Audienţa generală de miercuri

Semnificația Paștelui
miercuri, 11 aprilie 2007

Dragi frați și surori,

Ne regăsim astăzi, după celebrările solemne ale Paștelui, pentru obișnuita întâlnire de miercurea, și dorința mea este, înainte de toate, de a reînnoi față de fiecare dintre voi cele mai calde urări. Vă mulțumesc pentru prezența voastră atât de numeroasă și îi mulțumesc Domnului pentru frumosul soare pe care ni-l dă astăzi. În Vigilia pascală a răsunat această veste: „Domnul a înviat cu adevărat, aleluia!”. Acum este el însuși cel care ne vorbește: „Nu voi muri – proclamă – voi rămâne viu”. Păcătoșilor le spune: „Primiți iertarea păcatelor. Eu sunt, de fapt, iertarea voastră”. Și tuturor le repetă: „Eu sunt Paștele mântuirii, Mielul jertfit pentru voi, eu sunt răscumpărarea voastră, eu sunt viața voastră, eu sunt învierea voastră, eu sunt lumina voastră, eu sunt mântuirea voastră, eu sunt regele vostru. Eu vi-l voi arăta pe Tatăl”. Astfel se exprimă un scriitor din secolul al II-lea, Meliton de Sardes, interpretând cu realism cuvintele și gândul Celui Înviat (Despre Paști 102-103).

În aceste zile, liturgia amintește diferite întâlniri pe care Isus le-a avut după învierea sa: cu Maria Magdalena și celelalte femei venite la mormânt dis-de-dimineață, după ziua sabatului; cu Apostolii reuniți neîncrezători în Cenacol; cu Toma și ceilalți ucenici. Aceste diferite apariții ale sale reprezintă și pentru noi o invitație de a aprofunda mesajul fundamental al Paștelui; ne stimulează să parcurgem din nou itinerarul spiritual al celor care l-au întâlnit pe Cristos și l-au recunoscut în acele prime zile după evenimentele pascale. Evanghelistul Ioan povestește că Petru și el însuși, auzind vestea dată de Maria Magdalena, au alergat, aproape întrecându-se, spre mormânt (cfr In 20,3ss). Părinții Bisericii au văzut în această grabă a lor spre mormântul gol un îndemn la acea competiție care singura este legitimă între credincioși: întrecerea în căutarea lui Cristos. Și ce să mai spunem despre Maria Magdalena? Plângând rămâne lângă mormântul gol având o singură dorință: să știe unde l-au dus pe Învățătorul ei. Îl regăsește și îl recunoaște când este strigată de el pe nume (cfr In 20,11-18). Și noi, dacă îl căutăm pe Domnul cu un suflet simplu și sincer, îl vom întâlni, ba mai mult, va fi el însuși cel care ne va veni în întâmpinare; se va face cunoscut, ne va chema pe nume, adică ne va face să intrăm în intimitatea iubirii sale.

Chiar astăzi, în miercurea din Octava Paștelui, liturgia ne invită să medităm asupra unei alte întâlniri deosebite a celui Înviat, aceea cu cei doi ucenici care mergeau spre Emaus (cfr Lc 24,13-35). Pe când se întorceau acasă dezamăgiți de moartea Învățătorului, Domnul li se alătură pe drum fără ca ei să-l recunoască. Cuvintele sale, comentând Scripturile despre el, făcură să ardă inimile celor doi care, ajunși la destinație, i-au cerut să rămână cu ei. Când, la sfârșit, el „a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și le-a dat-o” (v. 30), ochii lor s-au deschis. Dar chiar în aceeași clipă Isus s-a făcut nevăzut. L-au recunoscut așadar când el a dispărut. Comentând acest episod evanghelic, sfântul Augustin observă: „Isus frânge pâinea, îl recunosc. Atunci noi să nu mai spunem că nu-l recunoaștem pe Cristos! Dacă credem, îl cunoaștem! Mai mult, dacă credem, îl avem! Îl aveau pe Cristos la masa lor, noi îl avem în sufletul nostru!”. Și încheie: „A-l avea pe Cristos în inimă este mult mai mult decât a-l avea în propria casă: de fapt inima noastră ne este mai intimă decât casa noastră” (Discurs 232,VII,7). Să căutăm cu adevărat să-l purtăm pe Cristos în inimă.

În prologul Faptelor Apostolilor, sfântul Luca spune că Domnul înviat „s-a prezentat (apostolilor) viu, după pătimirea sa, cu multe dovezi, arătându-li-se timp de patruzeci de zile” (1-3). Trebuie să înțelegem bine: când autorul sacru spune că „s-a prezentat viu” nu vrea să spună că Isus s-a reîntors la viața de dinainte, ca și Lazăr. Paștele pe care noi îl celebrăm, observă sfântul Bernard, înseamnă „trecere” și nu „reîntoarcere”, întrucât Isus nu s-a întors la starea precedentă, ci „a traversat o frontieră spre o condiție mai glorioasă”, nouă și definitivă. De aceea, adaugă el, „acum, Cristos a trecut într-adevăr la o viață nouă” (cfr. Discurs despre Paști).

Mariei Magdalena Domnul îi spusese: „Nu mă atinge pentru că nu m-am suit încă la Tatăl” (In 20,17). O expresie care ne surprinde, mai ales dacă o confruntăm cu ceea ce se întâmplă cu neîncrezătorul Toma. Acolo, în Cenacol, însuși Cel Înviat a fost cel care a arătat mâinile și coasta Apostolului pentru ca el să le atingă și din aceasta să dobândească certitudinea că era chiar el (cfr In 20,27). În realitate, cele două episoade nu sunt în contrast; dimpotrivă, unul ajută la înțelegerea celuilalt. Maria Magdalena ar vrea să-l aibă pe Învățătorul său ca mai înainte, considerând crucea drept o amintire dramatică ce trebuie uitată. De acum însă nu mai este posibil un raport cu Cel Înviat care să fie pur și simplu uman. Pentru a-l întâlni nu trebuie să ne întoarcem înapoi, ci să ne punem într-un mod nou în relație cu el: trebuie să mergem înainte! Subliniază acest adevăr sfântul Bernard: Isus „ne invită pe toți la această viață nouă, la această trecere… Noi nu-l vom vedea pe Isus îndreptându-ne înapoi” (Discurs despre Paști). Este ceea ce i s-a întâmplat lui Toma. Isus îi arată rănile nu pentru a uita crucea, ci pentru a o face de neuitat și pe viitor. Tocmai spre viitor, de fapt, este îndreptată de acum privirea. Datoria ucenicului este de a mărturisi moartea și învierea Învățătorului său și viața sa nouă. Din acest motiv Isus îl invită pe prietenul său lipsit de credință să-l „atingă”: vrea să-l facă martor direct al învierii sale.

Dragi frați și surori, și noi, ca și Maria Magdalena, Toma și ceilalți apostoli, suntem chemați să fim martori ai morții și învierii lui Cristos. Nu putem păstra pentru noi această mare veste: „L-am văzut pe Domnul!” (In 20,25). Să ne ajute Fecioara Maria să gustăm pe deplin bucuria pascală, pentru ca, susținuți de tăria Duhului Sfânt, să devenim capabili să o răspândim la rândul nostru oriunde trăim și muncim. Încă o dată vă doresc Paști Fericit tuturor!