Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului

Mesajul Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
pentru a XVIII-a Zi Mondială a Tineretului
4 aprilie 2004

„Vrem să-l vedem pe Isus„ (In 12,21)

Iubiți tineri!

1. Anul 2004 constituie ultima etapă înainte de marea întâlnire de la Köln, unde se va celebra în 2005 Cea de-a XX-a Zi Mondială a Tineretului. Vă invit, așadar, să intensificați drumul vostru de pregătire spirituală, aprofundând tema pe care am ales-o pentru această a XIX-a Zi Mondială: „Vrem să-l vedem pe Isus” (In 12,21).

Este cererea pe care unii „greci” le-au adresat-o într-o zi apostolilor. Doreau să știe cine era Isus. Nu era vorba doar de o simplă apropiere pentru a ști cum arăta omul Isus. Împinși de o mare curiozitate și de presentimentul că ar fi putut afla răspuns la întrebările lor fundamentale, doreau să știe cine era el cu adevărat și de unde venea.

2. Dragi tineri, vă invit și pe voi să îi imitați pe acei „greci” care i s-au adresat lui Filip, împinși de dorința de a-l „vedea pe Isus”. Căutarea voastră să nu fie motivată doar de o curiozitate intelectuală, care este oricum o valoare, ci să fie stimulată mai ales de o exigență interioară de a afla răspuns la întrebarea asupra sensului vieții voastre. Asemenea tânărului bogat din evanghelie, căutați-l și voi pe Isus pentru a-i pune întrebarea: „Ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” (Mc 10,17). Evanghelistul Marcu precizează că Isus l-a privit și l-a îndrăgit. Gândiți-vă și la celălalt episod în care Isus îi spune lui Natanael: „Mai înainte de a te fi chemat Filip, te-am văzut stând sub smochin”, scoțând din inima acelui israelit în care nu era falsitate (cf. In 1,47) o frumoasă mărturie de credință: „Rabbi, tu ești Fiul lui Dumnezeu!” (In 1,49). Acela care se apropie de Isus cu inima liberă de prejudecăți poate să ajungă cu destulă ușurință la credință, deoarece Isus însuși este acela care l-a văzut deja și l-a iubit mai întâi. Aspectul cel mai sublim al demnității omului constă tocmai în vocația sa de a comunica cu Dumnezeu în acest profund schimb de priviri care transformă viața. Pentru a-l vedea pe Isus, este necesar înainte de toate să ne lăsăm priviți de el!

Dorința de a-l vedea pe Dumnezeu sălășluiește în inima fiecărui bărbat și a fiecărei femei. Dragi tineri, lăsați-vă priviți în ochi de Isus, ca să sporească în voi dorința de a vedea lumina, de a gusta splendoarea adevărului. Fie că suntem sau nu conștienți, Dumnezeu ne-a creat pentru că ne iubește și pentru a-l iubi la rândul nostru. Iată motivul nostalgiei de nestăvilit după Dumnezeu pe care omul o poartă în inimă: „Fața ta, Doamne, o caut. Nu-ți ascunde fața de la mine” (Ps 27,8). Această față – o știm – Dumnezeu ne-a făcut-o cunoscută în Isus Cristos.

3. Doriți și voi, iubiți tineri, să contemplați frumusețea acestei fețe? Iată întrebarea pe care v-o adresez în această Zi Mondială a Tineretului din anul 2004. Nu vă grăbiți să răspundeți. Înainte de toate, faceți liniște înlăuntrul vostru. Lăsați să se nască din adâncul inimii această dorință fierbinte de a-l vedea pe Dumnezeu, o dorință uneori sufocată de zgomotele lumii și de seducțiile plăcerilor. Lăsați să se nască această dorință și veți trăi experiența minunată a întâlnirii cu Isus. Creștinismul nu este doar o doctrină; este o întâlnire în credință cu Dumnezeu care s-a făcut prezent în istoria noastră prin întruparea lui Isus.

Căutați prin orice mijloace să faceți posibilă această întâlnire, privind spre Isus care vă caută cu pasiune. Căutați-l cu ochii trupului în evenimentele vieții și în chipul celorlalți; dar căutați-l și cu ochii sufletului prin rugăciune și prin meditarea cuvântului lui Dumnezeu, deoarece „contemplarea chipului lui Cristos nu poate decât să ne sugereze, referitor la el, ceea ce spune Sfânta Scriptură” (Novo millennio ineunte, 17).

4. A-l vedea pe Isus, a contempla chipul său este o dorință de nestăvilit, dar o dorință pe care omul ajunge totuși și să o deformeze. Este ceea ce se întâmplă prin păcat, a cărui esență constă tocmai în a îndepărta privirea de la Creator pentru a o îndrepta spre creatură.

Acei „greci” care căutau adevărul nu s-ar fi putut apropia de Cristos dacă dorința lor, însuflețită de un act liber și voluntar, nu ar fi fost concretizată într-o decizie clară: „Vrem să-l vedem pe Isus”. A fi cu adevărat liberi înseamnă a avea forța de a-l alege pe acela pentru care am fost creați și a accepta supremația lui în viața noastră. Acest lucru îl percepeți în adâncul inimii voastre: toate bunurile pământului, toate succesele profesionale, însăși iubirea umană pe care o visați, nu vor putea satisface niciodată pe deplin așteptările voastre cele mai intime și mai profunde. Numai întâlnirea cu Isus va putea da sens deplin vieții voastre: „Ne-ai făcut pentru tine, Doamne, și neliniștită e inima noastră până ce se va odihni în tine”, a scris sfântul Augustin (Confesiuni, I, 1). Nu lăsați să vă fie distrasă atenția în această căutare. Perseverați în ea, pentru că este în joc deplina voastră realizare și bucuria voastră.

5. Dragi prieteni, dacă veți învăța să îl descoperiți pe Isus în Euharistie, veți ști să îl descoperiți și în frații și în surorile voastre, în special în cei mai săraci. Euharistia primită cu iubire și adorată cu fervoare devine școală a libertății și carității pentru a împlini porunca iubirii. Isus ne vorbește prin limbajul minunat al dăruirii de sine și al iubirii până la sacrificiul propriei vieți. Este un discurs ușor? Nu, voi o știți! Uitarea de sine nu este ușoară; ea îndepărtează de iubirea posesivă și narcisistă pentru a-l deschide pe om spre bucuria iubirii care se dăruiește. Această școală euharistică a libertății și a carității ne învață să depășim emoțiile superficiale pentru a ne înrădăcina puternic în ceea ce este adevărat și bun; ne eliberează de tendința de a ne apleca asupra noastră pentru a ne dispune să ne deschidem spre ceilalți; ne învață să trecem de la o iubire afectivă la o iubire efectivă. Pentru că a iubi nu este doar un sentiment; este un act de voință care constă în a prefera în mod constant, cu adevărat, binele altuia: „Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi” (In 15,13).

Cu o astfel de libertate interioară și cu o astfel de iubire arzătoare ne învață Isus cum să îl întâlnim în ceilalți, în primul rând în chipul desfigurat al celui sărac. Fericitei Tereza de Calcutta îi plăcea să împartă „cartea ei de vizită” pe care scria: „Rodul tăcerii este rugăciunea; rodul rugăciunii este credința, rodul credinței este iubirea, rodul iubirii este slujirea, rodul slujirii este pacea”. Iată itinerarul întâlnirii cu Isus. Mergeți în întâmpinarea tuturor suferințelor umane cu elanul generozității voastre și cu iubirea pe care Dumnezeu o insuflă în inimile voastre prin Duhul Sfânt: „Adevăr vă spun: tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi-ați făcut” (Mt 25, 40). Lumea are nevoie urgentă de marele semn profetic al iubirii fraterne! Într-adevăr, nu este suficient „a vorbi” despre Isus; este nevoie și a-l face într-un fel „văzut” prin mărturia elocventă a propriei vieți (cf. Novo millennio ineunte, 16).

Și nu uitați să îl căutați pe Cristos și să recunoașteți prezența lui în Biserică. Ea este ca o prelungire a acțiunii sale salvifice în timp și spațiu. În ea și prin ea Isus continuă să se facă astăzi văzut și întâlnit de oameni. În parohiile voastre, în mișcările și comunitățile voastre, fiți primitori unii față de alții pentru a face să crească mereu comuniunea dintre voi. Acesta este semnul vizibil al prezenței lui Cristos în Biserică, în ciuda diafragmei opace interpuse adesea de păcatul oamenilor.

6. Să nu fiți surprinși apoi dacă în drumul vostru întâlniți crucea. Oare nu le-a spus Isus discipolilor săi că bobul de grâu trebuie să cadă în pământ și să moară pentru a aduce mult rod (cf In 12,23-26)? Arăta astfel că viața sa dăruită până la moarte va fi rodnică. Voi știți: după învierea lui Cristos, moartea nu va mai avea niciodată ultimul cuvânt. Iubirea este mai puternică decât moartea. Dacă Isus a acceptat să moară pe cruce, făcând din ea izvor de viață și semn al iubirii, nu a făcut aceasta nici din slăbiciune, și nici de dragul suferinței. A făcut-o pentru a ne dobândi mântuirea și pentru a ne face încă de pe acum părtași la viața sa divină.

Acesta este adevărul pe care am dorit să îl amintesc tinerilor din lume încredințându-le o mare cruce de lemn la sfârșitul Anului Sfânt al Răscumpărării, în 1984. De atunci, ea a parcurs diverse țări, în pregătirea zilelor voastre mondiale. Sute de mii de tineri s-au rugat în jurul acelei cruci. Așezând la picioarele ei poverile care îi apăsau, au descoperit că sunt iubiți de Dumnezeu și mulți dintre ei au aflat și forța de a-și schimba viața.

În acest an, în a XX-a aniversare a acelui eveniment, crucea va fi primită în mod solemn la Berlin, de unde, peregrinând prin întreaga Germanie, va ajunge anul viitor la Köln. Doresc să vă repet astăzi cuvintele pe care le-am rostit atunci: „Dragi tineri,… vă încredințez crucea lui Cristos! Purtați-o în lume ca semn al iubirii Domnului Isus pentru omenire și vestiți tuturor că nu există mântuire și răscumpărare decât în Cristos mort și înviat”.

7. Contemporanii voștri așteaptă de la voi să fiți mărturisitori ai aceluia pe care l-ați întâlnit și care vă face să trăiți. În realitatea vieții de zi cu zi, deveniți martori curajoși ai iubirii care este mai puternică decât moartea. Vă revine vouă să acceptați această provocare! Puneți-vă talentele și elanul tineresc în slujba anunțării veștii bune. Fiți prieteni entuziaști ai lui Isus care îl prezintă pe Domnul celor care doresc să îl vadă, mai ales celor care sunt mai departe de el. Filip și Andrei i-au condus pe acei „greci” la Isus: Dumnezeu se servește de prietenia umană pentru a călăuzi inimile la izvorul iubirii divine. Simțiți-vă responsabili de evanghelizarea prietenilor voștri și a tuturor celor de vârsta voastră.

Preasfânta Fecioară Maria, care în timpul întregii sale vieți s-a dedicat cu ardoare contemplării chipului lui Cristos, să vă păstreze neîncetat sub privirea Fiului său (cf. Rosarium Virginis Mariae, 10) și să vă sprijine în pregătirea Zilei Mondiale de la Köln, spre care vă invit să priviți încă de pe acum cu entuziasm responsabil și activ. Fecioara din Nazaret, ca mamă atentă și răbdătoare, va modela în voi o inimă contemplativă și vă va învăța să vă ațintiți privirea asupra lui Isus pentru ca, în această lume care trece, voi să fiți profeți ai lumii fără de moarte.

Vă împart cu afecțiune o binecuvântare specială, care să vă însoțească pe drumul vostru.

Vatican, 22 februarie 2004

Papa Ioan Paul al II-lea