Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului

A XXXI-a Zi Mondială a Tineretului
„Fericiți cei milostivi, pentru că
ei vor afla milostivire” (Mt 5,7)

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc
pentru Ziua Mondială a Tineretului

Preaiubiți tineri,

Am ajuns la ultima etapă a pelerinajului nostru la Cracovia, unde anul viitor, în luna iulie, vom celebra împreună a XXXI-a Zi Mondială a Tineretului. În drumul nostru lung și angajant suntem conduși de cuvintele lui Isus luate din „predica de pe munte”. Am început acest parcurs în 2014, meditând împreună despre prima fericire: „Fericiți cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăția cerurilor” (Mt 5,3). Pentru 2015 tema a fost „Fericiți cei curați cu inima, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Mt 5,8). În anul care se află în fața noastră vrem să ne lăsăm inspirați de cuvintele: „Fericiți cei milostivi, pentru că ei vor afla milă” (Mt 5,7).

1. Jubileul Milostivirii

Cu această temă, ZMT de la Cracovia 2016 se inserează în Anul Sfânt al Milostivirii, devenind un adevărat Jubileu al Tinerilor la nivel mondial. Nu este prima dată când o adunare internațională a tinerilor coincide cu un An jubiliar. De fapt, în timpul Anului Sfânt al Răscumpărării (1983/1984), sfântul Ioan Paul al II-lea a convocat pentru prima dată pe tinerii din toată lumea pentru Duminica Floriilor. Apoi, a fost în timpul Marelui Jubileu din 2000 când peste două milioane de tineri din circa 165 de țări s-au reunit la Roma pentru a XV-a Zi Mondială a Tineretului. Așa cum s-a întâmplat în aceste două cazuri precedente, sunt sigur că Jubileul Tinerilor la Cracovia va fi unul dintre momentele forte ale acestui An Sfânt!

Probabil unii dintre voi se întreabă: ce anume este acest An jubiliar celebrat în Biserică? Textul biblic din Levitic 25 ne ajută să înțelegem ce anume însemna un „jubileu” pentru poporul lui Israel: la fiecare cincizeci de ani evreii auzeau răsunând trâmbița (jobel) care îi convoca (jobil) să celebreze un an sfânt, ca timp de reconciliere (jobal) pentru toți. În această perioadă trebuia să se recupereze o relație bună cu Dumnezeu, cu aproapele și cu creația, bazată pe gratuitate. De aceea, printre alte lucruri, se promova iertarea datoriilor, un ajutor deosebit pentru cel care era căzut în mizerie, îmbunătățirea relațiilor dintre persoane și eliberarea sclavilor.

Isus Cristos a venit să vestească și să realizeze timpul peren al harului Domnului, aducând săracilor vestea cea bună, prizonierilor eliberarea, orbilor vederea și celor asupriți libertatea (cf. Lc 4,18-19). În El, în special în misterul său pascal, sensul cel mai profund al jubileului își are împlinirea deplină. Când Biserica, în numele lui Cristos, convoacă un jubileu, suntem invitați cu toții să trăim un extraordinar timp de har. Biserica însăși este chemată să ofere din belșug semne ale prezenței și apropierii lui Dumnezeu, să trezească în inimi capacitatea de a privi la esențial. Îndeosebi, acest An Sfânt al Milostivirii „este timpul pentru Biserică de a regăsi sensul misiunii pe care Domnul i-a încredințat-o în ziua de Paști: să fie instrument al milostivirii Tatălui” (Omilie la Primele Vespere ale duminicii Divinei Îndurări, 11 aprilie 2015).

2. Milostivi ca Tatăl

Motoul acestui Jubileu extraordinar este: „Milostivi ca Tatăl” (cf. Misericordiae vultus, 13), și cu el se intonează tema următoarei ZMT. De aceea să încercăm să înțelegem mai bine ce anume înseamnă milostivirea divină.

Vechiul Testament, pentru a vorbi despre milostivire, folosește diferiți termeni, dintre care cei mai semnificativi sunt hesed și rahamim. Primul, aplicat lui Dumnezeu, exprimă fidelitatea sa neobosită față de Alianța cu poporul său, pe care El îl iubește și-l iartă în veci. Al doilea, rahamim, poate fi tradus cu „măruntaie”, amintind îndeosebi de sânul matern și făcându-ne să înțelegem iubirea lui Dumnezeu față de poporul său ca aceea a unei mame față de copilul său. Așa ne-o prezintă profetul Isaia: „Uită oare o femeie de cel pe care-l alăptează, fără ca să aibă milă de fiul sânului ei? Chiar dacă ea ar uita, eu nu te voi uita” (Is 49,15). O iubire de acest tip implică a face spațiu pentru celălalt înlăuntrul nostru, a simți, a pătimi și a ne bucura cu aproapele.

În conceptul biblic de milostivire este inclusă și concretețea unei iubiri care este fidelă, gratuită și știe să ierte. În acest text din Osea avem un exemplu foarte frumos al iubirii lui Dumnezeu, asemănată cu aceea a unui tată față de fiul său: „Când era tânăr Israel, îl iubeam și din Egipt l-am chemat pe fiul meu. Dar cu cât [mai mult] îl chemam, cu atât [mai mult] mergeau după ei: […] Eu l-am învățat pe Efraim să meargă; ei îl luau pe brațele lor si nu au cunoscut că eu i-am vindecat. Cu legături omenești îi trăgeam, cu corzi de iubire. Am fost pentru ei precum cei care îi ridică jugul pe umeri, deși eu mă înclinam asupra lor ca să-i hrănesc” (Os 11,1-4). În pofida atitudinii greșite a fiului, care ar merita o pedeapsă, iubirea tatălui este fidelă și iartă mereu un fiu căit. Așa cum vedem, în milostivire este inclusă mereu iertarea; ea „nu este o idee abstractă, ci o realitate concretă cu care El revelează iubirea sa ca aceea a unui tată și a unei mame care se înduioșează până în adâncul măruntaielor față de propriul copil. […] Provine din interior ca un sentiment profund, natural, format din duioșie și din compasiune, din indulgență și din iertare” (Misericordiae vultus, 6).

Noul Testament ne vorbește despre milostivirea (eleos) divină ca sinteză a lucrării pe care Isus a venit s-o împlinească în lume în numele Tatălui (cf. Mt 9,13). Milostivirea Domnului nostru se manifestă mai ales atunci când El se apleacă asupra mizeriei umane și demonstrează compasiunea sa față de cel care are nevoie de înțelegere, vindecare și iertare. Totul în Isus vorbește despre milostivire. Mai mult, El însuși este milostivirea.

În capitolul 15 al Evangheliei lui Luca putem găsi cele trei parabole ale milostivirii: cea a oii rătăcite, cea a monedei pierdute și cea cunoscută ca parabola „fiului risipitor”. În aceste trei parabole ne uimește bucuria lui Dumnezeu, bucuria pe care El o simte când regăsește un păcătos și îl iartă. Da, bucuria lui Dumnezeu este să ierte! Aici este sinteza întregii Evanghelii. „Fiecare dintre noi, fiecare dintre noi, este acea oaie rătăcită, acea monedă pierdută; fiecare dintre noi este acel fiu care a irosit propria libertate urmând idoli falși, miraje de fericire, și a pierdut totul. Însă Dumnezeu nu ne uită, Tatăl nu ne părăsește niciodată. Este un tată răbdător, ne așteaptă mereu! Respectă libertatea noastră, dar rămâne mereu fidel. Și atunci când ne întoarcem la El, ne primește ca fii, în casa sa, pentru că nu încetează niciodată, nici măcar pentru un moment, să ne aștepte, cu iubire. Și inima sa este în sărbătoare pentru orice fiu care se întoarce. Este în sărbătoare pentru că este bucurie. Dumnezeu are această bucurie, când unul dintre noi păcătos merge la El și cere iertarea sa” (Angelus, 15 septembrie 2013).

Milostivirea lui Dumnezeu este foarte concretă și toți suntem chemați să o experimentăm personal. Când aveam șaptesprezece ani, într-o zi în care trebuia să ies cu prietenii mei, am decis să trec mai întâi prin biserică. Acolo am găsit un preot care mi-a inspirat o încredere deosebită și am simțit dorința de a deschide inima mea în Spovadă. Acea întâlnire mi-a schimbat viața! Am descoperit că atunci când deschidem inima cu umilință și transparență, putem contempla în mod concret milostivirea lui Dumnezeu. Am avut certitudinea că în persoana acelui preot Dumnezeu deja mă aștepta, mai înainte ca eu să fac primul pas pentru a merge în biserică. Noi îl căutăm, dar El ne anticipă mereu, ne caută din totdeauna, și ne găsește cel dintâi. Probabil vreunul dintre voi are o povară în inima sa și se gândește: Am făcut asta, am făcut aia… Nu vă temeți! El vă așteaptă! El este tată: ne așteaptă mereu! Cât de frumos este a întâlni în sacramentul Reconcilierii îmbrățișarea milostivă a Tatălui, a descoperi confesionalul ca loc al Milostivirii, a ne lăsa atinși de această iubire milostivă a Domnului care ne iartă mereu!

Și tu, dragă tinere, dragă tânără, ai simțit vreodată așezându-se asupra ta această privire de iubire infinită, care dincolo de toate păcatele, limitele, eșecurile tale, continuă să aibă încredere în tine și să privească existența ta cu speranță? Ești conștient de valoarea pe care o ai în fața unui Dumnezeu care din iubire ți-a dat totul? Cum ne învață sfântul Paul, „Dumnezeu și-a arătat iubirea față de noi [prin faptul] că, pe când eram încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi” (Rom 5,8). Dar înțelegem cu adevărat forța acestor cuvinte?

Știu cât de dragă vă este tuturor crucea de la ZMT – dar al sfântului Ioan Paul al II-lea – care încă din 1984 însoțește toate Întâlnirile voastre mondiale. Câte schimbări, câte convertiri adevărat au apărut în viața atâtor tineri din întâlnirea cu această cruce goală! Probabil v-ați pus întrebarea: de unde vine această forță extraordinară a crucii? Iată așadar răspunsul: crucea este semnul cel mai elocvent al milostivirii lui Dumnezeu! Ea ne atestă că măsura iubirii lui Dumnezeu față de omenire este de a iubi fără măsură! În cruce putem atinge milostivirea lui Dumnezeu și ne putem lăsa atinși de însăși milostivirea sa! Aici aș vrea să amintesc episodul celor doi răufăcători răstigniți alături de Isus: unul dintre ei este îngâmfat, nu se recunoaște păcătos, îl batjocorește pe Domnul. În schimb celălalt recunoaște că a greșit, se adresează Domnului și îi spune: „Isuse, amintește-ți de mine când vei intra în împărăția ta!”. Isus îl privește cu milostivire infinită și îi răspunde: „Astăzi vei fi cu mine în paradis” (cf. Lc 23,32.29-43). Cu care dintre cei doi ne identificăm? Cu acela care este îngâmfat și nu recunoaște propriile greșeli? Sau cu celălalt, care recunoaște că are nevoie de milostivirea divină și o imploră cu toată inima? În Domnul, care și-a dat viața pentru noi pe cruce, vom găsi mereu iubirea necondiționată care recunoaște viața noastră ca un bine și ne dă mereu posibilitatea de a reîncepe.

3. Bucuria extraordinară de a fi instrumente ale milostivirii lui Dumnezeu

Cuvântul lui Dumnezeu ne învață că „Este mai mare fericire a da decât a primi” (Fap 20,35). Tocmai pentru acest motiv, a cincea fericire îi declară fericiți pe cei milostivi. Știm că Domnul ne-a iubit cel dintâi. Dar vom fi cu adevărat fericiți, numai dacă vom intra în logica divină a darului, a iubirii gratuite, dacă vom descoperi că Dumnezeu ne-a iubit infinit pentru a ne face capabili să iubim ca El, fără măsură. Cum spune sfântul Ioan: „Iubiților, să ne iubim unii pe alții pentru că iubirea este de la Dumnezeu și oricine iubește este născut din Dumnezeu și-l cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește nu l-a cunoscut pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu este iubire. […] În aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit și l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Iubiților, dacă Dumnezeu ne-a iubit astfel, și noi trebuie să ne iubim unii pe alții” (1In 4,7-11).

După ce v-am explicat în mod foarte rezumativ cum exercită Domnul milostivirea sa față de noi, aș vrea să vă sugerez cum putem fi concret instrumente tot ale acestei milostiviri față de aproapele nostru.

Îmi vine în minte episodul fericitului Piergiorgio Frassati. El spunea: „Isus mă vizitează în fiecare dimineață în Împărtășanie, eu îi restitui vizita în modul mizerabil în care pot, vizitându-i pe săraci”. Piergiorgio era un tânăr care a înțeles ce anume însemna a avea o inimă milostivă, sensibilă față de cei mai nevoiași. Lor le dădea mult mai mult decât lucruri materiale; se dădea pe sine însuși, oferea timp, cuvinte, capacitate de ascultare. Îi slujea pe săraci cu mare discreție, nearătându-se niciodată. Trăia realmente Evanghelia care spune: „Tu, însă, când dai de pomană, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta pentru ca pomana ta să fie în ascuns și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti” (Mt 6,3-4). Gândiți-vă că el cu o zi înainte de moartea sa, grav bolnav, dădea dispoziții despre modul în care trebuiau ajutați prietenii săi lipsiți. La înmormântarea sa, rudele și prietenii au rămas uluiți datorită prezenței atâtor săraci necunoscuți de ei, care au fost urmați și ajutați de tânărul Piergiorgio.

Mie îmi place mereu să asociez fericirile evanghelice cu capitolul 25 din Matei, când Isus ne prezintă faptele de milostenie și spune că pe baza lor vom fi judecați. De aceea vă invit să redescoperiți faptele de milostenie trupească: a da de mâncare celor flămânzi, a da de băut celor însetați, a-i îmbrăca pe cei goi, a-i primi pe cei străini, a-i asista pe bolnavi, a-i vizita pe cei închiși, a-i îngropa pe cei morți. Și să nu uităm faptele de milostenie sufletească: a-i sfătui pe cei care se îndoiesc, a-i învăța pe cei neștiutori, a-i avertiza pe păcătoși, a-i mângâia pe cei mâhniți, a ierta ofensele, a suporta cu răbdare persoanele deranjante, a-l ruga pe Dumnezeu pentru cei vii și pentru cei morți. Cum vedeți, milostivirea nu este „cumsecădenie”, nici simplu sentimentalism. Aici este verificarea autenticității faptului de a fi discipoli ai lui Isus, a credibilității noastre ca și creștini în lumea de astăzi.

Vouă tinerilor, care sunteți foarte concreți, aș vrea să vă propun pentru primele șapte luni din 2016 să alegeți o faptă de milostenie trupească și una sufletească pe care s-o puneți în practică în fiecare lună. Lăsați-vă inspirați de rugăciunea sfintei Faustina, umilă apostolă a Divinei Îndurări în timpurile noastre:

„Ajută-mă, o, Doamne, să fac în așa fel încât […]

ochii mei să fie milostivi, în așa fel încât eu să nu nutresc niciodată suspiciuni și să nu judec pe baza aparențelor exterioare, ci să știu să percep ceea ce este frumos în sufletul aproapelui meu și să-i fiu de ajutor […]

auzul meu să fie milostiv, să mă aplec asupra necesităților aproapelui meu, urechile mele să nu fie indiferente la durerile și la gemetele aproapelui meu […]

limba mea să fie milostivă și să nu vorbească niciodată nefavorabil despre aproapele, ci să aibă pentru fiecare o vorbă de întărire și de iertare […]

mâinile mele să fie milostive și pline de acțiuni bune […]

picioarele mele să fie milostive, în așa fel încât eu să alerg în ajutorul aproapelui, învingând indolența mea și oboseala mea […]

inima mea să fie milostivă, în așa fel încât să particip la toate suferințele aproapelui” (Jurnal, 163).

Mesajul Divinei Îndurări constituie așadar un program de viață foarte concret și exigent pentru că implică fapte. Și una dintre faptele de milostenie cele mai evidente, dar probabil printre cele mai greu de pus în practică, este aceea de a ierta pe cel care ne-a ofensat, care ne-a făcut rău, cei pe care-i considerăm ca dușmani. „Cât de dificil pare de atâtea ori să iertăm! Și totuși, iertarea este instrumentul pus în mâinile noastre fragile pentru a ajunge la seninătatea inimii. A lăsa să cadă supărarea, mânia, violența și răzbunarea sunt condiții necesare pentru a trăi fericiți” (Misericordiae vultus, 9).

Întâlnesc atâția tineri care spun că s-au săturat de această lume așa de divizată, în care se ciocnesc susținători din facțiuni diferite, există atâtea războaie și există chiar cei care folosesc propria religie ca justificare pentru violență. Trebuie să-l implorăm pe Domnul să ne dăruiască harul de a fi milostivi cu acela care ne face rău. Ca Isus care pe cruce se ruga pentru cei care l-au răstignit: „Tată, iartă-i căci nu știu ce fac” (Lc 23,34). Singura cale pentru a învinge răul este milostivirea. Dreptatea este necesară, și cât de mult, dar singură nu e suficientă. Dreptatea și milostivirea trebuie să meargă împreună. Cât aș vrea ca să ne unim toți într-o rugăciune corală, din adâncul inimilor noastre, implorând ca Domnul să aibă milă de noi și de lumea întreagă!

4. Cracovia ne așteaptă!

Lipsesc puține luni până la întâlnirea noastră în Polonia. Cracovia, orașul sfântului Ioan Paul al II-lea și al sfintei Faustina Kowalska, ne așteaptă cu brațele și inima deschise. Cred că Providența Divină ne-a condus să celebrăm Jubileul Tinerilor chiar acolo, unde au trăit acești doi mari apostoli ai milostivirii din timpurile noastre. Ioan Paul al II-lea a intuit că acesta era timpul milostivirii. La începutul pontificatului său a scris enciclica Dives in misericordia. În Anul Sfânt 2000 a canonizat-o pe sora Faustina, instituind și Sărbătoarea Divinei Îndurări, în a doua duminică a Paștelui. Și în 2002 a inaugurat personal la Cracovia sanctuarul lui Isus Milostiv, încredințând lumea Îndurării Divine și dorind ca acest mesaj să ajungă la toți locuitorii pământului și să umple inimile de speranță: „Trebuie aprinsă această scânteie a harului lui Dumnezeu. Trebuie transmis lumii acest foc al milostivirii. În milostivirea lui Dumnezeu lumea va găsi pacea și omul fericirea!” (Omilia pentru dedicarea sanctuarului Îndurării Divine la Cracovia, 17 august 2002).

Preaiubiți tineri, Isus milostiv, reprezentat în efigia venerată de poporul lui Dumnezeu în sanctuarul din Cracovia dedicat lui, vă așteaptă. El are încredere în voi și contează pe voi! Are atâtea lucruri importante de spus fiecăruia și fiecăreia dintre voi… Nu vă fie frică să vă îndreptați spre ochii săi plini de iubire infinită față de voi și lăsați ca să ajungă la voi privirea sa milostivă, gata să ierte orice păcat al vostru, o privire capabilă să schimbe viața voastră și să vindece rănile sufletelor voastre, o privire care satură setea profundă care locuiește în inimile voastre tinere: sete de iubire, de pace, de bucurie și de fericire adevărată. Veniți la El și nu vă fie frică! Veniți pentru a-i spune din adâncul inimilor voastre: „Isuse, mă încred în tine!”. Lăsați-vă atinși de milostivirea sa fără limite pentru a deveni la rândul vostru apostoli ai milostivirii prin fapte, cuvinte și rugăciune, în lumea noastră rănită de egoism, de ură și de atâta disperare.

Duceți flacăra iubirii milostive a lui Cristos – despre care a vorbit sfântul Ioan Paul al II-lea – în locurile vieții voastre zilnice și până la marginile pământului. În această misiune, eu vă însoțesc cu urările mele și rugăciunile mele, vă încredințez pe toți Fecioarei Maria, Mama Milostivirii, în această ultimă bucată a drumului de pregătire spirituală pentru apropiata ZMT de la Cracovia și vă binecuvântez pe toți din inimă.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 15.08.2015
Publicarea pe acest sit: 29.09.2015
Etichete: ,

Lasă un răspuns