Mesaj cu ocazia Postului Mare

Mesajul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea
cu ocazia Postului Mare 2005

„Căci aceasta este viața ta și lungimea zilelor tale” (Dt 30,20)

Dragi frați și surori,

1. În fiecare an Postul Mare ni se propune ca timp potrivit pentru intensificarea rugăciunii și penitenței, deschizând inima pentru o primire docilă a voinței divine. Postul Mare ne indică un itinerar spiritual care ne pregătește să retrăim marele mister al morții și învierii lui Cristos, mai ales prin ascultarea mai asiduă a cuvântului lui Dumnezeu și o practică mai generoasă a mortificării grație căreia ne este posibil să îl ajutăm mai mult pe aproapele nostru aflat în nevoie.

Anul acesta doresc să vă propun atenției, dragi frați și surori, o temă mai actuală ca oricând, care este bine ilustrată de către următoarele versete din Deuteronom: „Căci aceasta este viața ta și lungimea zilelor tale” (30,20). Sunt cuvintele pe care Moise le adresează poporului pentru a-l invita să încheie alianța cu Iahve în țara Moabului, „pentru ca să trăiești tu și sămânța ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul lui și lipindu-te de el” (30,19-20). Fidelitatea față de această alianță divină este pentru Israel garanția viitorului „în țara pe care Domnul a jurat că o va da părinților tăi, lui Abraham, lui Isaac și lui Iacob” (30,20). În viziunea Bibliei, atingerea vârstei înaintate este un semn al binecuvântării iubitoare a Celui Preaînalt. Longevitatea apare astfel ca un dar divin deosebit.

Aș dori să vă invit să reflectați la această temă în timpul Postului Mare, pentru a aprofunda conștiința rolului pe care persoanele în vârstă sunt chemate să-l joace în societate și în Biserică, și să vă dispuneți astfel sufletul la primirea iubitoare care li se cuvine. În societatea modernă, și datorită contribuției științei și medicinei, se constată o prelungire a vieții umane și, în consecință, o creștere a numărului persoanelor în vârstă. Aceasta cere o atenție specifică acordată lumii așa-zise „de vârsta a treia”, pentru a-i ajuta pe membrii ei să trăiască pe deplin potențialul lor, punându-l în slujba întregii comunități. Credincioșii trebuie să aibă la inimă îngrijirea persoanelor în vârstă, mai ales atunci când acestea trec prin momente dificile, în special în comunitățile ecleziale din societățile occidentale, unde problema e prezentă în mod deosebit.

2. Viața omului este un dar prețios, care trebuie iubit și apărat în toate etapele sale. Porunca „Să nu ucizi!” cere ca ea să fie respectată și promovată mereu, de la începutul și până la apusul ei natural. Este o poruncă valabilă și în prezența bolii, și atunci când slăbirea forțelor reduce capacitatea de autonomie a ființei umane. Dacă îmbătrânirea și limitele sale inevitabile sunt primite cu toată seninătatea, în lumina credinței, ele pot deveni ocazii prețioase de a înțelege mai bine misterul crucii care dă sens deplin existenței umane.

Persoana în vârstă are nevoie să fie înțeleasă și ajutată în această perspectivă. Vreau să spun aici cât de mult apreciez pe toți cei care fac tot ceea ce le stă în putință pentru a satisface aceste exigențe și îndemn, de asemenea, pe toate persoanele de bunăvoință să dorească să profite de Postul Mare pentru a-și aduce contribuția personală. Acest lucru va permite multor persoane în vârstă să nu se simtă o povară pentru comunitate, și, uneori, în propriile familii, într-o situație de singurătate care îi expune tentației închiderii în sine și descurajării.

Este nevoie de angajament pentru a face să crească, în opinia publică, această conștiință că persoanele în vârstă constituie, în orice caz, o resursă care trebuie pusă în valoare. De aceea este nevoie de o mai mare susținere economică și de intensificarea inițiativelor legislative care să le permită să nu fie excluse din viața socială. Este adevărat că în ultimele decenii societatea a devenit mai atentă la exigențele lor, iar medicina a dezvoltat forme de îngrijire paliativă care, printr-o abordare integrală a bolnavului, rezultă a fi deosebit de benefice pentru persoanele care zac la pat.

3. Dispunând de mai mult timp în acest stadiu al existenței lor, persoanele în vârstă au ocazia de a înfrunta probleme de fond care poate au fost neglijate în prealabil din cauza intereselor stringente sau cel puțin considerate prioritare. Conștiința apropierii de capătul vieții îl determină pe vârstnic să se concentreze asupra a ceea ce este esențial, dând importanță la ceea ce nu s-a distrus o dată cu trecerea anilor.

Tocmai datorită condiției sale, vârstnicul poate juca un rol important în societate. Dacă este adevărat că omul trăiește din patrimoniul celor care l-au precedat, iar viitorul său depinde în mod determinant de felul în care i-au fost transmise valorile culturii poporului căruia îi aparține, atunci înțelepciunea și experiența anilor îi pot ilumina mersul pe calea progresului spre o formă de civilizație tot mai completă.

Cât de importantă este redescoperirea acestei îmbogățiri reciproce între diferite generații! Postul Mare, prin invitația fermă la convertire și solidaritate, ne conduce în acest an la focalizarea acestor importante tematici care îi interesează pe toți. Ce s-ar întâmpla dacă poporul lui Dumnezeu ar accepta o anumită mentalitate curentă care îi consideră aproape inutili pe acești frați și surori, atunci când aceștia se regăsesc cu capacitățile reduse din cauza dificultăților vârstei sau ale bolii? Și, dimpotrivă, cât de diferită ar fi comunitatea, începând cu familia, dacă ar căuta să rămână mereu deschisă și primitoare cu ei!

4. Dragi frați și surori, în timpul Postului Mare, ajutați de cuvântul lui Dumnezeu, să reflectăm asupra importanței pentru fiecare comunitate de a însoți cu înțelegere iubitoare pe cei care îmbătrânesc. Printre altele, trebuie să ne obișnuim să ne gândim cu încredere la misterul morții, pentru ca întâlnirea definitivă cu Dumnezeu să aibă loc într-un climat de pace interioară, conștienți fiind că ne întâmpină cel „care ne-a țesut în sânul mamei” (cf. Ps 139,13b) și ne-a voit „după chipul și asemănarea” sa (cf. Gen 1,26).

Maria, călăuza noastră în itinerarul Postului Mare, să-i conducă pe toți credincioșii, în mod deosebit pe cei vârstnici, la o cunoaștere tot mai profundă a lui Cristos mort și înviat, care este motivul ultim al existenței noastre. Ea, slujitoarea fidelă a dumnezeiescului său Fiu, împreună cu sfinții Ana și Ioachim, să mijlocească pentru noi „acum și în ceasul morții noastre”.

Tuturor binecuvântarea mea!

Vatican, 8 Septembrie 2004

Ioan Paul al II-lea