Predica Papei la veghea de rugăciune pentru pace în Siria şi în lume

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la veghea de rugăciune pentru pace
în Siria și în lume
Piața San Pietro, 7 septembrie 2013

„Dumnezeu a văzut că era lucru bun” (Gen 1,12.18.21.25). Relatarea biblică a începutului istoriei lumii și al omenirii ne vorbește despre Dumnezeu care privește la creație, aproape că o contemplă, și repetă: este lucru bun. Asta ne face să intrăm în inima lui Dumnezeu și, tocmai din interiorul lui Dumnezeu, primim mesajul său. Putem să ne întrebăm: ce semnificație are acest mesaj? Ce anume spune acest mesaj mie, ție, nouă tuturor?

1. Ne spune pur și simplu că această lume a noastră în inima și în mintea lui Dumnezeu este „casă a armoniei și a păcii” și este locul în care toți pot găsi propriul loc și să se simtă „acasă”, pentru că este „lucru bun”. Toată creația formează un ansamblu armonios, bun, dar mai ales ființele umane, făcute după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, sunt o unică familie, în care relațiile sunt marcate de o fraternitate reală nu numai proclamată în cuvinte: celălalt și cealaltă sunt fratele și sora care trebuie iubiți, iar relația cu Dumnezeu care este iubire, fidelitate, bunătate se reflectă asupra tuturor relațiilor dintre ființele umane și aduce armonie întregii creații. Lumea lui Dumnezeu este o lume în care fiecare se simte responsabil de celălalt, de binele celuilalt. În această seară, în reflecție, în post, în rugăciune, fiecare dintre noi, cu toții ne gândim în adâncul ființei noastre: oare nu aceasta este lumea pe care eu o doresc? Oare nu aceasta este lumea pe care cu toții o purtăm în inimă? Lumea pe care o voim oare nu este o lume de armonie și de pace, în noi înșine, în raporturile cu alții, în familii, în orașe, în și între națiuni? Și adevărata libertate în alegerea căilor care trebuie parcurse în această lume oare nu este numai cea orientată spre binele tuturor și condusă de iubire?

2. Dar să ne întrebăm acum: aceasta este lumea în care noi trăim? Creația păstrează frumusețea sa care ne umple de uimire, rămâne o lucrare bună. Dar există și „violența, diviziunea, ciocnirea, războiul”. Acest lucru se întâmplă atunci când omul, apogeul creației, nu mai privește orizontul frumuseții și al bunătății, se închide în propriul egoism. Când omul se gândește numai la el însuși, la propriile interese și se pune în centru, când se lasă fascinat de idolii dominării și ai puterii, când se pune în locul lui Dumnezeu, atunci strică toate relațiile, dărâmă totul; și deschide poarta pentru violență, pentru indiferență, pentru conflict. Exact asta e ceea ce vrea să ne facă să înțelegem textul din Geneză în care se relatează păcatul ființei umane: omul intră în conflict cu sine însuși, își dă seama că este gol și se ascunde pentru că îi este frică (Gen 3,10), îi este frică de privirea lui Dumnezeu; acuză femeia, cea care este carne din carnea sa (v. 12); strică armonia cu creația, ajunge să-și ridice mâna împotriva fratelui pentru a-l ucide. Putem spune că de la armonie se trece la „lipsă de armonie”? Nu, nu există „lipsa de armonie”: ori există armonie ori se cade în haos, unde este violență, conflict, ciocnire, frică… Tocmai în acest haos este atunci când Dumnezeu întreabă conștiința omului: „Unde este Abel, fratele tău?”. Și Cain răspunde: „Nu știu. Oare sunt eu păzitorul fratelui meu?” (Gen 4,9). Și nouă ne este adresată această întrebare și ne va face bine și nouă să ne întrebăm: Oare sunt eu păzitorul fratelui meu? Da, tu ești păzitorul fratelui tău! A fi persoană umană înseamnă a fi păzitori unii ai altora! Și în schimb, atunci când se strică armonia, se întâmplă o metamorfoză: fratele care trebuie păzit și care trebuie iubit devine adversarul care trebuie combătut, care trebuie eliminat. Câtă violență vine din acel moment, câte conflicte, câte războaie au marcat istoria noastră! Este suficient să vedem suferința atâtor frați și surori. Nu e vorba despre ceva conjunctural, ci acesta este adevărul: în orice violență și în orice război noi facem să se nască din nou Cain. Noi toți! Și astăzi continuăm această istorie de ciocnire între frați, și astăzi ridicăm mâna împotriva celui care este fratele nostru. Și astăzi ne lăsăm conduși de idoli, de egoism, de interesele noastre; și această atitudine merge înainte: am perfecționat armele noastre, conștiința noastră a adormit, am făcut mai subtile motivațiile noastre pentru a ne justifica. Ca și cum ar fi un lucru normal, continuăm să semănăm distrugere, durere, moarte! Violența, războiul aduc numai moarte, vorbesc despre moarte! Violența și războiul au limbajul morții!

3. În acest moment mă întreb: Este posibil să parcurgem un alt drum? Putem ieși din acest vârtej de durere și de moarte? Putem învăța din nou să mergem și să parcurgem căile păcii? Invocând ajutorul lui Dumnezeu, sub privirea maternă a lui Salus populi romani, Regina păcii, vreau să răspund: Da, este posibil pentru toți! Ba chiar aș vrea ca fiecare dintre noi, de la cel mai mic la cel mai mare, până la cei care sunt chemați să conducă națiunile, să răspundă: Da, vrem asta! Credința mea creștină mă determină să privesc la Cruce. Cât aș vrea ca pentru un moment toți bărbații și femeile de bunăvoință să privească la Cruce! Acolo se poate citi răspunsul lui Dumnezeu: acolo, la violență nu s-a răspuns cu violență, la moarte nu s-a răspuns cu limbajul morții. În tăcerea Crucii tace zgomotul armelor și vorbește limbajul reconcilierii, al iertării, al dialogului, al păcii. Aș vrea să-i cer Domnului, în această seară, ca noi creștinii, frații din celelalte religii, fiecare bărbat și femeie de bunăvoință să strige cu putere: violența și războiul nu este niciodată calea păcii! Fiecare să se însuflețească să privească în adâncul propriei conștiințe și să asculte acel cuvânt care spune: ieși din interesele tale care atrofiază inima, depășește indiferența față de celălalt care face insensibilă inima, învinge motivațiile tale de moarte și deschide-te la dialog, la reconciliere: privește la durerea fratelui tău și nu adăuga altă durere, oprește mâna ta, reconstruiește armonia care s-a frânt; și asta nu cu ciocnirea, ci cu întâlnirea! Să se termine zgomotul armelor! Războiul marchează mereu eșecul păcii, este mereu o înfrângere pentru omenire. Să răsune încă o dat cuvintele lui Paul al VI-lea: „Să nu mai fie unii împotriva altora, să nu mai fie, niciodată!… să nu mai fie războiul, să nu mai fie războiul!” (Discurs la Națiunile Unite, 4 octombrie 1965: AAS 57 [1965], 881). „Pacea se afirmă numai cu pacea, aceea care nu este dezlipită de obligațiile dreptății, ci este alimentată de sacrificiul propriu, de clemență, de milostivire, de caritate” (Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii 1976: AAS 67 [1975], 671). Iertare, dialog, reconciliere sunt cuvintele păcii: în iubita națiune siriană, în Orientul Mijlociu, în toată lumea! Să ne rugăm pentru reconciliere și pentru pace, să lucrăm pentru reconciliere și pentru pace și să devenim toți, în orice loc, bărbați și femei de reconciliere și de pace. Amin.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 07.09.2013
Publicarea pe acest sit: 08.09.2013
Etichete: ,

Lasă un răspuns