican Media

Mi se pare că aceste situații se pot reflecta într-un text din Evanghelia după Sfântul Marcu, unde se împletesc două istorii: cea a unei fete de doisprezece ani, care este bolnavă la pat și este pe moarte; și cea a unei femei, care, chiar de doisprezece ani, are hemoragii și îl caută pe Isus pentru a se putea vindeca (cf. Mc 5,21-43).

Între aceste două figuri feminine, evanghelistul plasează personajul tatălui fetei: el nu rămâne acasă ca să se plângă de boala fiicei, ci iese și cere ajutor. Deși este conducătorul sinagogii, nu are pretenții din cauza poziției sale sociale. Când trebuie să aștepte, nu-și pierde răbdarea și așteaptă. Și când vin să-i spună că fiica sa a murit și că este inutil să-l deranjeze pe Învățător, el continuă să aibă credință și să spere.

Colocviul acestui tată cu Isus este întrerupt de femeia care are hemoragie, care reușește să se apropie de Isus și să-i atingă mantaua (v. 27). Această femeie, cu mare curaj, a luat decizia care îi schimbă viața: toți continuau să-i spună să păstreze distanța, să nu fie văzută. O condamnaseră să rămână ascunsă și izolată. Uneori și noi putem fi victime ale judecății altora, care pretind să ne pună o haină care nu este a noastră. Și atunci ne simțim rău și nu putem ieși din această situație.

Acea femeie ia calea mântuirii atunci când încolțește în ea credința că Isus o poate vindeca: atunci găsește forța de a ieși și de a-l căuta. Vrea măcar să-i atingă haina.

O mare mulțime era în jurul lui Isus și, prin urmare, atâtea persoane îl atingeau, și totuși nu li se întâmplă nimic. În schimb, când această femeie îl atinge pe Isus, este vindecată. Unde este diferența? Comentând acest punct din text, Sfântul Augustin spune – în numele lui Isus -: „Mulțimea mă strânge, dar credința mă atinge” (Discurs 243, 2, 2). Așa este: de fiecare dată când facem un act de credință adresat lui Isus, se stabilește un contact cu el și harul său iese imediat din el. Uneori nu ne dăm seama de asta, dar în mod secret și real harul ajunge la noi și din interior încet-încet transformă viața.

Poate că și astăzi atâtea persoane se apropie de Isus în mod superficial, fără să creadă cu adevărat în puterea sa. Noi călcăm în picioare suprafața bisericilor noastre, dar poate că inima este în altă parte! Această femeie, tăcută și anonimă, își învinge temerile, atingând inima lui Isus cu mâinile ei considerate impure din cauza bolii sale. Și iată că se simte imediat vindecată. Isus îi spune: „Fiică, credința ta te-a mântuit; mergi în pace” (Mc 5,34).

Între timp, îi aduc acelui tată vestea că fiica lui a murit. Isus îi spune: „Nu te teme, crede numai!” (v. 36). Apoi merge la el acasă și, văzând că toți plâng și strigă, spune: „Copila n-a murit, ci doarme” (v. 39). Apoi intră în camera unde zăcea copila, o ia de mână și îi spune: „Talithá qum”, „Fetiță, scoală-te!”. Fata se ridică în picioare și începe să meargă (cf. v. 41-42). Acel gest al lui Isus ne arată că el nu numai că vindecă de orice boală, ci trezește și din moarte. Pentru Dumnezeu, care este Viață veșnică, moartea trupului este ca un somn. Adevărata moarte este cea a sufletului: trebuie să ne temem de asta!

Un ultim detaliu: Isus, după ce a înviat copila, le spune părinților să-i dea de mâncare (cf. v. 43). Iată un alt semn foarte concret al apropierii lui Isus de umanitatea noastră. Dar putem să înțelegem asta și într-un sens mai profund și să ne întrebăm: Când copiii noștri sunt în criză și au nevoie de o hrană spirituală, știm să le-o dăm? Și cum putem face asta dacă noi înșine nu ne hrănim din evanghelie?

Iubiți frați și surori, în viață există momente de dezamăgire și de descurajare și există și experiența morții. Să învățăm de la acea femeie, de la acel tată: să mergem la Isus: el ne poate vindeca, ne poate face să renaștem. Isus este speranța noastră!

Apel

Duminica trecută, un atac terorist josnic a fost făcut împotriva comunității ortodoxe grecești în biserica Mar Elias din Damasc. Încredințăm victimele milostivirii lui Dumnezeu și înălțăm rugăciunile noastre pentru răniți și familiile lor. Creștinilor din Orientul Mijlociu le spun: Sunt aproape de voi! Întreaga Biserică este aproape de voi!

Acest eveniment tragic amintește de fragilitatea profundă care încă marchează Siria, după ani de conflict și de instabilitate. Prin urmare, este fundamental ca și comunitatea internațională să nu-și întoarcă privirea de la această țară, ci să continue să-i ofere sprijin prin gesturi de solidaritate și cu o angajare reînnoită pentru pace și reconciliere.

Continuăm să urmărim cu atenție și speranță evoluția situației din Iran, Israel și Palestina. Cuvintele profetului Isaia rezonează mai urgent ca niciodată: „Niciun neam nu va mai ridica sabia împotriva altui neam și nu vor mai învăța războiul” (Is 2,4). Să se asculte acest glas, care vine de la Cel Preaînalt! Să se vindece rănile provocate de acțiunile sângeroase din ultimele zile. Să se respingă orice logică a prepotenței și a răzbunării și să se aleagă cu determinare calea dialogului, a diplomației și a păcii.