Nota cu indicaţii pastorale pentru Anul Credinţei

Nota cu indicații pastorale pentru Anul Credinței

Introducere

Cu scrisoarea apostolică Porta fidei din 11 octombrie 2011, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea a convocat un An al Credinței. El va începe la 11 octombrie 2012, la a 50-a aniversare a deschiderii Conciliului Ecumenic Vatican II, și se va termina la 24 noiembrie 2013, solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului.

Acest an va fi o ocazie propice pentru ca toți credincioșii să înțeleagă mai profund că fundamentul credinței creștine este „întâlnirea cu un eveniment, cu o persoană care dă viață unui nou orizont și cu asta direcției decisive”1. Întemeiată pe întâlnirea cu Isus Cristos înviat, credința va putea să fie redescoperită în integritatea sa și în toată strălucirea sa. „Și în zilele noastre credința este un dar care trebuie redescoperit, cultivat și mărturisit”, pentru ca Domnul „să dea fiecăruia dintre noi să trăim frumusețea și bucuria faptului de a fi creștini”2.

Începutul Anului Credinței coincide cu amintirea recunoscătoare a două mari evenimente care au marcat fața Bisericii din zilele noastre: a 50-a aniversare a deschiderii Conciliului Vatican II, voit de fericitul Ioan al XXIII-lea (11 octombrie 1962), și a 20-a aniversare a promulgării Catehismului Bisericii Catolice, oferit Bisericii de fericitul Ioan Paul al II-lea (11 octombrie 1992).

Conciliul, conform papei Ioan al XXIII-lea, a voit „să transmită curată și integră doctrina, fără atenuări sau deformări”, angajându-se pentru ca „această doctrină sigură și imutabilă, care trebuie să fie respectată cu fidelitate, să fie aprofundată și prezentată în așa fel încât să corespundă exigențelor timpului nostru”3. În această privință, rămâne de importanță decisivă începutul constituției dogmatice Lumen gentium: „Cristos este lumina neamurilor; de aceea Conciliul, întrunit în Duhul Sfânt, dorește ca, vestind evanghelia la toată făptura (cf. Mc 16,15), să lumineze pe toți oamenii cu lumina lui Cristos, care strălucește pe chipul Bisericii”4. Pornind de la lumina lui Cristos care purifică, luminează și sfințește în celebrarea liturgiei sacre (cf. Constituția Sacrosanctum Concilium) și cu al său cuvânt divin (cf. Constituția dogmatică Dei Verbum), Conciliul a voit să aprofundeze natura intimă a Bisericii (cf. Constituția dogmatică Lumen gentium) și raportul său cu lumea contemporană (cf. Constituția pastorală Gaudium et spes). În jurul celor patru constituții ale sale, adevărați pilaștri ai Conciliului, se grupează declarațiile și decretele, care tratează despre câteva din marile provocări ale timpului.

După Conciliu, Biserica s-a angajat în receptarea și în aplicarea bogatei sale învățături, în continuitate cu toată tradiția, sub călăuzirea sigură a magisteriului. Pentru a favoriza receptarea corectă a Conciliului, suveranii pontifi au convocat de mai multe ori Sinodul Episcopilor5, instituit de slujitorul lui Dumnezeu Paul al VI-lea în 1965, propunând Bisericii orientări clare prin diferitele exortații apostolice postsinodale. Următoarea Adunare generală a Sinodului Episcopilor, în luna octombrie 2012, va avea ca temă: Noua evanghelizare pentru transmiterea credinței creștine.

Încă de la începutul pontificatului său, papa Benedict al XVI-lea s-a angajat cu hotărâre pentru o înțelegere corectă a Conciliului, respingând ca eronată așa-numita «hermeneutică a discontinuității și a rupturii» și promovând ceea ce el însuși a denumit «hermeneutica reformei», a reînnoirii în continuitatea unicului subiect-Biserica, pe care Domnul ni l-a dăruit; este un subiect care crește în timp și se dezvoltă, rămânând însă mereu același, unic subiect al poporului lui Dumnezeu în drum”6.

Catehismul Bisericii Catolice, situându-se în această linie, pe de o parte este „un rod autentic al Conciliului Vatican II”7 și pe de altă parte vrea să-i favorizeze receptarea. Sinodul extraordinar al Episcopilor din anul 1985, convocat cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a încheierii Conciliului Vatican II și pentru a efectua un bilanț al receptării sale, a sugerat pregătirea acestui Catehism pentru a oferi poporului lui Dumnezeu un compendiu al întregii doctrine catolice și un text de referință sigură pentru catehismele locale. Papa Ioan Paul al II-lea a primit această propunere ca dorință „care răspunde pe deplin la o adevărată necesitate a Bisericii Universale și a Bisericilor particulare”8. Redactat în colaborare cu întregul episcopat al Bisericii Catolice, acest Catehism „exprimă cu adevărat ceea ce se poate numi «simfonia» credinței”9.

Catehismul cuprinde „lucruri noi și lucruri vechi (cf. Mt 13,52), deoarece credința este mereu aceeași și în același timp este izvor de lumini mereu noi. Pentru a răspunde la această dublă exigență, Catehismul Bisericii Catolice pe de o parte reia «vechea» ordine, cea tradițională, deja urmată de Catehismul sfântului Pius al V-lea, împărțind conținutul în patru părți: Crezul; liturgia sacră, cu sacramentele în prim plan; acțiunea creștină, expusă pornind de la porunci; și în sfârșit rugăciunea creștină. Dar, în același timp, conținutul este adesea exprimat într-un mod «nou», pentru a răspunde la întrebările din epoca noastră”10. Acest Catehism este „un instrument valabil și legitim în slujba comuniunii ecleziale” și „o normă sigură pentru învățarea credinței”11. În el, conținuturile credinței își au „sinteza lor sistematică și organică. De fapt, aici reiese bogăția de învățătură pe care Biserica a primit-o, a păstrat-o și a oferit-o în cei două mii de ani de istorie a ei. De la Sfânta Scriptură la părinții Bisericii, de la învățătorii de teologie la sfinții care au străbătut secolele, Catehismul oferă o amintire permanentă a multelor moduri în care Biserica a meditat asupra credinței și a produs progres în doctrină pentru a da certitudine credincioșilor în viața lor de credință”12.

Anul Credinței vrea să contribuie la o reînnoită convertire la Domnul Isus și la redescoperirea credinței, pentru ca toți membrii Bisericii să fie martori credibili și bucuroși ai Domnului înviat în lumea de astăzi, capabili să indice multelor persoane care sunt în căutare „poarta credinței”. Această „poartă” deschide larg privirea omului spre Isus Cristos, prezent în mijlocul nostru „în toate zilele, până la sfârșitul lumii” (Mt 28,20). El ne arată că „arta de a trăi” se învață „într-un intens raport cu el”13. „Cu iubirea sa, Isus Cristos atrage la sine pe oamenii din orice generație: în orice timp el convoacă Biserica încredințându-i vestirea evangheliei, cu un mandat care este mereu nou. Pentru aceasta și astăzi este necesară o angajare eclezială mai convinsă în favoarea unei noi evanghelizări pentru a redescoperi bucuria în credință și a regăsi entuziasmul în comunicarea credinței”14.

Din mandatul papei Benedict al XVI-lea15, Congregația pentru Doctrina Credinței a redactat, în acord cu dicasteriile competente ale Sfântului Scaun și prin contribuția Comitetului pentru Pregătirea Anului Credinței16, această Notă cu câteva indicații pentru a trăi acest timp de har, fără a bloca alte propuneri pe care Duhul Sfânt va voi să le trezească printre păstorii și credincioșii din diferitele părți ale lumii.

Indicații

„Știu în cine am crezut” (2Tim 1,12): acest cuvânt al sfântului Paul ne ajută să înțelegem că credința „este înainte de toate o adeziune personală a omului la Dumnezeu; în același timp și în mod inseparabil, este asentimentul liber față de tot adevărul pe care Dumnezeu l-a revelat17. Credința ca încredere personală în Domnul și credința pe care o mărturisim în Crez sunt indisolubile, se cheamă și se cer reciproc. Există o legătură profundă între credința trăită și conținuturile sale: credința martorilor și a mărturisitorilor este și credința apostolilor și a învățătorilor Bisericii.

În acest sens, următoarele indicații pentru Anul Credinței doresc să favorizeze fie întâlnirea cu Cristos prin martori autentici ai credinței, fie cunoașterea tot mai mare a conținuturilor sale. E vorba de propuneri care vor să solicite, în mod exemplificativ, prompta responsabilitate eclezială în fața invitației Sfântului Părinte de a trăi în plinătate acest An ca un special „timp de har”18. Redescoperirea bucuroasă a credinței va putea contribui și la consolidarea unității și a comuniunii dintre diferitele realități care compun marea familie a Bisericii.

I. La nivel de Biserică Universală

1. Principalul eveniment eclezial la începutul Anului Credinței va fi a XIII-a Adunare Generală obișnuită a Sinodului Episcopilor, convocată de papa Benedict al XVI-lea în luna octombrie 2012 și dedicată Noii evanghelizări pentru transmiterea credinței creștine. În timpul acestui Sinod, la 11 octombrie 2012, va avea loc o solemnă celebrare de început al Anului Credinței, în amintirea celei de-a 50-a aniversări a deschiderii Conciliului Vatican II.

2. În Anul Credinței trebuie încurajate pelerinajele credincioșilor la Scaunul lui Petru, pentru a mărturisi acolo credința în Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, unindu-se cu acela care astăzi este chemat să-i întărească în credință pe frații săi (cf. Lc 22,32). Va fi important să se favorizeze și pelerinajele în Țara Sfântă, loc care cel dintâi a văzut prezența lui Isus, Mântuitorul, și a Mariei, mama sa.

3. În cursul acestui An va fi util să fie invitați credincioșii să se adreseze cu devoțiune deosebită Mariei, imagine a Bisericii, care „în sine cuprinde și iradiază principalele adevăruri ale credinței”19. Așadar, trebuie încurajată orice inițiativă care să-i ajute pe credincioși să recunoască rolul special al Mariei în misterul mântuirii, să o iubească în mod filial și să-i urmeze credința și virtuțile. În acest scop, va fi deosebit de potrivit să se efectueze pelerinaje, celebrări și întâlniri la sanctuarele mai mari.

4. Următoarea Zi Mondială a Tineretului la Rio de Janeiro în iulie 2013 va oferi o ocazie privilegiată tinerilor pentru a experimenta bucuria care provine din credința în Domnul Isus și din comuniunea cu Sfântul Părinte, în marea familie a Bisericii.

5. Sunt de dorit simpozioane, întâlniri și adunări de importanță largă, chiar la nivel internațional, care să favorizeze întâlnirea cu mărturii autentice ale credinței și cunoașterea conținuturilor doctrinei catolice. Documentând modul în care și astăzi cuvântul lui Dumnezeu continuă să crească și să se răspândească, va fi important să se dea mărturie că în Isus Cristos „își are împlinire orice travaliu și dorință puternică a inimii umane”20 și că credința „devine un nou criteriu de înțelegere și de acțiune care schimbă toată viața omului”21. Unele întâlniri vor fi dedicate în mod deosebit redescoperirii învățăturilor Conciliului Vatican II.

6. Pentru toți cei care cred, Anul Credinței va oferi o ocazie propice pentru a aprofunda cunoașterea principalelor documente ale Conciliului Vatican II și studierea Catehismului Bisericii Catolice. Acest lucru este valabil în mod special pentru candidații la preoție, mai ales în timpul anului propedeutic sau în primii ani de studii teologice, pentru novicele și novicii din institutele de viață consacrată și din societățile de viață apostolică, precum și pentru cei care trăiesc un timp de verificare pentru a se alătura unei asociații sau unei mișcări ecleziale.

7. Acest An va fi ocazie propice pentru o primire mai atentă a omiliilor, catehezelor, discursurilor și a celorlalte intervenții ale Sfântului Părinte. Păstorii, persoanele consacrate și credincioșii laici vor fi invitați la o reînnoită angajare de adeziune efectivă și cordială la învățătura succesorului lui Petru.

8. În timpul Anului Credinței, în colaborare cu Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, sunt de dorit diferite inițiative ecumenice menite să invoce și să favorizeze „restabilirea unității între toți creștinii” care „este una dintre principalele intenții ale sfântului Conciliu Ecumenic Vatican II”22. Îndeosebi va avea loc o solemnă celebrare ecumenică pentru a reafirma credința în Cristos din partea tuturor celor botezați.

9. La Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări va fi instituit un Secretariat special pentru a coordona diferitele inițiative referitoare la Anul Credinței, promovate de diferitele dicasterii ale Sfântului Scaun sau care oricum au relevanță pentru Biserica Universală. Acest Secretariat va trebui să fie informat din timp. Va fi potrivit să fie informat din timp acest Secretariat cu privire la principalele evenimente organizate; el va putea să sugereze și inițiative oportune în acest sens. Secretariatul va deschide un sit internet special cu scopul de a oferi orice informație utilă pentru a trăi în mod eficace Anul Credinței.

10. La încheierea acestui An, în solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului, va avea loc o Liturghie celebrată de Sfântul Părinte, în care să se reînnoiască în mod solemn mărturisirea de credință.

II. La nivel de conferințe episcopale23

1. Conferințele episcopale vor putea dedica o zi de studiu temei credinței, a mărturiei sale personale și a transmiterii sale noilor generații, având conștiința misiunii specifice a episcopilor ca învățători și „crainici ai credinței”24.

2. Va fi util să se favorizeze republicarea documentelor Conciliului Vatican II, a Catehismului Bisericii Catolice și a Compendiului său, chiar și în ediții de buzunar și economice, și răspândirea lor mai mare cu ajutorul mijloacelor electronice și al tehnologiilor moderne.

3. Este de dorit un efort reînnoit pentru a traduce documentele Conciliului Vatican II și Catehismul Bisericii Catolice în limbile în care încă nu există. Se încurajează inițiative de susținere caritativă pentru aceste traduceri în limbile locale ale țărilor din zonele de misiune, unde Bisericile particulare nu pot să gestioneze cheltuielile pentru aceasta. Acest lucru să fie făcut sub conducerea Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor.

4. Păstorii, inspirându-se din noile limbaje ale comunicației, se vor angaja să promoveze transmisii televizate sau radiofonice, filme și publicații, chiar la nivel popular și accesibile unui public larg, despre tema credinței, despre principiile și conținuturile sale, precum și despre semnificația eclezială a Conciliului Vatican II.

5. Sfinții și fericiții sunt martorii autentici ai credinței25. De aceea va fi oportun ca toate conferințele episcopale să se angajeze pentru a răspândi cunoașterea sfinților din teritoriul propriu, folosind și mijloacele moderne de comunicare socială.

6. Lumea contemporană este sensibilă față de raportul dintre credință și artă. În acest sens, se recomandă conferințelor episcopale să valorizeze în mod corespunzător, în funcție catehetică și eventual în colaborare ecumenică, patrimoniul operelor de artă care se pot găsi în locurile încredințate grijii lor pastorale.

7. Profesorii din centrele de studii teologice, din seminarii și din universitățile catolice sunt invitați să verifice în învățământul lor relevanța conținuturilor din Catehismul Bisericii Catolice și a implicațiilor care derivă pentru respectivele discipline.

8. Va fi util să se pregătească, cu ajutorul teologilor și autorilor competenți, materiale ajutătoare cu caracter antropologic (cf. 1Pt 3,15). Fiecare credincios va putea astfel să răspundă mai bine la întrebările care se pun în diferitele ambiente culturale, în raport când cu provocările sectelor, când cu problemele legate de secularism și relativism, când cu „întrebările care provin dintr-o mentalitate schimbată care, îndeosebi astăzi, reduce domeniul certitudinilor raționale la cel al cuceririlor științifice și tehnologice”26, precum și cu alte dificultăți specifice.

9. Este de dorit o verificare a catehismelor locale și diferitelor materiale catehetice ajutătoare folosite în Bisericile particulare, pentru a asigura deplina lor conformitate cu Catehismul Bisericii Catolice27. În cazul în care unele catehisme sau materiale ajutătoare pentru cateheză nu sunt în deplină armonie cu Catehismul sau prezintă lacune, se va putea începe elaborarea a noi catehisme, eventual după exemplul și cu ajutorul altor conferințe episcopale care deja s-au îngrijit să le întocmească.

10. Va fi oportună, în colaborare cu competenta Congregație pentru Educația Catolică, o verificare a prezenței conținuturilor din Catehismul Bisericii Catolice în Ratio de formare a viitorilor preoți și în Curriculum al studiilor lor teologice.

III. La nivel diecezan

1. Este de dorit o celebrare de deschidere a Anului Credinței și o solemnă încheiere a sa la nivelul fiecărei Biserici particulare, în care „să se mărturisească credința în Domnul înviat în catedralele noastre și în bisericile din toată lumea”28.

2. Va fi oportun să se organizeze în fiecare dieceză din lume o zi despre Catehismul Bisericii Catolice, invitându-i în mod deosebit pe preoți, persoanele consacrate și pe cateheți. Cu această ocazie, de exemplu, eparhiile orientale catolice vor putea desfășura o întâlnire cu preoții pentru a mărturisi propria sensibilitate și tradiție liturgică specifică în cadrul unicei credințe în Cristos; astfel, tinerele Biserici particulare din țările de misiune vor putea fi invitate să ofere o reînnoită mărturie despre acea bucurie a credinței care le deosebește așa de mult.

3. Fiecare episcop va putea să dedice o scrisoare pastorală temei credinței, amintind de importanța Conciliului Vatican II și a Catehismului Bisericii Catolice și ținând cont de circumstanțele pastorale specifice ale porțiunii de credincioși încredințate lui.

4. Se dorește ca în fiecare dieceză, sub responsabilitatea episcopului, să se organizeze momente de cateheză, destinate tinerilor și celor care sunt în căutarea sensului vieții, cu scopul de a descoperi frumusețea credinței ecleziale, și să se promoveze întâlniri cu martorii săi semnificativi.

5. Va fi oportun să se verifice receptarea Conciliului Vatican II și a Catehismului Bisericii Catolice în viața și în misiunea fiecărei Biserici particulare, în special în domeniul catehetic. În acest sens, se dorește o angajare reînnoită din partea oficiilor catehetice din dieceze, care – susținute de comisiile pentru cateheză din conferințele episcopale – au obligația de a se îngriji de formarea cateheților pe planul conținuturilor credinței.

6. Formarea permanentă a clerului va putea fi centrată, îndeosebi în acest An al Credinței, pe documentele Conciliului Vatican II și pe Catehismul Bisericii Catolice, tratând, de exemplu, teme ca „vestirea lui Cristos înviat”, „Biserica sacrament de mântuire”, „misiunea evanghelizatoare în lumea de astăzi”, „credință și necredință”, „credință, ecumenism și dialog interreligios”, „credința și viața veșnică”, „hermeneutica reformei în continuitate”, „Catehismul în grija pastorală obișnuită”.

7. Episcopii sunt invitați să organizeze, în special în perioada Postului Mare, celebrări penitențiale în care să se ceară iertare lui Dumnezeu, în special pentru păcatele împotriva credinței. Acest An va fi, de asemenea, un timp favorabil pentru apropierea cu mai mare credință și frecvență mai intensă de sacramentul Pocăinței.

8. Se dorește o implicare a lumii academice și a culturii pentru o reînnoită ocazie de dialog creativ între credință și rațiune prin simpozioane, întâlniri și zile de studiu, în special în universitățile catolice, arătând „că între credință și știința autentică nu poate exista nici un conflict pentru că amândouă, chiar dacă pe căi diferite, tind spre adevăr”29.

9. Va fi important să se promoveze întâlniri cu persoane care, „deși nu recunosc în ele darul credinței, sunt oricum într-o căutare sinceră a sensului ultim și a adevărului definitiv cu privire la existența lor și cu privire la lume”30, inspirându-se și din dialogurile de la Curtea Neamurilor, demarate sub conducerea Consiliului Pontifical al Culturii.

10. Anul Credinței va putea fi o ocazie pentru a acorda o atenție mai mare școlilor catolice, locuri adecvate pentru a oferi elevilor o mărturie vie a Domnului și pentru a cultiva credința lor, cu o oportună referință la folosirea de instrumente catehetice bune, ca de exemplu Compendiul Catehismului Bisericii Catolice sau ca Youcat.

IV. La nivel de parohii / comunități / asociații / mișcări

1. Ca pregătire pentru Anul Credinței, toți credincioșii sunt invitați să citească și să mediteze cu atenție scrisoarea apostolică Porta fidei a Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea.

2. Anul Credinței „va fi o ocazie propice pentru a intensifica celebrarea credinței în liturgie, și îndeosebi în Euharistie”31. În Euharistie, mister al credinței și izvor al noii evanghelizări, credința Bisericii este proclamată, celebrată și întărită. Toți credincioșii sunt invitați să ia parte la ea în mod conștient, activ și rodnic, pentru a fi martori autentici ai Domnului.

3. Preoții vor putea să dedice o atenție mai mare studierii documentelor Conciliului Vatican II și Catehismului Bisericii Catolice, scoțând din ele rod pentru pastorația parohială – cateheza, predica, pregătirea la sacramente – și propunând cicluri de omilii despre credință sau despre unele aspecte specifice ale ei, ca de exemplu, „întâlnirea cu Cristos”, „conținuturile fundamentale ale Crezului„, „credința și Biserica”32.

4. Cateheții vor putea lua mai mult din bogăția doctrinară a Catehismului Bisericii Catolice și să călăuzească, sub responsabilitatea respectivilor parohi, grupuri de credincioși pentru citirea și aprofundarea comună a acestui instrument prețios, cu scopul de a crea mici comunități de credință și de mărturisire a Domnului Isus.

5. În parohii se dorește o angajare reînnoită în răspândirea și în distribuirea Catehismului Bisericii Catolice sau a altor materiale ajutătoare potrivite pentru familii, autentice Biserici familiale și locuri primare de transmitere a credinței, de exemplu în contextul binecuvântării caselor, al Botezului adulților, al Mirului, al Căsătoriei. Acest lucru va putea contribui la mărturisirea și la aprofundarea doctrinei catolice „în casele și în familiile noastre, pentru ca fiecare să simtă puternic exigența de a cunoaște mai bine și de a transmite generațiilor viitoare credința din totdeauna”33.

6. Va fi oportun să se promoveze misiuni populare și alte inițiative, în parohii și la locurile de muncă, pentru a-i ajuta pe credincioși să redescopere darul credinței baptismale și responsabilitatea mărturisirii sale, având conștiința că vocația creștină „este prin natura sa și vocație la apostolat”34.

7. În acest timp, membrii institutelor de viață consacrată și ai societăților de viață apostolică sunt solicitate să se angajeze în noua evanghelizare, cu o reînnoită adeziune la Domnul Isus, prin aportul propriilor carisme și în fidelitate față de Sfântul Părinte și față de doctrina sănătoasă.

8. Comunitățile contemplative în timpul Anului Credinței vor dedica o intenție specială la rugăciune pentru reînnoirea credinței în poporul lui Dumnezeu și pentru un nou elan în transmiterea ei noilor generații.

9. Asociațiile și mișcările sunt invitate să devină promotori ai inițiativelor specifice care, prin contribuția propriei carisme și în colaborare cu păstorii locali, să se insereze în marele eveniment al Anului Credinței. Noile comunități și mișcările ecleziale, în mod creativ și generos, vor ști să găsească modurile cele mai adecvate pentru a oferi mărturia lor de credință în slujba Bisericii.

10. Toți credincioșii, chemați să reînsuflețească darul credinței, vor căuta să comunice propria experiență de credință și de caritate35 dialogând cu frații și surorile lor, chiar și din celelalte confesiuni creștine, cu adepții altor religii și cu aceia care nu cred sau sunt indiferenți. În felul acesta se dorește ca întregul popor creștin să înceapă un soi de misiune față de cei cu care trăiește și lucrează, având conștiința că a „primit un mesaj de mântuire care trebuie propus tuturor”36.

Concluzie

Credința „este însoțitoare de viață care permite să percepem cu privire mereu nouă minunățiile pe care Dumnezeu le săvârșește pentru noi. Concentrată să perceapă semnele timpurilor în ziua de azi a istoriei, credința angajează pe fiecare dintre noi să devină semn viu al prezenței Celui Înviat în lume”37. Credința este un act personal și în același timp comunitar: este un dar al lui Dumnezeu, care este trăit în marea comuniune a Bisericii și trebuie să fie comunicat lumii. Orice inițiativă pentru Anul Credinței vrea să favorizeze redescoperirea bucuroasă și reînnoita mărturie a credinței. Indicațiile oferite aici au scopul de a-i invita pe toți membrii Bisericii să se angajeze pentru ca acest An să fie ocazie privilegiată pentru a împărtăși ceea ce are mai de preț creștinul: pe Cristos Isus, Răscumpărătorul omului, Regele Universului, „începutul și desăvârșirea credinței” (Evr 12,2).

Roma, sediul Congregației pentru Doctrina Credinței,
6 ianuarie 2012, solemnitatea Epifaniei Domnului.

Card. William Levada,
prefect

Arhiep. Luis F. Ladaria, S.I.,
secretar

Note

1 Benedict al XVI-lea, Scrisoarea enciclică Deus caritas est, 25 decembrie 2005, nr. 1.
2 Idem, Omilia în sărbătoarea Botezului Domnului, 10 ianuarie 2010.
3 Ioan al XXIII-lea, Discurs de deschidere solemnă a Conciliului Ecumenic Vatican II, 11 octombrie 1962.
4 Conciliul Ecumenic Vatican II, Constituția dogmatică Lumen gentium, nr. 1.
5 Adunările Obișnuite ale Sinodului Episcopilor au tratat următoarele teme: Ocrotirea și întărirea credinței catolice, integritatea ei, vigoarea ei, dezvoltarea ei, coerența ei doctrinară și istorică (1967), Preoția ministerială și dreptatea în lume (1971), Evanghelizarea în lumea modernă (1974), Cateheza în timpul nostru (1977), Familia creștină (1980), Pocăința și reconcilierea în misiunea Bisericii (1983), Vocația și misiunea laicilor în Biserică și în lume (1987), Formarea preoților în circumstanțele actuale (1991), Viața consacrată și misiunea sa în Biserică și în lume (1994), Episcopul: slujitor al evangheliei lui Isus Cristos pentru speranța lumii (2001), Euharistia: izvor și culme a vieții și a misiunii Bisericii (2005), Cuvântul lui Dumnezeu în viața și în misiunea Bisericii (2008).
6 Benedict al XVI-lea, Discurs adresat Curiei Romane, 22 decembrie 2005.
7 Idem, Scrisoarea apostolică Porta fidei, nr. 4.
8 Ioan Paul al II-lea, Discurs de încheiere a celei de-a II-a Adunări Extraordinare a Sinodului Episcopilor, 7 decembrie 1985, nr. 6. Același pontif, în faza inițială a acestui Sinod, în timpul rugăciunii Angelus din 24 noiembrie 1985, avea să spună: «Credința este principiul fundamental, este punctul de susținere, criteriul esențial al reînnoirii voite de Conciliu. Din credință derivă norma, stilul de viață, orientarea practică în orice împrejurare».
9 Idem, Constituția apostolică Fidei depositum, 11 octombrie 1992, nr. 2.
10 Ibid., nr. 3.
11 Ibid., nr. 4.
12 Benedict al XVI-lea, Scrisoarea apostolică Porta fidei, nr. 11.
13 Idem, Discurs adresat participanților la Întâlnirea promovată de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, 15 octombrie 2011.
14 Idem, Scrisoarea apostolică Porta fidei, nr. 7.
15 Cf. ibid., nr. 12.
16 Acest Comitet, constituit la Congregația pentru Doctrina Credinței din mandatul pontifului, are printre membri săi: cardinalii William Levada, Francis Arinze, Angelo Bagnasco, Ivan Dias, Francis E. George, Zenon Grocholewski, Marc Ouellet, Mauro Piacenza, Jean-Pierre Ricard, Stanislaw Rylko și Christoph Schönborn; arhiepiscopii Salvatore Fisichella și Luis F. Ladaria; episcopii Mario del Valle Moronta Rodríguez, Gerhard Ludwig Müller și Raffaello Martinelli.
17 Catehismul Bisericii Catolice, nr. 150.
18 Benedict al XVI-lea, Scrisoarea apostolică Porta fidei, nr. 15.
19 Conciliul Ecumenic Vatican II, Constituția dogmatică Lumen gentium, nr. 65.
20 Benedict al XVI-lea, Scrisoarea apostolică Porta fidei, nr. 13.
21 Ibid., nr. 6.
22 Conciliul Ecumenic Vatican II, Decretul Unitatis redintegratio, nr. 1.
23 Indicațiile oferite conferințelor episcopale sunt valabile în mod asemănător și pentru sinoadele episcopilor din Bisericile patriarhale și arhiepiscopale majore și pentru adunările ierarhilor din Bisericile sui iuris.
24 Conciliul Ecumenic Vatican II, Constituția dogmatică Lumen gentium, nr. 25.
25 Cf. Benedict al XVI-lea, Scrisoarea apostolică Porta fidei, nr. 13.
26 Ibid., nr. 12.
27 Cf. Ioan Paul al II-lea, Constituția apostolică Fidei depositum, nr. 4.
28 Benedict al XVI-lea, Scrisoarea apostolică Porta fidei, nr. 8.
29 Ibid., nr. 12.
30 Ibid., nr. 10.
31 Ibid., nr. 9.
32 Cf. Benedict al XVI-lea, Exortația apostolică postsinodală Verbum Domini, 30 septembrie 2010, nr. 59-60 și 74.
33 Idem, Scrisoarea apostolică Porta fidei, nr. 8.
34 Conciliul Ecumenic Vatican II, Decretul Apostolicam actuositatem, nr. 2.
35 Cf. Benedict al XVI-lea, Scrisoarea apostolică Porta fidei, nr. 14.
36 Conciliul Ecumenic Vatican II, Constituția pastorală Gaudium et spes, nr. 1.
37 Benedict al XVI-lea, Scrisoarea apostolică Porta fidei, nr. 15.

Autor: Cardinalul William Levada
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 06.01.2012
Publicarea pe acest sit: 22.03.2012
Etichete: ,

Lasă un răspuns