Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii

A XLI-a Zi Mondială a Păcii

Familia umană, comunitate de pace

Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii
1 ianuarie 2008

1. La începutul unui nou an doresc să ajungă la bărbații și femeile din toată lumea urarea mea arzătoare de pace, împreună cu un călduros mesaj de speranță. Fac aceasta propunând reflecției comune tema cu care am deschis acest mesaj și pe care o îndrăgesc în mod deosebit: Familia umană, comunitate de pace. De fapt, prima formă de comuniune între persoane este aceea pe care iubirea o trezește între un bărbat și o femeie hotărâți să se unească în mod stabil pentru a construi împreună o nouă familie. Dar și popoarele pământului sunt chemate să instaureze între ele raporturi de solidaritate și de colaborare, care se potrivesc membrilor unicei familii umane: „Toate popoarele – a afirmat Conciliul Vatican II – alcătuiesc o singură comunitate; au o singură origine, căci Dumnezeu a rânduit tot neamul omenesc să locuiască pe toată fața pământului (cf. Fap 17,26); au, de asemenea, un singur scop ultim, pe Dumnezeu”^[1].

Familia, societatea și pacea

2. Familia naturală, ca intimă comuniune de viață și de iubire, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie^[2], constituie „locul primar al „umanizării” persoanei și societății”^[3], „leagănul vieții și al iubirii”^[4]. De aceea, pe bună dreptate familia este considerată ca prima societate naturală, „o instituție divină care stă la baza vieții persoanelor, ca prototip al oricărei orânduiri sociale”^[5].

3. De fapt, într-o viață familială sănătoasă se experimentează câteva componente fundamentale ale păcii: dreptatea și iubirea dintre frați și surori, funcția autorității exprimată de părinți, slujirea iubitoare adusă membrilor mai slabi pentru că sunt mici sau bolnavi sau bătrâni, ajutorul reciproc în necesitățile vieții, disponibilitatea de a-l primi pe celălalt și, dacă este necesar, de a-l ierta. Pentru aceasta, familia este cea dintâi și de neînlocuit educatoare la pace. Deci nu uimește faptul că violența, dacă este comisă în familie, este percepută ca deosebit de intolerabilă. De aceea, atunci când se afirmă că familia este „celula de bază și vitală a societății”^[6], se spune ceva esențial. Familia este fundament al societății și din această cauză: deoarece permite să se aibă experiențe determinante de pace. Rezultă că întotdeauna comunitatea umană nu se poate lipsi de slujirea pe care o desfășoară familia. Oare unde ar putea învăța ființa umană în formare să guste „savoarea” genuină a păcii mai bine decât în „cuibul” originar pe care i-l pregătește natura? Lexicul familial este un lexic de pace; de aici este necesar a lua mereu pentru a nu pierde folosirea vocabularului păcii. În inflația de limbaje, societatea nu poate pierde referința la acea „gramatică” pe care orice copil o învață din gesturile și din privirile mamei și ale tatălui, mai înainte de a o învăța din cuvintele lor.

4. Familia, deoarece are datoria de a-i educa pe membrii săi, este titulară de drepturi specifice. Însăși Declarația universală a drepturilor omului care constituie o cucerire a civilizației juridice de valoare cu adevărat universală, afirmă că „familia este nucleul natural și fundamental al societății și are dreptul de a fi ocrotită de societate și de stat”^[7]. La rândul său, Sfântul Scaun a voit să recunoască o specială demnitate juridică familiei publicând Carta drepturilor familiei. În preambul se citește: „Drepturile persoanei, chiar dacă sunt exprimate ca drepturi ale individului, au o dimensiune socială fundamentală, care are în familie exprimarea sa nativă și vitală”^[8]. Drepturile enunțate în Cartă sunt expresie și explicitare a legii naturale, înscrisă în inima ființei umane și manifestată ei de către rațiune. Negarea sau chiar restrângerea drepturilor familiei, întunecând adevărul despre om, amenință înseși fundamentele păcii.

5. De aceea, cel care chiar în mod inconștient luptă împotriva instituției familiale face ca pacea să fie fragilă în întreaga comunitate, națională și internațională, deoarece slăbește ceea ce, de fapt, este principala „agenție” de pace. Acesta este un punct care merită o reflecție specială: tot ceea ce contribuie la slăbirea familiei întemeiată pe căsătoria unui bărbat și a unei femei, ceea ce în mod direct sau indirect îi frânează disponibilitatea la primirea responsabilă a unei vieți noi, ceea ce îi împiedică dreptul de a fi prima responsabilă a educației copiilor, constituie o piedică obiectivă pe calea păcii. Familia are nevoie de casă, de muncă sau de justa recunoaștere a activității casnice a părinților, de școală pentru copii, de asistență sanitară de bază pentru toți. Atunci când societatea și politica nu se angajează să ajute familia în aceste domenii, se privează de o resursă esențială în slujba păcii. Îndeosebi, mijloacele de comunicare socială, prin potențialitățile educative de care dispun, au o responsabilitate specială în promovarea respectului față de familie, în ilustrarea așteptărilor și drepturilor ei, în scoaterea în evidență a frumuseții ei.

Omenirea este o mare familie

6. Și comunitatea socială, pentru a trăi în pace, este chemată să se inspire din valorile pe care se sprijină comunitatea familială. Acest lucru este valabil atât pentru comunitățile locale cât și pentru cele naționale; este valabil pentru însăși comunitatea popoarelor, pentru familia umană care trăiește în acea casă comună care este pământul. Însă, în această perspectivă, nu se poate uita că familia se naște din „da”-ul responsabil și definitiv al unui bărbat și al unei femei și trăiește din „da”-ul conștient al copiilor care vin treptat să facă parte din ea. Comunitatea familială pentru a prospera are nevoie de consensul generos al tuturor membrilor săi. Este necesar ca această conștiință să devină convingere împărtășită și de cei care sunt chemați să formeze familia umană comună. Trebuie știut să se spună propriul „da” acestei vocații pe care Dumnezeu a înscris-o în însăși natura noastră umană. Nu trăim unii alături de alții din întâmplare; cu toții parcurgem unul și același drum ca oameni și deci ca frați și surori. De aceea este esențial ca fiecare să se angajeze să-și trăiască propria viață în atitudine de responsabilitate în fața lui Dumnezeu, recunoscând în el izvorul originar al propriei existențe, ca și a celuilalt. Urcând la acest principiu suprem poate fi percepută valoarea necondiționată a oricărei ființe umane și astfel pot fi puse premisele pentru edificarea unei omeniri pacificate. Fără acest fundament transcendent, societatea este doar o grupare de vecini, nu o comunitate de frați și surori, chemați să formeze o mare familie.

Familia, comunitatea umană și ambientul

7. Familia are nevoie de o casă, de un ambient pe măsura ei în care să-și împletească propriile relații. Pentru familia umană această casă este pământul, ambientul pe care Dumnezeu creatorul ni l-a dat pentru a-l locui cu creativitate și responsabilitate. Trebuie să avem grijă de ambient: el a fost încredințat omului, pentru a-l păzi și a-l cultiva cu libertate responsabilă, având mereu drept criteriu de orientare binele tuturor. Desigur, ființa umană are un primat de valoare asupra întregii creații. A respecta ambientul nu înseamnă a considera natura materială sau animală mai importantă decât omul. Înseamnă mai degrabă a nu o considera în mod egoist la dispoziția completă a propriilor interese, pentru că și generațiile viitoare au dreptul de a avea beneficii din creație, exprimând în ea aceeași libertate responsabilă pe care o revendicăm pentru noi. Nu trebuie uitați nici săracii, excluși în multe cazuri de la destinația universală a bunurilor creației. Astăzi omenirea se teme pentru viitorul echilibru ecologic. Este bine ca evaluările în această privință să fie făcute cu prudență, în dialogul dintre experți și înțelepți, fără accelerații ideologice spre concluzii grăbite și mai ales concertând împreună un model de dezvoltare care poate fi susținut, care să garanteze bunăstarea tuturor în respectul față de echilibrele ecologice. Dacă ocrotirea ambientului comportă costuri, acestea trebuie să fie distribuite cu dreptate, ținând cont de diversitățile de dezvoltare ale diferitelor țări și de solidaritatea cu generațiile viitoare. Prudență nu înseamnă a nu-și asuma propriile responsabilități și a amâna deciziile; înseamnă mai degrabă a asuma angajarea de a decide împreună după ce s-a ponderat în mod responsabil drumul care trebuie parcurs, cu obiectivul de a întări acea alianță între ființa umană și ambient, care trebuie să fie oglindă a iubirii creatoare a lui Dumnezeu, de la care provenim și spre care ne îndreptăm.

8. În această privință, este fundamental „a simți” pământul drept „casa noastră comună” și a alege, pentru o gestionare a ei în slujba tuturor, mai degrabă drumul dialogului decât al deciziilor unilaterale. Dacă este necesar, se pot mări locurile instituționale la nivel internațional, pentru a înfrunta împreună conducerea acestei „case” a noastre; totuși, ceea ce contează mai mult este a maturiza în conștiințe convingerea necesității de a colabora în mod responsabil. Problemele care se prezintă la orizont sunt complexe și timpurile ne presează. Pentru a face față situației în mod eficace, trebuie acționat în înțelegere. Un domeniu în care ar fi necesară, în mod deosebit, intensificarea dialogului dintre națiuni este cel al gestionării resurselor energetice ale planetei. În această privință, o dublă urgență există pentru țările avansate din punct de vedere tehnologic: pe de o parte, trebuie revăzute standardele ridicate de consum datorate actualului model de dezvoltare și, pe de altă parte, trebuie procurate investiții adecvate pentru diferențierea surselor de energie și pentru îmbunătățirea folosirii ei. Țărilor care ies în evidență le este foame de energie, dar uneori această foame este săturată în dauna țărilor sărace care, din cauza insuficienței infrastructurilor, chiar tehnologice, sunt constrânse să vândă resursele energetice pe care le posedă. Uneori, însăși libertatea lor politică este pusă în discuție cu forme de protectorat sau oricum de condiționare, care apar în mod clar umilitoare.

Familia, comunitatea umană și economia

9. Condiția esențială pentru pacea în fiecare familie este ca ele să se sprijine pe fundamentul solid de valori spirituale și etice împărtășite. Însă trebuie adăugat că familia experimentează pacea autentică atunci când nimănui nu-i lipsește necesarul și patrimoniul familial – rod al muncii unora, al economiei altora și al colaborării active a tuturor – este bine gestionat în solidaritate, fără excese și fără irosiri. Așadar, pentru pacea familială este necesară, pe de o parte, deschiderea spre un patrimoniu transcendent de valori, dar în același timp nu este lipsită de importanță, pe de altă parte, gestionarea înțeleaptă atât a bunurilor materiale cât și a relațiilor dintre persoane. Dispariția acestei componente are drept consecință știrbirea încrederii reciproce din cauza perspectivelor nesigure care amenință viitorul nucleului familial.

10. Un discurs asemănător trebuie făcut pentru cealaltă mare familie care este omenirea în ansamblul ei. Și familia umană, astăzi ulterior unificată de fenomenul globalizării, are nevoie, în afară de un fundament de valori împărtășite, de o economie care să răspundă cu adevărat exigențelor unui bine comun la dimensiuni planetare. Referința la familia naturală se revelează, și din acest punct de vedere, deosebit de sugestivă. Trebuie promovate relații corecte și sincere între ființele umane și între popoare, care să permită tuturor să colaboreze pe un plan de egalitate și de dreptate. În același timp, trebuie acționat pentru o înțeleaptă folosire a resurselor și pentru o egală distribuire a bogăției. Îndeosebi, ajutoarele date țărilor sărace trebuie să răspundă la criterii de logică economică sănătoasă, evitând irosiri care în definitiv să fie funcționale mai ales pentru menținerea unor aparate birocratice costisitoare. Trebuie ținut cont cum se cuvine și de exigența morală de a face în așa fel încât organizarea economică să nu răspundă doar legilor crude ale câștigului imediat, care pot să fie inumane.

Familia, comunitatea umană și legea naturală

11. O familie trăiește în pace dacă toți componenții ei se supun unei norme comune: aceasta împiedică individualismul egoist și îi leagă împreună pe oameni, favorizând coexistența armonioasă și activitatea finalizată. Criteriul, în sine clar, este valabil și pentru comunitățile mai ample: de la cele locale, la cele naționale, chiar până la comunitatea internațională. Pentru a avea pacea este nevoie de o lege comună, care să ajute libertatea să fie cu adevărat ea însăși, nu un arbitriu orb, și care să-l ocrotească pe cel slab de samavolnicia celui mai puternic. În familia popoarelor au loc multe comportamente arbitrare, fie în interiorul fiecărui stat fie în relațiile statelor între ele. Apoi, nu lipsesc atâtea situații în care cel slab trebuie să-și plece capul nu în fața exigențelor dreptății, ci în fața forței deschise a celui care are mai multe mijloace decât el. Trebuie reafirmat: forța trebuie mereu disciplinată de lege și acest lucru trebuie să aibă loc și în raporturile dintre state suverane.

12. Despre natura și funcția legii, Biserica s-a pronunțat de multe ori: norma juridică ce reglementează raporturile persoanelor între ele, disciplinând comportamentele externe și prevăzând și sancțiuni pentru cei care o încalcă, are drept criteriu norma morală bazată pe natura lucrurilor. De altfel, rațiunea umană este capabilă să o discearnă, cel puțin în exigențele sale fundamentale, urcând astfel la rațiunea creatoare a lui Dumnezeu care se află la originea tuturor lucrurilor. Această normă morală trebuie să reglementeze alegerile conștiințelor și să conducă toate comportamentele ființelor umane. Există norme juridice pentru raporturile dintre națiunile care formează familia umană? Și dacă există, sunt ele active? Răspunsul este: da, normele există, dar pentru a face în așa fel încât să fie cu adevărat active trebuie urcat la norma morală naturală ca bază a normei juridice, altminteri aceasta rămâne în voia unor consensuri fragile și provizorii.

13. Cunoașterea normei morale naturale nu este închisă omului care intră în el însuși și, punându-se în fața propriului destin, se întreabă cu privire la logica internă a celor mai profunde înclinații prezente în ființa sa. Chiar cu perplexități și nesiguranțe, el poate ajunge să descopere, cel puțin în liniile sale esențiale, această lege morală comună, care, dincolo de diferențele culturale, permite ființelor umane să se înțeleagă între ele cu privire la aspectele mai importante ale binelui și răului, ale dreptului și nedreptului. Este indispensabil a urca la această lege fundamentală angajând în această căutare energiile noastre intelectuale cele mai bune, fără a ne lăsa descurajați de echivocuri și înțelegeri greșite. De fapt, valori înrădăcinate în legea naturală sunt prezente, chiar dacă în formă fragmentată și nu întotdeauna coerentă, în acordurile internaționale, în formele de autoritate universal recunoscute, în principiile dreptului umanitar acceptat în legislația fiecărui stat sau în statutele organismelor internaționale. Omenirea nu este „fără lege”. Totuși este urgent a continua în dialogul despre aceste teme, favorizând și convergența legislației fiecărui stat spre recunoașterea drepturilor umane fundamentale. Creșterea culturii juridice în lume depinde, printre altele, de angajarea de a face mereu substanțiale normele internaționale cu conținut profund uman, așa încât să se evite reducerea lor la proceduri adoptabile cu ușurință din motive egoiste sau ideologice.

Depășirea conflictelor și dezarmarea

14. Din păcate, omenirea trăiește astăzi mari dezbinări și conflicte puternice care aruncă umbre întunecoase asupra viitorului ei. Vaste arii ale planetei sunt implicate în tensiuni crescânde, în timp ce pericolul să se înmulțească țările deținătoare ale armei nucleare trezește îngrijorări motivate în orice persoană responsabilă. Încă sunt în desfășurare multe războaie civile în continentul african, deși în el nu puține țări au făcut progrese în ce privește libertatea și democrația. Orientul Mijlociu încă este teatru de conflicte și de atentate, care influențează și națiuni și regiuni limitrofe, riscând să le implice în vârtejul violenței. Pe un plan mai general, trebuie recunoscută cu mâhnire creșterea numărului de state implicate în cursa înarmărilor: chiar națiuni în curs de dezvoltare destinează o cotă importantă din scăzutul lor produs intern pentru cumpărarea de arme. În acest comerț macabru responsabilitățile sunt multe: există țări din lumea dezvoltată industrial care scot câștiguri copioase din vânzarea de arme și există oligarhiile dominante în atâtea țări sărace care vor să-și întărească situația lor prin cumpărarea de arme tot mai sofisticate. Este cu adevărat necesară în timpuri atât de dificile mobilizarea tuturor persoanelor de bunăvoință pentru a găsi acorduri concrete în vederea unei demilitarizări eficace, mai ales în domeniul armelor nucleare. În această fază, în care procesul de neproliferare nucleară marchează pasul, simt datoria de a îndemna autoritățile să reia cu determinare mai fermă tratativele în vederea demontări progresive și concordate a armelor nucleare existente. Reînnoind acest apel, știu că devin ecoul dorinței împărtășite de cei care îndrăgesc viitorul omenirii.

15. Acum 60 de ani Organizația Națiunilor Unite făcea publică în mod solemn Declarația universală a drepturilor omului (1948-2008). Cu acel document familia umană reacționa la ororile Celui de-al Doilea Război Mondial, recunoscând propria unitate bazată pe demnitatea egală a tuturor oamenilor și punând în centrul conviețuirii umane respectarea drepturilor fundamentale ale fiecăruia și ale popoarelor: acela a fost un pas decisiv în drumul dificil și angajant spre înțelegere și pace. Un gând special merită și cel de-al 25-lea aniversar al adoptării din partea Sfântului Scaun a Cartei drepturilor familiei (1983-2008), ca și cel de-al 40-lea aniversar al celebrării primei Zile Mondiale a Păcii (1968-2008). Rod al unei intuiții providențiale a papei Paul al VI-lea, reluată cu mare convingere de iubitul și veneratul meu predecesor, papa Ioan Paul al II-lea, celebrarea acestei zile a oferit în decursul anilor posibilitatea de a dezvolta, prin mesajele publicate cu această ocazie, o învățătură iluminantă din partea Bisericii în favoarea acestui bine uman fundamental. Tocmai în lumina acestor semnificative aniversări invit pe fiecare bărbat și pe fiecare femeie să-și dea seama tot mai transparent de apartenența comună la unica familie umană și să se angajeze pentru ca pe pământ conviețuirea să oglindească tot mai mult această convingere de care depinde instaurarea unei păci adevărate și durabile. Apoi, îi invit pe credincioși să implore de la Dumnezeu, fără să înceteze, darul păcii. Creștinii, la rândul lor, știu că se pot încrede în mijlocirea celei care, fiind mama Fiului lui Dumnezeu făcut trup pentru mântuirea întregii omeniri, este mamă comună.

Tuturor urarea de An Nou fericit!

Vatican, 8 decembrie 2007

Benedict al XVI-lea
[1] Decl. Nostra aetate, 1.
[2] Cf. Conciliul Vatican II, Const. past. Gaudium et spes, 48.
[3] Ioan Paul al II?lea, Exort. ap. Christifideles laici, 40: AAS 81 (1989) 469.
[4] Ibidem.
[5] Consiliul Pontifical pentru Dreptate și Pace, Compendiul doctrinei sociale a Bisericii, nr. 211.
[6] Conciliul Vatican II, Decr. Apostolicam actuositatem, 11.
[7] Art. 16/3.
[8] Consiliul Pontifical pentru Familie, Carta drepturilor familiei, 24 noiembrie 1983, Preambul, A.