Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului

A IX-a Zi Mondială a Bolnavului
Noua evanghelizare și demnitatea omului suferind
Mesajul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului
11 februarie 2001

1. Îmbogățită de harul marelui jubileu și de contemplarea misterului Cuvântului întrupat, în care durerea umană își găsește „supremul și cel mai sigur punct al său de referire” (Salvifici doloris, 31), comunitatea creștină se pregătește să trăiască, în ziua de 11 februarie 2001, Cea de-a IX-a Zi Mondială a Bolnavului. Locul desemnat pentru celebrarea acestei atât de semnificative aniversări este catedrala din Sydney, Australia. Alegerea continentului australian, cu bogăția sa culturală și etnică, scoate în evidență legătura strânsă a comuniunii ecleziale: ea depășește distanțele, favorizând întâlnirea între identități culturale diferite, făcute rodnice de unicul anunț eliberator al mântuirii.

Catedrala din Sydney este dedicată Fecioarei Maria, Mama Bisericii. Aceasta subliniază dimensiunea mariană a Zilei Mondiale a Bolnavului, care de nouă ani se reînnoiește în ziua comemorării Apariției Sfintei Fecioare Maria la Lourdes. Ca Mamă iubitoare, Maria își va face simțită, încă o dată, sprijinul său protector, nu numai asupra bolnavilor din continentul australian, dar și asupra celor din toată lumea, ca și asupra tuturor acelora care-și dedică în slujirea lor propria competență profesională și deseori existența întreagă.

În plus, această zi va fi, ca și în trecut, o ocazie de rugăciune și de sprijin pentru nenumăratele instituții dedicate grijii celor suferinzi. Va fi motiv de încurajare pentru mulți preoți, călugări, călugărițe și laici credincioși, care în numele Bisericii caută să răspundă la așteptările persoanelor bolnave, favorizându-i pe cei mai slabi și luptând pentru înfrângerea culturii morții și triumful peste tot a culturii vieții (cf. Evangelium vitae, 100). Trăind și eu, în acești ani, de mai multe ori experiența bolii, am înțeles din ce în ce mai clar valoarea ei pentru ministerul meu petrin și pentru însăși viața Bisericii. Exprimându-mi afectuoasa solidaritate față de cei care suferă, îi invit să contemple cu credință misterul lui Cristos, răstignit și înviat, pentru a ajunge să descopere în trăirile dureroase proprii, planul iubitor al lui Dumnezeu. Numai privind la Isus, „omul durerilor, care a cunoscut foarte bine suferința” (Is 53,3), se poate afla seninătatea și încrederea.

2. În această Zi Mondială a Bolnavului, care are ca temă „Noua evanghelizare și demnitatea omului suferind”, Biserica intenționează să pună accentul pe necesitatea de a evangheliza în lumea reînnoită această sferă a experienței umane, pentru a-i favoriza orientarea spre bunăstarea integrală a persoanei și spre progresul tuturor persoanelor în orice parte a lumii.

Tratamentul eficient al diferitelor patologii, angajarea pentru o cercetare ulterioară și investirea de resurse adecvate, constituie obiective măgulitoare urmărite cu succes în vaste zone ale planetei. Deși aplaudăm eforturile făcute, nu putem totuși ignora realitatea că nu toți oamenii se bucură de aceleași oportunități. De aceea, adresez un apel insistent ca toți să ne străduim pentru a favoriza dezvoltarea necesară a serviciilor sanitare în țările, încă numeroase, care se găsesc în imposibilitatea de a oferi locuitorilor lor condiții decente de viață și o protejare potrivită a sănătății. În plus, urez ca nenumăratele potențialități ale medicinei să fie puse în slujirea efectivă a omului și aplicate în deplinul respect față de demnitatea sa.

În decursul acestor două mii de ani de istorie, Biserica a căutat întotdeauna să susțină progresul terapeutic în vederea unui ajutor din ce în ce mai calificat față de cei bolnavi. În diferite situații, ea a intervenit cu toate mijloacele pe care le avea la dispoziție pentru respectarea drepturilor persoanei și pentru a urmări întotdeauna bunăstarea autentică a omului (cf. Populorum progressio, 34). Și astăzi, magisteriul, fidel principiilor evangheliei, nu încetează să propună criterii morale care-i pot orienta pe cei din domeniul medicinei în aprofundarea aspectelor cercetării care nu sunt încă suficient clarificate, fără a viola exigențele care izvorăsc dintr-un umanism autentic.

3. În fiecare zi merg, în gând, în pelerinaj în spitale și în locurile de tratament, unde trăiesc persoane de toate vârstele și din toate categoriile sociale. Aș dori să mă opresc mai ales alături de cei care zac la pat, de rudele lor și de personalul sanitar. Sunt locuri care constituie un fel de sanctuare, în care persoanele participă la misterul pascal al lui Cristos. Chiar și cel mai distrat este determinat aici să-și pună întrebări referitoare la existența proprie și la semnificația ei, asupra acelui „de ce” al răului, al suferinței și al morții (cf. Gaudium et spes, 10). Iată de ce este important să nu lipsească niciodată în aceste structuri o prezență calificată și semnificativă de credincioși.

De aceea, cum să nu adresăm un apel insistent profesioniștilor medicinei și asistenței, ca să învețe de la Cristos, medicul sufletelor și trupurilor, să fie pentru frați autentici „buni samariteni”? În special, cum să nu urăm ca toți cei care se dedică cercetării să lucreze fără încetare pentru a identifica mijloacele potrivite pentru promovarea sănătății integrale a ființei umane și pentru a combate consecințele răului? De asemenea, cum să nu urăm acelora care se dedică direct îngrijirii bolnavilor să fie mereu atenți la necesitățile celui care suferă, unind în exercitarea profesiunii lor competența și umanismul?

Spitalele, centrele pentru bolnavi sau pentru bătrâni și orice casă unde sunt primite persoanele suferinde, constituie ambiente privilegiate ale noii evanghelizări, care trebuie să se angajeze în așa fel încât tocmai aici să răsune mesajul evangheliei, aducător de speranță. Numai Isus, divinul samaritean, este pentru orice ființă umană în căutare de pace și de mântuire răspunsul pe deplin satisfăcător la așteptările cele mai profunde. Cristos este Mântuitorul fiecărui om și al omului în întregime. De aceea Biserica nu încetează să-l vestească, pentru ca lumea bolii și căutarea sănătății să fie însuflețite de lumina sa.

Așadar, este important ca la începutul celui de-al treilea mileniu creștin, să se dea un impuls reînnoit evanghelizării lumii sănătății ca loc special indicat pentru a deveni un prețios laborator al civilizației iubirii.

4. În acești ani, interesul pentru cercetarea științifică în domeniul medical și pentru modernizarea structurilor sanitare a mers într-un crescendo continuu. Această tendință nu poate fi privită decât cu bunăvoință, dar trebuie reafirmată în același timp necesitatea ca ea să fie totdeauna călăuzită de preocuparea de a aduce o slujire efectivă celui bolnav, susținându-l eficient în lupta împotriva bolii. În această perspectivă, se vorbește din ce în ce mai mult despre asistența „holistică”, adică atentă la necesitățile biologice, psihologice, sociale și spirituale ale bolnavului și ale tuturor celor care-l înconjoară. Mai explicit, în materie de medicamente, terapii și intervenții chirurgicale, este necesar ca experimentarea clinică să aibă loc în respectul absolut față de persoană și în conștiința clară a riscurilor și, în consecință, a limitelor pe care ea le comportă. În acest domeniu, profesioniștii creștini sunt chemați să dea mărturie despre convingerile lor etice, lăsându-se permanent luminați de credință.

Biserica apreciază efortul acelora care, angajându-se cu dăruire și profesionalism în cercetare și asistență, contribuie la ridicarea calității slujirii care este oferită celor bolnavi.

5. Distribuirea echitabilă a bunurilor, voită de Creator, constituie un imperativ urgent și în sectorul sănătății: trebuie, în sfârșit, să înceteze nedreptatea continuă care, mai ales în țările sărace, privează marea parte a populației de îngrijirea indispensabilă a sănătății. Acesta este un mare scandal, față de care responsabilii națiunilor nu se poate să nu se simtă angajați să depună orice efort, pentru ca acelora care duc lipsă de mijloace materiale să le fie dată posibilitatea de a accede cel puțin la îngrijirile sanitare de bază. Promovarea „sănătății tuturor” este o datorie primară pentru fiecare membru al comunității internaționale; apoi, pentru creștini, este un angajament strâns unit cu mărturia credinței lor. Ei sunt conștienți că trebuie să proclame într-o manieră concretă evanghelia vieții, promovând respectul față de ea și refuzând orice formă de atentat împotriva ei, începând de la avort până la eutanasie. În acest context, se plasează și reflecția asupra folosirii resurselor disponibile: limitarea lor cere fixarea de criterii morale clare apte să lumineze deciziile pacienților sau ale tutorilor lor în fața tratamentelor extraordinare, costisitoare și riscante. În tot cazul va trebui să se evite favorizarea formelor de îndârjire terapeutică (cf. Evangelium vitae, 65).

Aș vrea aici să elogiez pe toți aceia, indivizi și structuri, și, în special, instituții religioase, care desfășoară o slujire generoasă în acest sector, răspunzând cu mult curaj la necesitățile urgente ale persoanelor și populațiilor din regiunile sau țările foarte sărace. Biserica își exprimă față de ei o reînnoită apreciere pentru aportul pe care continuă să-l ofere în acest vast și delicat câmp apostolic. Aș dori să-i îndemn, în special pe membrii familiilor religioase angajate în pastorația sănătății, să știe să răspundă cu îndrăzneală la provocările celui de-al treilea mileniu, mergând pe urmele fondatorilor lor. În fața noilor drame și a bolilor care au înlocuit epidemiile de ciumă din trecut, este urgentă acțiunea „bunilor samariteni”, capabili să acorde bolnavilor îngrijirile necesare, fiind atenți în același timp să nu le lipsească sprijinul spiritual pentru a trăi în credință situația lor dificilă.

6. Un gând deosebit de afectuos îl îndrept spre șirul de călugări și călugărițe, care în spitale și în centrele sanitare „de frontieră”, împreună cu un număr din ce în ce mai mare de bărbați și femei laici, scriu pagini uluitoare de dragoste evanghelică. Ei acționează deseori pe câmpurile unde au loc conflicte armate impresionante și-și riscă în fiecare zi viața pentru a o salva pe cea a fraților. Din păcate nu sunt puțini aceia care mor pentru slujirea lor față de evanghelie și față de viață.

Doresc, de asemenea, să amintesc numeroasele organizații nonguvernamentale, apărute în acești ultimi ani pentru a veni în ajutorul celor mai puțin favorizați în domeniul sănătății, că ele pot conta pe aportul de voluntari „gata de luptă”, ca și pe generozitatea unei largi pături de persoane care susțin economic acțiunea lor. Pe toți îi încurajez să continue în această merituoasă acțiune, care în multe națiuni produce o semnificativă sensibilizare a conștiințelor.

În sfârșit, mă adresez vouă, dragi bolnavi și generoși profesioniști ai sănătății. Această Zi Mondială a Bolnavului se desfășoară la puține zile de la încheierea anului jubiliar. De aceea, ea constituie, o invitație reînnoită de a contempla fața lui Cristos, făcut om acum două mii de ani pentru a-l răscumpăra pe om. Dragi frați și surori, proclamați și mărturisiți cu disponibilitate generoasă evanghelia vieții și a speranței. Vestiți că Isus Cristos este întărirea tuturor acelora care trăiesc în strâmtorări și în dificultăți; este putere pentru cel care traversează momente de slăbiciune și vulnerabilitate; este sprijin pentru cel care muncește cu pasiune pentru a asigura tuturor cele mai bune condiții de viață și de sănătate.

Vă încredințez Mariei, Mama Bisericii, în cinstea căreia, așa cum aminteam la început, este dedicată catedrala din Sydney, centru ideal pentru Cea de-a IX-a Zi Mondială a Bolnavului. Fecioara mângâierilor să-și facă simțită materna ei protecție față de toți fiii săi care sunt în încercare; să vă ajute pe voi să dați mărturie lumii despre iubirea lui Dumnezeu și să vă facă icoane vii ale Fiului său.

Cu aceste urări, vă acord vouă și tuturor celor care vă sunt la inimă o binecuvântare apostolică specială.

Castel Gandolfo, 22 august 2000

Ioan Paul al II-lea