Salutul Papei adresat participanților la pelerinajul jubiliar pentru pacea în Africa

Salutul Sfântului Părinte Papa Leon al XIV-lea
la sfârșitul Liturghiei prezidate de Card. Arinze,
cu ocazia pelerinajului jubiliar pentru pacea în Africa

luni, 26 mai 2025

Bună ziua tuturor, în special reprezentanților.

Puteți lua loc, dar eu voi sta în picioare.

Am venit doar foarte pe scurt pentru a vă saluta pe toți și pentru a vă ura bun-venit la Roma, la Vatican, la Bazilica „Sfântul Petru” și pentru a mă alătura vouă foarte pe scurt în acest pelerinaj jubiliar din acest An Sfânt, un an care ne inspiră pe toți și ne invită pe toți să căutăm speranța, dar și să fim semne de speranță.

foto: Vatican Media

Cât de important este ca fiecare persoană botezată să se simtă chemată de Dumnezeu să fie un semn de speranță în lumea de astăzi.

Credința noastră este cea care ne dă putere. Credința noastră este cea care ne permite să vedem lumina lui Isus Cristos în viețile noastre și să înțelegem cât de important este să ne trăim credința. Nu doar duminica, nu doar în timpul unui pelerinaj, ci în fiecare zi, astfel încât să fim umpluți de speranța pe care numai Isus Cristos ne-o poate da și ca noi toți împreună să continuăm să mergem uniți ca frați și surori pentru a-l lăuda pe Dumnezeul nostru; să recunoaștem că tot ceea ce avem și tot ceea ce suntem este un dar de la Dumnezeu și să punem aceste daruri în slujba altora.

Sunt foarte fericit să vă pot saluta pe toți doar pentru o clipă foarte scurtă în această după-amiază, dar să vă spun fiecăruia dintre voi: vă mulțumesc pentru că vă trăiți viața, credința în Isus Cristos.

Sunteți deja foarte bine însoțiți de Eminențele Lor, cardinalul Turkson, cardinalul Arinze, precum și de arhiepiscopul Fortunatus, și de noi toți împreună, plini de marea mărturie pe care o dați cu toții și pe care continentul Africii o oferă întregii lumi.

Noi spunem: „Îți mulțumim, Doamne Isuse, și fie ca numele tău să fie lăudat.” Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți.

Așadar, voi încheia cu binecuvântarea. Domnul să fie cu voi. Să vă binecuvânteze Dumnezeu Atotputernicul, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Amin. Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi mereu.

Autor: Papa Leon al XIV-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 26.05.2025
Publicarea pe acest sit: 26.05.2025
Etichete:

Comentariile sunt închise.