Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului

A XI-a Zi Mondială a Bolnavului
Mesajul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea
cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului
11 februarie 2003

1. „Noi am văzut și mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul, Mântuitor al lumii… Noi am cunoscut și am crezut iubirea pe care Dumnezeu o are către noi” (1 Ioan 4,14.16).

Aceste cuvinte ale apostolului Ioan sintetizează bine și scopul pastorației în domeniul sănătății, prin care Biserica, recunoscând prezența Domnului în frații care sunt în suferință, se angajează să le aducă vestea fericită a Evangheliei și să ofere fiecăruia semne credibile de iubire.

În acest context se integrează a XI-a Zi Mondială a Bolnavului, care va avea loc la 11 februarie 2003 la Washington D.C., în Statele Unite, în Bazilica Neprihănitei Zămisliri, sanctuar național. Locul și ziua alese îi invită pe credincioși să își îndrepte privirea spre Maica Domnului. Încredințându-se ei, Biserica se simte îndemnată la o reînnoită mărturie de iubire, pentru a fi icoana vie a lui Cristos, Bunul Samaritean, în multele situații de suferință fizică și morală din lumea de astăzi.

Întrebările urgente asupra suferinței și morții, prezente în mod dramatic în inima omului în ciuda încercărilor continue ale unei mentalități secularizate de a le îndepărta sau de a le ignora, așteaptă răspunsuri valide. Îndeosebi în prezența tragicelor experiențe umane, creștinul este chemat să mărturisească adevărul mângâietor al lui Cristos înviat, care ia asupra sa rănile și răutățile omenirii, inclusiv moartea, și le transformă în ocazii de har și de viață. Această veste și această mărturie trebuie să fie transmise tuturor, în fiecare colț al lumii.

2. Fie ca prin celebrarea apropiatei Zile Mondiale a Bolnavului, Evanghelia vieții și a iubirii să poată răsuna cu putere îndeosebi în America, unde trăiesc mai mult de jumătate dintre catolici. Pe continentul american, ca și în alte părți ale lumii, „astăzi pare să se profileze un model de societate în care domină cei puternici, marginalizându-i și chiar eliminându-i pe cei slabi: mă gândesc aici la copiii nenăscuți, victime lipsite de apărare ale avortului; la bătrânii și la bolnavii incurabili, uneori supuși eutanasierii; și la multe alte ființe umane marginalizate de consumism și de materialism. Nu pot să uit recurgerea ne-necesară la pedeapsa cu moartea… Un asemenea model de societate este impregnat de cultura morții, și de aceea este în contrast cu mesajul evanghelic” (Exortația apostolică Ecclesia in America, 63). În fața unei astfel de realități îngrijorătoare, cum să nu așezăm printre prioritățile pastorale apărarea culturii vieții? Este îndatorirea urgentă a catolicilor, care lucrează în domeniu medico-sanitar, să facă tot posibilul pentru a apăra viața atunci când este mai mult în pericol, acționând cu o conștiință formată drept după doctrina Bisericii.

La acest scop nobil contribuie deja în mod încurajator numeroasele Centre de Sănătate, prin care Biserica Catolică oferă o mărturie autentică de credință, de iubire și de speranță. Până acum acestea au putut conta pe un număr semnificativ de călugări și călugărițe pentru a garanta un serviciu profesional și pastoral calificat. Doresc ca o reînnoită înflorire vocațională să poată permite Institutelor religioase să continue în această meritorie operă și chiar să o intensifice prin aportul atâtor voluntari laici, spre binele omenirii suferinde de pe continentul american.

3. Acest privilegiat sector de apostolat privește toate Bisericile particulare. Trebuie, așadar, ca fiecare Conferință Episcopală să se angajeze, și prin organisme potrivite, să promoveze, să orienteze și să coordoneze Pastorația în domeniul sănătății, pentru a suscita în sânul Poporului lui Dumnezeu atenția și disponibilitatea față de lumea variată a suferinței.

Pentru ca această mărturie de iubire să fie din ce în ce mai credibilă, operatorii din pastorația din domeniul sănătății trebuie să acționeze în deplină comuniune între ei și cu Păstorii lor. Acest lucru este deosebit de urgent în spitalele catolice, chemate să reflecte tot mai bine în organizarea lor, valorile evanghelice, răspunzând la nevoile moderne, după cum amintesc cu insistență directivele sociale și morale ale Magisteriului. Acest lucru cere o acțiune unitară între spitalele catolice, care să implice toate sectoarele, inclusiv cel economico-organizativ.

Spitalele catolice să fie centre de viață și de speranță, unde să sporească, odată cu capelele, și comitetele etice, formarea personalului sanitar laic, umanizarea tratamentelor bolnavilor, atenția față de familiile lor și o deosebită sensibilitate față de cei săraci și marginalizați. Munca profesională să se concretizeze într-o autentică mărturie de iubire, ținând cont că viața este un dar de la Dumnezeu, iar omul este doar administratorul și garantul acestui dar.

4. Acest adevăr trebuie repetat mereu în fața progresului științei și tehnicii medicale, al căror scop este îngrijirea și îmbunătățirea calității umane a existenței. Conceptul fundamental rămâne într-adevăr acela că viața trebuie protejată și apărată încă de la conceperea ei până la sfârșitul său natural.

Așa cum am amintit în Scrisoarea Apostolică Novo millennio ineunte: „Slujirea față de om ne impune să strigăm, la timp sau nu la timp, că toți cei care se folosesc de noile potențialități ale științei, mai ales din domeniul biotehnologiei, nu vor putea niciodată să ignore exigențele fundamentale ale eticii, chiar dacă ar apela la o discutabilă solidaritate, care sfârșește prin a face discriminări între viață și viață, în dispreț față de demnitatea proprie fiecărei ființe umane” (n. 51).

Biserica, deschisă față de adevăratul progres științific și tehnologic, apreciază efortul și sacrificiul acelora care, cu dăruire și profesionalism, contribuie la ridicarea calității serviciului însuși oferit bolnavilor, în respect față de demnitatea lor inviolabilă. Fiecare acțiune terapeutică, fiecare experiment, fiecare transplant trebuie să țină cont de acest adevăr fundamental.

Așadar, nu este licită niciodată uciderea unei ființe umane pentru a vindeca pe alta. Și dacă în faza ultimă a vieții pot fi încurajate tratamentele paleative, evitând insistența terapeutică, nu va fi niciodată licită vreo acțiune sau omisiune care prin natura sa și în intențiile celui care acționează are scopul de a produce moartea.

5. Dorința mea vie este ca cea de-a XI-a Zi Mondială a Bolnavului să trezească în Diecezele și comunitățile parohiale o reînnoită angajare pentru pastorația în domeniul sănătății. O atenție adecvată trebuie acordată bolnavilor care rămân în locuințele proprii, dat fiind că perioada de internare în spital se reduce tot mai mult și adesea bolnavii sunt încredințați rudelor lor.

În țările unde lipsesc centrele de tratament potrivite, și bolnavii terminali sunt lăsați în locuințele lor. Parohii și toți operatorii pastorali să fie atenți și să se îngrijească să nu le lipsească mângâietoarea prezență a Domnului prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin Sacramente.

În programul de formare a preoților, călugărilor și călugărițelor, să fie rezervat un spațiu adecvat pastoralei în domeniul sănătății, deoarece în îngrijirea bolnavilor, mai mult decât oriunde, devine credibilă iubirea și se dă mărturie despre speranța în înviere.

6. Iubiți capelani, călugări și călugărițe, medici, infirmieri și infirmiere, farmaciști, personal tehnic și administrativ, asistenți sociali și voluntari, Ziua Mondială a Bolnavului vă oferă ocazia potrivită să vă angajați pentru a fi discipoli tot mai generoși ai lui Cristos Bunul Samaritean. Conștienți de identitatea voastră, descoperiți în cei bolnavi Chipul Domnului suferind și glorios. Fiți gata să oferiți asistență și speranță mai ales persoanelor lovite de boli noi, precum SIDA, sau de boli încă prezente precum tuberculoza, malaria, lepra.

Vouă, iubiți frați și surori care suferiți în trup sau în spirit, vă doresc din inimă să știți să îl recunoașteți și să îl primiți pe Domnul care vă cheamă să fiți martori ai Evangheliei suferinței, privind cu încredere și iubire Chipul lui Cristos răstignit (cfr. Novo millennio ineunte, 16), și unind suferințele voastre cu ale lui.

Vă încredințez pe toți Fecioarei Neprihănitei, Sfânta Fecioară de Guadalupe, Patroana Americii și Vindecarea bolnavilor. Ea să asculte rugăciunea care se înalță din lumea suferinței, să șteargă lacrimile celor îndurerați, să fie alături de cei care trăiesc în singurătate boala și, prin mijlocirea ei maternă, să îi ajute pe credincioșii care lucrează în domeniul sănătății să devină martori credibili ai iubirii lui Cristos.

Fiecăruia dintre voi Binecuvântarea mea plină de iubire!

Din Vatican, 2 februarie 2003