Predica Papei la celebrarea Jubileului Milostivirii Divine

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la celebrarea Jubileului Milostivirii Divine
duminică, 3 aprilie 2016

„Isus a mai făcut înaintea discipolilor și multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta” (In 20,30). Evanghelia este cartea milostivirii lui Dumnezeu, care trebuie citită și recitită, pentru că ceea ce Isus a spus și a făcut este expresie a milostivirii Tatălui. Însă nu totul a fost scris; Evanghelia milostivirii rămâne o carte deschisă, unde trebuie continuat să se scrie semnele discipolilor lui Cristos, gesturi concrete de iubire, care sunt mărturia cea mai bună a milostivirii. Toți suntem chemați să devenim scriitori vii ai Evangheliei, purtători ai Veștii Bune la fiecare bărbat și femeie de astăzi. Putem face asta punând în practică faptele de milostenie trupească și spirituală, care sunt stilul de viață al creștinului. Prin aceste gesturi simple și puternice, uneori chiar invizibile, putem să-i vizităm pe cei care sunt în nevoie, ducând duioșia și mângâierea lui Dumnezeu. Astfel se continuă ceea ce a făcut Isus în ziua de Paște, când a revărsat în inimile discipolilor înfricoșați milostivirea Tatălui, revărsând asupra lor pe Duhul Sfânt care iartă păcatele și dăruiește bucuria.

Totuși, în relatarea pe care am ascultat-o reiese un contrast evident: pe de o parte, este teama discipolilor, care închid ușile casei; pe de altă parte, este misiunea din partea lui Isus, care îi trimite în lume să ducă vestea iertării. Poate să existe și în noi acest contrast, o luptă interioară între închiderea inimii și chemarea iubirii să deschidem ușile închise și să ieșim din noi înșine. Cristos, care din iubire a intrat prin ușile închise ale păcatului, morții și iadului, dorește să intre și la fiecare pentru a deschide larg ușile închise ale inimii. El, care cu învierea a învins frica și teama care ne închid, vrea să deschidă larg ușile noastre închise și să ne trimită. Drumul pe care Învățătorul înviat ni-l indică este în sens unic, continuă într-o singură direcție: să ieșim din noi înșine, să ieșim pentru a mărturisi forța însănătoșitoare a iubirii care ne-a cucerit. Vedem în fața noastră o omenire adesea rănită și temătoare, care poartă cicatricele durerii și incertitudinii. În fața strigătului dureros de milostivire și de pace, simțim astăzi adresată fiecăruia dintre noi invitația încrezătoare a lui Isus: „Așa cum m-a trimis Tatăl, așa vă trimit și eu pe voi” (v. 21).

Orice infirmitate poate găsi în milostivirea lui Dumnezeu un ajutor eficace. De fapt, milostivirea sa nu se oprește la distanță: dorește să vină în întâmpinarea tuturor sărăciilor și să elibereze de multele forme de sclavie care chinuiesc lumea noastră. Vrea să ajungă la rănile fiecăruia, pentru a le îngriji. A fi apostoli ai milostivirii înseamnă a atinge și a mângâia rănile sale, prezente și astăzi în trupul și în sufletul atâtor frați și surori ai săi. Îngrijind aceste răni îl mărturisim pe Isus, îl facem prezent și viu; permitem altora, care ating cu mâna milostivirea sa, să-l recunoască „Domn și Dumnezeu” (cf. v. 28), așa cum a făcut apostolul Toma. Aceasta este misiunea care ne este încredințată. Atâtea persoane cer să fie ascultate și înțelese. Evanghelia milostivirii, care trebuie vestită și scrisă în viață, caută persoane cu inima răbdătoare și deschisă, „samariteni milostivi” care cunosc compasiunea și tăcerea în fața misterului fratelui și a surorii; cere slujitori generoși și bucuroși, care iubesc gratuit fără a pretinde nimic în schimb.

„Pace vouă!” (v. 21): este salutul pe care Cristos îl duce discipolilor săi; este aceeași pace, pe care o așteaptă oamenii din timpul nostru. Nu este o pace negociată, nu este suspendarea a ceva ce nu merge: este pacea sa, pacea care provine din inima Celui Înviat, pacea care a învins păcatul, moartea și frica. Este pacea care nu desparte, ci unește; este pacea care nu lasă singuri, ci ne face să ne simțim primiți și iubiți; este pacea care rămâne în durere și face să înflorească speranța. Această pace, ca în ziua de Paște, se naște și se renaște mereu din iertarea lui Dumnezeu, care elimină neliniștea inimii. A fi purtătoare a păcii sale: aceasta este misiunea încredințată Bisericii în ziua de Paște. Ne-am născut în Cristos ca instrumente de reconciliere, pentru a duce tuturor iertarea Tatălui, pentru a revela fața sa numai de iubire în semnele milostivirii.

În Psalmul responsorial a fost proclamat: „Veșnică este îndurarea lui” (117/118,2). Este adevărat, milostivirea lui Dumnezeu este veșnică; nu se termină, nu se epuizează, nu se oprește în fața închiderilor și nu încetează niciodată. În acest „veșnic” găsim sprijin în momentele de încercare și de slăbiciune, pentru că suntem siguri că Dumnezeu nu ne abandonează: El rămâne cu noi mereu. Să mulțumim pentru această iubire a sa așa de mare, pe care ne este imposibil s-o înțelegem: este atât de mare! Să cerem harul să nu încetăm niciodată să luăm milostivirea Tatălui și s-o ducem în lume: să cerem să fim noi înșine milostivi, pentru a răspândi pretutindeni forța Evangheliei, pentru a scrie acele pagini ale Evangheliei pe care apostolul Ioan nu le-a scris.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 03.04.2016
Publicarea pe acest sit: 04.04.2016
Etichete: , ,

Comments are closed