Predica Papei la Liturghia de încheiere a ZMT

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia de încheiere a ZMT
Campus Misericordiae, Cracovia,
duminică, 31 iulie 2016

Dragi tineri, ați venit la Cracovia pentru a-l întâlni pe Isus. Și Evanghelia astăzi ne vorbește chiar despre întâlnirea dintre Isus și un om, Zaheu, la Ierihon (cf. Lc 19,1-10). Acolo Isus nu se limitează să predice, sau să salute pe cineva, ci vrea – spune evanghelistul – să străbată orașul (cf. v. 1). Isus, cu alte cuvinte, dorește să se apropie de viața fiecăruia, să parcurgă drumul nostru până la capăt, pentru ca viața sa și viața noastră să se întâlnească într-adevăr.

Astfel are loc întâlnirea cea mai surprinzătoare, aceea cu Zaheu, conducătorul „vameșilor”, adică al perceptorilor de taxe. Așadar Zaheu era un bogat colaborator al ocupatorilor romani detestați; era un exploatator al poporului său, unul care, datorită faimei sale rele nu putea nici măcar să se apropie de Învățător. Însă întâlnirea cu Isus îi schimbă viața, așa cum a fost și în fiecare zi poate să fie pentru fiecare dintre noi. Însă Zaheu a trebuit să înfrunte câteva obstacole pentru a-l întâlni pe Isus: n-a fost ușor, pentru el. A trebuit să înfrunte câteva obstacole, cel puțin trei, care pot să ne spună ceva și nouă.

Primul este statura mică: Zaheu nu reușea să-l vadă pe Învățător pentru că era mic. Și astăzi putem risca să stăm la distanță de Isus pentru că nu ne simțim la înălțime, pentru că avem considerație joasă de noi înșine. Aceasta este o mare ispită, care nu se referă numai la autostimă, ci atinge și credința. Deoarece credința ne spune că noi suntem „copii ai lui Dumnezeu și suntem cu adevărat” (1In 3,1): am fost creați după imaginea sa; Isus și-a însușit omenitatea noastră și inima sa nu se va despărți niciodată de noi: Duhul Sfânt dorește să locuiască în noi; suntem chemați la bucuria veșnică cu Dumnezeu! Aceasta este „statura” noastră, aceasta este identitatea noastră spirituală: suntem fiii iubiți ai lui Dumnezeu, mereu. Înțelegeți deci că a nu ne accepta, a trăi nemulțumiți și a gândi negativ înseamnă a nu recunoaște identitatea noastră cea mai adevărată: este ca și cum ne-am întoarce în altă parte în timp ce Dumnezeu vrea să-și îndrepte privirea sa spre mine, înseamnă a voi să stingem visul pe care El îl nutrește pentru mine. Dumnezeu ne iubește așa cum suntem, și niciun păcat, defect sau greșeală nu-l face să-și schimbe ideea. Pentru Isus – ne arată Evanghelia – nimeni nu este inferior și distant, nimeni nu este nesemnificativ, ci toți suntem preaiubiți și importanți: tu ești important! Și Dumnezeu se bazează pe tine pentru ceea ce ești, nu pentru ceea ce ai: în ochii săi nu valorează chiar nimic haina pe care o porți sau celularul pe care-l folosești; nu-l interesează dacă ești la modă, îl interesezi tu, așa cum ești, așa. În ochii săi valorezi și valoarea ta este inestimabilă.

Când în viață ni se întâmplă să țintim în jos în loc să țintim în sus, ne poate ajuta acest mare adevăr: Dumnezeu este fidel în iubirea față de noi, chiar încăpățânat. Ne va ajuta să ne gândim că ne iubește mai mult decât ne iubim noi înșine, că crede în noi mai mult decât credem noi în noi înșine, că „este mereu suporter” pentru noi precum cel mai ireductibil dintre suporteri. Mereu ne așteaptă cu speranță, și atunci când ne închidem în tristețile noastre, rumegând încontinuu asupra ofenselor primite și asupra trecutului. Dar a ne afecționa de tristețe nu este demn de statura noastră spirituală! Ba chiar este un virus – această afecționare de tristețe – este un virus care infectează și blochează totul, care închide orice ușă, care împiedică să se redemareze viața, să se reînceapă. În schimb, Dumnezeu este în mod încăpățânat plin de speranță: crede mereu că ne putem ridica și nu se resemnează văzându-ne stinși și fără bucurie. Este trist a vedea un tânăr fără bucurie. Pentru că suntem mereu fiii săi iubiți. Să ne amintim de aceasta la începutul fiecărei zile. Ne va face bine ca în fiecare dimineață să spunem asta în rugăciune: „Doamne, îți mulțumesc pentru că mă iubești; sunt sigur că tu mă iubești; fă să mă îndrăgostesc de viața mea”. Nu de defectele mele, care trebuie corectate, ci de viață, care este un mare dar: este timpul pentru a iubi și pentru a fi iubiți.

Zaheu avea un al doilea obstacol pe calea întâlnirii cu Isus: rușinea paralizantă. Despre asta am spus ceva aseară. Putem să ne imaginăm ce s-a întâmplat în inima lui Zaheu înainte de a urca în acel sicomor, a fost probabil o frumoasă luptă: pe de o parte o curiozitate bună, aceea de a-l cunoaște pe Isus; pe de altă parte riscul unei impresii proaste teribile. Zaheu era un personaj public; știa că, încercând să urce în acel copac, avea să devină ridicol în ochii tuturor, el, un conducător, un om al puterii, dar atât de detestat. Dar a depășit rușinea, pentru că atracția lui Isus era mai puternică. Poate că ați experimentat ce se întâmplă când o persoană devine atât de atrăgătoare încât să vă îndrăgostiți de ea: atunci se poate întâmpla să se facă de bunăvoie lucruri care nu s-ar fi făcut niciodată. Ceva asemănător s-a întâmplat în inima lui Zaheu, când a simțit că Isus era așa de important încât ar fi făcut orice lucru pentru El, pentru că El era unicul care putea să-l scoată din nisipurile mișcătoare ale păcatului și nemulțumirii. Și astfel rușinea care paralizează n-a învins: Zaheu – spune Evanghelia – „a alergat înainte”, „a urcat” și apoi, când Isus l-a chemat, „a coborât repede” (v. 4.6). A riscat și a intrat în joc. Acest lucru este și pentru noi secretul bucuriei: a nu stinge curiozitatea frumoasă, ci a intra în joc, pentru că viața nu trebuie închisă într-un sertar. În fața lui Isus nu se poate răspunde cu un gând sau cu un simplu „mesaj”!

Dragi tineri, nu vă rușinați să-i duceți totul, în special slăbiciunile, trudele și păcatele în Spovadă: El va ști să vă surprindă cu iertarea sa și cu pacea sa. Nu fie frică să-i spuneți „da” cu tot elanul inimii, să-i răspundeți cu generozitate, să-l urmați! Nu lăsați să vi se anestezieze sufletul, ci tindeți spre ținta iubirii frumoase, care cere și renunțare, și un „nu” puternic spus dopingului succesului cu orice preț și drogului de a vă gândi numai la sine și la propriile comodități.

După statura mică și după rușinea paralizantă, există un al treilea obstacol pe care Zaheu a trebuit să-l înfrunte, de data asta nu înlăuntrul său, ci în jurul său. Este mulțimea care murmură, care mai înainte l-a blocat și apoi l-a criticat: Isus nu trebuia să intre în casa lui, în casa unui păcătos! Cât de greu este să-l primești cu adevărat pe Isus, cât de dur este să accepți un „Dumnezeu, bogat în milostivire” (Ef 2,4). Vor putea să vă împiedice, încercând să vă facă să credeți că Dumnezeu este distant, rigid și mai puțin sensibil, bun cu cei buni și rău cu cei răi. În schimb Tatăl nostru „face să răsară soarele său peste cei răi și peste cei buni” (Mt 5,45) și ne invită la curajul adevărat: a fi mai puternici decât răul iubindu-i pe toți, chiar și pe dușmani. Vor putea râde de voi, pentru că voi credeți în forța blândă și umilă a milostivirii. Nu vă fie teamă, ci gândiți-vă la cuvintele din aceste zile: „Fericiți cei milostivi pentru că vor afla milostivire” (Mt 5,7). Vor putea să vă judece ca visători, pentru că voi credeți într-o nouă umanitate, care nu acceptă ura dintre popoare, nu vede granițele țărilor ca pe niște bariere și păstrează propriile tradiții fără egoisme și resentimente. Nu vă descurajați: cu zâmbetul vostru și cu brațele voastre deschise voi predicați speranță și sunteți o binecuvântare pentru unica familie umană, pe care așa de bine o reprezentați aici!

Mulțimea, în ziua aceea, l-a judecat pe Zaheu, l-a privit de sus în jos; în schimb Isus a făcut contrariul: a ridicat privirea spre el (v. 5). Privirea lui Isus merge dincolo de defecte și vede persoana; nu se oprește la răul din trecut, ci întrevede binele în viitor; nu se resemnează în fața închiderilor, ci caută calea unității și a comuniunii; în mijlocul tuturor, nu se oprește la aparențe, ci privește la inimă. Isus privește inima noastră, inima ta, inima mea. Cu această privire a lui Isus, voi puteți face să crească o altă umanitate, fără a aștepta ca să vă numească „buni”, ci căutând binele prin el însuși, bucuroși să păstrați inima curată și să luptați pașnic pentru onestitate și dreptate. Nu vă opriți la suprafața lucrurilor și să nu aveți încredere în liturgiile lumești ale apariției, în machiajul sufletului pentru a părea mai buni. În schimb, instalați bine conexiunea mai stabilă, aceea a unei inimi care vede și transmite binele fără a înceta. Și acea bucurie pe care gratuit ați primit-o de la Dumnezeu, vă rog dăruiți-o gratuit (cf. Mt 10,8), pentru că atâția o așteaptă! Și o așteaptă de la voi.

În sfârșit să ascultăm cuvintele lui Isus spuse lui Zaheu, care par spuse înadins pentru noi astăzi, pentru fiecare dintre noi: „Coboară repede pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta” (v. 5). Coboară repede pentru astăzi trebuie să rămân cu tine. Deschide-mi ușa inimii tale. Isus îți adresează aceeași invitație: „Astăzi trebuie să rămân în casa ta”. ZMT, am putea spune, începe astăzi și continuă mâine, acasă, pentru că acolo vrea Isus să te întâlnească de acum încolo. Domnul nu vrea să rămână numai în acest oraș frumos sau în amintirile dragi, ci dorește să vină în casa ta, să locuiască în viața ta de fiecare zi: studiul și primii ani de muncă, prieteniile și afectele, proiectele și visele. Cât de mult îi place ca în rugăciune toate acestea să fie aduse la El! Cât de mult speră ca printre toate contactele și chat-urile de fiecare zi să fie pe primul loc firul de aur al rugăciunii! Cât de mult dorește ca fiecărei zile a tale să vorbească al său Cuvânt, ca Evanghelia sa să devină a ta și ca să fie „navigatorul” tău pe drumurile vieții!

În timp ce îți cere să vină în casa ta, Isus, așa cum a făcut cu Zaheu, te cheamă pe nume. Isus, pe noi toți, ne cheamă pe nume. Numele tău este prețios pentru El. Numele de Zaheu evoca, în limba din acel timp, amintirea lui Dumnezeu. Încredeți-vă în amintirea lui Dumnezeu: memoria sa nu este un „disc rigid” care înregistrează și arhivează toate datele noastre, ci memoria sa este o inimă duioasă de compasiune, care se bucură să șteargă definitiv orice urmă a noastră de rău. Să încercăm și noi, acum, să imităm memoria fidelă a lui Dumnezeu și să păstrăm binele pe care l-am primit în aceste zile. În tăcere să comemorăm această întâlnire, să păstrăm amintirea prezenței lui Dumnezeu și a Cuvântului său, să reînsuflețim în noi glasul lui Isus care ne cheamă pe nume. Astfel să ne rugăm în tăcere, comemorând, mulțumindu-i Domnului care ne-a voit și ne-a întâlnit aici.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 31.07.2016
Publicarea pe acest sit: 31.07.2016
Etichete: , , ,

Comments are closed