Predica Papei la Liturghia de deschidere a Sinodului dedicat noii evanghelizări

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Liturghia de deschide a Sinodului Episcopilor
cu tema „Noua evanghelizare
pentru transmiterea credinței creștine”

Vatican, 7 octombrie 2012

Venerați frați,
Iubiți frați și surori,

Cu această solemnă concelebrare inaugurăm a XIII-a Adunare Generală Obișnuită a Sinodului Episcopilor, care are ca temă: Noua evanghelizare pentru transmiterea credinței creștine. Această temă răspunde la o orientare programatică pentru viața Bisericii, a tuturor membrilor săi, a familiilor, a comunităților, a instituțiilor sale. Și această perspectivă este întărită de coincidența cu începutul Anului Credinței, care va avea loc joia viitoare, 11 octombrie, la a 50-a aniversare a deschiderii Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican. Adresez bun-venitul meu cordial și recunoscător vouă, care ați venit să formați această Adunare sinodală, îndeosebi Secretarului General al Sinodului Episcopilor și colaboratorilor săi. Extind salutul meu la Delegații fraterni din celelalte Biserici și Comunități Ecleziale și la toți cei prezenți, invitându-i să însoțească în rugăciune zilnică lucrările pe care le vom desfășura în următoarele trei săptămâni.

Lecturile biblice care formează Liturgia Cuvântului din această duminică ne oferă două idei principale de reflecție: prima despre căsătorie, pe care aș vrea s-o ating mai înainte; a doua despre Isus Cristos, pe care o preiau imediat. Nu avem timpul pentru a comenta acest text din Scrisoarea către Evrei, dar trebuie, la începutul acestei Adunări sinodale, să primim invitația de a ne îndrepta privirea spre Domnul Isus, „încununat cu mărire și cinste, întrucât el a suferit moartea pentru fiecare om” (Evr 2,9). Cuvântul lui Dumnezeu ne pune în fața Răstignitului glorios, așa încât toată viața noastră și îndeosebi activitatea acestei Adunări sinodale să se desfășoare în fața Lui și în lumina misterului său. Evanghelizarea, în orice timp și loc, are mereu ca punct central și terminal pe Isus, Cristos, Fiul lui Dumnezeu (cf. Mc 1,1); și Răstignitul este prin excelență semnul distinctiv al celui care vestește Evanghelia: semn de iubire și de pace, apel la convertire și la reconciliere. Noi cei dintâi, venerați Frați, să ținem îndreptată spre El privirea inimii și să ne lăsăm purificați de harul său.

Acum aș vrea să reflectez pe scurt asupra „noii evanghelizări”, raportând-o cu evanghelizarea obișnuită și cu misiunea ad gentes. Biserica există pentru a evangheliza. Fideli față de porunca Domnului Isus Cristos, discipolii au mers în lumea întreagă pentru a anunța Vestea Bună, întemeind peste tot comunitățile creștine. Cu timpul, ele au devenit Biserici bine organizate cu numeroși credincioși. În perioade istorice determinate, Providența divină a trezit un dinamism reînnoit al activității evanghelizatoare a Bisericii. E suficient să ne gândim la evanghelizarea popoarelor anglo-saxone și a celor slave, sau la transmiterea Evangheliei în continentul american și apoi la perioadele misionare îndreptate spre popoarele din Africa, din Asia și din Oceania. Pe acest fundal dinamic îmi place să privesc și la cele două figuri luminoase pe care cu puțin înainte le-am proclamat Învățători ai Bisericii: sfântul Ioan de Avila și sfânta Hildegard de Bingen. Și în timpurile noastre Duhul Sfânt a trezit în Biserică un nou elan pentru a anunța Vestea Bună, un dinamism spiritual și pastoral care și-a avut exprimarea sa cea mai universală și impulsul său cel mai autoritar în Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican. Acest dinamism reînnoit al evanghelizării produce o influență benefică asupra celor două „ramuri” specifice care din ea se dezvoltă, adică, pe de o parte, missio ad gentes, adică vestirea Evangheliei la cei care încă nu-l cunosc pe Isus Cristos și mesajul său de mântuire; și, pe de altă parte, noua evanghelizare, orientată îndeosebi spre persoanele care, deși fiind botezate, s-au îndepărtat de Biserică și trăiesc fără a face referință la practica creștină. Adunarea sinodală care se deschide astăzi este dedicată acestei noi evanghelizări, pentru a favoriza în aceste persoane o nouă întâlnire cu Domnul, singurul care umple de semnificație profundă și de pace existența noastră; pentru a favoriza redescoperirea credinței, izvor de har care aduce bucurie și speranță în viața personală, familială și socială. Desigur, această orientare deosebită nu trebuie să diminueze nici elanul misionar în sens propriu, nici activitatea obișnuită de evanghelizare în comunitățile noastre creștine. De fapt, cele trei aspecte ale unicei realități de evanghelizare se completează și rodesc reciproc.

Tema despre căsătorie, propusă nouă de Evanghelie și de prima lectură, merită în această privință o atenție specială. Mesajul Cuvântului lui Dumnezeu se poate rezuma în expresia conținută în cartea Genezei și preluată de Isus însuși: „Pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu soția sa și amândoi vor fi un singur trup” (Gen 2,24; Mc 10,7-8). Ce ne spune nouă astăzi acest Cuvânt? Aș spune că ne invită să devenim mai conștienți de o realitate deja cunoscută, dar probabil nu valorizată pe deplin: adică faptul că în ea însăși căsătoria constituie o Evanghelie, o Veste Bună pentru lumea de astăzi, îndeosebi pentru lumea decreștinată. Unirea bărbatului și a femeii, devenirea lor „un singur trup” în caritate, în iubirea rodnică și indisolubilă, este semn care vorbește despre Dumnezeu cu forță, cu o elocvență care în zilele noastre a devenit majoră, pentru că, din păcate, din diferite motive, căsătoria, chiar în regiunile cu veche evanghelizare, trece printr-o criză profundă. Și nu este o întâmplare. Căsătoria este legată de credință, nu în sens generic. Căsătoria, ca unire de iubire fidelă și indisolubilă, se întemeiază pe harul care vine de la Dumnezeul Unul și Întreit, care în Cristos ne-a iubit cu iubire fidelă până la Cruce. Astăzi suntem în măsură să percepem tot adevărul acestei afirmații, prin contrast cu realitatea dureroasă a atâtor căsătorii care din păcate se termină rău. Există o corespundere evidentă între criza credinței și criza căsătoriei. Și, așa cum Biserica afirmă și mărturisește de mult timp, căsătoria este chemată să fie nu numai obiect, ci subiect al noii evanghelizări. Acest lucru se întâmplă deja în multe experiențe, legate de comunități și mișcări, dar se realizează tot mai mult și în țesutul diecezelor și al parohiilor, așa cum a demonstrat recenta Întâlnire Mondială a Familiilor.

Una din ideile de bază ale impulsului reînnoit pe care l-a dat evanghelizării Conciliul al II-lea din Vatican este aceea a chemării universale la sfințenie, care ca atare se referă la toți creștinii (cf. Constituția Lumen gentium, 39-42). Sfinții sunt adevărații protagoniști ai evanghelizării în toate exprimările sale. Ei sunt, îndeosebi, și pionierii și purtătorii noii evanghelizări: cu mijlocirea lor și cu exemplul vieții lor, atente la fantezia Duhului Sfânt, ei arată persoanelor indiferente sau chiar ostile frumusețea Evangheliei și a comuniunii în Cristos și-i invită pe credincioșii, ca să spunem așa, lâncezi, să trăiască cu bucurie de credință, speranță și caritate, să redescopere „gustul” Cuvântului lui Dumnezeu și al Sacramentelor, îndeosebi al Pâinii vieții, Euharistia. Sfinți și sfinte înfloresc printre misionarii generoși care anunță Vestea Bună necreștinilor, în mod tradițional în țările de misiune și actualmente în toate locurile unde trăiesc persoane necreștine. Sfințenia nu cunoaște bariere culturale, sociale, politice, religioase. Limbajul său – cel al iubirii și al adevărului – este comprehensibil pentru toți oamenii de bunăvoință și-i apropie de Isus Cristos, izvor inepuizabil de viață nouă.

În acest moment, să ne oprim o clipă să-i admirăm pe cei doi sfinți care astăzi au fost adăugați la ceata aleasă a Învățătorilor Bisericii. Sfântul Ioan de Avila a trăit în secolul al XVI-lea. Profund cunoscător al Sfintelor Scripturi, era înzestrat cu spirit misionar arzător. A știut să pătrundă cu profunzime singulară misterele Răscumpărării realizate de Cristos pentru omenire. Om al lui Dumnezeu, unea rugăciunea constantă cu acțiunea apostolică. S-a dedicat predicării și creșterii practicii Sacramentelor, concentrându-și activitatea în îmbunătățirea formării candidaților la preoție, a călugărilor și a laicilor, în vederea unei reforme rodnice a Bisericii.

Sfânta Hildegard de Bingen, importantă figură feminină din secolul al XII-lea, a oferit contribuția sa prețioasă pentru creșterea Bisericii din timpul său, valorizând darurile primite de la Dumnezeu și arătându-se femei cu inteligență vie, sensibilitate profundă și autoritate spirituală recunoscută. Domnul a înzestrat-o cu spirit profetic și cu ferventă capacitate de a discerne semnele timpurilor. Hildegard a nutrit o iubire deosebită față de creație, a cultivat medicina, poezia și muzica. Mai ales a păstrat o iubire mare și fidelă față de Cristos și față de Biserica sa.

Privirea asupra idealului vieții creștine, exprimat în chemarea la sfințenie, ne stimulează să privim cu umilință fragilitatea atâtor creștini, ba chiar păcatul lor, personal și comunitar, care reprezintă o mare piedică în calea evanghelizării, și să recunoaștem forța lui Dumnezeu care, în credință, întâlnește slăbiciunea umană. De aceea, nu se poate vorbi despre noua evanghelizare fără o dispoziție sinceră de convertire. A ne lăsa reconciliați cu Dumnezeu și cu aproapele (cf. 2Cor 5,20) este calea maestră a noii evanghelizări. Numai purificați, creștinii pot regăsi orgoliul legitim al demnității lor de fii ai lui Dumnezeu, creați după imaginea sa și răscumpărați cu sângele prețios al lui Isus Cristos, și pot experimenta bucuria sa pentru a o împărtăși cu toți, cu cei de aproape și cu cei de departe.

Iubiți frați și surori, să încredințăm lui Dumnezeu lucrările Adunării sinodale având sentimentul viu al comuniunii Sfinților, invocând îndeosebi mijlocirea marilor evanghelizatori, între care vrem să-l numărăm cu mare afect pe Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea, al cărui pontificat a fost și exemplu de nouă evanghelizare. Ne punem sub ocrotirea Sfintei Fecioare Maria, Steaua noii evanghelizări. Cu ea invocăm o specială revărsare a Duhului Sfânt, care să lumineze de sus Adunarea sinodală și s-o facă rodnică pentru drumul Bisericii astăzi, în timpul nostru. Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 07.10.2012
Publicarea pe acest sit: 07.10.2012
Etichete: , ,

Lasă un răspuns