Discursul Papei la semnarea exortaţiei apostolice post-sinodale

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la semnarea exortației apostolice post-sinodale
„Ecclesia in Medio Oriente”
Basilica Sf. Paul, Harissa
vineri, 14 septembrie 2012

Domnule președinte,
Preafericirea voastră,
Venerabili Patriarhi,
Dragi frați Episcopi
și membri ai Consiliului Special
al Sinodului Episcopilor pentru Orientul Mijlociu
Distinși reprezentanți ai diferitelor confesiuni religioase,
ai lumii culturii și ai societății civile,
Dragi frați și surori în Cristos,
Dragi prieteni,

Îi mulțumesc Patriarhului Grigore Laham pentru cuvintele de bun venit, și secretarului general al Sinodului Episcopilor, Arhiepiscopul Nikola Eterovic, pentru introducerea făcută. Saluturile mele calde merg spre Patriarhi, spre toți Episcopii răsăriteni și apuseni adunați în această frumoasă Catedrală a Sf. Paul, și spre toți membrii Consiliului Special al Sinodului Episcopilor pentru Orientul Mijlociu. Sunt recunoscător și pentru prezența delegațiilor ortodoxe, musulmane și druze, precum și a tuturor celor din lumea culturii și din societatea civilă. Salut cu afecțiune preaiubita comunitate greco-melchită, recunoscător pentru primirea făcută. Prezența voastră face și mai solemnă semnarea Exortației apostolice post-sinodale „Ecclesia in Medio Oriente”; dă mărturie că acest document, în timp ce este adresat Bisericii Universale, are o importanță particulară pentru întreg Orientul Mijlociu.

În mod providențial, acest eveniment are loc în sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, o celebrare ce își are originea în Răsărit, în anul 335, în urma sfințirii Bazilicii Învierii construite pe Golgota și peste mormântul Domnului, de către împăratul Constantin cel Mare, pe care voi îl venerați ca sfânt. Peste o lună vom celebra șaptesprezece secole de când Constantin a văzut semnul Chi-Rho (un X și un P suprapuse – n.tr.), strălucind în noaptea simbolică a necredinței sale, însoțit de cuvintele: „În acest semn vei învinge!” Constantin a semnat mai apoi Edictul de la Milano, dând numele său orașului Constantinopol. Cred astfel că Exortația post-sinodală poate fi citită și înțeleasă în lumina sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, în mod particular în lumina semnului Chi-Rho, primele două litere ale cuvântului grecesc pentru Cristos. O astfel de lectură conduce la o înnoită apreciere a identității fiecărei persoane botezate și a Bisericii, și în același timp invită la mărturie în și prin comuniune.

Nu își au oare comuniunea și mărturia creștină temelia în misterul pascal, în răstignirea, moartea și învierea lui Cristos? Nu acolo își găsesc oare împlinirea? Există o legătură inseparabilă între cruce și înviere, pe care creștinii nu o pot uita niciodată. Fără această legătură, înălțarea crucii ar însemna justificarea suferinței și a morții, văzându-le simplist ca soarta noastră inevitabilă. Pentru creștini, înălțarea crucii înseamnă a fi unit în totalitate cu iubirea necondiționată a lui Dumnezeu pentru omenire. Înseamnă a face un act de credință! A înălța crucea, în contextul învierii, înseamnă a dori să experimentezi și să areți totalitatea acestei iubiri. Înseamnă a face un act de iubire! A înălța crucea înseamnă a fi vestitor hotărât al comuniunii fraterne și ecleziale, izvorul mărturiei creștine autentice. Înseamnă a face un act de speranță!

Examinând situația actuală a Bisericii din Orientul Mijlociu, Părinții sinodali au reflectat la bucuriile și străduințele, la temerile și la speranțele discipolilor lui Cristos din aceste ținuturi. În acest fel, întreaga Biserică a putut să asculte strigătul îngrijorător și să vadă fețele disperate ale atâtor bărbați și femei care trec prin grave dificultăți umane și materiale, care trăiesc în mijlocul tensiunilor în frică și nesiguranță, care doresc să îl urmeze pe Cristos – pe Cel care dă sens existenței lor – dar cu toate acestea sunt opriți de la acest lucru. De aceea am dorit ca prima Epistolă a Sf. Petru să slujească drept cadru pentru document. În același timp, Biserica a putut să admire tot ceea ce este frumos și nobil în Bisericile de aici. Cum am putea să nu îi mulțumim lui Dumnezeu în fiecare moment pentru voi toți (cf. 1Tesaloniceni 1,2; prima parte a Exortației post-sinodale), dragi creștini din Orientul Mijlociu! Cum am putea să nu îi aducem laudă pentru curajul și credința voastră? Cum am putea să nu îi mulțumim pentru flacăra iubirii Sale infinite pe care voi continuați să o păstrați aprinsă, în aceste locuri care au fost primele ce l-au primit pe Fiul Său întrupat? Cum am putea să nu îl slăvim și să nu îi mulțumim pentru toate eforturile voastre de zidire a comuniunii ecleziale și fraterne și pentru solidaritatea umană de care dați dovadă cu constanță față de toți fiii lui Dumnezeu?

„Ecclesia in Medio Oriente” face posibil se regândim prezentul pentru a privi spre viitor cu ochii lui Cristos. Prin orientarea ei biblică și pastorală, prin invitația la o mai profundă reflecție spirituală și ecleziologică, prin chemarea la o înnoire liturgică și catehetică și prin invitarea la dialog, exortația indică o cale de redescoperire a ceea ce este esențial: să fim urmașii lui Cristos chiar și în situațiile dificile și uneori dureroase care ne-ar putea ispiti să ignorăm sau să uităm înălțarea crucii. Aici și acum suntem chemați să celebrăm victoria iubirii asupra urii, a iertării asupra răzbunării, a slujirii asupra dominării, a umilinței asupra mândriei, a unității asupra divizării. În lumina sărbătorii de astăzi și în vederea aplicării rodnice a Exortației, vă îndemn pe toți să nu vă temeți, să stați tari în adevăr și în puritatea credinței.

Acesta este limbajul crucii, înălțate și glorioase! Aceasta este „nebunia” crucii: o nebunie capabilă să schimbe suferințele noastre în declarație de iubire față de Dumnezeu și de milostivire față de semenul nostru; o nebunie capabilă să îi transforme pe cei care suferă datorită credinței lor și să îi facă vase de lut gata să fie umplute de darurile divine mai prețioase decât aurul (cf. 2Corinteni 4,7-18). Este mai mult decât un limbaj vizual: este un apel presant la a acționa într-un mod care să ne configureze mai deplin cu Cristos, într-un mod care să ajute diferitele Biserici să reflecte frumusețea primei comunități de credincioși (cf. Fapte 2,41-47; partea a doua a Exortației); într-un mod asemenea celui al împăratului Constantin, care a putut să dea mărturie și să scoată creștinii de sub discriminare, permițându-le să își trăiască deschis și liber credința în Cristos răstignit, mort și înviat pentru mântuirea tuturor.

„Ecclesia in Medio Oriente” oferă unele elemente care ajută la o examinarea personală și colectivă a conștiinței, și la o evaluare obiectivă a angajamentului și a dorinței de sfințenie a fiecăruia dintre discipolii lui Cristos. Exortația arată deschidere spre dialogul interreligios autentic, bazat pe credința în Dumnezeul unic, Creatorul. Caută de asemenea să contribuie la un ecumenism plin de fervoare umană, spirituală și caritabilă, în adevăr și iubire, conform Evangheliei, luându-și energia din porunca Domnului înviat: „Așadar, mergeți, faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-i să țină toate câte v-am poruncit. Și iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii” (Matei 28,19-20).

Exortația ca întreg dorește să îl ajute pe fiecare discipol al Domnului să trăiască pe deplin și să transmită cu credință celorlalți ceea ce el însuși a devenit la Botez: un fiu al luminii, părtaș al însăși luminii lui Dumnezeu, o lampă nou aprinsă în întunericului tulburător al acestei lumi, pentru ca lumina să strălucească în întuneric (cf. Ioan 1,4f și 2Corinteni 4,1-6). Documentul caută să contribuie la purificarea credinței de tot ce o desfigurează, de orice poate să întunece splendoarea luminii lui Cristos. Deoarece comuniunea este adevărată fidelitate față de Cristos, iar mărturia creștină este strălucirea misterului pascal care dă sens deplin crucii, înălțate și glorioase. Ca discipoli ai Lui, „noi îl predicăm pe Cristos cel răstignit […] puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu” (1Corinteni 1,23-24; partea a treia a Exortației).

„Nu te teme, turmă mică” (Luca 12,32) și amintește-ți promisiunea făcută lui Constantin: „În acest semn vei învinge!” Bisericilor din Orientul Mijlociu, nu vă temeți, pentru că Domnul este cu adevărat cu voi, până la sfârșitul veacurilor! Nu vă temeți deoarece Biserica Universală merge alături de voi și vă este aproape uman și spiritual! Cu această speranță și cu acest cuvânt de încurajare, ca să fiți vestitori activi ai credinței prin comuniunea și mărturia voastră, duminică voi încredința Exortația apostolică post-sinodală „Ecclesia in Medio Oriente” venerabililor mei frați Patriarhi, Arhiepiscopi și Episcopi, și tuturor preoților, diaconilor, persoanelor consacrate, seminariștilor și credincioșilor laici. „Curaj” (Ioan 16,33)! Prin mijlocirea Fecioarei Maria, Theotokos, invoc darurile abundente ale lui Dumnezeu asupra voastră, a tuturor, cu deosebită afecțiune! Dumnezeu să ajute toate popoarele din Orientul Mijlociu să trăiască în pace, fraternitate și libertate religioasă! Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!