Audienţa generală de miercuri

Biserica: 6. Biserica este Mamă (II): învață faptele de milostivire
miercuri, 10 septembrie 2014

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În itinerarul nostru de cateheze despre Biserică ne oprim să analizăm că Biserica este mamă. Data trecută am subliniat cum Biserica ne face să creștem și, cu lumina și puterea Cuvântului lui Dumnezeu, ne indică drumul mântuirii și ne apără de rău. Astăzi aș vrea să subliniez un aspect special al acestei acțiuni educative a mamei noastre Biserici, adică modul cum ea ne învață faptele de milostivire.

Un bun educator insistă pe esențial. Nu se pierde în detalii, ci vrea să transmită ceea ce într-adevăr contează pentru ca fiul sau elevul să găsească sensul și bucuria de a trăi. Este adevărul. Și esențialul, conform Evangheliei, este milostivirea. Esențialul Evangheliei este milostivirea. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său, Dumnezeu s-a făcut om pentru a ne mântui, adică pentru a ne da milostivirea Sa. O spune clar Isus, rezumând învățătura sa pentru discipoli: „Fiți milostivi după cum Tatăl vostru este milostiv” (Lc 6,36). Poate să existe un creștin care să nu fie milostiv? Nu. Creștinul în mod necesar trebuie să fie milostiv, pentru că acesta este centrul Evangheliei. Și, fidelă acestei învățături, Biserica nu poate decât să repete același lucru fiilor săi: „Fiți milostivi”, așa cum este Tatăl și așa cum a fost Isus. Milostivire.

Și atunci Biserica se comportă ca Isus. Nu ține lecții teoretice despre iubire, despre milostivire. Nu răspândește în lume o filozofie, o cale de înțelepciune… Desigur, creștinismul este și toate acestea, dar prin consecință, ca reflexie. Mama Biserica, asemenea lui Isus, învață cu exemplul și cuvintele folosesc pentru alumina semnificația gesturilor ei.

Mama Biserica ne învață să dăm de mâncare și de băut celui căruia îi este foame și sete, să îmbrăcăm pe cel care este gol. Și cum face aceasta? O face cu exemplul atâtor sfinți și sfinte care au făcut așa ceva în mod exemplar; dar o face și cu exemplul atâtor tați și mame, care îi învață pe copiii lor că ceea ce ne prisosește nouă este pentru cel căruia îi lipsește necesarul. Este important să se știe aceasta. În familiile creștine mai simple a fost mereu sacră regula ospitalității: nu lipsește niciodată o farfurie și un pat pentru cel care are nevoie de ele. Odată o mamă îmi povestea – în cealaltă Dieceză – că voia să îi învețe asta pe copiii săi și le spunea să ajute și să dea de mâncare celui căruia îi este foame; avea trei copii. Și într-o zi la prânz – tata era plecat la muncă, era ea cu cei trei copii, mici, de 7, 5, 4 ani mai mult sau mai puțin – bate cineva la ușă: era un domn care cerea de mâncare. Și mama i-a spus: „Așteaptă o clipă”. A intrat și a spus copiilor: „Este un domn acolo care cere de mâncare, ce facem?” „Să îi dăm, mamă, să îi dăm!” Fiecare avea în farfurie o bucată de carne cu cartofi prăjiți. „Foarte bine”, spune mama, „să luăm jumătatea fiecăruia dintre voi și să îi dăm jumătatea de bucată de carne a fiecăruia dintre voi.” „Ah, nu, mamă, așa nu este bine!” „Așa este, tu trebuie să dai dintr-al tău.” Și astfel această mamă i-a învățat pe copiii săi să dea de mâncare din ceea ce este al lui. Acesta este un exemplu frumos care m-a ajutat mult. „Dar nu îmi prisosește nimic…” „Dă dintr-al tău!” Așa ne învață mama Biserica. Și voi, atâtea mame care sunteți aici, știți ce trebuie să faceți pentru a-i învăța pe copiii voștri ca să împartă lucrurile lor cu acela care are nevoie.

Mama Biserica învață să stăm aproape de cel care este bolnav. Câți sfinți și sfinte l-au slujit pe Isus în acest mod! Și câți bărbați și femei simpli, în fiecare zi, pun în practică această faptă de milostivire într-o cameră de spital, sau într-o casă de odihnă, sau în propria casă, asistând o persoană bolnavă.

Mama Biserica învață să stăm aproape de cel care este în închisoare. „Dar, părinte, nu, este periculos acest lucru? Sunt oameni răi.” Dar fiecare dintre noi este capabil… Ascultați bine: fiecare dintre noi este capabil să facă același lucru pe care l-a făcut acel bărbat sau acea femeie care este în închisoare. Toți avem capacitatea de a păcătui și de a face același lucru, de a greși în viață. Nu este mai rău decât tine și decât mine! Milostivirea depășește orice zid, orice barieră, și te face să cauți mereu fața omului, a persoanei. Și milostivirea este cea care schimbă inima și viața, care poate să regenereze o persoană și să îi permită să se insereze în mod nou în societate.

Mama Biserică învață să stăm aproape de cel care este abandonat și moare singur. Este ceea ce a făcut Fericita Tereza pe străzile din Calcutta; este ceea ce au făcut și fac atâția creștini cărora nu le este frică să strângă mâna celui care urmează să părăsească această lume. Și aici, milostivirea dăruiește pacea celui care pleacă și celui care rămâne, făcându-ne să simțim că Dumnezeu este mai mare decât moartea și că rămânând în El chiar și ultima dezlipire este un „la revedere”… A înțeles bine aceasta Fericita Tereza! Îi spuneau: „Maică, este pierdere de timp!” Găsea oameni muribunzi pe stradă, oameni din care începeau să mănânce șoarecii de pe stradă, iar ea îi ducea acasă pentru ca să moară curățiți, liniștiți, mângâiați, în pace. Ea le spunea lor „la revedere”, tuturor acestora… Și atâția bărbați și femei ca ea au făcut aceasta. Și ei îi așteaptă, acolo [arată cerul], la poartă, pentru a le deschide poarta cerului. A ajuta să moară bine oamenii, în pace.

Iubiți frați și surori, astfel este Biserica mamă, învățându-i pe fiii ei faptele de milostivire. Ea a învățat de la Isus această cale, a învățat că acesta este esențialul pentru mântuire. Nu este suficient a iubi pe cei care ne iubesc. Isus spune că așa fac și păgânii. Nu este suficient a face binele celui care ne face bine. Pentru a schimba lumea este nevoie de a face binele celui care nu este în măsură să ne răsplătească, așa cum a făcut Tatăl pentru noi, dăruindu-ni-l pe Isus. Cât am plătit noi pentru răscumpărarea noastră? Nimic, totul gratuit! A face binele fără a aștepta ceva în schimb. Așa a făcut Tatăl cu noi și noi trebuie să facem același lucru. Fă binele și mergi înainte!

Ce frumos este a trăi în Biserică, în Biserica mama noastră care ne învață aceste lucruri învățat de la Isus. Să îi mulțumim Domnului, care ne dă harul de a avea ca mamă Biserica, ea care ne învață calea milostivirii, care este calea vieții. Să îi mulțumim Domnului.