Predica Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea
la beatificarea a patru Slujitori ai lui Dumnezeu
21 martie 2004, Piața San Pietro
1. „Dacă este cineva în Cristos, este făptură nouă” (2 Cor 5,17).
Putem rezuma cu aceste cuvinte ale apostolului Paul mesajul liturgiei de beatificare de astăzi, care se integrează bine, la jumătatea itinerarului Postului Mare, în Duminica numită „Laetare„.
A doua lectură și evanghelia alcătuiesc un fel de imn pe două voci, spre lauda iubirii lui Dumnezeu, Părinte milostiv (Lc 15,11-32), care ne-a reîmpăcat în Cristos (2 Cor 5,17-21). Un imn care devine un apel din inimă: „Împăcați-vă cu Dumnezeu” (2 Cor 5,20).
Această invitație se bazează pe certitudinea că Domnul ne iubește. El i-a iubit pe israeliți făcându-i să intre în țara Canaanului, după lungul drum al Exodului, așa cum am ascultat în prima lectură, plină de o nostalgie chinuitoare. Paștele pe care ei l-au celebrat „seara, în șesul Ierihonului” (Ios 5,10) și primele luni pe care le-au petrecut în țara făgăduinței devin pentru noi un simbol elocvent al fidelității divine, care dăruiește pacea sa poporului ales, după trista experiență a robiei.
2. Martori deosebiți ai Providenței divine pline de iubire, care însoțește drumul omenirii, sunt cei patru noi fericiți pe care Biserica îi așează astăzi în fața noastră: Luigi Talamoni, Matilde a Preasfintei Inimi Télles Robles, Piedad de la Cruz Ortíz Real și Maria Candida a Euharistiei.
Bazându-se pe o încredere de neînfrânt în Tatăl ceresc, au înfruntat ostenelile și încercările pelerinajului pământesc. Sprijinul și mângâierea lor în situațiile dificile ale vieții a fost mereu Cristos. Astfel au experimentat în ei înșiși cât este de adevărat că a trăi în El înseamnă a deveni „făpturi noi” (cf 2 Cor 5,17).
3. O reflectare fidelă a milostivirii lui Dumnezeu a fost preotul Luigi Talamoni. Cel mai ilustru dintre elevii săi la Seminarul liceal din Monza, Achille Ratti, devenit apoi Papa Pius al XI-lea, „pentru sfințenia vieții, lumina înțelepciunii, măreția inimii, cunoașterea învățăturii Bisericii, zelul apostolatului, meritele civile” l-a definit „cinstea orașului Monza, comoară a clerului ambrozian, călăuză și părinte a nenumărate suflete”. Noul fericit a fost zelos în ministerul confesionalului și în slujirea celor săraci, a celor închiși și mai ales a bolnavilor. Ce exemplu strălucit este el pentru toți! Îi îndemn să privească spre el mai ales pe preoți și Congregația Surorilor Milostive.
4. „Dacă este cineva în Cristos, este făptură nouă” (2 Cor 5,17). Cuvintele Sfântului Paul se pot aplica perfect Maicii Matilde Téllez Robles. Îndrăgostită de Cristos, s-a abandonat în El ca o adevărată discipolă care întruchipează această noutate. Această femeie neobosită și religioasă s-a consacrat, printr-o intensă viață de rugăciune, transformării societății din timpul ei prin primirea copilelor orfane, îngrijirea bolnavilor la domiciliu, promovarea femeilor muncitoare și colaborarea în activitățile ecleziale.
Având o devoțiune profundă față de Euharistie, contemplarea lui Isus din Sacramentul altarului a făcut-o să dorească să fie asemenea pâinii care se frânge și se împarte tuturor. Acest lucru le-a învățat și pe călugărițele sale, Fiicele Mariei Maica Bisericii. Mărturia ei luminoasă este o chemare la a trăi în adorarea lui Dumnezeu și în slujirea fraților, două fundamente pentru angajamentul creștin.
5. Maica Piedad de la Cruz Ortíz, născută la Bocairente și fondatoare a Salezienelor Preasfintei Inimi din Alcantarilla (Murcia), este un exemplu minunat al reîmpăcării pe care ne-o propune Sfântul Paul în a doua lectură: „Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu Sine însuși” (2 Cor 5,19). Dumnezeu cere însă colaborarea oamenilor pentru a duce la capăt opera sa de reconciliere (cf v. 19-20). Maica Piedad a reunit diferite tinere doritoare să arate celor umili și săraci iubirea plină de grijă a Tatălui manifestată în Inima lui Isus, dând astfel viață unei noi familii religioase. Model de virtuți creștine și religioase, îndrăgostită de Cristos, de Fecioara Maria și de săraci, ne lasă exemplul austerității, al rugăciunii și al iubirii față de toți cei nevoiași.
6. „Făptură nouă” a devenit și Maria Barba, care și-a oferit întreaga viață lui Dumnezeu în Carmel, unde a primit numele de Maria Candida a Euharistiei. A fost o adevărată mistică a Euharistiei; a făcut din ea centrul unificator al întregii sale existențe, urmând tradiția carmelitană, în particular exemplul Sfintei Tereza a lui Isus și al Sfântului Ioan al Crucii.
S-a îndrăgostit într-atât de Isus euharistic încât a simțit o dorință constantă și arzătoare de a fi o apostolă neobosită a Euharistiei. Sunt sigur că din Cer fericita Maria Candida continuă să ajute Biserica, ca să crească în uimire și în iubirea față de cel mai mare Mister al credinței noastre.
7. „Laetare, Ierusalem – Bucură-te, Ierusalime” (Antifonă la intrare).
Invitația la bucurie, care caracterizează liturgia de astăzi, se amplifică prin darul fericiților Luigi Talamoni, Matilde a Preasfintei Inimi Télles Robles, Piedad de la Cruz Ortíz Real și Maria Candida a Euharistiei. Ei ne fac să gustăm, pe când suntem încă pelerini pe pământ, bucuria Paradisului, și sunt pentru fiecare credincios martori ai unei speranțe pline de mângâiere.