Predica Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea
la Liturghia din solemnitatea Ss Apostoli Petru și Paul
Piața Sf. Petru, 29 iunie 2004
[Introducere a Sfântului Părinte la predica Patriarhului Ecumenic:
Iubiți frați și surori, fragmentul Evangheliei pe care l-am ascultat puțin mai devreme în latină și greacă, ne invită să aprofundăm semnificația Sărbătorii de astăzi a Apostolilor Petru și Paul. Doresc acum să vă invit să ascultați reflecțiile pe care Patriarhul ecumenic, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, ni le va propune, ținând cont că glasurile noastre vorbesc amândouă despre unitate.
După cuvântul Patriarhului a urmat predica Sfântului Părinte]
1. „Tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Mt 16,16). Întrebat de către Domnul, Petru face, și în numele celorlalți Apostoli, mărturisirea sa de credință. În ea se afirmă temelia sigură a drumului nostru spre deplina comuniune. Într-adevăr, dacă dorim unitatea discipolilor lui Cristos, trebuie să pornim din nou de la Cristos.
Asemenea lui Petru, și nouă ne este cerut să mărturisim că El este piatra unghiulară, Capul Bisericii. Am scris în Scrisoarea enciclică Ut unum sint: „A crede în Cristos înseamnă a dori unitatea; a dori unitatea înseamnă a dori Biserica; a dori Biserica înseamnă a dori comuniunea de har care corespunde planului Tatălui din toată veșnicia” (nr. 9).
2. Ut unum sint! Iată de unde izvorăște angajarea noastră pe drumul comuniunii, ca răspuns la dorința arzătoare a lui Cristos. Nu este vorba de o vagă relație de bună vecinătate, ci de legătura indisolubilă a credinței teologale prin care suntem destinați nu separării, ci comuniunii.
Trăim astăzi cu durere ceea ce, în desfășurarea istoriei, a frânt legătura noastră de unitate în Cristos. În această perspectivă, întâlnirea noastră de astăzi nu este doar un gest de curtoazie, ci un răspuns la porunca Domnului. Cristos este Capul Bisericii, iar noi dorim împreună să continuăm să facem ceea ce este omenește posibil pentru a umple ceea ce ne mai desparte încă și ne împiedică să ne împărtășim cu același Trup și Sânge al Domnului.
3. Cu aceste sentimente doresc să îmi exprim via recunoștință față de dumneavoastră, Sanctitate, pentru prezența dumneavoastră și pentru reflecțiile pe care ați dorit să ni le propuneți. Sunt, de asemenea, bucuros să celebrez împreună cu dumneavoastră amintirea Sfinților Petru și Paul, care în acest an cade în cea de-a patruzecea aniversare a întâlnirii binecuvântate, ce a avut loc la Ierusalim, pe 5 și 6 ianuarie 1964, între Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Athenagoras I.
Sanctitate, doresc să vă mulțumesc din inimă pentru că ați primit invitația mea de a face vizibil și de a reafirma astăzi, prin această întâlnire a noastră, spiritul care îi însuflețea pe acei doi pelerini, care și-au îndreptat pașii unul spre celălalt, și au ales să își ofere îmbrățișarea pentru întâia oară chiar în locul unde s-a născut Biserica.
4. Acea întâlnire nu poate fi doar o amintire. Este o provocare pentru noi! Ne arată drumul redescoperirii și reconcilierii reciproce. Drum, cu siguranță, nu ușor, și nici lipsit de obstacole. Fie ca în gestul impresionant al predecesorilor noștri la Ierusalim, să putem afla forța necesară pentru a depăși orice neînțelegere și dificultate, pentru a ne consacra fără încetare acestui angajament la unitate.
Biserica Romei s-a îndreptat cu voință fermă și cu mare sinceritate spre calea deplinei reconcilieri, prin inițiative care s-au dovedit, rând pe rând, posibile și utile. Doresc astăzi să îmi exprim dorința ca toți creștinii să intensifice eforturile, fiecare din partea sa, pentru ca să sosească cât mai curând ziua în care se va realiza pe deplin dorința Domnului: „Ca toți să fie una” (In 17,11.21). Să nu trebuiască să ne mustre conștiința că am omis pași, că am pierdut oportunități, că nu am încercat toate căile!
5. O știm bine: unitatea pe care o căutăm este înainte de toate darul lui Dumnezeu. Suntem conștienți, însă, că grăbirea sosirii ceasului deplinei sale realizări depinde și de noi, de rugăciunea noastră, de convertirea noastră la Cristos. Sanctitate, în ce mă privește, doresc să vă mărturisesc că pe drumul căutării unității m-am lăsat mereu călăuzit, ca de o busolă sigură, de învățătura Conciliului Vatican II.
Scrisoarea enciclică Ut unum sint, dată publicității la câteva zile de la memorabila vizită a Sanctității Voastre la Roma în 1995, reafirma tocmai ceea ce Conciliul enunțase în Decretul despre ecumenism Unitatis redintegratio, de la care a cărui promulgare sărbătorim în acest an a patruzecea aniversare. Am avut de mai multe ori ocazia să subliniez, în circumstanțe solemne, și o repet și astăzi, că angajamentul pe care și l-a asumat Biserica Catolică prin Conciliul Vatican II este irevocabil. La acesta nu se poate renunța!
6. La completarea solemnității și a bucuriei acestei celebrări, la a o face mai bogată în conținuturi spirituale și ecleziale, contribuie ritul impunerii Pallium-ului noilor Mitropoliți. Venerați frați, Pallium-ul, pe care îl veți primi astăzi în prezența Patriarhului Ecumenic, fratele nostru în Cristos, este semn de comuniune care vă unește într-un mod special cu mărturia apostolică a lui Petru și Paul. Vă leagă de Episcopul Romei, Succesorul lui Petru, chemat să desfășoare un serviciu eclezial deosebit în comparație cu întregul Colegiu episcopal. Vă mulțumesc pentru prezența voastră și vă adresez urări de bine pentru ministerul vostru în favoarea Bisericilor Mitropolitane împrăștiate în diverse națiuni. Vă însoțesc bucuros cu afecțiunea și cu rugăciunea.
7. „Tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu!” De câte ori nu revin în rugăciunea mea zilnică aceste cuvinte, care constituie mărturisirea de credință a lui Petru! În prețioasa icoană oferită de Patriarhul Athenagoras I Papei Paul al VI-lea la 5 ianuarie 1964, cei doi Sfinți Apostoli, Petru Corifeul și Andrei Protoclitul, se îmbrățișează, într-un elocvent limbaj de iubire, în partea superioară fiind Cristos glorios. Andrei a fost primul care l-a urmat pe Domnul, Petru a fost chemat să îi întărească în credință pe frații săi.
Îmbrățișarea lor sub privirea lui Cristos este o invitație la a continua drumul întreprins, spre acel scop final al unității pe care împreună dorim să îl atingem. Nici o dificultate să nu ne oprească. Ci mai degrabă să mergem înainte cu speranță, sprijiniți de mijlocirea Apostolilor și de ocrotirea maternă a Mariei, Maica lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu.