Predica Papei de la celebrarea penitenţială

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
de la celebrarea penitențială
vineri, 13 martie 2015

Și în acest an, în ajunul celei de-a IV-a duminici din Postul Mare, ne-am adunat pentru a celebra liturgia penitențială. Suntem uniți cu atâția creștini care, astăzi, în orice parte a lumii, au primit invitația de a trăi acest moment ca semn al bunătății Domnului. De fapt, sacramentul Reconcilierii permite să ne apropiem cu încredere de Tatăl pentru a avea certitudinea iertării sale. Este cu adevărat „bogat în milostivire” și o extinde din belșug asupra celor care recurg la El cu inimă sinceră.

Oricum, a fi aici pentru a experimenta iubirea sa este înainte de toate rod al harului său. Așa cum ne-a amintit apostolul Paul, Dumnezeu nu încetează niciodată să arate bogăția milostivirii sale în decursul secolelor. Transformarea inimii care ne determină să mărturisim păcatele noastre este „dar al lui Dumnezeu”. Singuri nu putem. A putea mărturisi păcatele noastre este un dar al lui Dumnezeu, este un cadou, este „lucrarea sa” (cf. Ef 2,8-10). A fi atinși cu duioșie de mâna sa și plăsmuiți de harul său ne permite, prin urmare, să ne apropiem de preot fără teamă datorită păcatelor noastre, ci având certitudinea că suntem primiți de el în numele lui Dumnezeu și înțeleși în pofida mizeriilor noastre; și chiar de a ne apropia fără un avocat apărător: avem unul singur, care și-a dat viața pentru păcatele noastre! El este cel care, cu Tatăl, ne apără mereu. Ieșind din confesional, vom simți forța sa care redă viața și restituie entuziasmul credinței. După spovadă vom fi renăscuți.

Evanghelia pe care am ascultat-o (cf. Lc 7,36-50) ne deschide un drum de speranță și de întărire. Este bine să simțim asupra noastră aceeași privire compătimitoare a lui Isus, așa cum a perceput-o femeia păcătoasă în casa fariseului. În acest text revin cu insistență două cuvinte: iubire și judecată.

Există iubirea femeii păcătoase care se umilește în fața Domnului; dar mai înainte încă există iubirea milostivă a lui Isus față de ea, care o determină să se apropie. Plânsul său de căință și de bucurie spală picioarele Învățătorului, iar părul său le șterge cu recunoștință; sărutările sunt expresie a afectului său curat; și unguentul parfumat vărsat din belșug atestă cât este El de prețios în ochii ei. Fiecare gest al acestei femei vorbește despre iubire și exprimă dorința sa de a avea o certitudine de neclintit în viața sa: aceea de a fi fost iertată. Și această certitudine este foarte frumoasă! Și Isus îi dă această certitudine: primind-o îi demonstrează iubirea lui Dumnezeu față de ea, chiar față de ea, o păcătoasă publică! Iubirea și iertarea sunt simultane: Dumnezeu îi iartă mult, îi iartă totul, pentru că „a iubit mult” (Lc 7,47); și ea îl adoră pe Isus deoarece simte că în El este milostivire și nu condamnare. Simte că Isus o înțelege cu iubire, pe ea, care este o păcătoasă. Grație lui Isus, păcatele sale multe Dumnezeu le aruncă la spate, nu le mai amintește (cf. Is 43,25). Pentru că și acest lucru este adevărat: când Dumnezeu iartă, uită. Este mare iertarea lui Dumnezeu! Pentru ea acum începe o nouă perioadă; este renăscută în iubire la o viață nouă.

Această femeie l-a întâlnit cu adevărat pe Domnul. În tăcere, i-a deschis inima; în durere, i-a arătat căința pentru păcatele sale; cu plânsul său, a făcut apel la bunătatea divină pentru a primi iertarea. Pentru ea nu va fi nicio judecată decât aceea care vine de la Dumnezeu și aceasta este judecata milostivirii. Protagonista acestei întâlniri este desigur iubirea, milostivirea care merge dincolo de dreptate.

Simon, stăpânul casei, fariseul, dimpotrivă, nu reușește să găsească drumul iubirii. Totul este calculat, totul este gândit… El rămâne ferm în pragul formalității. Este un lucru urât, iubirea formală, nu se înțelege. Nu este capabil să facă pasul succesiv pentru a merge în întâmpinarea lui Isus care îi aduce mântuirea. Simon s-a limitat să-l invite pe Isus la masă, dar nu l-a primit cu adevărat. În gândurile sale invocă numai dreptatea și făcând astfel greșește. Judecata sa asupra femeii îl îndepărtează de adevăr și nu-i permite nici să înțeleagă cine este oaspetele său. S-a oprit la suprafață – la formalitate – n-a fost capabil să privească la inimă. În fața parabolei lui Isus și a întrebării despre care servitor a iubit mai mult, fariseul răspunde corect: „Cel căruia i-a iertat mai mult”. Și Isus nu scapă ocazia să afirme: „Ai judecat bine” (Lc 7,43). Numai când judecata lui Simon este îndreptată spre iubire, atunci el nu este în greșeală.

Chemarea lui Isus ne determină pe fiecare dintre noi să nu ne oprim niciodată la suprafața lucrurilor, mai ales când suntem în fața unei persoane. Suntem chemați să privim dincolo, să privim asupra inimii pentru a vedea de câtă generozitate este capabil fiecare. Nimeni nu poate să fie exclus de la milostivirea lui Dumnezeu. Toți cunosc drumul pentru a ajunge la ea și Biserica este casa care-i primește pe toți și nu refuză pe nimeni. Ușile sale rămân deschise larg, pentru ca aceia care sunt atinși de har să poată găsi certitudinea iertării. Cu cât mai mare este păcatul cu atât mai mare trebuie să fie iubirea pe care Biserica o exprimă față de cei care se convertesc. Cu câtă iubire ne privește Isus! Cu câtă iubire vindecă inima noastră păcătoasă! Niciodată nu se înspăimântă de păcatele noastre. Să ne gândim la fiul risipitor care, când decide să se întoarcă la tatăl, se gândește să-i facă un discurs, însă tatăl nu-l lasă să vorbească, îl îmbrățișează (cf. Lc 15,17-24). Tot așa și Isus cu noi. „Părinte, am atâtea păcate…” – „Dar El va fi mulțumit dacă tu mergi: te va îmbrățișa cu atâta iubire! Nu-ți fie frică”.

Iubiți frați și surori, m-am gândit adesea la cum poate Biserica să facă mai evidentă misiunea sa de a fi martoră a milostivirii. Este un drum care începe cu o convertire spirituală; și trebuie să parcurgem acest drum. Pentru aceasta am decis să convoc un Jubileu extraordinar care să aibă în centrul său milostivirea lui Dumnezeu. Va fi un An Sfânt al Milostivirii. Vrem să-l trăim în lumina cuvântului Domnului: „Fiți milostivi ca Tatăl” (cf. Lc 6,36). Și asta în special pentru duhovnici! Multă milostivire!

Acest An Sfânt va începe în următoarea solemnitate a Neprihănitei Zămisliri și se va încheia la 20 noiembrie 2016, duminica Domnului nostru Isus Cristos Regele Universului și față vie a milostivirii Tatălui. Încredințez organizarea acestui Jubileu Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, pentru ca să-l poată anima ca o nouă etapă a drumului Bisericii în misiunea sa de a duce fiecărei persoane Evanghelia milostivirii.

Sunt convins că toată Biserica, ce are atâta nevoie să primească milostivire, pentru că suntem păcătoși, va putea găsi în acest Jubileu bucuria pentru a redescoperi și a face rodnică milostivirea lui Dumnezeu, cu care toți suntem chemați să dăm mângâiere fiecărui bărbat și fiecărei femei din timpul nostru. Să nu uităm că Dumnezeu iartă totul și Dumnezeu iartă mereu. Să nu încetăm să cerem iertare. Să încredințăm încă de acum acest An Mamei Milostivirii, pentru ca să-și îndrepte spre noi privirea sa și să vegheze asupra drumului nostru: drumul nostru penitențial, drumul nostru cu inima deschisă, în timpul unui an, pentru a primi indulgența lui Dumnezeu, pentru a primi milostivirea lui Dumnezeu.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 13.03.2015
Publicarea pe acest sit: 15.03.2015
Etichete: , ,

Lasă un răspuns