Predica Papei la încheierea SRUC

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la celebrare de încheiere a Săptămânii de Rugăciune
pentru Unitatea Creștinilor
Vatican, 25 ianuarie 2014

Iubiți frați și surori,

„Oare a fost Cristos împărțit?” (1Cor 1,13). Chemarea puternică pe care sfântul Paul o pune la începutul Primei Scrisori către Corinteni și care a răsunat în liturgia din această seară, a fost aleasă de un grup de frați creștini din Canada ca temă pentru meditația noastră în timpul Săptămânii de Rugăciune din acest an.

Apostolul a aflat cu mare tristețe că creștinii din Corint sunt împărțiți în diferite facțiuni. Există unii care afirmă: „Eu sunt al lui Paul”; un altul spune: „Eu în schimb sunt al lui Apollo”; un altul: „Eu în schimb sunt al lui Chefa”; și în sfârșit un altul susține: „Și eu sunt al lui Cristos” (cf. v. 12). Nici măcar cei care vor să facă referință la Cristos nu pot să fie elogiați de Paul, pentru că folosesc numele unicului Mântuitor pentru a se distanța de alți frați în interiorul comunității. Cu alte cuvinte, experiența particulară a fiecăruia, referința la câteva persoane semnificative din comunitate, devin metrul de judecare a credinței altora.

În această situație de diviziune, Paul îi îndeamnă pe creștinii din Corint, „pentru numele Domnului nostru Isus Cristos”, să fie cu toții unanimi în vorbire, pentru ca între ei să nu fie dezbinări, ci unire perfectă de gândire și de simțire (cf. v. 10). Însă comuniunea pe care apostolul o invocă nu va putea să fie rod al strategiilor umane. De fapt, unirea perfectă dintre frați este posibilă numai cu referință la gândirea și la sentimentele lui Cristos (cf. Fil 2,5). În această seară, în timp ce suntem aici reuniți în rugăciune, simțim că Cristos, care nu poate să fie împărțit, vrea să ne atragă la El, spre sentimentele inimii sale, spre abandonarea sa totală și încrezătoare în mâinile Tatălui, spre golirea sa radicală din iubire față de omenire. Numai El poate să fie principiul, cauza, motorul unității noastre.

În timp ce ne aflăm în prezența sa, devenim și mai conștienți că nu putem considera diviziunile în Biserică drept un fenomen într-un fel natural, inevitabil pentru orice formă de viață asociativă. Diviziunile noastre rănesc trupul său, rănesc mărturia pe care suntem chemați să i-o aducem în lume. Decretul Conciliului al II-lea din Vatican despre ecumenism, amintind textul sfântului Paul pe care l-am meditat, afirmă în mod semnificativ: „Cristos Domnul a întemeiat o singură Biserică și totuși mai multe comunități creștine se înfățișează oamenilor ca adevărata moștenire a lui Cristos: toți afirmă că sunt ucenicii Domnului, însă ei nu simt la fel și umblă pe căi diferite, ca și cum Cristos însuși ar fi împărțit”. Și apoi adaugă: „Această împărțire contrazice pe față voința lui Cristos și este un scandal pentru lume, constituind chiar o piedică pentru cauza preasfântă a vestirii Evangheliei la toată făptura” (Unitatis redintegratio, 1). Noi toți am fost dăunați de diviziuni. Noi toți nu vrem să devenim un scandal. Și pentru aceasta noi toți mergem împreună, frățește, pe drumul spre unitate, făcând unitate și în mers, acea unitate care vine de Duhul Sfânt și care ne aduce o singularitate specială, pe care numai Duhul Sfânt o poate face: diversitatea reconciliată. Domnul ne așteaptă pe toți, ne însoțește pe toți, este cu noi toți pe acest drum al unității.

Dragi prieteni, Cristos nu poate să fie împărțit! Această certitudine trebuie să ne încurajeze și să ne susțină să continuăm cu umilință și cu încredere pe drumul spre restabilirea deplinei unități vizibile între toți cei care cred în Cristos. Îmi place să mă gândesc în acest moment la opera fericitului Ioan al XXIII-lea și a fericitului Ioan Paul al II-lea. Amândoi și-au format de-a lungul propriului parcurs conștiința de cât este de urgentă cauza unității și, odată aleși episcopi de Roma, au condus cu hotărâre întreaga turmă catolică pe străzile drumului ecumenic: papa Ioan deschizând noi căi și înainte aproape inimaginabile, papa Ioan Paul al II-lea propunând dialogul ecumenic ca dimensiune obișnuită și de care nu se poate face abstracție a vieții fiecărei Biserici particulare. La ei îl asociez și pe papa Paul al VI-lea, alt mare protagonist al dialogului, a cărui îmbrățișare istorică la Ierusalim cu Patriarhul de Constantinopol Atenagora în urmă cu cincizeci de ani o amintim chiar în aceste zile.

Opera acestor Pontifi a făcut în așa fel încât dimensiunea dialogului ecumenic a devenit un aspect esențial al slujirii Episcopului de Roma, așa încât astăzi nu s-ar înțelege pe deplin slujirea petrină fără a include în ea această deschidere la dialogul cu toți cei care cred în Cristos. Putem spune și că drumul ecumenic a permis să se aprofundeze înțelegerea slujirii Succesorului lui Petru și trebuie să avem încredere că va continua să acționeze în acest sens și pentru viitor. În timp ce privim cu recunoștință la pașii pe care Domnul ne-a dat să-i facem și fără a ne ascunde dificultățile prin care trece astăzi dialogul ecumenic, cerem să putem fi cu toții îmbrăcați cu sentimentele lui Cristos, pentru a putea merge spre unitatea voită de el. Și a merge împreună înseamnă deja a face unitate!

În acest climat de rugăciune pentru darul unității, aș vrea să adresez saluturile mele cordiale și fraterne Eminenței Sale Mitropolitul Ghennadios, reprezentant al Patriarhiei ecumenice, Cuvioșiei Sale David Moxon, reprezentant la Roma al Arhiepiscopului de Canterbury, și tuturor reprezentanților diferitelor Biserici și comunități ecleziale, adunați aici în această seară. Cu acești doi frați, care îi reprezintă pe toți, ne-am ruga la mormântul lui Paul și am spus între noi: „Să ne rugăm pentru ca el să ne ajute pe acest drum, pe acest drum al unității, al iubirii, făcând drum de unitate”. Unitatea nu va veni ca o minune la sfârșit: unitatea vine pe drum, o face Duhul Sfânt pe drum. Dacă noi nu mergem împreună, dacă noi nu ne rugăm unii pentru alții, dacă noi nu colaborăm în atâtea lucruri pe care le putem face în această lume pentru Poporul lui Dumnezeu, unitatea nu va veni! Ea se face pe acest drum, în fiecare pas, și n-o facem noi: o face Duhul Sfânt, care vede bunăvoința noastră.

Iubiți frați și surori, să-l rugăm pe Domnul Isus, care ne-a făcut mădulare vii ale Trupului său, pentru ca să ne mențină profund uniți cu El, să ne ajute să depășim conflictele noastre, diviziunile noastre, egoismele noastre; și să ne amintim că unitatea este mereu superioară conflictului! Și să ne ajute să fim uniți unii cu alții de o unică forță, aceea a iubirii, pe care Duhul Sfânt o revarsă în inimile noastre (cf. Rom 5,5). Amin.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 25.01.2014
Publicarea pe acest sit: 26.01.2014
Etichete: , ,

Lasă un răspuns