Predica Papei la Epifania Domnului

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
în Solemnitatea Epifaniei Domnului
Vatican, 6 ianuarie 2018

Trei gesturi ale magilor orientează parcursul nostru la întâlnirea cu Domnul, care astăzi se manifestă ca lumină și mântuire pentru toate neamurile. Magii văd steaua, merg și oferă daruri.

A vedea steaua. Este punctul de plecare. Dar, am putea să ne întrebăm, de ce numai magii au văzut steaua? Poate pentru că puțini și-au ridicat privirea spre cer. De fapt, adesea în viață ne mulțumim să privim spre pământ: sunt suficiente sănătatea, câțiva bani și un pic de distracție. Și mă întreb: noi mai știm să ne ridicăm privirea spre cer? Știm să visăm, să-l dorim pe Dumnezeu, să așteptăm noutatea sa, sau ne lăsăm transportați de viață ca o ramură uscată purtată de vânt? Magii nu s-au mulțumit să trăiască mediocru, să plutească. Au intuit că, pentru a trăi cu adevărat, este nevoie de o țintă înaltă și de aceea trebuie ținută sus privirea.

Dar, am mai putea să ne întrebăm de ce, printre cei care își ridicau privirea spre cer, atâția alții nu au urmat steaua aceea, „steaua lui” (Mt 2,2)? Poate pentru că nu era o stea care să-ți ia privirea, care strălucea mai mult decât altele. Era o stea – spune Evanghelia – pe care magii au văzut-o „la răsărit” (v. 2.9). Steaua lui Isus nu orbește, nu uluiește, ci invită cu gentilețe. Putem să ne întrebăm ce stea alegem în viață. Există stele orbitoare, care provoacă emoții puternice, dar care nu orientează drumul. Așa este pentru succes, pentru bani, pentru carieră, pentru onoruri, pentru plăcerile căutate ca scop al existenței. Sunt meteoriți: strălucesc un pic, dar se izbesc repede și strălucirea lor dispare. Sunt stele căzătoare, care duc pe o pistă falsă în loc să orienteze. În schimb, steaua Domnului ne este mereu strălucitoare, dar este mereu prezentă; este blândă; te ia de mână în viață, te însoțește. Nu promite recompense materiale, ci garantează pacea și dăruiește, precum magilor, „o bucurie foarte mare” (Mt 2,10). Însă cere să mergem.

A merge, a doua acțiune a magilor, este esențial pentru a-l găsi pe Isus. De fapt, steaua sa cere decizia drumului, truda zilnică a mărșăluirii; cere să ne eliberăm de poverile inutile și de fastuozități deranjante, care încurcă, și să acceptăm neprevăzutele care nu apar pe harta trăirii liniștite. Isus se lasă găsit de cel care-l caută, însă pentru a-l căuta trebuie să ne mișcăm, să ieșim. Să nu așteptăm; să riscăm. Să nu stăm nemișcați; să înaintăm. Este exigent Isus: celui care-l caută îi propune să lase fotoliile comodităților lumești și aerul călduț al propriilor șemineuri. A-l urma pe Isus nu este un protocol educat care trebuie respectat, ci un exod care trebuie trăit. Dumnezeu, care a eliberat poporul său prin parcursul exodului și a chemat noi popoare să urmeze steaua sa, dăruiește libertatea și împarte bucuria mereu și numai pe drum. Cu alte cuvinte, pentru a-l găsi pe Isus trebuie să lăsăm frica de a ne pune în joc, satisfacția de a ne simți ajunși, lenea de a nu mai cere nimic de la viață. Trebuie riscat, pur și simplu pentru a întâlni un Prunc. Dar merită imens, pentru că găsindu-l pe acel Prunc, descoperind duioșia sa și iubirea sa, ne regăsim pe noi înșine.

A porni la drum nu este ușor. Evanghelia ne arată asta prin diferitele personaje. Este Irod, tulburat de teama că nașterea unui rege amenință puterea sa. De aceea organizează reuniuni și trimite pe alții să adune informații; dar el nu se mișcă, stă închis în palatul său. Și „tot Ierusalimul” (v. 3) este speriat: speriat de noutățile lui Dumnezeu. Preferă ca totul să rămână ca mai înainte – „mereu s-a făcut așa” – și nimeni nu are curajul de a merge. Mai subtilă este tentația preoților și a cărturarilor. Ei cunosc locul exact și îl semnalează lui Irod, citând și profeția din vechime. Știu, dar nu fac un pas spre Betleem. Poate să fie tentația celui care este credincios de mult timp: dezbate despre credință, ca despre ceva ce știe deja, dar nu intră în joc personal pentru Domnul. Vorbește, dar nu se roagă; se plânge, dar nu face binele. În schimb, magii vorbesc puțin și merg mult. Deși nu sunt cunoscători ai adevărurilor de credință, sunt doritori și pe drum, așa cum evidențiază verbele din Evanghelie: „am venit să-l adorăm” (v. 2), „au plecat; intrând în casă, căzând la pământ l-au adorat; au plecat pe alt drum în țara lor” (v. 9.11.12): mereu în mișcare.

A oferi. Ajunși la Isus, după călătoria lungă, magii fac ca El: dăruiesc. Isus este acolo pentru a oferi viața, ei oferă bunurile lor prețioase: aur, tămâie și smirnă. Evanghelia se realizează atunci când drumul vieții ajunge la dar. A dărui gratuit, pentru Domnul, fără a ne aștepta la ceva în schimb: acesta este semn sigur că l-am găsit pe Isus, care spune: „Gratuit ați primit, gratuit să dați” (Mt10,8). A face binele fără calcule, chiar dacă nimeni nu ne cere asta, chiar dacă nu ne face să câștigăm nimic, chiar dacă nu ne face plăcere. Dumnezeu asta dorește. El, făcându-se mic pentru noi, ne cere să oferim ceva pentru frații săi cei mai mici. Cine sunt? Sunt tocmai aceia care nu să dea înapoi, ca nevoiașul, cel înfometat, străinul, cel închis, săracul (cf. Mt 25,31-46). A oferi un dar plăcut lui Isus înseamnă a avea grijă de un bolnav, a dedica timp unei persoane dificile, a ajuta pe cineva care nu ne provoacă interes, a oferi iertarea celui care ne-a ofensat. Sunt daruri gratuite, nu pot lipsi în viața creștină. Altminteri, ne amintește Isus, dacă-i iubim numai pe cei care ne iubesc, facem ca păgânii (cf. Mt 5,46-47). Să privim mâinile noastre, adesea goale de iubire, și să încercăm astăzi să ne gândim la un dar gratuit, fără răsplată, pe care-l putem oferi. Va fi plăcut Domnului. Și să-i cerem Lui: „Doamne, fă-mă să redescopăr bucuria de a dărui”.

Iubiți frați și surori, să facem ca magii: să privim în sus, să mergem și să oferim daruri gratuite.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 06.01.2018
Publicarea pe acest sit: 06.01.2018
Etichete: ,

Lasă un răspuns