Pastorala de Crăciun a PS Ioan Şişeştean

Scrisoare pastorală de Sărbătoarea Nașterii Domnului – 2002
PS Ioan Șișeștean, Episcop greco-catolic
al Eparhiei de Maramureș

Ioan Șișeștean,
din mila lui Dumnezeu
și grație Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
Episcop al Maramureșului

„În Betleem, colo jos,
Cerul arde luminos,
Preacurata
Naște astăzi pe Cristos” (Colindă)

Iubiți frați în Cristos,

Crăciunul este cea mai dragă sărbătoare a sufletului creștin, când inimile noastre respiră în același timp cu Cerul, trăind aici pe pământ bucuria universală a mântuirii. Întreaga Biserică dă glas condacului sărbătorii: „Fecioara, azi, pe cel mai presus de ființă îl naște, și pământul, peșteră Celui – Neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii preamăresc, și magii cu steaua călătoresc: că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci”.

Bucuria coborâtă din Cer în inimile noastre ne luminează adâncurile ființei, spre a descoperi în noi înșine acel colț de rai, rămas neîntinat, din zilele copilăriei, când în noaptea luminoasă de Crăciun, toți cântam cu îngerii, călătoream cu magii și ne închinam cu păstorii din Betleem, la altarul bisericii din satul natal.

Iubiți frați în Cristos,

Să călătorim și acum, în al doilea an al mileniului trei, cu gândul spre Betleem. Acolo, vom vedea o peșteră întunecoasă; Îl vom vedea pe Pruncul Isus învăluit în raza unei stele; El este lumina cea adevărată, care va lumina destinul omului și soarta universului. Acolo, îl vom vedea pe Sfântul Iosif preocupat de grija momentului; el este model de adorație și adâncă contemplație. Acolo lângă Nou-Născutul, este Maria, Fecioara Preacurată, care cu drag Îl cuprinde în brațe pe dumnezeiescul Fiu, și Îl mângâie duios; dar cu ochii… cu ochii, Maria privește spre lume!

Ce înseamnă această privire? Împreună cu întregul Magisteriu al Bisericii, credem că, dacă la Bunavestire, Maria, ca reprezentantă a omenirii post-adamice, a acceptat planul de mântuire devenind „co-răscumpărătoare”, acum, la Betleem, cea „plină de har” trăiește misterul maternității și al Întrupării divine în acest mod unic, cum numai Născătoarea de Dumnezeu putea să-l trăiască: privirea ochilor săi este îndreptată spre noi, pentru că în inima Ei meditează misterul mântuirii noastre! Consimțind la Întrupare, Maria a devenit Mama lui Dumnezeu, dar și a tuturor oamenilor, căci Preacurata Fecioară, ca floare a umanității, ne reprezintă pe toți în fața lui Dumnezeu.

Iubiți frați în Cristos,

La Crăciun, Creatorul și Stăpânul Cerului și al pământului se face Prunc plăpând pentru a-l răscumpăra pe om, pentru a-i dărui demnitatea de fiu. În această dumnezeiască lucrare de mântuire a omului, un rol important îl are Aceea pe care Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea o numește: „Femeia speranței…Fecioara ce strălucește ca model pentru toți cei care se încred din toată inima în promisiunile lui Dumnezeu” (Tertio Millennio Adveniente, 48). Ea este Mama lui Dumnezeu și mama noastră, Regina Îngerilor și Împărăteasa universului.

Întru cinstirea Preacuratei Fecioare Maria, Biserica rostește o cunună de rugăciuni, împreunându-le cu meditarea celor mai însemnate mistere ale mântuirii noastre. Această cunună de rugăciuni se numește ROZAR, tocmai pentru că este ca o cunună de roze cerești, oferită Mamei noastre din ceruri.

Creștinii practicanți ai Rozarului, din toată lumea, știu, au trăit bucuriile acestei rugăciuni, ajutorul primit în necazuri trupești și sufletești, darurile revărsate de Regina Rozarului asupra familiilor și comunităților. Milioane de suflete datorează devoțiunii Rozarului mântuirea lor. Pentru că rugăciunea Rozarului este foarte ușoară pentru toți – oricine o poate învăța ușor, chiar și cel mai neștiutor om; de aceea, ea este cartea de rugăciuni a aceluia ce nu poate să citească, dar și a celui mai învățat om; de aceea, savanți ai lumii nu se rușinează să o rostească, alături de bătrânii și pruncii din popor. Rozarul se potrivește tuturor oamenilor: episcopi, miniștri, medici, avocați, profesori, comercianți, meseriași sau lucrători ai pământului. Rozarul este rugăciunea bună la toate și este potrivită în orice loc: acasă, în călătorie, în biserică sau în timp de odihnă, în vreme de sănătate, ca și în boală, dar mai cu seamă în ceasul morții.

Iubiți frați în Cristos,

Cardinalul polonez Wojtyla, actualul papă, a mărturisit că lui, încă din copilărie, nu i s-a dezlipit Rozarul din mâini. Acum, la intrarea în al 25-lea an de pontificat, Papa Ioan Paul al II-lea, prin scrisoarea apostolică intitulată „Rozarul Fecioarei Maria”, a proclamat oficial ca „An al Rozarului” perioada din octombrie 2002, până în octombrie 2003, recomandând rugăciunea Rozarului pentru cele mai diverse intenții de bine, dar cu accent pe pacea în lume și consolidarea familiei, preocupări predilecte ale Sfântului Părinte.

Iubiți frați în Cristos,

La Crăciunul din anul 2002, cu părintească dragoste vă îndemn pe toți, fiii iubirii Fiului lui Dumnezeu, să credeți cu tărie în rodnicia rugăciunilor și a jertfelor creștinilor strânși în jurul lui Isus, și ocrotiți sub mantia Preacuratei Fecioare. Creștini greco-catolici din Eparhia de Maramureș, voi, toți, o aveți de patroană, voi, toți, sunteți sub protecția Maicii Domnului! Cu sfântă încredere și profundă venerație, ridicați-vă privirea la steaua Betleemului și uitați-vă în ochii Preacuratei: spuneți-I pe nume – „Mamă Sfântă”; mulțumiți-I că L-a adus în lume pe Sfântul Prunc Isus Cristos; mulțumiți-I pentru toate binefacerile ce le coboară în sufletele voastre, în casele voastre, în familiile voastre. Și cereți-I Mamei Pruncului divin să coboare dar de pace, de iertare, de armonie și de sfințenie peste sufletele bolnave de ateism și vlăguite de nedreptate. Să înmulțească numărul creștinilor practicanți ai Rozarului și ai celorlaltor sfinte devoțiuni. Să sporească marea familie a copiilor lui Dumnezeu, a fericiților făcători de pace! Propuneți-vă, la acest sfânt Crăciun, să acceptați în sufletul vostru pacea pe care vi-o propune Dumnezeu, acceptați voința Lui! Așa veți avea parte de bucuria Cerului deschis deasupra ieslei Betleemului.

„În Betleem, colo jos
Cerul arde luminos,
Preacurata
Naște astăzi pe Cristos”.

Nașterea lui Cristos, să ne fie de folos!

Crăciun fericit, vă dorește tuturor

Episcopul vostru
+ Ioan

Pastorală de Crăciun, dată în reședința noastră din Baia Mare, în al nouălea an al Episcopatului Nostru

Autor: PS Ioan Șișeștean
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 16.12.2002
Publicarea pe acest sit: 16.12.2002
Etichete: ,

Comentariile sunt închise.